Wednesday, November 4, 2015

Incendiul din Club Colectiv - o mărturie şi o datorie. II: Vorbele.



     Când m-am trezit, în dimineaţa zilei de 31 octombrie, primul sentiment a fost mirarea. M-am mirat că am reuşit să adorm şi să mă cufund într-o lume a viselor în care am uitat de tot ceea ce trăisem. Trăisem. Alţii nu. M-am gândit un pic la Alexandru şi la ceilalţi din spitale, m-am rugat o clipă. Apoi am deschis o uşă şi a ieşit un nou val de foc şi fum. Internetul.
     Pot spune şi astăzi, la câteva zile bune de la întâmplări, că am fost la fel de afectat şi de îngrozit de unele dintre reacţiile de pe site-uri, bloguri şi reţele sociale, ca de evenimentele în sine. Nu vreau să mă plâng - ar fi şi indecent, nu am niciun fir de păr lipsă - dar m-am simţit doborât când am lăsat să intre peste mine şuvoiul de vorbe. Din două direcţii, oamenii judecau pripit şi greşit. Unii dintre cei care trecuseră prin focul din Club Colectiv încă trăgeau să moară, în timp ce lumea noastră deschidea ochii către prima zi fără alţii dintre ei. Dar judecăţile se abătuseră deja, implacabile, parcă de teamă să nu le-o ia Dumnezeu înainte. Şi aşa au ţinut-o zile în şir.
     Am aflat că ce s-a întâmplat este rodul unor "pasiuni inutile şi nocive" pentru că cei care au fost în club s-au "jucat cu diavolul". S-au cristalizat de la început două interpretări cu rădăcină comună: pentru unii, tragedia fusese pedeapsa binemeritată pentru manifestările "sataniste" de la acest concert, care ar fi fost legat de fapt de celebrarea Halloween-ului. Pentru alţii, aparent mai cumpătaţi, doar consecinţa faptului că cei de acolo ar fi invocat demonul, iar demonul ar fi venit. "Evenimentul era gândit ca o procesiune satanică într-o sărbătoare satanică", scrie un comentator pe un blog, secondat de multe alte glasuri care variază pe aceeaşi temă. Îmi veţi spune că internetul e plin de oameni de toate felurile, însă de multe ori aceste remarci veneau de la voci respectate, de la cei la care de multe ori căutăm izvoare de discernământ. Iar dacă încercai să le explici că Goodbye To Gravity nu este o trupă anticreştină, că nu are nicio legătură cu Halloween-ul sau cu vreun ritual de orice fel, răspunsul unora era undeva între ironie şi furie moralizatoare. Nu am fost singurul îngrozit. Părintele Ioan-Florin Florescu, un preot ortodox român stabilit în Scoţia, vorbeşte într-un comentariu despre fanaticii care "mai că n-au celebrat moartea tinerilor în clubul acela şi care au văzut în asta pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu". Şi, repet, deşi unii sunt oameni care în alte circumstanţe au dat dovadă de înţelepciune şi sensibilitate, nu poţi să nu-i dai dreptate părintelui când citeşti cuvinte ca acestea: "De câtă vreme așteaptă, de fapt, tinerii halloween-iști, heavy-metall-iști (sic!) și alți frecventatori ai horror-ului de franciză (artistică sau comercială din muzică, cinema, poezie, de pe bascheți, tricouri, eșarfe, ghiozdane școlare etc), o noapte ca cea de la 'Colectiv', pe care au invocat-o ei înșiși, prin cultul morții viscerale profanizate și profanate?! Sau credeau c-or s-o vadă doar la cinema, din puful fotoliului? Au uitat promisiunea micuței zâne: 'The dreams come true'?" Dacă de aici se citeşte vreo compasiune, mărturisesc că eu nu o văd. Iar mai departe, un articol ce se vrea de învăţătură creştină ne sugerează că pentru cei morţi în club nici nu te prea poţi ruga:  "De-asemenea nu văd cum ar putea fi pomeniţi în cadru oficial, având in vedere circumstanţele. Poţi spune 'cu drepţii odihneşte Doamne pe robii Tăi' când ei au murit la un concert rock, făcănd semnul diavolului, fie şi inconştient, şi negând autoritatea si chiar pe Dumnezeu, aşa cum denotă versurile lor, de-acolo? Hm? Poţi?"  Sunt cuvinte din care răzbate un duh întunecat. Diavolul, numit şi "acuzatorul", nu mai are multe de adăugat. În lupta pentru sufletele celor răposaţi, îngerii răi sunt acompaniaţi de o voce de pe pământ. Şi toate acestea duc, firesc, către o altă concluzie: "3 zile de doliu naţional pentru nişte inconştienţi şi iresponsabili mi se pare prea mult." I-aş dori celui care a scris aceste rânduri ca, în timp, să ajungă la gradul de inconştienţă şi iresponsabilitate care i-a mânat pe Claudiu Petre şi Adrian Rugină să intre în foc pentru a-şi salva semenii. Să se umple de jertfelnicia lor, fără să aibă nevoie de ea.
      Din fericire, în ciuda multor vorbe aruncate în aceste zile - despre care nădăjduiesc să scriu în partea a III-a a acestei mărturii -, Biserica nu a plecat urechea la asemenea îndemnuri, iar cei morţi au fost pomeniţi cu numele la Sfânta Liturghie şi alte slujbe, la fel ca şi cei bolnavi. Este un lucru pe care îl pot spune cu toată responsabilitatea, fiind eu însumi de faţă în biserică în momentul acestor rugăciuni.
