Tuesday, May 10, 2011

Tablou din Bucureştii vechi: Cezar Petrescu - "Calea Victoriei"

„Calea Victoriei” este un minunat tablou al Bucureştilor din interbelic, o panoramă a unei epoci regretate şi hulite, purtătoare de cultură şi stil, preambul al catastrofei care a smuls din matcă vechiul oraş şi ţara.
Cezar Petrescu apare în critica din trecut şi în cea din zilele noastre ca un captiv între propriul avânt de a realiza epopei balzaciene şi popularitatea care îl coboară uneori – atât prin vastitatea operei, necesarmente inegală ca valoare, cât şi prin propria dorinţă de a cultiva gustul publicului – în registre minore. Romanul de faţă, foarte apreciat în epocă, poate părea la o lectură superficială oarecum limitat, prin aceea că înfăţişează doar latura decadentă şi dizolvantă a capitalei, mizeria morală ascunsă sub o strălucire vanitoasă de suprafaţă.
Însă tabloul este cât se poate de convingător şi lectura aprofundată ne dezvăluie autenticitatea lui. Citind „Calea Victoriei” din perspectiva zilelor noastre, înţelegem mai bine critica acerbă a unei societăţi ce cultiva deşertăciunea, critică prezentă pe atunci în predicile de la amvoane şi în punctele de vedere exprimate de vocile din diferite generaţii ale naţionalismului românesc. Lipsa de conţinut a unei morale aşa-zis burgheze, ce se îngrijeşte doar de doar faţada sub care colcăie păcatele şi corupţia spirituală şi materială, deplânsă de Ioan Ianolide într-una dintre cele mai dureroase mărturii din închisorile comuniste, „Întoarcerea la Hristos”, are în Cezar Petrescu un zugrav iscusit.
Un aspect din roman care sare în ochii cititorului de astăzi este o asemănare pe alocuri izbitoare cu situaţia actuală: un puternic al zilei care pozează în adversar al corupţiei pentru a-şi distruge sau şantaja adversarii, un magnat al petrolului obsedat să controleze totul din umbră, intrigi şi trădări, alianţe şi minciună. Dar acestea sunt doar cadrul, căci în miezul romanului se află lumea Bucureştilor, oamenii şi moravurile care îi creează şi îi prăbuşesc. Iar oraşul hulit este, în subtext, de asemenea iubit şi de aceea descrierea capătă accente atât de vii.
Unul dintre cele mai impresionante şi expresive pasaje este tabloul-cronică al nobilului decăzut Anton Muşat care, cu o privire, pornind de la o fotografie veche, cuprinde Bucureştii la interferenţa vârstelor şi a influenţelor, prins între parfumul levantin, „la porţile Orientului”, şi dorinţa obsesivă de occidentalizare a noii înalte societăţi, alcătuită în parte din parveniţi – alte trăsături comune cu lumea de astăzi: „Ca să ne înţelegi, trebuie să înţelegi farmecul acestui Bucureşti aşa cum se afla înainte de pospăiala lui de modernizare şi de occidentalizare. Bucureştii cei mai apropiaţi de Orient decât de Apus. (...) Ca să înţelegi oamenii şi stările de acum trebuie să te întorci la vremea lui Caragea şi a lui Alexandru Constantin Moruz – acolo se află rădăcinile stărilor de azi, acolo năravurile şi tradiţia; tot ce-i bun şi ce-i rău, ce ne-a dat viaţă şi ce ne-a pierdut. Occidentalizarea e numai lustru; a schimbat doar Podul Mogoşoaiei în Calea Victoriei... Încolo? Fă o asemănare între ce-a fost şi ce este!... Atunci cânta un calemgiu serendade cherei Duduca. Chera Duduca există încă, numai serenada sună altfel şi nu mai este cântată de un taraf sub geam. Există şi kiramelele Arghira, Rozalina, Kalmuca, numai că se numesc Dolly, Renée, Mary sau Nina. Şi bucatele cu cheltuială: chebapurile, iahniile şi plachiile, crapii umpluţi cu stafide şi coconari, paporniţa cu anason de Chio, chiar tămâiosul e tot de Drăgăşani!... Iar tarafurile de ţigani, după care aleargă la hale şi la Băneasa cheflii snobi în zori de zi, tarafurile acelea nu atrag oare juneţea ostenită de jazz-band-uri, de banjo şi de havaiane, tocmai fiindcă în larma ţambalagiilor se prelungesc meterhanelele şi tumbelehelurile în jurul cărora se adună toată cască-gura mahalalei în ziua când se îmbracă un nou boier, şi în poarta curţii domneşti, başi-bulucbaşa striga numele şi rangul boieriei?”
Toate modele şi modelele, culturile şi stilurile s-au contopit peste un oraş pe care l-au creat şi l-au schimbat în egală măsură şi care, într-un adânc al său insondabil îşi vede de ritmurile lui organice şi imprevizibile.
Capitala „Căii Victoriei” a existat, cu oamenii şi locurile ei, cu revoltaţii ei (personajul „revoluţionar” din roman e credibil tocmai prin fragilitatea şi lipsa lui de hotărâre în faţa „profesionistului” asasin de tip troţkist), cu veselia de suprafaţă şi descompunerea adâncă. Tabloul nu se vrea exhaustiv şi nici nu trebuie privit astfel. Mici fragmente luminoase sunt prezente şi aici: de la succesul unui mare autor de teatru, ilustrat printr-o schimbare neprevăzută şi deosebit de reuşită de atmosferă, care-l aseamănă pe Cezar Petrescu compozitorilor ce stăpânesc măiestrit arta modulaţiei, până la figura aparent marginală dar de o nobleţe discretă a provincialului Guţă Mereuţă, al cărui nume la fel de ridicol ca înfăţişarea celui ce-l poartă e transformat de vanitatea unei soţii parvenite în la fel de ridicolul Georges Mereutza.
„Calea Victoriei” este romanul de moravuri al unei capitale decadente şi, mai mult, epopeea unor destine înghiţite de ea. Micile momente de nobleţe, meditaţia asupra destinului scriitorului, inocenţa pângărită şi onestitatea îngenuncheată dau viaţă naraţiunii şi autenticitate descrierii. Ar fi pripit să se afirme că lumea romanului spune totul despre lumea reală a acelor zile, însă forţa epică şi trăirea fac din el un fragment de tablou însemnat şi valoros. Iar întunericul nespoit al legăturii dintre lumea afacerilor şi politică şi înfăţişarea terenului fertil pentru naşterea unor revoluţii fratricide rămân până astăzi un avertisment peste ani.

