Thursday, July 15, 2010

Lepădarea de răspundere

Observăm în societatea noastră, dar şi în cea de pretutindeni unde cultura europeană a pătruns şi – cel puţin aparent – este pe cale să eşueze, o tot mai mare teamă de responsabilitate. Aceasta ia formele cele mai diferite, dar duce, în cele din urmă, la o paralizie totală ce are ca rezultat faptul că lucrurile se mişcă în direcţii străine de aspiraţiile multora dintre noi, care asistăm la ele cu gura căscată şi figuri idiotizate.
Cel mai la îndemână mod de a ne eschiva de responsabilitate este – dincolo de truismele de tipul „toţi suntem vinovaţi”, menite mai degrabă să-i acopere pe adevăraţii responsabili decât să se constituie în asumarea smerită a tuturor relelor din jur – să o aruncăm asupra altora. Şi asta facem de ceva vreme, dar parcă mai înverşunat în zilele noastre, cu îndemânare şi furie. Imediat după decembrie 1989 mă uitam cu o pasiune bolnăvicioasă la televizor, la toate dezbaterile politice. După un timp, alte preocupări m-au răpit din faţa micului ecran, unde am revenit din când în când, în pragul unor evenimente, alegeri sau meciuri de fotbal. În ciuda evoluţiei sinuoase a statutului meu de telespectator, cred că nu am auzit niciodată o sintagmă rostită mai des decât „greaua moştenire”. Când guvernul Roman a întâmpinat primele nemulţumiri din partea populaţiei, a vorbit imediat despre greaua moştenire a epocii Ceauşescu. Confruntat cu propriul eşec de a-şi duce la îndeplinire promisiunile, regimul ales în 1996 a mers pe cartea grelei moşteniri a primei perioade de domnie a lui Ion Iliescu peste România, sau – ca o mică variaţie – a invocat, prin vocea lui Emil Constantinescu, structurile securităţii care l-ar fi biruit. Astăzi, când guvernul Boc şi camarila strânsă în jurul lui iau decizii haotice, asupra cărora revin a doua zi, reuşind să-i nemulţumească pe toţi românii, fie ei foşti susţinători sau adversari, se invocă greaua moştenire a guvernării Tăriceanu. Partea cea mai interesantă a acestei goane după scuze este că ele au dramul lor de adevăr. Da, Ceauşescu a lăsat o ţară paralizată în urmă, Iliescu s-a zbătut din răsputeri să ducă mai departe o formă de „socialism/comunism cu faţă umană”, securitatea a luptat subteran împotriva oricărei schimbări care să-i pună în pericol privilegiile şi liberalii au administrat prost creşterea economică din vremea lor. Dar, după cum ne spune dictonul „cine se scuză se acuză”, cei care invocă la nesfârşit „greaua moştenire” nu fac decât să ni se dezvăluie ca nişte impotenţi perfecţi. Dacă tot ce se întâmplă astăzi în ţară este doar rezultatul greşelilor trecutului, înseamnă că prezentul şi cei care-l administrează nu există. Suferim de pe urma „grelei moşteniri”, dar nimeni nu poate schimba lucrurile în bine şi nici măcar nu are bărbăţia să afirme că a greşit la rândul lui. Toţi cei care şi-au ratat vocaţia politică şi au ajuns de râsul curcilor cât au fost la putere au devenit astăzi sfătuitori şi analişti, în timp ce aceia care ne spuneau ce schimbări vor face ei, odată ajunşi în fruntea bucatelor, astăzi stau acolo şi ne privesc tâmp, odată ce „elitele” lor şi-au asigurat propria bunăstare. Dar lucrul se poate observa şi printre oamenii de rând, este valabil pentru cei mai mulţi dintre noi. „Nu vă întrebaţi ce poate America să facă pentru voi, ci ce puteţi voi să faceţi pentru America”, spunea un îndemn celebru adresat propriilor săi cetăţeni de preşedintele John Fitzgerald Kennedy. Astăzi, în România, nu l-ar împuşca nimeni, probabil doar ar râde de el şi l-ar trimite la azil. Răsună până astăzi ecourile acelui jalnic refren: „Pe vremea comunismului măcar aveam ce mânca, aveam locuri de muncă şi nu ne temeam pentru ziua de mâine”. Se pare că multora ne-a intrat în sânge, dublat de mentalitatea de asistaţi pe care doresc să o creeze multe state europene contemporane, susţinute de discursurile populiste de la noi. Ne merge rău şi, desigur, politicienii au partea lor de vină. Poate cea mai mare, deşi mă îndoiesc. Dar în loc să vedem cu ce am putea contribui la mai binele nostru, aruncăm totul pe urmele altora. Preocuparea preferată a multora dintre noi este să identificăm cauzele răului, care să ne scutească de orice responsabilitate şi să dea frâu liber lamentaţiilor.
