Vegetarieni si alte mofturi

Cei care mă cunosc nu se vor mira câtuşi de puţin că îmi încep blog-ul cu câteva cugetări despre mâncare. Dincolo de acestea însă, este vorba despre ceva mai adânc, pentru că, după cum a spus un gânditor, "man ist was man isst", suntem ceea ce mâncăm. Iar într-o conotaţie creştină, această afirmaţie capătă noi valenţe. Nu voi intra însă în detalii. Nu încă.
Observ cu uimire că din Occident înspre imitatorii de la noi, a apărut un trend care face din ce în ce mai mulţi adepţi: vegetarianismul, care nu este decât una dintre manifestările noii obsesii a "mâncatului sănătos".
Problema mea nu este cu vegetarianismul în sine, ci cu motivaţiile şi consecinţele noului vegetarianism, cel practicat astăzi cu asiduitate în superficiala lume "bună", care nu poate trăi fără psiholog şi îşi face cultura privind la Discovery Channel. Noii vegetarieni se vor oameni moderni şi emancipaţi, şi de aceea modul lor de viaţă trebuie să reflecte descoperirile ştiinţei - ale dieteticii în cazul de faţă - care nu ne mai permite să ne desfătăm cu mâncărurile nesănătoase ale unor tradiţii pasămite învechite, ci cer un regim care să creeze "mens sana in corpore sano", de fapt un corp cât mai subţire pentru o minte aşijderea. Astăzi bucuria de a trăi a fost înlocuită cu o luptă sterilă pentru a trăi cât mai mult, de fapt o reflexie ceva mai adâncă a goanei după confort. Nu mai putem dormi decât în hoteluri de lux cu room service, nu ne mai respectăm dacă nu avem o viaţă socială standard cu tot tacâmul ("partener bine", carieră pururi ascendentă, maşină, vacanţe exotice), nu ne mai permitem idealisme, avânturi, nu mai ştim să fim copilăroşi, nu mai putem mânca orice. Consecinţele acestui tip de gândire, care implică vegetarianismul modern, sunt o sănătate trupească aparentă, care poate oricând să se sfârşească în accidente sau alte calamităţi, şi o mândrie implicită din partea practicanţilor, care îi privesc oarecum de sus pe "neiniţiaţii" care mai mănâncă fripturi şi alte produse retrograde şi reacţionare. Mândrie şi uscăciune, încercarea de prelungire a unei vieţi pe care nu ştim să o trăim.
Dar, mi se răspunde adesea, şi ortodocşii postesc, ba chiar unii, de pildă călugării din Sfântul Munte şi din alte locuri foarte aspru, dincolo de orice regim uşor vegetarian. Eh, postesc, dar aici e cuiul, deosebirea între post şi dietele contemporane este ca de la cer la... iad. Nimeni din cei ce postesc nu dispreţuieşte ceva din creaţia lui Dumnezeu, Care a spus că "sunt bune (frumoase) toate" şi că nimic nu trebuie să socotim necurat. (Vezi Facerea şi Faptele Apostolilor). Postitorii recunosc frumuseţea şi bunătatea tuturor mâncărurilor, de la care se abţin tocmai jertfind bucuria gustului lui Dumnezeu, Cel Ce dă o bucurie infinit superioară. Când aduci un dar, o jertfă, se cuvine ca ea să fie din cele mai bune lucruri ale tale, căci doar astfel este cinstit cel căruia i se aduce. Deci renunţând la anumite mâncăruri, postitorul se leapădă de bunuri foarte mari, pentru a dobândi un bun superior. Postul, ca orice efort ascetic, nu e scop în sine, ci metodă practică, ce nu are nici o valoare dacă nu este însoţit de rugăciune, milostenie şi mai cu seamă iubire şi smerenie. Câtă distanţă faţă de de mândria rece a vegetarienilor moderni. Postitorul nu-l judecă pe cel ce nu posteşte, nu-l osândeşte, ci se socoteşte pe sine mai păcătos decât toţi oamenii. Şi nu combate ceva din darurile lui Dumnezeu. "Dacă vrei să nu mănânci carne, bine este, dar nu cumva să huleşti carnea", spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Adică să nu vorbeşti de rău creaţia lui Dumnezeu, numind carnea spurcată, necurată, sau "otravă", aşa cum fac dieteticienii zilelor noastre. Şi cum ai putea face aceasta, când Parabola Fiului Risipitor - care, ca orice parabolă din Scriptură are înţelesuri pe mai multe planuri, deci şi în concret - ni-l înfăţişează pe tatăl rătăcitului reîntors, poruncind slugilor ca "junghiind viţelul cel gras, mâncând să ne veselim".
Dar bag seama că deşi nu am sfârşit ce aveam de spus, am lungit cam mult vorba. Aşa că vă las să reflectaţi şi voi continua în zilele următoare.