Monday, January 24, 2011

Cracovia, zi-lumină (Bucureşti - Cracovia şi retur, 3)

E o dimineaţă de iarnă un pic întunecoasă când coborâm treptele blocului nostru polonez şi ieşim la descoperirea Cracoviei. Mergând la pas pe Florianska dăm de câteva agenţii de turism ce organizează excursii la minele de sare şi Auschwitz – două dintre obiectivele noastre pentru următoarele zile – dar preţurile par cam ridicate. Rămâne de văzut. Fortul Barbican, închis vizitatorilor, e punctul nostru de pornire către piaţa mare. Meterezele solide străjuiesc călătoria către un univers în care trecutul şi prezentul se află într-o minunată continuitate.
Biserica Sfânta Barbara, în care aruncasem şi ieri o privire, este acum pustie şi tăcută. Arhitectura vădeşte rigoare, iar zidurile reci par să trimită frigul în oase. Statuile şi decorurile par uitate de vreme, ca într-o catedrală scufundată din gândul lui Debussy. O Pietá domină o parte a spaţiului, iar sculptorul a închipuit rana din coasta Mântuitorului mare, mărturie a durerii omenirii ce plânge prin Maica Sa. Nelipsita iesle e decorată cu păpuşi, ceea ce o face de un gust îndoielnic. Impresia creştinismului deznădăjduit şi încremenit pe care mi-o lasă de obicei bisericile catolice nu e la fel de prezentă ca la Stephansdom, în Viena, însă rămâne întipărită şi după această vizită.
După încă o scurtă trecere prin bisericuţa Sfântul Adalbert, unde câţiva credincioşi se roagă în faţa unei icoane mari a Întrupării, în care Maica Domnului şi Pruncul au chipurile întunecate, aproape creole, trecem prin piaţă spre Hala de Ţesături. O arhitectură complexă şi armonioasă, cu multe mici turnuri şi un pasaj de trecere cu arcade, împodobit cu ornamente de Crăciun, mărturiseşte despre istoria oraşului. Pe câte un perete, mici legende şi planuri ale Cracoviei din cele mai vechi timpuri, când nu depăşea ca dimensiuni cu mult piaţa şi împrejurimile ei, până astăzi. Prin pasajul central sunt înşiraţi vânzători cu obiecte de tot felul, de la cărţi poştale până la icoane ortodoxe. Şi peste tot, mici obiecte de chihlimbar, una dintre mândriile oraşului. Pe laturile exterioare, străjuite la rândul lor de coloane, se întind mici magazine, cu obiecte moderne amestecate cu creaţii tradiţionale ale artiştilor populari.
Pe străzi ninge uşor, iar în locurile mai adăpostite vezi urme de paşi lăsate de câte un trecător pe stratul delicat de zăpadă. La colţuri vânzătorii te îmbie cu covrigi mari tradiţionali, precel (variantă a germanului Brezel). Trotuarele sunt pline de trecători şi de grupuri de turişti, totul e viu, în mişcare şi dansând parcă prin zăpadă. Biserica Sfântul Francisc de Assisi este impunătoare prin măreţie şi inedită prin decoraţiuni. Aici sunt vitralii pictate de cel mai cunoscut artist al urbei, Stanislaw Wyspianski. Despre acesta, arhitect, pictor, compozitor, poet şi dramaturg, aud abia înainte de a veni la Cracovia, însă se pare că localnicii au pentru el cea mai profundă veneraţie. Vitraliul din fundul bisericii Sfântul Francisc este unul dintre cele mai cunoscute: intitulat „Creaţia”, Îl înfăţişează pe Dumnezeu-Tatăl într-o viziune cvasi-expresionistă, cu forme fluide şi culori vii, iar înfăţişarea impunătoare aminteşte fie de portretele Sfântului Prooroc Moise, fie de măreţia sugerată de cuvintele „Eu sunt Cel Ce este”. Artă creştină modernă de mare forţă şi sensibilitate, care cu siguranţă l-ar fi încântat pe părintele monah-cărturar Nicolae Steinhardt. În general biserica îmbină decoraţiile moderne cu elemente tradiţionale. O icoană ortodoxă a Întrupării cheamă la rugăciune. Tavanul şi o parte din pereţi sunt decorate tradiţional, peste tot apărând motivul florii soarelui, întoarsă către astrul ceresc precum sufletele oamenilor tânjesc după Hristos, Soarele Dreptăţii.
Mergând mai departe spre Wawel ajungem şi la Biserica Sfinţilor Petru şi Pavel, aflată la marginea unei piaţete şi având la intrarea în curte, ridicate pe nişte socluri, statuile măreţe ale celor Doisprezece Apostoli. Aici e mormântul lui Piotr Skarga, vestit predicator polonez, foarte iubit de credincioşii catolici din oraş. Ieslea ne înfăţişează un leagăn mobil, din care Pruncul, cu braţele desfăcute, pare să îmbrăţişeze lumea, anticipând răstignirea.