Ne merge rău? Suntem în impas ca popor? Nu ne găsim calea? Nu avem cu ce să ne hrănim copiii? Cine e de vină? În niciun caz noi! Ci: Iliescu, Băsescu, capitalismul sălbatic, vesticii, mentalitatea retrogradă etc. etc. De ce să ne uităm la noi că nu muncim suficient sau că muncim prost? Nu domnule, marinarul e de vină, beţivul, bolnavul, că ţine cu dinţii de putere. Trăim în păcate strigătoare la cer, în îmbuibare şi nepăsare, adulter şi avort. Păi cum altfel, dacă popa din nu ştiu ce sat bea şi-şi bate nevasta? Dacă ăla e aşa, eu cum să fiu? Repet ce am scris mai sus: lucrurile pe care dăm vina există, sunt reale, dar în loc să pornim de la piatra de temelie pe care o putem pune la edificiul schimbării – cea dinlăuntrul nostru – noi le folosim ca pe o scuză care nu ne duce nicăieri, dar ne eliberează de povara asumării unei vinovăţii sau a unui efort. Atitudinea, dragii mei, e veche de când lumea şi nu e apanajul exclusiv al unui popor. După căderea în păcat, Dumnezeu l-a întrebat pe Adam dacă nu cumva a mâncat din pomul oprit, iar strămoşul nostru a răspuns: "Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat". Adică în loc să recunoască cinstit, simplu, „ţărăneşte”, „da, Doamne, uite, am fost tăntălău şi am făcut ce mi-ai zis Tu să nu fac”, Adam a aruncat repede responsabilitatea în altă parte. Şi, în fond, a minţit cu ceva? Nu femeia l-a îmbiat să guste din fruct? Ba da, însă de forţat nu l-a forţat nimeni şi de aceea a căzut şi el din rai. Mai înţelept decât noi astăzi, şi-a înţeles greşeala, măcar şi cu întârziere, şi s-a căit de ea toată viaţa, aşa cum, cu nespusă durere şi dulceaţă ne descrie într-una dintre puţinele sale scrieri Sfântul Siluan Athonitul. Noi probabil că am fi snopit femeia în bătaie şi i-am fi reproşat în fiecare zi căderea. De altfel, nici Eva n-a făcut altfel decât bărbatul ei. "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat", răspunde ea la întrebarea Domnului, aruncând totul în spinarea diavolului. Să nu înţelegem greşit, diavolul chiar este marele amăgitor şi cel care doreşte pierderea neamului omenesc. Dar nu poate forţa pe nimeni, aşa cum nu a forţat-o nici pe Eva. Iar salvarea nu vine de la a te lepăda de propria răspundere – chiar dacă pare mai mică decât a altuia – , ci de la a-ţi asuma propriile greşeli, atunci când ai apucat să le faci. Dacă am lucra mai mult la noi înşine, am avea o şansă de redresare.
Problema responsabilităţii aruncate spre altcineva sau altceva duce la confuzii grave între cauză şi efect, ceea ce ne face să tratăm simptomele în loc de boală şi poate duce, în cele din urmă, la leacuri mortale. Cercurile ecologiste au găsit răspunsul la toate problemele planetei – exploatarea iresponsabilă a resurselor. Iar soluţia e schimbarea de atitudine în privinţa acestui fenomen. De aici tot trendul eco din zilele noastre care, sub imaginea unei schimbări benefice de comportament, maschează noi tendinţe dictatoriale în cea mai pură formă comunistă. Paralela este uşor de tras. Există poluare, există consum excesiv, există o atitudine iresponsabilă a omului modern faţă de creaţie? Fără îndoială. Sunt ele sursa tuturor relelor din lume, sau măcar a celor mai importante? Aşa ar vrea să ne facă să credem „trendsetterii” de azi, motiv pentru care şi