Sunday, January 26, 2014

Un cântec pe săptămână - Grigoraş Dinicu, "Hora staccato"


Sunt sigur că aproape toţi aţi auzit-o, dar şi că puţini dintre voi ştiu ce este. Cândva a fost genericul unei emisiuni televizate (dacă îşi mai aminteşte cineva care, m-aş bucura să-mi spună). Se numeşte „Hora staccato”. Cât despre Grigoraş Dinicu (1889-1948), compozitorul, se poate spune că a fost unul dintre acei muzicieni aflat la intersecţia între două lumi: descendent al unei vechi familii de ţigani lăutari (bunicul lui, Angheluş Dinicu, este presupusul compozitor al „Ciocârliei”), a urmat Conservatorul din Bucureşti; violonist virtuoz, cu înregistrări de muzică lăutărească şi (mai puţin) folclorică – a nu se confunda cele două! – a cochetat şi cu tangoul, valsul şi muzica uşoară; ajuns dirijor de orchestră populară, a cântat şi muzică uşoară; în sfârşit, pornit dintr-o mahala bucureşteană, lucrările îi sunt astăzi cântate de marile orchestre ale lumii. Fără să aspire la geniala sinteză muzicală a lui George Enescu, cu care a fost contemporan, Grigoraş Dinicu este un exemplu fermecător de globetrotter, la propriu şi la figurat. 





„Hora staccato” a fost, se pare, parte a lucrării de licenţă a lui Dinicu. Există o înregistrare, uşor de găsit, cu varianta pentru orchestră, cântată de Filarmonica din Berlin, avându-l la pupitru pe Ion Marin (fiul marelui Marin Constantin, creatorul corului Madrigal). Am ales-o însă pe aceasta, pe de o parte pentru că ni-l înfăţişează pe Grigoraş Dinicu în ambele ipostaze caracteristice – compozitor şi interpret –, pe de alta pentru că păstrează mai bine etosul lăutăresc din care s-a născut.

8 comments:

alexander said...

Genericul de la Viata/Ora Satului?!

Paul Slayer Grigoriu said...

Foarte posibil, merci!

saskiul said...

Există şi o prelucrare electronică de Isao Tomita, de pe albumul COSMOS.

Paul Slayer Grigoriu said...

Excelenta abordarea lui Tomita, acum am ascultat-o, multumesc!

Donkeypapuas said...

Este una dintre piesele româneşti cele mai cunoscute pe mapamond. Celebritatea i-a fost amplificată şi de versiunea lui Isao Tomita, unul din "bătrânii" muzicii electronice adevărate. Dar CUM de a devenit atât de cunoscută? Părerea mea este că a contribuit... ovreimea din America, trecută în secolul XIX prin România şi rămasă cu o afinitate spre muzica populară de aici (fie ea şi de tip simfonic). Dar de aici încolo încep să bat câmpii şi să intru într-un domeniu care nu este al meu.
PS: genericul de emisiune la care se face referire era al "Vieţii satului".

Donkeypapuas said...

Există reacţii faţă de spurcăciunea pidosnicească şi anticreştină ce s-a petrecut la decernarea premiilor Grammy de acu' o zi?

Paul Slayer Grigoriu said...

Nimic nou sub soare. Si apoi, daca n-as fi citit in ziar, nici n-as fi stiut, asa de mult imi pasa de Grammy-uri. Una peste alta, pe madonna o stiam demult, pacat ca s-au raliat si organizatorii. In contextul asta, mai bine ca l-au uitat pe Jeff.

Donkeypapuas said...

Eu am văzut spectacolul în direct, pe postul nemţesc Pro7 şi m-au îngrozit, atât prin simbolistica anticreştină afişată de-a lungul spectacolului, cât şi prin greţoasa propaganda sodomită din final.
Aceste premii Grammy sunt o recompensare simbolică a breslei muzicienilor americani faţă de vârfurile din anul precedent. Îmi pare că în loc de breaslă s-a transformat într-un soi de sindicat de factură "progresistă", aşa cum erau sindicatele bolşevice de prin Europa, promotoare ale directivelor venite din măreaţa Uniune Sovietică.
Cât de normal este ca în cadrul unei festivităţi organizate cu scopul celebrării muzicii şi slujitorilor ei, aceasta (muzica) să cadă pe locul doi, dându-se întâietate comandamentelor corectitudinii politice? Unui muzician cu opinii anti-sistem (precum tipul de la Megadeth), să zicem, sau anti-taxe (precum Willie Nelson) i s-ar fi dat voie să-şi trâmbiţeze ideile?
Nu ştiam despre omiterea respectivului cântăreţ din montajul in-memoriam iar acest lucru cred că sublinază şi mai mult îmbâxeala propagandistică în care s-au afundat "sindicaliştii".
O corecţi, însă: Madonna a fost prezentă pe scenă, etalându-şi afonia, dar maestră de ceremonii în acel moment era Queen Latifah.