Tuesday, April 1, 2008

Jurnal athonit de călătorie (III)

În peştera unde se ruga Sfântul Atanasie s-a făcut un paraclis, căruia i s-au mai adăugat apoi două corpuri de clădire. La un moment dat, aici au venit nişte călugări de la Ierusalim, care au adus cu ei o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. Felul de postire diferă în funcţie de locul unde petrec monahii. La Ierusalim, clima fiind caldă, ei se abţin foarte mult de la ulei, însă în Athos, din cauza vânturilor reci şi uscate, acesta este necesar pentru menţinerea organismului, astfel încât aici se mănâncă mai puţin peşte, dar se dezleagă mai des la untdelemn. Deşi avertizaţi, călugării din Ţara Sfântă au păstrat vechea lor rânduială, şi, după cuvântul Psalmistului, oasele lor au slăbit din lipsa untdelemnului şi după un timp au murit. Părinţii de la Lavra au luat icoana lor şi au dus-o în mănăstire, însă peste noapte icoana s-a întors singură în peşteră. Când acest lucru s-a repetat de trei ori, a fost lăsată la locul ei, iar când alţi monahi ierusalimiteni au călătorit în Sfântul Munte, au recunoscut-o. Este icoana care a oprit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca să intre în biserică atunci când trăia în păcate, eveniment de la care a pornit minunata ei pocăinţă şi calea spre cer.
Un pic mai departe de aceste locuri, pe un alt perete stâncos, este peştera ctitorilor schitului, monahii români Nifon şi Nectarie, la care se ajungea tot cu ajutorul unor piroane de fier înfipte în munte. Din tot complexul Prodromu, cea mai veche este bisericuţa închinată Sfântului Ioan Botezătorul, de la care se trage şi numele aşezământului (Prodromu, în greacă: Înaintemergătorul). Cum însă nu există nici un act de ctitorire, monahii români au construit schitul dincolo de această biserică, pentru ca dacă grecii aveau să emită vreodată pretenţii, să nu o poată face decât asupra acestui mic paraclis. Dar, deşi hramul schitului este Botezul Domnului, numele său a rămas Prodromu, iar de icoana de aici a Sfântului Ioan Botezătorul se leagă o mare minune. În 1821, când Grecia şi-a dobândit independenţa, turcii, care păzeau mănăstirile athonite, au vrut să prade schitul şi au intrat întâi în biserică. Însă icoana Sfântului Ioan s-a încruntat. Speriaţi, atacatorii au tras în ea cu pistoalele, dar gloanţele s-au întors spre ei punându-i pe fugă şi salvând întreg schitul. Mărturie stau chipul Înaintemergătorului, rămas până astăzi încruntat, şi amintirile celor din vechime, care spun că nu a fost mereu aşa. În aceeaşi mică bisericuţă se află şi o icoană a Sfinţilor Trei Ierarhi, care a adus ploaia în vreme de secetă mare.
Existenţa schitului românesc Prodromu a fost profeţită de însăşi Maica Domnului, care i s-a arătat unui ucenic al Sfântului Grigore Palama, în vremea când acesta se nevoia la Marea Lavră, şi, arătând locul pe care avea să se înalţe locaşul de rugăciune, i-a spus că mulţi o vor slăvi în acel loc. Şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a continuat să-şi facă simţită prezenţa. Monahii Nifon şi Nectarie, ctitorii, au tocmit în 1864 un pictor din Iaşi, Iordache Nicolau, pentru a zugrăvi icoana împărătească a Maicii Domnului. S-au înţeles cu el să picteze fără să mănânce, şi când va fi biruit de foame, să se oprească din lucru şi să îl reia în ziua următoare. Odată ajuns la chipurile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi al Pruncului Iisus, Iordache Nicolau nu a putut avansa şi a fost chiar pe punctul de a strica icoana. Mulţi călugări athoniţi i-au luat atunci în râs pe ctitori. „Aveam aici artişti iscusiţi, de ce a trebuit să-l luaţi tocmai pe ăsta?” Însă cuvioşii Nifon şi Nectarie îşi doriseră un pictor român. Şi acoperind icoana au aşteptat răspuns de la Dumnezeu şi – minune prea mare! – a doua zi chipurile s-au arătat frumos zugrăvite acolo unde în ajun nu fusese nimic. Icoana aceasta se numeşte Prodromiţa şi este nefăcută de mână omenească. În faţa ei ne-am închinat la Pavecerniţă, înainte de excursia cu fratele Gavriil.
Stăm de vorbă şi cu părintele Nectarie, trecut un pic de 70 de ani şi venit tot de la Sihăstria, pe care eu îl cunoscusem cu nouă ani înainte şi pe care m-am bucurat mult să-l găsesc în viaţă. Îi cerem voie să facem şi o fotografie, şi primim încuviinţarea cu jumătate de gură: „Eu nu-s prea frumos şi sunt neîngrijit”. Părintele a traversat muntele de nenumărate ori pe când era mai în putere, şi ne povesteşte despre cărările ascunse ce duc la colibele în care s-a nevoit împreună cu alţi monahi. În Athos sunt şacali, care însă se tem să atace oamenii sau animalele mai mari. Foarte slabe, aceste prădătoare, care în urma îngheţului Dunării au ajuns şi la noi în ţară, vânează căpriori. Părintele Nectarie ne arată urmele unei avalanşe şi descrie traseul unui căprior fugitiv, care a rămas blocat de cantitatea mare de zăpadă şi a fost prins de urmăritor. După ce mă întreabă de cele de acasă, bătrânul îmi spune: „La fel cum Solomon a cerut de la Dumnezeu un singur lucru – dă-mi, Doamne, înţelepciune, ca să ştiu cum să conduc lumea – aşa să cereţi: un singur lucru dă-mi, Doamne, să dobândesc înţelepciunea să Te cunosc pe Tine. Căci atunci când Îl cunoşti pe Dumnezeu, toate întristările, greutăţile şi bucuriile sunt altfel, au un rost.” Şi încheie cerându-şi iertare, aşa cum fac mulţi părinţi de aici, orice ţi-ar spune.