Rătăcind pe străzi şi oprindu-ne prin biserici, paşii – şi planul întocmit de cu seara şi adaptat la primele ore ale dimineţii – ne duc la dealul pe care urcăm către Wawel, complex domnesc unde pare să se afle epicentrul întregii istorii a Poloniei. O mulţime de oameni se adună aici pentru a vizita diferitele clădiri adăpostite în complex, şi după ceva ezitări, ajungem, pentru început la mormintele preşedintelui polonez Lech Kacyznski şi soţiei sale. Deşi, din câte spune presa, au existat voci care s-au împotrivit vecinătăţii cu marii regi polonezi, astăzi locul de odihnă veşnică este vizitat de mulţi conaţionali şi turişti, într-o tăcere respectuoasă. Însă catedrala Wawel este unul dintre locurile cele mai măreţe prin care ajungem.
Catedrala Wawel este centrul vieţii, istoriei şi amintirilor acestui loc. Atâtea sunt de văzut aici şi aşa mare forfota turiştilor, încât o privire de ansamblu este imposibilă. Mergând spre altarul central aurit, dai imediat de mormântul Sfântului Stanislaw, patron foarte popular al locului, despre care se spune că ar fi fost ucis de un domnitor. Destul de aproape de el, Vladislav al II-lea Iagello, întemeietorul dinastiei Iagelonilor. Acesta a fost iniţial mare duce al Lituaniei şi este socotit cel care a creştinat-o, deşi mica formaţiune statală avusese şi înainte destule contacte cu credinţa în Hristos, oscilând destul de mult timp între păgânism, Ortodoxie şi supunere faţă de papă. Însă odată cu Vladislav, religia de stat devine catolicismul. Ducele a devenit rege al Poloniei după ce s-a însurat cu Hedwiga (sau Jadwiga, în poloneză), punând bazele uniunii între cele două state. Multe dintre aceste lucruri le aflăm din inscripţiile ce se găsesc aici la tot pasul, iar odată ce trecem de mormintele din centrul bisericii, totul pare să se afle sub patronajul tăcut şi discret al Hedwigăi. Osemintele ei se găsesc într-o raclă sub un crucifix negru, simplu şi solemn. La acesta se ruga tânăra regină, şi tradiţia locală foarte răspândită spune că Cel Răstignit pe el i-ar fi vorbit. În tot cazul, Hedwiga a fost canonizată recent de cel pe care, de-a lungul întregii excursii la Cracovia, îl vom numi, în limba locului, „Jan Pawel”, papa Ioan Paul al II-lea. Tot acest procedeu de beatificare de către un singur om este străin înţelegerii noastre despre creştinism, însă ce rămâne este iubirea de semeni şi activitatea neobosită a domniţei din vremuri vechi. Milostenii faţă de săraci, sprijin acordat culturii, înfiinţarea Academiei din Cracovia – acestea sunt faptele unei femei al cărei sceptru se păstrează la rândul său aici şi despre care ne dăm seama, ajunşi în dreptul primului ei mormânt, că a trăit... douăzeci şi cinci de ani. Prilej de amară reflecţie legată de mizeriile cu care ne ocupăm noi astăzi viaţa.
Pe cât de mare este catedrala, pe atât de mică este ieslea de aici, de fapt o miniatură şi una dintre puţinele reprezentări de acest gen care nu alunecă în artificial şi gust îndoielnic. Nişte trepte duc în jos spre cenotaful lui Chopin – cu o sculptură ce o reproduce fidel pe cea de pe mormântul parizian – şi mormântul poetului naţional Adam Mickiewicz. Ne facem timp şi pentru o incursiune rapidă în muzeul catedralei, dedicat aproape în întregime fostului arhiepiscop catolic al Cracoviei, Karol Wojtyła, devenit ulterior papă sub numele de Ioan Paul al II-lea. O privire istorică interesantă şi semnele trecerii pe aici – straie preoţeşti sau alte obiecte asemănătoare – ale suveranului pontif mort în 2005, pe care cândva l-am văzut de la câţiva metri.
Pe nişte scări întortocheate ajungem în încăperea din turn unde se află masivul clopot Zygmunt (sau Sigismund), de 12 tone, despre care inscripţia ne spune că sună în fa diez. Nu am posibilitatea să verific, limba este blocată, probabil pentru glumeţi de teapa mea, iar după dimensiunile clopotului, cred că o singură lovitură mi-ar zdruncina creierul şi calitatea – departe de a fi „absolută” – a auzului.
