Friday, June 8, 2012

Despre şanse şi alegeri - locale!

Când intru într-o încăpere cu oameni, fie sală de conferinţe, fie magazin, fie sală de curs, fie holul blocului, spun „bună ziua”. Unii îmi răspund, unii nu. Mi-aş dori o lume în care toţi să salute. „N-ai şanse”, mi se spune. Dar eu îmi văd mai departe de ce am învăţat. Când trec pe lângă o biserică, mă închin. Mi-aş dori ca toată lumea să-şi aducă aminte de Dumnezeu măcar câteva secunde pe zi, când vede un lăcaş de cult. „N-ai şanse”, aud din nou. La magazin sau la casa de bilete, spun „vă rog” şi „mulţumesc”, chiar dacă vânzătoarea se uită la mine cu privire de hienă care pare să-mi reproşeze efortul la care o supun. Dacă dau peste cineva pe stradă sau în autobuz – ceea ce mi se întâmplă des, căci sunt o culme a neîndemânării – îmi cer scuze. Alţii care dau peste mine se uită urât, eventual mă şi înjură că le-am stat în cale. Dar sunt şi unii care, în virtutea unui bun obicei învăţat acasă, îşi cer la rândul lor scuze. Sunt multe lucruri pe care le fac nu pentru că aş fi cine ştie ce om bun sau virtuos, ci dintr-un minim bun simţ, exterior, dacă vreţi, dar care mă ajută cumva să trăiesc fără să mă sufoc. Sunt primele lucruri pe care le-am învăţat de la mama şi tata, de la bunici, de la şcoală. Să nu-i spun unei femei sau unei fete „fă”, să nu arunc hârtii pe jos, să nu mă scarpin în public în părţile intime. Dacă toată lumea ar face la fel, nu sunt sigur că am trăi într-o lume mai bună, dar cu siguranţă ar fi mai multe premise să întemeiem una. Să pornim de aici la lucrurile mai importante: a nu te amesteca în vorbă când te depăşeşte subiectul, a-l asculta respectuos şi pe celălalt, a nu-l împroşca pe aproapele tău cu flegme doar pentru că nu-ţi împărtăşeşte părerea, a vedea în cel de lângă tine omul înainte de interesele ascunse şi defectele pe care i le cunoşti sau doar i le bănuieşti. Toate astea se creează pas cu pas, sau, cine ştie, dintr-o dată, după cum ne scoate Dumnezeu în cale moduri de a fi mai buni. Aş vrea ca lumea să înţeleagă aceste lucruri, aş vrea să le înţeleg şi eu şi să mă judec aspru atunci când le mai uit, când îmi mai scapă vreo înjurătură de faţă cu un copil sau când, grăbit, ies din magazin fără să mai spun „mulţumesc”. „N-ai şanse”, mi se repetă la nesfârşit. Şi totuşi mă încăpăţânez să merg pe calea mea. Şi văd că, dincolo de mârlănia generalizată, peste tot sunt oameni care se comportă civilizat. Poate nu tot timpul. Poate clipa de politeţe e o oază într-o viaţă de nepăsare şi mitocănie. Dar în şansa acestei oaze cred azi. Şi în numele ei merge la vot şi îl aleg pe Nicuşor Dan. „N-are şanse”, îmi râd unii în nas. Mă scuzaţi, eu cred cu încăpăţânare că are. Bună ziua!

4 comments:

Claudiu Târziu said...

Frumos :)

Anonymous said...

Ni s-a spus că pe blogul camaraderiei dumneavoastră face campanie o celulă marxist-maoist-teroristă. Aşa ne-a şoptit o păsărică: http://inliniedreapta.net/insemnare/modelul-lui-nicusor-dan-e-antanas-mockus-apropiat-al-lui-chavez-si-simpatizant-al-gruparii-terorist-marxiste-farc

No pasaran!

Cuibul papioanelor roşii

alexander said...

tovarase intelectual, cum se numeste atitudinea asta? sa fie schimbarea de paradigma sau consecventa inefabila?

nu de alta, dar dupa multi ani de piept forjat si minte vizionara pentru gentlemanul TB, mesajul cu ND si"bunul simt", e de constiinta civica :)

PS. salutam si pe tov. tarziu, un...cum le zice lor, ascet al banchetului platonic :)

rory said...

astea-s arhaisme, draga!
in ziua de azi, nu se mai poarta...
din pacate...