Petrecem apoi mai bine de o oră cu părintele Iulian, duhovnicul acestui schit şi al multor călugări români din Sfântul Munte, care după ce îl spovedeşte pe unul dintre noi, răspunde rugăminţii noastre de a ne spune un cuvânt de învăţătură. În camera de spovedanie, mică şi neluminată, cu o băncuţă, un scaun şi o masă, stăm cu toţii pe unde putem şi căutăm răspuns, fiecare pentru frământările lui. O idee revine mereu şi mereu: să nu uităm că avem şi suflet, nu doar trup, şi că nu ştim când vine sfârşitul. Duhovnicul albit de ani îl citează pe părintele Rafail Noica, dovadă că în ierarhia duhovnicească smerenia este virtute de căpătâi. Există trei cicluri în viaţa omului, cel intra-uterin, apoi viaţa pe pământ şi apoi viaţa veşnică, pentru care trebuie să ne pregătim. La noi, cei din lume, important este să facem poruncile lui Dumnezeu, să ne creştem copiii în dreapta credinţă şi, mai ales, să lăsăm mereu de la noi. „Chiar dacă unul te va crede prost, lasă de la tine, chiar şi când ai dreptate. Aşa vei aduce repede împăcarea şi liniştea”. Mereu şi mereu să lăsăm de la noi, cu o singură excepţie: „când vine vorba de adevărul de credinţă, să nu lăsaţi nimic de la voi, căci aici e vorba despre Hristos. Când vezi că un om spune lucruri nelegiuite, aminteşte-i că e creştin-ortodox ca şi tine şi că trebuie să asculte învăţătura Sfinţilor Părinţi. Chiar dacă e preot şi greşeşte, atrage-i atenţia, cu Sfinţii Părinţi în mână. Iar dacă nu e ortodox, lămureşte-l şi pe el. Nu trebuie însă să ne repezim la oameni. Nu poţi să-l faci pe un necredincios să devină dintr-o dată plăcut lui Dumnezeu. Ia-l cu binişorul, arată-i-le întâi pe cele mai mici. E nevoie în asemenea cazuri să fim şi un pic vicleni. Şi cu copiii la fel: dacă îi vezi că scapă prea tare din frâu, lasă-i să facă una mai mică, ca nu cumva să cadă într-un rău mai mare. Şi apoi, trage-i înapoi la tine uşor. Dar dacă nu vor veni şi se vor duce pe căi greşite, tu ai făcut ce trebuia şi eşti dator mai departe să te rogi pentru ei. E de ajuns dacă unul dintr-o familie e credincios, şi acela trebuie să se roage mereu şi pentru ceilalţi, ca să fie aduşi pe calea dreaptă”. Apoi ne vorbeşte despre diferite păcate, nu tunând şi fulgerând, ci cu blândeţe, ca în faţa unor boli şi neputinţe de care oamenii trebuie vindecaţi: despre pruncucidere (avort), malahie, beţie şi alte păcate mai mari sau mai mici. Şi ne îndeamnă la cumpătare în toate. „Mergeţi şi spovediţi-vă, căci mai sunt preoţi buni. Dacă nu găsiţi pe unde staţi, mergeţi la o mănăstire, dar neapărat să aveţi duhovnic. Odată pe an nu este de ajuns. Pentru cei care merg aşa, e nevoie uneori de spovedanie generală. Călugării aici se spovedesc o dată pe săptămână, sau la două, sau la trei, dar nu mai mult, şi de aceea nu mai au nevoie să le spună pe toate, le-au mărturisit când au intrat în mănăstire.” Iar despre rugăciune: „La I Tesaloniceni 5, 17, Sfântul Apostol Pavel spune să ne rugăm neîncetat. Pe vremea când a scris el aceste cuvinte, nu existau nici mănăstiri, nici monahi. Sigur, în mănăstire se practică rugăciunea neîntreruptă, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Dar porunca aceasta este pentru toţi. Cum să vă rugaţi neîncetat? Ai un necaz, spui Doamne, ajută-mă să scap de acest necaz. Eşti bolnav, spui Doamne, fă-mă sănătos. Doamne, ajută-mă, Doamne, fii cu mine – toate acestea sunt rugăciuni.”
Plecăm cu bucurie tăcută de la chilia părintelui, după ce luăm binecuvântare. Ne întoarcem la paturile noastre, în dormitorul pe care îl împărţim cu doi austrieci, dintre care unul e a zecea oară în Sfântul Munte, „catolici, dar cărora le place foarte mult Ortodoxia”, după propriile mărturisiri. „Veteranul” ascultă cu interes toate istorisirile despre minunile sfinţilor şi ne mărturiseşte că a avut o corespondenţă intensă cu unii monahi.
Între scrisul pomelnicelor, planul de călătorie pentru a doua zi şi câteva curiozităţi lumeşti (în ţară se joacă fotbal), lăsăm lampa cu gaz aprinsă şi ne culcăm. După un timp, cântările sfintelor slujbe vor răsuna din nou în noaptea athonită.
(Citatele sunt date din memorie, de aceea ar putea conţine mici inexactităţi de formă)