exagerează anumite efecte. În anii ’70 eram ameninţaţi cu o nouă eră glaciară, acum ni se pune în faţa bau-baul încălzirii globale. Amândouă sunt nişte gogoriţe, cu atât mai periculoase cu cât, pornind de la un sâmbure de adevăr, îl manipulează cum vor. Scopul celor din spatele acestor tendinţe – cel imediat, căci există şi unul mai profund, legat de o viziune păgână, panteistă asupra lumii – este posibilitatea de a crea legi care să înceapă prin a interzice consumul anumitor produse considerate „non-ecologice” şi să meargă până la restricţii care calcă în picioare libertăţile fundamentale, în numele, „binelui planetei”, ergo al omenirii. De ce spun că paralela este uşor de tras? Pentru că la fel a pornit şi comunismul. De la adevărul că în lume există sărăcie şi exploatare, a ajuns la o aşa-zisă eradicare a acestora printr-o ordine coordonată de capii revoluţiei roşii, la o dictatură brutală, cu măsuri asasine şi umilitoare, în numele binelui poporului, pentru a „nu lăsa să se propage exploatarea omului de către om”. Faptul că cercurile ştiinţifice au infirmat deja ipoteza încălzirii globale cauzate de om nu-i înspăimântă pe propagatorii eco. Amintiţi-vă, şi capii comunişti vorbeau despre metodele lor ca despre unele confirmate de cele mai înalte teorii ştiinţifice. La fel cum în comunism o mână de oameni ne spunea ce avem voie să avem şi ce nu, ne „administra” proprietatea comună, noua dominaţie eco vrea să ne administreze libertăţile şi drepturile în numele unor teorii ştiinţifice numai de elita ei ştiute. Repet, nu neg existenţa poluării, nici pe a sărăciei, ci doar absolutizarea lor ca unice responsabile şi crearea de soluţii utopice care duc la dictatură. Iată ce este un statut de asistat, în care statul poartă răspunderea: dacă el poartă toată răspunderea, el are dreptul să ia şi toate hotărârile. Este ceea ce ar trebui să înţeleagă toţi cei care dau vina pe politicieni pentru toate eşecurile lor şi se plâng că „înainte era mai bine”.
Această atitudine se reflectă astăzi pe toate planurile existenţei noastre, de la cele de suprafaţă până în adâncurile structurii noastre duhovniceşti. De aceea am ajuns să luăm lucruri – malefice, fără îndoială – şi dintr-un exces de zel să le transformăm în însăşi rădăcina tuturor relelor. Şi astfel, până şi în cazul mântuirii gândim mecanic. Cum spune personajul unui admirabil film rusesc, „Preotul” („Pop”), sunt şi la noi mulţi care cred că dacă s-au botezat sunt şi mântuiţi. Nimic mai greşit, iată aici pătrunderea perfidă a mentalităţii sectare. Tot astfel, astăzi dăm vina pe lume şi pe controlul din ce în ce mai accentuat pe care îl exercită asupra noastră şi reducem mântuirea la contactele pe care le avem cu una sau alta dintre uneltele ei. Deci tot la ceva exterior.
Nu cred că se cuvine să stăm cu ochii închişi sau cu mâinile în sân. Dar soluţia problemelor noastre, ca şi sursa lor, nu este atât în afară, cânt înlăuntrul nostru. „Noi am trăit pe vremea lui Ceauşescu, când exprimarea liberă era reprimată şi de aceea ne vine greu să fim creativi astăzi”, îi spuneau, acum vreo 15 ani, nişte prieteni unui artist român nonconformist. „Dar vă oprea cineva să gândiţi?” le-a răspuns acesta ironic. „Spunem adesea că nu suntem liberi din cauza regimului. Dar nici Iliescu, nici Constantinescu, nici altcineva, nu ne pot împiedica să trăim în Hristos”, este o lecţie pe care am primit-o de la un preot-profesor în Facultatea de Teologie. Dacă vom insista să vedem doar răul exterior, ignorând faptul că doar printr-o schimbare a noastră lăuntrică ne putem rupe de el, ne vom asemăna lui Pilat din Pont care, spălându-se pe mâini de vinovăţia asupra lui Hristos, a aruncat pe alţii toată răspunderea şi odată cu ea şi pe Cel Care putea să fie mântuirea sufletului său.