     Pe lângă toate cele de mai sus, declaraţiile preşedintelui PNŢCD, Aurelian Pavelescu, par o adiere de vânt. "Totul este dominat de febra violenţei, exhibiţionismului şi sexului. Cine sunt tinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Vă asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici." Promiscuitate, sex, anarhie? Există. Să-i bagi pe toţi tinerii care merg în vreun club în aceeaşi oală, iată unde duce graba de a arunca vorbe pe care însăşi realitatea le contrazice. Sare pe rana unor oameni îndureraţi.
     În timp ce mă loveam de acest val de neînţelegere, mai apăreau şi veşti noi. S-a confirmat ceea ce bănuiam încă de cu seară, Adrian Rugină murise. Teodora Maftei, fotoreporteriţa de la ProTV era în stare gravă. De Bogdan Enache, bateristul Goodbye To Gravity, nimeni nu părea să ştie nimic. Iar seara, când am fost să aprind o lumânare la locul întâmplărilor, am aflat că nici Nelu Tilie nu reuşise să scape din flăcări.
     La un moment dat m-am retras din toate discuţiile contradictorii. Mi se păreau fără rost şi poate că atunci a luat naştere gândul acestei mărturisiri. În zdruncinarea sufletească pe care o simţeam, s-au auzit, rând pe rând, şi vocile care mi-au fost sprijin. Înalt Prea Sfinţitul Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului: "Nouă nu ne este dat a-i judeca pe acei tineri. Pe noi, cei care suntem părinţii lor, ar trebui să ne judecăm pentru a vedea dacă am făcut tot ce este posibil pentru ca ei să nu îşi petreacă timpul într-o asemenea locaţie. Se spune că trupa aceea, care îşi lansa albumul, avea una din melodii Ziua în care voi muri. Nu putem vorbi de nişte tineri care nu credeau în Dumnezeu." Mai departe, înaltul ierarh face legătura şi cu Halloween-ul: poate e forţat sau poate e justificat pentru că nimeni nu a celebrat această sărbătoare de import, dar nici nu s-au evitat alăturările. Dar tonul celor spuse mai sus, iubirea reală, dincolo de posibile diferenţe de nuanţă, a fost o gură de aer proaspăt în fumul îmbăcsit al judecăţilor. Iar când am aflat că şi Adrian Rugină a murit întorcându-se în flăcări după alţii, m-am gândit la cuvintele lui Hristos: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi." Şi gândul meu şi-a găsit ecou în minunata postare a părintelui Ioan-Florin Florescu (https://ioanflorin.wordpress.com/2015/11/02/oameni-si-bostani/ ). A fost ca o cană cu apă în pustiul dezbinării, al judecăţii şi prejudecăţii, al concluziilor pripite şi ignorante.
     Moartea năprasnică a a atâtor oameni trebuie să fie pentru toţi prilej de introspecţie şi meditaţie. Dacă suntem creştini, dacă suntem un neam, ce s-a întâmplat la Club Colectiv nu-i priveşte doar pe cei care au murit, au fost răniţi sau au asistat ca martori, ci pe noi toţi. Şi sigur, trebuie să ne gândim şi la dimensiunea spirituală. Însă fiecare dintre noi are de cumpănit propriile păcate şi neputinţe, iar faptele şi sensurile se luminează treptat. Dumnezeu lasă unele lucruri să se întâmple, însă raţiunea lor nu se desluşeşte cât ai bate din palme. Este unul dintre sensurile cuvântului pe care îl spune Însuşi Hristos ucenicilor: "Acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel." În loc de zile de cugetare şi rugăciune, s-a umplut însă cetatea de oameni care au citit cât ai bate din palme gândul lui Dumnezeu. Şi dacă faci un apel către refuzul interpretărilor simpliste, eşti taxat automat. Am aflat în aceste zile că "slujesc la doi domni", că am participat la un "ritual demonic", că prietenii pe care i-am întâlnit în Colectiv şi pe care îi cunosc de atâta vreme, cu bune şi rele, sunt - n-aş fi bănuit! - cu toţii satanişti, în cel mai bun caz "fără să-şi dea seama". Şi că dacă refuz intepretarea simplistă şi forţată sunt, alături de Radu Preda (onorantă companie, n-am a mă plânge!), "complice al cecităţii ambientale".
     Unul dintre caii de bătaie ai argumentaţiei de mai sus este chiar cântecul "The Way We Die", care deschide albumul Goodbye To Gravity şi cu care a început concertul. A vorbi despre ziua morţii este, în viziunea multora, o dovadă clară de activităţi oculte. Titlul acesta ar fi "o demonică profeţie împlinită". Părintele Mihai-Andrei Aldea, un alt preot ortodox, a răspuns tuturor acestor acuzaţii într-o postare minunată pe Facebook, unde se spun mai concis şi mai adânc toate lucrurile pe care încerc eu să le exprim aici dezlânat. Iată ce scrie părintele despre cântecul cu pricina: "Şi, ca să pun capac la ticăloşia şi nepriceperea mea, mărturisesc public, sus şi tare, faptul că nu am izbutit să văd unde ar fi satanistă melodia 'The day we die'. Dimpotrivă, dincolo de stilul vocal - pe care îl înţeleg, dar care îmi este incomod - cântecul are un subiect perfect ortodox:
nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua în care ne vom da bătuţi şi vom accepta să devenim numere, vom accepta să fim sclavii sistemului, este ziua în care vom muri.
Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult! Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.
Iar comentariile pe temă ale unora - privitoare la 'premoniţia' din această melodie - ţin de o boală cumplită a datului cu părerea despre ceea ce nu ştim. Bârfă, şuşana, prostie.
Ca şi cele despre presupusa 'petrecere satanistă' de la Colectiv şi altele asemenea, toate bazate pe 'auzenii'."
     Gândul meu nu e să-i întărât pe oameni unii împotriva altora. Dar e datoria mea să mărturisesc ce am trăit şi am văzut. Şi de aceea m-am bucurat şi mângâiat când, prin corul de invective, am auzit voci ca ale părinţilor Ioan-Florin Florescu, Mihai-Andrei Aldea, Matei Vulcănescu sau pe a teologului Laurenţiu Dumitru. Sunt botezat creştin-ortodox, mărturisesc Sfânta Treime, Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi tot corpul credinţei ortodoxe. Sunt fiu al Bisericii. Şi tocmai de aceea nu-mi permit să mint. O, sigur, vorba părintelui Aldea, nu era Vecernie la Colectiv. Dar nici ritual anticreştin sau invocare a răului. Iar de obicei, când suntem loviţi de nenorocire, ştim din cărţile de rugăciuni să ne cerem iertare pentru "păcatele noastre" - ale noastre, nu ale "ălora", pe care-i privim de sus, cu fariseism moral sau intelectual, cu acea atitudine de superioritate despre care cineva spunea în engleză "your condescending demeanor has all gone wrong".
     De aici vine titlul postării acesteia în trei părţi: e datoria mea faţă de cei morţi şi de cei vii să mărturisesc ce am văzut, ce am auzit, ce ştiu. Mă întrebaţi dacă în Club Colectiv erau în seara de vineri oameni păcătoşi? O, da: doar eram şi eu acolo! Unii poate beau mai mult, unii nu credeau, alţii poate huleau uneori. Fiecare cu neputinţele lui, aşa cum suntem toţi şi peste tot. Dar nu era ritual, niciun demon nu a fost invocat, adunarea nu era anticreştină, nici scopul întunecat. Goodbye To Gravity nu este o formaţie satanistă, niciun membru nu mi-a vorbit vreodată de practici oculte, versurile reflectă frământări de tot felul, nu incită la ură, violenţă sau închinare către cel rău. Vorbesc, mai departe despre cei pe care îi cunosc. În incendiu au pierit şase arhitecţi. Vlad Ţelea, unul dintre ei, se specializase pe design interior. De câteva ori am avut discuţii pe marginea lecturilor noastre. Avea, ca şi mine, origini armeneşti, însă el chiar păstrase legătura cu comunitatea. După ce nu ne mai văzuserăm o vreme, mi-a arătat verigheta şi mi-a spus că într-o zi simţise nevoia să se ducă la biserica armenească şi să se cunune cu prietena lui. Alex Pascu e specialist în IT, Horaţiu Ghibu la fel. Am avut acolo prieteni avocaţi, muzicieni cu formaţie clasică, absolvenţi de litere. Oameni care, fără îndoială, au mai călcat uneori prin biblioteci. Unul dintre ei, deşi chinuit de o afecţiune gravă, face eforturi ca, măcar din când în când, să ajungă la biserică şi în scaunul spovedaniei. Au fost acolo şi alţii, cu bune şi rele, cum am mai spus. Neputinţa spre bine care ne defineşte condiţia căzută a fost prezentă şi în Colectiv. Dar au mai fost şi doi oameni care, într-o situaţie limită, au trecut prin foc pentru aproapele lor. Şi bănuiala mea este că nu au fost singurii. Pentru toţi aceştia s-a rugat marţi seara soborul de preoţi sosiţi la faţa locului cu o troiţă ce a fost sfinţită. Cel care a adus-o, părintele Visarion Alexa, a spus la final cuvinte simple şi de o frumuseţe dureroasă: "Și eu am fost tânăr, am fost și eu student, am intrat în club și nu mi-aș fi dorit ca viața mea să sfârșească acolo, într-un astfel de loc. Nu cred că acești tineri care au murit aici au făcut ceva rău, nu cred că au fost sataniști, nu cred că au greșit cu ceva, ci cred în primul rând că locul acesta a fost un loc într-adevăr unde au putut să cânte și să se exprime liber. Locul acesta va rămâne, probabil, un simbol al libertății de exprimare, pentru că acești tineri au reușit să spună ceva cu prețul vieții lor, anume că țara asta trebuie schimbată și noi toți avem datoria să o schimbăm. Dumnezeu să-i odihnească și să-i pomenim cu toții!" Slujba aceasta mi-a redat o parte din linişte. Iar dacă tragedia aceasta ne va apropia de Hristos-Adevărul, Care ne face liberi, vom putea spune cu toată responsabilitatea: "Nu suntem numere, suntem liberi / Suntem foarte vii / Căci ziua în care vom ceda e ziua în care vom muri". Dumnezeu să ne ierte şi să ne ajute pe toţi.