11 comments:

ss said...

Salut Paul.Am o intrebare:erai cumva la concertul primordial de sambata seara?Daca da as fi curios si de o recenzie :D

Paul Slayer Grigoriu said...

Da, am fost la concert. Cronica va aparea probabil luni pe www.promusicprod.ro/maximumrock .

ss said...

Mie Primordial mi se pare una dintre trupele de un emotional incredibil.

PS:Si albumul nou cum ti se pare?Stii ca se invarte un pic in jurul temei legate de increstinarea cu forta.In ortodoxie nu prea s-au facut lucrurile cu forta ca in occident.Nemtheanga am vazut ca are o repulsie mare fata de crestinismul catolic.Nu stiu daca aici e locul sa pornim discutii de genul asta insa sunt curios de parerea ta,mai ales ca vii si pe fundalul asta crestin ortodox.
Oricum f fain blogul.

Paul Slayer Grigoriu said...

Desi dupa titlu pare sa fie legat de subiectul mentionat de tine, "Redemption at the Puritan's Hand" e mai degraba despre tema mortalitatii. Din cate am inteles eu, Nemtheanga e ateu, dar recunoaste faptul ca identitatea irlandeza e indisolubil legata de crestinism - catolic, in cazul de fatza. In tot cazul, poporul irlandez s-a nascut crestin, de aceea la ei chiar nu poate fi vorba despre vreo actiune in forta. Si a devenit crestin inainte de schisma, Sfantul Patrichie (Patrick) fiind cinstit si de ortodocsi. Nemtheanga mi-a spus parerea lui despre unele dintre aceste lucruri intr-un interviu pe care o sa-l poti citi peste foarte putin timp tot pe Maximum Rock. O sa dezvolt un pic subiectul zilele acestea.

alexander said...

..iar fratele Pavel are de fapt doua motive pentru care ii simpatizeaza pe acesti irlandezi: pentru rolul educativo-cultural, al calugarilor, in noua europa care se nastea pe langa curtea lui Carol cel Mare; iar astazi, pentru mandria lor republicana :)

Dreptate si Fratie!

Geo Garmescu said...

eu detest bucurestii, dar iubesc bucurestiul nou creat de ceausescu si apoi desavarsit de actualii mahari. tot ce i vechi imi repugna. tot ce e nou imi place, chiar si daca estetica e uneori deficitara. daca ar fi dupa mine , as darma toate blocurile si casele construite inainte de 1986, cand a inceput adevarata renastere a neamului romanesc, odata cu castigarea de catre steaua a CCE.(2-0 cu barcelona, helmut duckadam fiind singurul portar din lume care a aparat 4 penaltyuri consecutiv si care a primit in dar , de la nicolae ceausescu un aro la mana a doua si un video recorder panasonic)
acestea fiind spuse, va invit sa lansam o campanie: radeti bucurestii, vivat bucharest, capitala balcanilor.

Paul Slayer Grigoriu said...

Cred ca si tu, ca atatia altii inaintea ta, ai gresit adresa.

mad said...

@alexander: Si-ti mai dau eu un al treilea motiv - pentru apetitul bahic :-p

alexander said...

nu as indrazni sa lansez asemenea vorbe despre un frate, un tovaras, un gardian al republicii ideilor si libertatilor crestinesti :)

goingoutro said...

Printr-o coincidenta, chiar acum am recitit-o si m-a bucurat mult textul tau.

Marie Jeanne said...

Fiind logata mai sus cu un alt cont, scuze.