19 comments:

Silviu said...

Ai subliniat hidoşenia sufletească, cumva. Radiografiezi-cu sinceritate- toate tarele noastre ca indivizi, ca societate, dar, trebuie subliniat, că diferenţa, coagularea energiilor pozitive, imprimarea unei direcţii constructive etc.în sânul nostru, printre noi înşine, în moralitatea noastră sunt date de acele personalităţi model, de spiritele puternice aflate în oameni puternici, speciali, demni de a fi urmaţi de marea majoritate ş.a. Intr-un cuvânt: modele. Ştiu că cine le caută, le poate găsi în viaţa Sfinţilor Părinţi, dar oare câţi dintre noi mai avem credinţă cu adevărat? avem nevoie de îndrumare, de tipare, de asanare morală? Da, dar cum s-o facem? cum să depăşim impasul moral degradant în care ne aflăm noi toţi? Greu de răspuns. Suntem atât de diferiţi în tot şi în toate, încât e greu să abordezi teme de nivelul ăsta, de implementat, de aşteptat rezultatele, de găsit răspuinsurile ce ne pot propulsa spre mai bine, spre societatea normală spre care tindem cu toţii. oricum, speranţe sunt, că d'aia suntem aici-în această parte a lumii- de mii de ani. După vremuri de restrişte, de mari dezamăgiri, de nori negri abătuţi peste sufletele noastre de români, întotdeauna(noi, majoritatea dintre noi)am reuşit să rezistăm, să reconstruim, să propăşim etc. Bună postare! Eşti un intelectual cu mare putere de introspecţie, de clarviziune, de înţelegere şi pricepere a fenomenelor-de toate tipurile-,de om care poate face diferenţa atunci când este nevoie de aşa ceva. Cu respect.

gianni said...

eu inca imi conduc dacia 1.4 sport cumparata in 1987. nu ma omor dupa ea, dar isi face treaba si nici nu vreau sa arunc banii pe o masina noua. la sh oricum nu ma gandesc. masina, ca si femeia trebuie sa fie noi . da, era bine pe vremea lui Ceausescu pt. ca noi poporul ne puteam duce in vacante la mare, ne luam masini si aveam casa cu intretinere mica. basca distractiile cu bere si muzica americana. acum , numai manele si toti jegosii au bani si se pise pe noi, ceilalti, care nu am urcat pe scara sociala. Ceausescu nu e cel mai bun, dar un partid al poporului tot va veni la putere, pentru a face ordine. si va spun sincer , decat videanu mai bine ogica, serghei mizil sau luiz lazarus ministru. basescu nu e cu poporul. degeaba face pe afectatul, nu da un pisat pe saracime. peste doi ani voi vota cu PCR sau cu partidul poporului. astea sunt adevaratele sanse ale romaniei.

Anonymous said...

Răsună până astăzi ecourile acelui jalnic refren: „Pe vremea comunismului măcar aveam ce mânca, aveam locuri de muncă şi nu ne temeam pentru ziua de mâine”

Cu ce e jalnic ?

mad said...

E jalnic pentru ca se deplange o perioada care a distrus societatea romaneasca din temelii, a condamnat intelectualitatea veritabila la genocid, a decimat cultura, a promovat coruptia, nepotismul si incompetenta - mai vrei? Iar respectivii uita ca siguranta zilei de maine n-a existat niciodata in comunism, plus ca in ultimii ani nu, nu prea mai aveai ce manca. Iar locurile de muca erau sigure indiferent de cat de slab pregatit erai, ceea ce a dus la comoditate in loc de performanta - lucru revazut in valul masiv de someri de dupa '90 dar si in mentalitatea ulterioara. Chiar si acum. Parerea mea e ca nu-i doar jalnic, ci de o inconstienta crasa. Din categoria memorie scurta ce duce la repetarea ororilor istoriei.

Anonymous said...

- "E jalnic pentru ca se deplange o perioada care a distrus societatea romaneasca din temelii, a condamnat intelectualitatea veritabila la genocid, a decimat cultura, a promovat coruptia, nepotismul si incompetenta - mai vrei?"

Mai vreau sa-mi spui ce este scimbat fata de ziua de azi si in general din 90 (dar in sensul pe care il evoca subiectul lui Paul, adica responsabil, nu cu raspuns de genul - da si azi e la fel, dar e din vina grelei mosteniri)

- "Iar locurile de muca erau sigure indiferent de cat de slab pregatit erai, ceea ce a dus la comoditate in loc de performanta - lucru revazut in valul masiv de someri de dupa '90 dar si in mentalitatea ulterioara."