14 comments:

Anonymous said...

Multumim,Paul pentru informatiile din mijlocul evenimentelor.
Noi crestin-ortodocsi avem puterea de intelegere,discernamantul si toleranta fata de totalitatea manifestarilor sociale,artistice si publice.
Privite cu atentie aceste lucrari sunt posibile manifestari ale credintei in Dumnezeu.
Experienta istorica a Bisericii crestine cu privire la jertfa martirica a crestinilor,ne indreptateste sa afirmam ca cei trecuti la Domnul in Colectiv sunt martirii ideii de romanism,drepate si crestinism.

Suntem fii luptei si dreptatii!

Alex

Ancuta said...

Ne ravasesc pe noi aceste atitudini ignorante, nici nu vreau sa ma gandesc cat va afecteaza pe voi, de parca n-ati fi patimit destul...

Anonymous said...

Foarte frumos! Multumim!

Ana Elisabeta

Diana said...


Va multumesc.
Sa stiti ca ceea ce s-a intamplat a fost si un moment de cernere a apelor.
Asa cum ati spus si dumneavoastra, am avut surpriza unor "invartosari" sufletesti din partea unora de la care nu ma asteptam.
Tot ce am simtit a fost exprimat in cuvinte de altcineva si sa stiti ca suntem multi care simtim si gandim asa:

"N-am crezut că o să ajung să spun asta - eu, care cred în Dumnezeu și n-am de gând să-mi lepăd credința ortodoxă, dar declarațiile preacuvioșilor din lista mea (de la călugări, la teologi) dau dovadă de spirit medieval și-mi jignesc inteligența. Tragedia din Colectiv nu s-a întâmplat pentru că s-au făcut prea multe avorturi în țară și nici pentru că puștii ăia s-au jucat de-a moartea sau de-a demonii. Nu s-a întâmplat pentru că erau sataniști și nici pentru că au scobit dovleci. Iar speculațiile în jurul acestor idei, oricât de închegate ar părea, în aceste momente sunt pur și simplu jenante. Nu de ele avem nevoie, ci de compasiune. Oare dacă copilul lor ar fi ars acolo, oamenii ăștia ar mai fi gândit la fel? Nu sunt împotriva Bisericii și nu gust modul perfid în care unii confiscă această tragedie ca s-o transforme într-una împotriva BOR. Dar văd mai limpede ca niciodată că între noi ăștia mulți și Biserică (cu B mare) s-a căscat un hău fără fund. Noroc că Dumnezeu nu-i al lor și nu ni-l pot vinde în rate. Dumnezeu e al tuturor! Haideți să ne rugăm și să tăcem. E cel mai bun lucru pe care îl putem face acum."

Paul Slayer Grigoriu said...

Tocmai genul acesta de confuzie trebuie evitata: nu Biserica a avut aceasta atitudine, ci niste oameni, unii dintre ei chiar parinti. Dar eu am citat aici preoti care au dat dovada de mult discernamant si mare compasiune. Biserica cu B mare suntem toti, iar multi dintre ierarhi au participat la durere prin rugaciune.

Altfel, orice pacat - si cu atat mai mult cele la care suntem campioni - contribuie la indepartarea de Dumnezeu si poate face loc unor tragedii. Totul e sa nu judecam simplist, ci sa vedem in ansamblu nevoia urgenta de a ne schimba vietile in bine.

Anonymous said...

Să fii sănătos, Paul Grigoriu, alături de prieteni şi familie! Dumnezeu să-i ierte pe cei răpuşi!
Pensionarul

Dan Toader said...

"De câtă vreme așteaptă, de fapt, tinerii halloween-iști, heavy-metall-iști (sic!) și alți frecventatori ai horror-ului de franciză (artistică sau comercială din muzică, cinema, poezie, de pe bascheți, tricouri, eșarfe, ghiozdane școlare etc), o noapte ca cea de la 'Colectiv', pe care au invocat-o ei înșiși, prin cultul morții viscerale profanizate și profanate?! Sau credeau c-or s-o vadă doar la cinema, din puful fotoliului? Au uitat promisiunea micuței zâne: 'The dreams come true'?" Atentie textul citat apartine d-nei Elena Dulgheru : http://elena-dulgheru.blogspot.ro/

Paul Slayer Grigoriu said...

@Dan Toader: Stiu, din pacate.

Monalisa Stanescu said...

@ Dan Toader, Paul nu a indicat autoarea citatului, dar e evident ca acesta nu ii apartinea parintelui Ioan-Florin Florescu, asa cum poate ai inteles (deduc din felul cum formulezi observația "atentie, textul apartine d-nei Elena Dulgheru", ca si cum corectezi o eroare).

Ancuta said...

ne gandeam aseara... cu prejudacatile de "rock = satanasim" te lupti inca din liceu... stiu ca acum vin ca sarea pe rana, dar sa nu te amarasca si mai tare...

ioana said...

Dumnezeu sa va ajute!
Dumnezeu sa ne ierte pe toti!

Andreia said...

In Biserica Ortodoxa nu exista preotul Ioan Florin Florescu. Stiti voi cine se ascunde in spatele acelui blog? Care parohie din Scotia? Stie vre-un ierarh de acea asa-zisa parohie? Faceti va rog cateva verificari.

Cred ca daca presa nu ataca Biserica, reactiile celor ce va acuza s-ar fi stins. Voi le-ati amplificat cand ati intaratat presa impotriva Bisericii.

Donkeypapuas said...

Stimată tovărăşică Andreia (vă respect foarte mult ortografia),
Aveţi dreptate! Nu există! Poate-i convingeţi de acest lucru şi pe cei de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din iaşi pentru că proştii de ei se pare că au acordat doctoratul unei personalităţi fictive; mai mult, ar mai fi şi colaborat la diverse proiecte de pe-acolo. RUŞINE, UAIC!
http://www.editura.uaic.ro/fisa-carte.php?ctg=ultimele_aparitii&id_c=1357

Paul Slayer Grigoriu said...

@Yanush (nepublicat): Draga Marius, imi pare rau, nu asa am inteles eu lucrurile. Sa ma ierti, dar nici nu voi publica replica ta. Punctul tau de vedere si altele similare sunt la dispozitia oricui vrea sa le citeasca pe internet. Am citat si eu dintre acestea in text. Dar nu pot continua propagarea lor.