Dimensiuni harice ale mâncării

"Gătit,
alchimie,
focul plitei şi focul dorinţei transsubstanţiază tot ce-i crud într-o nouă substanţă,
iar trupul,
în întunericul în care locuieşte gustul,
întâlneşte din nou fericirea sa pierdută.
O nouă variaţiune pe tema paradisului,
copilul şi sânul mamei:
viaţa şi plăcerea sunt date în acelaşi loc...
Dieteticienii nu ştiu nimic despre acest miracol. Ei sunt duşmanii de moarte ai bucătarului.
Pentru ei mâncarea este doar un mijloc de existenţă. Am fost odată invitat la un dineu
prefaţat de o lungă prelegere a dieteticianului care l-a organizat. A vorbit despre
fundamentele acelei mese, despre elementele ei de bază şi a explicat care sune necesităţile
trupului pentru ca acesta să rămână viu. Asta era pentru el esenţa mâncării. Gustul e doar
un accident adăugat, aşa cum zahărul este amestecat în medicamentele amare. Pentru un
dietetician trupul aparţine ordinii medicale. Bucătarul însă ştie că trupul ţine de ordinea
dragostei. Suntem ceea ce mâncăm. Dar nu trăim doar cu pâine. Inima noastră tânjeşte
după exuberanţa erotică a trupului..." (Rubem A. Alves - "Cartea cuvintelor bune de mâncat sau Bucătăria ca parabolă teologică).

Am găsit aici una dintre cele mai fericite expresii ale unei idei pe care o întâlnisem înainte şi la alţi gânditori, Nicu Steinhardt sau Costion Nicolescu. Mâncarea, atunci când este înţeleasă cum se cuvine, devine act de comuniune. Paradoxal, deşi dieteticienii par detaşaţi de aspectul material al mâncării, căci se abţin de la multe feluri, concepţia lor este de fapt materialism pur. Pentru ei, mâncarea este mijloc de supravieţuire şi atât. Lumea modernă e puternic contaminată de această viziune, şi doar astfel s-a putut dezvolta conceptul de fast-food, doar astfel putem înfuleca astăzi hrană fără formă şi frumuseţe, uneori fără gust, pe fugă sau în faţa televizorului. Însă în viziunea tradiţională, fiecare masă e o mică sărbătoare, pentru că e rezultatul iubirii. Omul se bucură de gustul ales al mâncării şi Îl laudă pe Creator, Îi mulţumeşte, simte în gustul bucatelor dragostea celui care le-a făcut şi le-a dăruit. De aceea, cum spunea un gânditor, la ospăţ bucuria celui care mănâncă e cu atât mai mare cu cât se bucură mai mulţi împreună cu el, cu cât este mai multă lume la masă.
În ordinea creştină, de fiecare dată bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu este comparată cu un ospăţ. Avraam a primit Sfânta Treime la stejarul Mamvri şi I-a pus pe cinstiţii Oaspeţi la masă. Hristos a mâncat în casele celor care L-au chemat, şi a vestit Evanghelia la mesele păcătoşilor, ale fariseilor, ale apostolilor, ale oamenilor simpli. Prima Sa minune a făcut-o în Cana Galileii, unde a prefăcut apa în vin, iar Taina supremă, a Euharistiei, este tot o masă, Cina Domnului, când a spus: "Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu este adevărată băutură"(Ioan 6, 55). ...suntem ceea ce mâncăm, iată cum, în Sfânta Euharistie, această afirmaţie capătă înţeles deplin şi sfinţitor. Iar despre cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, Mântuitorul spune că va veni la ei cu Tatăl şi vor intra la el şi vor cina cu el. Şi tot Hristos, atunci când este ispitit de diavol: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4; Luca 4, 4). Dar omul care ştie să mănânce, chiar şi atunci când mănâncă pâine se hrăneşte şi cu cuvântul lui Dumnezeu, căci Îi mulţumeşte Lui şi îl iubeşte pe aproapele cu care stă la masă. Dieteticianul nu vede din pâine decât materia, şi încă şi pe aceea vrea să ne facă să o mâncăm uscată.
Lăcomia e materialism şi îndobitocire, dieta, foarte adesea la fel. Mâncarea cu bucurie şi mulţumire şi postul care nu osândeşte şi se bucură deplin. Iată cum ne hrănim cu înţelepciune.