Comoditate sau o anumita calitate de viata ? De ce trebuie sa fi in permanenta in concurenta ? Cum cistigatorii sint putini, pierzatorii sint mai multi. De ce trebuie sa traiasca cei mai multi prost ? Basca toti traiesc cu stres, nervosi si cu teama zilei de miine, inclusiv cistigatorii, pentru ca zi esti cistigator dar miine poti pierde. Cum ar zice Paul, nu ne uitam la asta idiotizati si cu gura cascata crezind, pentru ca ni s-a spus, ca asa e bine in comparatie cu comunismul unde nu e bine deloc ? Si asa stam bine asezati, crezind ca sintem liberi si bine, dar ne descompunem fata si ne degradam omenirea pe zi ce trece (cei fraieri binenteles, din care fac parte si eu, altii s-au scos mai bine, in comunism probabil n-ar fi avut parte, nefiind societate de consum)

Iti aduc aminte ca dupa 90 si mai ales in anii 2000 s-a plecat masiv afara. Nu poti spune ca de bine au plecat si pleaca. Ok, au plecat, iar majoritatea este bine pregatita, educativ, scolar si profesional ceea ce face ca ei se instaleaza bine. Nu vorbesc aici de hoti si tot aliotmanul exportat. Vorbesc de majoritatea romanilor care sint bine pregatiti Da, dar bine pregatici cind ? Cei de azi, pregatiti din 90 incoace, cum sint pregatiti ?

Paul Slayer Grigoriu said...

Ce e schimbat astazi fata de perioada dinainte de 90? Nu atat de mult cat ar trebui. Totusi, ai voie sa citesti, sa auzi si sa vorbesti lucruri care inainte iti aduceau puscaria. Credinta este persecutata subtil, dar inca nu risti sa te trezesti arestat pentru ca Il marturisesti pe Hristos.
Comunismul nu e un sistem politic ca oricare altul, este un mod de satanizare.
Comoditate - spune bine Mad. Din seria "noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc". De aceea azi avem o gramada de incompetenti pe posturi bune - pentru ca asa ne-am obisnuit de atunci. Din perioada in care ne-au fost masacrate elitele - daca nu stii aceste lucruri, draga anonimule, citeste "Jurnalul fericirii", "Memorialul durerii" sau alte marturii despre cat "bine" ne-a adus oranduirea socialista.
Dupa 90 s-a plecat masiv afara, spui tu, si nu de bine. Inainte de 90 nu s-a plecat pentru ca nu se putea. Putini au reusit, trupurile altora se descompun si azi pe fundul Dunarii.
Nici nu cred ca merita replica ideea ca inainte o duceam mai bine, ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine. E un refren jalnic care mie imi suna a manea, iar manelele nu trebuie analizate, doar refuzate si aruncate.

alexander said...

Frate Pavel, stimata doamna mad Gr.,

io inca resimt lipsa unui veritabil studiu perpendicular al comunismului in Romania.

Am auzit de "jdemii" de ori despre faptul ca comunismul a distrus elitele etc. Cred ca e adevarat. A distrus "elite", a produs "infinita" durere si teroare, dar ne-a "randuit" si noi sfinti. Si nu putini.

Dar ceea ce ma obsedeaza pe mine la "studiul perpendicular" e urmatorul aspect:

Cand o "cetate" are prea multe focare de infectie, "ca din senin" vine o...ploaie cu foc.

Inainte de 1945, bordelul ajunsese la poarta liceului, pacatele strigatoare la cer faceau ravagii in gazete, literatura si alcovuri cu pretentii de elita. Iar in poltica, putregaiul coruptiei putea fi reprodus artistic ca o dinamica scara diavoleasca intre Palatul Regal si partide politice, magnati etc.

Intamplarea face ca ultimul numar din revista Historia sa abordeze, ca subiect principal, "cazul" Petrache Lupu - Maglavit: miracol sau escrocherie? Chiar daca s-ar demonstra cumva ca bietul cioban avea "halucinatii" , avertismentele lui asupra moralitatii contemporanilor raman valabile.

Mutatis mutandis, nu altele erau mesajul si predica dinspre Sambata de Sus, prin "gura" parintelui Arsenie Boca.

Stii ce ne mai lipseste pentru a invia perfect epoca interbelica? Nu harta Romaniei Mari, ci legalizarea prostitutiei!

Totusi, sa ne fereasca si ne intareasca Dumnezeu!

Doamne-ajuta!