În drumul spre cripte apuc să intru într-una dintre capelele catedralei, a Sfintei Cruci, unde pereţii pictaţi de ruteni mă surprind plăcut prin fidelitatea faţă de iconografia ortodoxă. Plimbarea pe lângă criptele regale – printre ele, ca de obicei, şi una sau mai multe ale unor copii de os domnesc şi constituţie fragilă – este un prilej de meditaţie dar şi de a vedea locul unde se odihneşte vechea noastră cunoştinţă de la orele de literatură română, Jan Sobieski. De aici ne îndreptăm spre galeria armelor şi saloanele oficiale, impunătoare şi frumoase, deja prea multe pentru a mai reţine detalii. Sala Camerei Deputaţilor are un tavan ieşit din comun, din care te privesc sculpturile a numeroase capete.
Promiţându-ne să revenim, pornim pe strada Kanonicza, de pe care lipsesc orice semne ale modernităţii. Casele sunt frumoase şi cu o anumită nobleţe, fără a străluci de bogăţie, pe un colţ se află cea în care a locuit cândva papa şi, la câţiva metri mai încolo, un restaurant discret şi care pare, văzut din afară, cald şi intim.
Dar nu avem încă timp de restaurant şi ne întoarcem în Piaţa Mare pentru a intra în sfârşit în biserica Mariacki (Sfânta Maria), cea mai cunoscută din oraş. Clădirea impunătoare din cărămidă roşie, cu cele două turnuri, adăposteşte o atmosferă ceva mai intimă decât catedralele catolice corespondente din alte capitale. Poate datorită materialului de construcţie, poate pentru că peste interiorul întunecat lumina din candelabrele electrice cade blând, dezvăluind culorile vitraliilor şi pereţilor. Principalul punct de atracţie este un altar-triptic al sculptorului german Veit Stoss, având ca temă Vieţile Maicii Domnului şi Fiului ei, Mântuitorul Hristos. Sculptura este impresionantă prin dimensiuni, dar atât de aglomerată şi încărcată, încât ai nevoie de un plan pentru a distinge scenele şi imaginile înfăţişate. Este o artă de mare rafinament, dar departe de sentimentul religios pe care ar trebui să-l inspire. După cum am spus şi în alte rânduri, unui ortodox îi va fi aproape imposibil să se roage în faţa acestor imagini. Omul iubitor de frumos rămâne însă cu ochii la expresivitatea chipurilor, la mişcările surprinse cu exactitate şi la trăirile transmise prin fiecare detaliu.
Întunericul începe să se lase peste oraş când mergem pe străzile îngheţate către Collegium Maius, cea mai veche universitate din Polonia şi una dintre cele mai vechi de pe continent, unde se spune că ar fi studiat pentru o vreme şi Copernic – nume sortit să aducă încruntarea pe chipurile celor care cred că Ortodoxia se măsoară în funcţie de locul central sau marginal al vreunui astru. Clădirea, cu curtea înconjurată de un culoar cu arcade, vorbeşte de la sine despre tradiţia universitară europeană, iar mie îmi aminteşte despre întâlnirile din „Cercul poeţilor dispăruţi”. Ne uităm pe geam chiar şi într-o sală de clasă, căci e deja prea târziu pentru a intra.
Plimbarea nu se termină nici acum. Admirăm un vechi teatru, altă biserică sau restaurantele luminate care te îmbie la fiecare pas cu mâncăruri tradiţionale. Luăm o gustare rapidă – aş fi spus frugală, dar mi-e teamă că nu poţi numi astfel o masă ce include cârnaţi – la târgul de Crăciun, cumpărăm câteva CD-uri, mergem şi pe la gară, căci mâine vrem să ajungem la Tarnow, iar apoi... Vine ora cinei.
Încă de ieri am văzut pe geamul unui mic restaurant o ofertă de „pierogi” mixte. Nici nu mai contează că localul e unul tip fast-food. Suntem singurii clienţi la această oră. Aşezaţi la una dintre măsuţe ne încălzim cu o supă de sfeclă roşie, specialitate locală gustoasă şi simplu de pregătit. Pentru mine urmează o „golubka”, sarmaua poloneză, cu o foaie mare de varză ce înveleşte carnea tocată şi ceva mai grasă decât cea de la noi. Dar ceea ce aştept eu sunt „pierogi”: mă gândisem să comand platoul mic, de 21, dar cum Diana a spus fără să ezite „the big one, 36”, m-am gândit că o fi ştiind ea ceva. Cred că vânzătoarea şi bucătăreasa îşi dădeau coate pe la bucătărie. Când apare în faţa noastră platoul imens, expresiile noastre de uimire consternată sunt cu siguranţă de râs. Pierogi sunt nişte colţunaşi consistenţi cu diferite umpluturi. În cazul de faţă carne tocată, brânză sau varză şi ciuperci. Deasupra au sosul în care au fost fierte, cu felii subţiri de ceapă. Pe scurt, sunt delicioase ( Dianei nu îi place coca) şi foarte săţioase. Mă lupt cu vreo cinci, dar apoi trebuie să le cer la pachet şi astfel Polonia culinară se instalează şi ea în căminul nostru de împrumut. Am adoptat oraşul. Şi el pe noi.