9 comments:

leprosy said...

Pe cand un jurnal rock: Axa Valaha Productions organizeaza excursie pe 07 iulie, la concertul Slayer / In Flames de la Kavarna, Bulgaria. pentru informatii si inscrieri email axa666@yahoo.com sau tel. 0721.107776, ID mess axa666

Paul Slayer Grigoriu said...

Eu merg la Slayer la Bologna, dar ma intreb daca ar trebui sa consider acest post spam sau nu :). Ca e cam off-topic.

VORBARETU' said...

nu stiu daca mi-ai raspuns pe undeva, am pus o intrebare la un moment dat legat de sexul pisicilor de pe Athos...au voie si femelele? ma gandeam ca soareci sunt...si nu era deloc cu tendinta spam

Anonymous said...

in spirit poti merge oriunde, inclusiv pe muntele athos.

cu simplitate,

alia

Paul Slayer Grigoriu said...

Da, pisici sunt si femele, printre altele se spune ca s-ar lupta cu viperele uneori.

VORBARETU' said...

uite acum vad ca mi-ai raspuns...cam tarziu, dar in sfarsit am lamurit-o!

Paul said...

buna
am citit si eu blogul tau
mai mult despre influenta crestina
dar ur beliefs ?
la metale ca judas sau def leppard nu mergi ?

Paul Slayer Grigoriu said...

@Paul: credinta mea este cea crestin-ortodoxa.
Merg si la respectivele concerte. Si la altele: Metallica, Maiden, Glenn Hughes, Carcass etc. Unde e nelamurirea?

VORBARETU' said...

probabil ca vrea sa spuna ca se bat cap in cap...ceea ce mi se reproseaza si mie, ades...