PS. Cu dragoste frateasca si cu constiinta neputintelor si a posibilelor erori pe ici pe colo :)

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

@Alexander: Iti recomand insistent "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide. E poate cel mai adanc studiu al comunismului pe care l-am citit. Iar autorul critica aspru si societatea burgheza din interbelic (ma rog, sintagma e un pic nefericita, dar se refera exact la lucrurile subliniate de tine). Insa comunismul e esentialmente diferit, e satanizare in cel mai pur sens. Iar faptul ca sub el au aparut multi sfinti nu vorbeste decat despre caile ascunse ale proniei, fara sa-l justifice. Si Nero a cauzat un val de mucenici care azi mijlocesc pentru noi in ceruri, dar tot un antihrist a fost.

alexander said...

@Pavel: vorbeam doar despre "indepartarea de Dumnezeu si incercarile vietii". paganism roman, paganism otoman, habsburgi, comunism...next?

alexander said...

erata: in loc de paganism roman, pune tu "paganism vechi-testamentar" ;)

merci!

Anonymous said...

Si totusi ar fi suficiente pe planeta, si la locuri de productie agricola si la nivelul de modernitate tehnologica, pentru ca toata lumea sa traiasca la un nivel minim convenabil. Comod, cum ati zice voi. Si care e problema ?

Tebuie neaparat performanta ? Sa traim adica neaparat in stres, lipsuri si nesiguranta zilei de miine, in numele unor principii "bune" introduse si bagate pe git ca fiind salvarea si mai ales singura alternativa de la dictatura comunista criminala ?

Eu nu cred ca este "calea" si precum John Lennon, nu cred ca sint neaparat visatori cei ce isi dau seama de acest drum care duce la sclavagism modern.
Stiu ca Paul va zice ca cealalta "cale" este drumul spre Hristos si ii dau dreptate. Insa nu poti impune o confesie, ori o credinta, cuiva.

Paul Slayer Grigoriu said...

Nu poti impune o credinta si nici nu trebuie, pentru ca esenta credintei noastre e libertatea. Dar poti sa iti marturisesti propria convingere.

Paul Slayer Grigoriu said...

Iar performanta nu inseamna neaparat stres, dar asta e alta poveste. Daca am fi ca in "Imagine", am vegeta, dupa cum spunea un prieten bun, in gluma: "Omu' ar trebui doar sa manance si sa vegeteze". Asa ar fi egalitate si toata lumea ar fi multumita. Sau nu...
Altfel, diferenta intre tine si John Lennon stii care e? Ca el ne povestea cum n-ar trebui sa posedam nimic si totul sa fie la comun in timp ce locuia intr-o resedinta de langa Londra de vreo suta de milioane de dolari. :)

Anonymous said...

Performanta nu inseamna neaparat stres, intr-adevar, numai ca aproape mereu la asta se reduce, plus marginalizare : cine nu e suficient de bun sa se dea la o parte.

Contrar a ce crede prietenul tau, nu cred ca pentru ca toata lumea sa poata beneficia de un minim de confort de viata (sau comoditate daca vrei) cu precadere la nivel alimentar, de locuinta si tehnologie (exemplu telefon). Repet, aceasta este posibila la nivel mondial, sint suficiente spatii de cultivat ca sa hranesti pe toata lumea. Aceast proces nu trebuie neaparat sa treaa prin "vegetare". Aceasta este pentru mine o dezbatere falsa care nu duce nicaieri, in loc sa se treca la actiune. Eu cred ca cei care ar avea putere de decizie in acest sens nu au interes, sau mai putin, asa ca ei prefera sa-si continue mersul spre glorie si bogatia binefacatoare fluturind, cind ici-colo mai apare vreun razlet haiduc, spectrul baubau-ului lui Stalin, Canal-ului, Gulag-urilor si a Enoi-ilor.

In privinta diferentei mele cu John Lennon (ma rog una dintre ele) as adauga ca, precum nu este necesar sa fi sarac ca sa fi onest, nu e necesar sa fi fara locuinta ca sa pretinzi accesul la acel minim de confort de viata sus citat. Nici eu nu sint muritor de foame si asta nu ma impiedica sa visez si eu altceva decit pare sa fie calea cea buna indicata, din interes, de cei ce sint auziti.

Anonymous said...

@ Paul
"E un refren jalnic care mie imi suna a manea, iar manelele nu trebuie analizate, doar refuzate si aruncate."

Vai Paul, cum poti vorbi tu astfel despre "as da zile de la mine" ?
LR