Săptămâna aceasta vă propun rezultatul întâlnirii între doi muzicieni deosebiţi, care şi-au făcut renumele - unul înainte de această colaborare, unul mai târziu - mai ales în alte trupe. Totuşi, anii 1970, unii dintre cei mai rodnici din istoria rock, au reţinut la loc de cinste şi acest nume: (Ritchie Blackmore's) Rainbow. Iar cei doi muzicieni sunt "titularul", Ritchie Blackmore, şi Ronnie James Dio, tenorul rock care este şi autorul versurilor acestui cântec.
Sunt versuri care au fost mult discutate şi interpretate în fel şi chip - unii le-au atribuit un înţeles apropiat de al profeţiilor biblice, alţii, dimpotrivă, au încercat să găsească în ele conotaţii oculte. Varianta cea mai probabilă este că avem în faţă pur şi simplu o poveste cu rezonanţă medievală şi simboluri imaginate în acest context de autorul ei. Alături de Ronnie James Dio (voce) şi Ritchie Blackmore (chitară), îi mai puteţi auzi pe acest cântec minunat şi cu o melodie costruită firesc şi cu măiestrie pe Micky Lee Soule (clape), Craig Gruber (bas) şi Gary Driscoll (tobe).
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Colaborarea scoate in evidenta si "noul sound" Blackmore. Chitaristul lasa in urma uzina Deep Purple, spre ceva mecanica fina.
Post a Comment