22 comments:

alexander said...

ce plimbare e asta daca nu te-a insetat? deci o zi pierduta :)

Anonymous said...

Uite Paul o sugestie, cred ca ar fi necesar si pt. biserica de pe Pitar Mos..

http://www.zf.ro/zf-24/arhiepiscopia-romanului-si-bacaului-primeste-de-la-mapn-doua-avioane-mig-21-7919534

Fratello Metallo

mad said...

Un fel de "alt. lyrics"

mad said...

Un fel de "alt. lyrics"

mad said...

Un fel de "alt. lyrics"

mad said...

Un fel de "alt. lyrics"

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

Ultimilor doi comentatori: nu prea vad legatura cu subiectul postarii.

mad said...

Un fel de "alt. lyrics"

mad said...

Un fel de "alt. lyrics"

mad said...

http://www.ablog.ro/mad/2010-12-28/cracovia-ziua-3.html

Editura Iona said...

Editura Iona vă invită la un CONCURS
Cei trei câştigători for primi o carte la alegere şi 30% reducere la un al doilea titlu comandat (dacă doresc).

Pentru a participa vă aşteptăm pe blogul nostru http://edituraiona.blogspot.com

Editura Iona a luat chip din dorinţa de a face o trecere lină de la cele ale lumii acesteia la năzuinţele duhului. Conceptul editurii se situează la graniţa dintre tărâmul Dreptei Credinţe şi cel al culturii, încercând să cultive în cititori nu numai o desfătare a sufletului, ci şi să înfăţişeze ochiului omenesc bucuria cărţilor frumoase.

Editura publică cărţi de teologie ortodoxă, dar şi cărţi pentru copii, încercând să îmbine mesajul creştin-ortodox cu ilustraţii minunate, astfel încât copiii să se simtă atraşi să răsfoiască paginile poveştilor noastre.

mad said...

http://www.ablog.ro/mad/2010-12-28/cracovia-ziua-3.html

Anonymous said...

Norock...
Io iti faceam sugestii despre subiecte care ar putea fi comentate.
Despre ce ai scris aci'..nu am ce sa comentez, poate forma literara in care ti/ai transcris impresiile :)

Fratello Metallo

PS: Uite altul:
http://catavencu.ro/lista-completa-a-taxelor-impozitelor-si-accizelor-bisericesti-2011-38541?sms_ss=facebook&at_xt=4d3863f6cd5368f0,0

Anonymous said...

..sau vrei sa fac cum se poarta pe facebook, adik, sa scriu ca apreciez ce ai postat. Stiu ca facebook este sensibil pentru stabilitatea ta emotionala ;)

Fratello Metallo

Paul Slayer Grigoriu said...

Toate astea imi amintesc de o emisiune de la inceputul anilor 90, "Limba noastra". Reporterul le punea oamenilor intrebari de tipul "cum se spune corect, a traversa sau a tranversa?", iar ei, bucurandu-se de ocazia de a aparea la televizor incepeau sa se planga ca nu au butelii sau sa injure, in functie de preferinte, guvernul sau opozitia.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
ixia said...

Fiecare cu obsesiile lui...

Anonymous said...

..beeeii, esti in eroare, tot timpul era Iliescu de vina, asa cum Ceausescu era responsabil de cele enumerate de tine. E un reflex Pavlovian...adik, presedintele este responasbil de tot si toate.

Fratello Metallo

alexander said...

@anonymous metalo: "...de tot si IN toate"

:)

apud Elena U. "noi suntem urmasii lui trajan"

Furdui-Iancu said...

S-au scumpit buteliile : jos Basescu !

Paul Slayer Grigoriu said...

O alta perspectiva asupra aceleiasi zile: http://mad.ablog.ro/2010-12-28/cracovia-ziua-3.html .