Friday, January 25, 2008

Greaţa

Într-un club din Bucureşti care încă îmi place, într-o seară se cânta live. De aici a pornit toată furia mea. Îl privesc pe solistul uneia dintre trupele de „rock” care cântă de obicei piese dintre cele mai penibile, cum se scălămbăia pe scenă mimând feeling-ul pe U2, Sting, AC/DC sau Rolling Stones (şi nici nu vă închipuiţi ce penal sună vibrato-ul ce se vrea expresiv pe „Englishman In New York” sau „Satisfaction”). Şi mă apucă mânia pură a unui copil-metal împotriva tuturor trupelor cu muzicieni foarte bine puşi la punct, care îşi irosesc talentul în curvăsăria care sufocă scena românească de atâţia ani: Direcţia 5, Talisman, Antract, Voltaj şi atâţia alţii ca ei, care mă fac să vomit. Nu mă priveşte că unii dintre ei sunt instrumentişti buni – şi sunt – sau că în particular cântă şi altceva. În viaţă important nu e ce ai – fie că e vorba despre bani, inteligenţă sau talent – ci cum foloseşti ce ai. Ce faci cu darul primit. Mi-e sete de oameni oneşti şi greaţă de clovnii desfrânaţi care torturează cuvinte precum iubire şi înşiră melodii penibile şi mincinoase. Scena asta a falsităţii trebuie distrusă. Nu vreau ca generaţia de mâine, copiii mei, să vadă la televizor filme porno, pe stradă cupluri de homosexuali şi pe scenă talente care se vând şi care mint chiar şi când cântă.
Nu am nimic cu oamenii care fac parte din această scenă, nu sunt mai bun decât ei. Am ce am cu meseria lor: prostituţia. Şi de aceea trupelor sus-amintite şi celor din aceeaşi tagmă nu pot decât să le citez – metaforic, fireşte – un vers Lamb of God: „ Won’t piss on you if you’re on fire”.

12 comments:

alexander said...

mda. talanti...

maria said...

,,va fi intr-o vineri
spre seara, la ceasul al saselea
in valea lui Iosafat, inaintea miriadelor de miriade
nimic nu va ramane ascuns"
D.Turcea

Marian MHM said...
This comment has been removed by the author.
leprosy said...

Chiar daca suna ceva mai agresiv, LOG tot prostitutie practica, metalul lor e foarte comercial, nu ma impresioneaza deloc interpretarea perfecta si clipurile foarte bine realizate, sunt falsi! sunt foarte multe trupe care fac acelasi lucru... cum isi permit de exemplu cei de la Paradise Lost sa spuna ca la inceput cantau ceea ce doreau fanii, iar acum canta ceea ce le place lor, adica eu sunt un tampit? PL nu are un stil propriu, sunt doar niste lautari care interpreteaza ce este la moda pentru a scoate si ei un ban, ceea ce canta acum nu este o evouluie a stilului doom-death practicat la inceput... la fel se intampla si cu multe trupe de la noi din pacate.
Sunt sigur ca in Romania sunt si cluburi in care nu se canta rock comercial, este alegerea fiecaruia ce vrea sa asculte.

Paul Slayer Grigoriu said...

Nu sunt de acord cu tine in privinta LOG. Mi se pare ca s-a facut mult prea mult timp separatia asta radicala in care tot ce "miroase" a metalcore e automat fals. "Sacrament" e un album excelent de thrash modern si agresiv. Si Slayer stiu bine pe cine iau in turneu...

leprosy said...

Ei si? eu nu judec niciodata o trupa in functie de festivalurile la care participa, cati fani are, sau alaturi de cine merge in turnee, de multe ori, in concerte, mi-au placut mai mult trupe din deschidere decat capetele de afis, de exemplu nu as intra niciodata la LOG decat daca ar canta Taine (nu numai, sunt multe trupe ro care imi plac) in deschidere...

Paul Slayer Grigoriu said...

Eu spuneam de Slayer doar pentru ca in general n-au avut cu ei decat trupe excelente. In privinta Lamb of God, mie imi plac.
De fapt disputa comercial vs. necomercial in sine mi se pare o falsa problema. Cand ascult muzica, nu imi pun problema daca e comerciala sau nu, ma intereseaza doar valoarea si onestitatea artistului. Mozart era, in mare parte, foarte comercial, ceea ce nu il face mai putin valoros. Beatles, care au revolutionat muzica, se vand pana astazi la greu. La fel Led Zeppelin, Whitesnake sau alte formatii pe care le ador. Problema mea e cu cei al caror unic scop atunci cand compun/canta este succesul comercial, asa cum sunt trupele enuntate in post si altele ca ele. "When it comes from the heart, it's true, when it comes from the wallet, it's false", cum imi spunea Eric Adams. Daca o muzica valoroasa si onesta se vinde, nu ma deranjeaza. Pe de alta parte, incercarea de a fi cu tot dinadinsul necomercial mi se pare tot o greseala, pentru ca abate muzica de la scopul ei initial.
Sunt partial de acord cu tine in ceea ce priveste turnura pe care o ia muzica unor trupe. Spun partial, pentru ca se poate intampla ca la un moment dat pur si simplu sa nu te mai reprezinte un stil de muzica pe care-l practicai in trecut si sa simti nevoia unei schimbari. Stravinski a schimbat "macazul" de nenumarate ori in viata, dar oare il face asta o curva?

leprosy said...

nu cred ca stravinski si-ar "indulci" stilul ca sa fie difuzat la mtv, personal nu agreez acele trupe care isi dau seama busc ca stilul care ii reprezinta nu este cel practicat in trecut, nici unul nou original, ci tocmai stilul care corespunde politicii de difuzare a televiziunilor! :P

Marian MHM said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

Mi-e mie greata ca am mancat prea mult si prea gras.


cheerz,

L.

Garm said...

Paule lasa-i pe toti sa cante ce le place. Fara suparare dar eu va stiu inca de la Tears Of The Sunset. Si voi faceati atunci ce era la moda, si o faceati chiar bine. Ce e la moda nu inseamna doar MTV inseamna si moda in underground.

Cat despre prostitutie, si oamenii aia trebuie sa traiasca. Si pentru ei asta e o meserie..care e diferenta intre a canta pop si a iti pastra timp si pentru un proiect death metal de ex, si a avea un proiect death metal plus un job la supermarket?

tharabostes said...

LOL gogule :)))))))