Rătăcind prin "Arhipelagul Gulag" (II): trădarea Occidentului

Îşi mai aminteşte azi cineva de trădarea Occidentului? Mai ştie vreunul dintre reprezentanţii noilor generaţii cum erau aşteptaţi, la sfârşitul anilor 40 şi în anii 50 ai veacului trecut americanii? S-a vorbit despre naivitate, despre imaturitate politică, despre o greşeală. Dar faptele, aşa cum ies încet-încet la iveală, dovedesc că Occidentul a lăsat această parte a lumii în mâinile opresorului cu bună ştiinţă, fără scrupule. Cei care vorbeau în numele libertăţii lăsau ori trimiteau la temniţă şi moarte sute de oameni din Rusia şi de aiurea. „...civili de toate vârstele şi de ambele sexe, care se ascunseseră cu bine pe teritoriile aliaţilor, dar în 1946-1947 au fost predaţi în mod perfid de către guvernele aliaţilor în mâinile sovieticilor. E stupefiant faptul că în Occident, unde este imposibil să se păstreze multă vreme secretele politice, fiindcă ele sunt dezvăluite şi divulgate opiniei publice de către presă, tocmai secretul acestei trădări, poate ultimul secret al celui de al doilea război mondial sau unul dintre ultimele, a fost perfect şi scrupulos păstrat de către guvernele britanic şi american. Întâlnindu-mă deseori cu aceşti oameni în lagăre şi închisori un sfert de veac, nu mi-a venit să cred că opinia publică din Occident nu ştie nimic de această extrădare, grandioasă prin proporţiile ei, a unor oameni simpli din Rusia, trimişi de guvernele occidentale la pieire şi represalii. Doar în 1973 (Sunday Oklahoman, 21 ianuarie) a apărut materialul lui Julius Epstein, căruia îndrăznesc să-i transmit aici mulţumiri din partea mulţimii celor care au pierit şi a câtorva care mai trăiesc. A fost publicat doar un mic document disparat din dosarul imens, şi astăzi secret, privind repatrierea cu forţa în Uniunea Sovietică: ‚Trăind doi ani în mâinile autorităţilor britanice cu sentimentul fals al siguranţei, ruşii au fost luaţi prin surprindere, nici măcar nu-şi dădeau seama că vor fi repatriaţi... Aceştia erau în cea mai mare parte ţărani simpli, care păstrau o amară ranchiună personală bolşevicilor.’ Englezii s-au purtat cu ei ‚ca şi cu criminalii de război: împotriva voinţei lor, au fost predaţi în mâinile acelora de la care nu puteau aştepta o judecată dreaptă’. Toţi au fost trimişi în Arhipelag ca să fie nimiciţi. În care parte a lumii şi pe ce continent guvernele occidentale ar fi cutezat să-i predea astfel, fără să se teamă de mânia opiniei publice din ţara lor?”Aliaţii ca garanţi ai libertăţii, iată minciuna cu care suntem îndoctrinaţi de la al doilea război mondial încoace. Dragostea lui Dumnezeu, drepturile omului, democraţia, dreptatea – cuvinte aruncate de către cei al căror singur scop era să-şi asigure victoria politică şi militară, în interes propriu şi călcând peste cadavre, la fel ca duşmanii nazişti. Lecţia amară a istoriei ne învaţă că darul de libertate pe care anglo-americanii l-au făcut Europei a fost otravă pentru jumătate din continent, jumătate reprezentată de oamenii simpli şi nevinovaţi. „Occidentul ducea război numai cu Hitler şi în acest scop considera că toate mijloacele şi toţi aliaţii sunt bineveniţi, mai cu seamă Sovietele. Occidentul nu că n-ar fi putut, dar nici n-a vrut, pentru el ar fi fost jenant şi de neînţeles să admită că popoarele URSS ar putea să aibă şi obiective proprii, care să nu corespundă cu ţelurile guvernului comunist. Este tragicomic, dar printre batalioanele de voluntari antibolşevici, mutate pe frontul din Occident, aliaţii au împrăştiat manifeste în care se spunea că dezertorilor li se făgăduieşte trimiterea neîntârziată în Uniunea Sovietică!...”
Uneori ajungem să ne îngrozim. Au existat în ţările aliate metode de căutare şi represiune a cetăţenilor sovietici care doreau o viaţă liberă. Nu a fost ignoranţă sau neglijenţă fatală, nici măcar nepăsare, ci complicitate. „Pe întreg parcursul anilor 1946-1947, aliaţii occidentali fideli lui Stalin au continuat fără întrerupere să-i predea pentru răfuială pe cetăţenii sovietici, împotriva voinţei lor, şi foşti militari, şi civili pur şi simplu, numai să se descotorosească mai iute de această zăpăceală omenească. Au predat sovietici din Austria, Germania, Italia, Franţa, Danemarca, Norvegia, din zonele americane. În zonele engleze, în aceşti ani au funcţionat şi lagăre de concentrare, care se prea poate să nu fi fost mai prejos decât cele hitleriste. (...) Mulţi ruşi au trăit mulţi ani după război în Occident, cu acte false, cu frica apăsătoare că vor fi predaţi în URSS, temându-se de administraţia anglo-americană, cum se temeau odinioară de NKVD. Iar unde nu erau predaţi, acolo mişunau nestingheriţi şi acţionau în număr mare şi fără greş agenţii sovietici şi ziua-n amiaza mare răpeau oameni vii chiar de pe străzile capitalelor occidentale.”Soljeniţân concluzionează lucid şi amar: „În cel de al doilea război mondial, Occidentul şi-a apărat libertatea proprie şi a apărat-o pentru sine, iar pe noi (şi Europa de Răsărit) ne-a băgat în robie şi mai adânc.” Istoria ne dă o lecţie pe care suntem prea grăbiţi să o uităm. De ce să ne amintim? se întreabă unii. Pentru răzbunare? În nici un caz. Ci doar pentru a nu mai „aştepta americanii” cu atâta nădejde oarbă. Pentru că dacă partea aceasta de lume este în debandadă, nu trebuie să aşteptăm salvarea din afară, de la Statele Unite sau de la puterile europene, ca şi cum acestea abia ar aştepta să ne scoată din marasm. Nu trebuie să privim la mâinile Occidentului precum slujnica la mâinile stăpânei ei, idolatrizând tot ce vine de acolo, preluând fără discernământ şi lăsând uitării ale noastre. Occidentul trăieşte mai departe pentru sine. Nici noi nu putem rămâne în izolare. Dar o legătură autentică presupune avantaje de ambele părţi. Şi dacă o discuţie de pe poziţii egale este o iluzie, dat fiind raportul de puteri, n-ar strica un pic de înţelepciune şi abilitate. Nimeni nu ne face cadouri, să nu ne dăm nici noi demnitatea pe degeaba. Pentru că, oricum ar fi, fără coloană vertebrală nu poţi sta în picioare.