Preafericite Parinte Patriarh,
Inalt Preasfintiti Parinti Mitropoliti si Arhiepiscopi,
Preasfintiti Parinti Episcopi si Episcopi Vicari,
La indepartatele Chilii din Sfantul Munte Athos, unde din mila Maicii Domnului ne petrecem viata calugareasca, au ajuns vesti grozav de triste pentru Sfanta noastra Ortodoxie.
Bucuria acestor zile ale Penticostarului, cea mai luminoasa perioada a anului liturgic, ne-a fost adanc innegurata de aflarea celor petrecute la Timisoara, oras mitropolitan, in prima duminica dupa Injumatatirea praznicului Invierii. Impartasirea mitropolitului ortodox Nicolae Corneanu cu cei care l-au rastignit pe Hristos in urma cu 300 de ani si continua sa-L rastigneasca, punand la grea incercare sufletele si vietile romanilor ortodocsi din Ardeal, reprezinta un fapt fara precedent in istoria Bisericii Ortodoxe Romane, si, dupa cum reiese din Sfintele Canoane ale Bisericii si din scrierile Sfintilor Parinti, constituie un act de cea mai mare gravitate, asemanat adesea de Sfintii Parinti cu vanzarea lui Hristos [1].
Nu am fi purces la scrierea acestor randuri daca in aceste zile mahnirea nu ne-ar fi fost si mai mult sporita de tulburarea pe care o constatam la multi dintre inchinatorii romani ai Sfantului Munte, care cu neliniste ne cer ajutorul in rugaciune si sfatul. Unii preoti se intreaba: in ce masura, ierarhul cel apostat de la Credinta mai poate fi pomenit la sfintele slujbe, calcandu-si constiinta care-l indeamna sa urmeze Canoanelor Sfintelor Sinoade ale Bisericii; ceilalti, mirenii, se intreaba daca le este ingaduit sa se mai impartaseasca de la preotii care raman in comuniune cu mitropolitul, care s-a lepadat mai mult decat simbolic de propria turma, de Trupul lui Hristos.
Sfantul Atanasie cel Mare porunceste ca nu numai sa nu avem nicio partasie cu ereticii, dar nici macar cu cei ce au partasie cu cei raucredinciosi [2]. Cu ce inima poate primi un crestin dreptslavitor vestea ca mitropolitul Nicolae Corneanu, la varsta sa inaintata, care se cuvenea a fi cea a desavarsirii intelepciunii si discernamantului duhovnicesc, s-a impartasit de „painea otravitoare a celor ce se leapada de Hristos” [3]?
Ne-a venit greu sa credem ca asa ceva s-a putut intampla in Biserica Ortodoxa Romana, iar Comunicatul oficial din 26 mai a.c. al Unitilor din Romania, refuzul mitropolitului de a dezminti cele afirmate de acestia, precum si fotografiile care au ajuns pana la noi ne-au incredintat realitatea celor petrecute. Poate ca acest deznodamant se putea anticipa atunci cand mitropolitul Banatului afirma ca papa este, de drept, capul Bisericii si va trebui sa-l recunoastem cu totii ca atare [4] sau cand ceda cu multa solicitudine greco-catolicilor - de parca erau proprietatile sale - bisericile zidite cu sudoarea si jertfa stramosilor celor care au revenit in secolul trecut la Ortodoxie. Ce ar mai putea urma? [5]
Nu gasim nicio explicatie rationala gesturilor Mitropolitului Banatului. Oare acesta a uitat ca este mai inainte de toate pazitorul Dreptei Credinte in cadrul mitropoliei pe care i-a incredintat-o Biserica spre pastorire?
Nu a auzit oare niciodata mitropolitul Corneanu cuvintele Apostolului neamurilor care spune: „Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este, oare, impartasirea cu Sangele lui Hristos? Painea pe care o frangem nu este, oare, impartasirea cu Trupul lui Hristos? Ca in paine [cea una], un trup suntem cei multi; caci toti ne impartasim dintr-o singura paine” (I Cor, 10:16,17). Iar cum Hristos are numai un singur Trup, nu inseamna oare ca, daca ne impartasim din painea celor care nu sunt in comuniune cu Biserica, ne lepadam de Insusi Hristos, Il tradam asa cum mai inainte de toti a facut Iuda? [6] Aceasta este talcuirea pe care Sfintii Parinti o dau cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: „Iata a aratat aici lumina lumii ca partasia este participare si nu este cineva intreg la minte care sa nu spuna ca participarea este impartasire. Dupa cum dumnezeiasca Paine cu care se impartasesc ortodocsii ii face pe toti cei ce se impartasesc de ea un singur Trup, tot asa si painea ereticeasca ii face partasi unii cu altii pe cei ce se impartasesc de ea si ii infatiseaza un singur trup potrivnic lui Hristos” [7]
In zilele noastre, cand in societate domneste confuzia, poate mai mult decat oricand, faptul ia dimensiuni tragice. Spunem aceasta gandindu-ne la multi dintre credinciosii evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe Romane, care, smintiti de astfel de gesturi, cedeaza propagandei gruparilor schismatice si eretice ce s-au inmultit in ultimii ani. Impartasirea cu eterodocsii a lui Nicolae Corneanu, unul dintre mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, aflat in comuniune cu Sfantul Sinod, nu ofera oare sprijin si justificare celor care, sub falsul chip al dreptei Credinte, isi fac tot mai multi prozeliti din madularele Trupului lui Hristos? Ce constiinta ortodoxa se mai poate pretinde de la credinciosii ortodocsi de rand, care, in majoritate, nu au o solida cultura teologica, cand chiar un arhipastor dovedeste indiferenta fata de Adevarul Hristos si se alatura turmei condusa de erezia infailibilitatii papale? [8]
Si mai multa durere ne provoaca gestul mitropolitului Corneanu in contextul in care acesta a fost apreciat de comunitatea greco-catolica din Romania (vezi comunicatul) precum si de presa catolica din strainatate ca o minune, ca o reintoarcere a romanilor la comuniunea cu Roma, eveniment comparat cu cel petrecut la anul 1700. Acest an nu este insa pentru poporul roman unul de aniversare si bucurie, ci el semnifica tradarea Ortodoxiei, singura Credinta adevarata, si a neamului romanesc. Semnarea de catre Atanasie Anghel a unirii cu Roma a fost inceputul a sute de ani de suferinte si prigoana a credinciosilor ortodocsi din Transilvania. Rana deschisa atunci nu s-a vindecat nici pana astazi [9].
Se pare ca acela care ar fi trebuit sa fie arhipastorul ortodocsilor din Banat a uitat de zecile de mii de ortodocsi ardeleni care au fost nevoiti sa-si paraseasca locurile natale, casele si bruma de agoniseala pentru a trece muntii in Moldova si Tara Romaneasca, unde-si puteau pastra Credinta Ortodoxa.
A uitat de multimea celor care cu sfasietoare durere priveau neputinciosi bisericutele de lemn, arzand, si manastirile daramate cu tunul (mai multe de 240 la numar) de cei care astazi se lauda ca au adus Ardealul la „dreapta credinta” catolica.
A dat uitarii pe sfintii care au mucenicit pentru apararea Credintei Ortodoxe, pe cei care au „ales mai bine a patimi pentru Hristos“, decat sa se cuminece „cu impartasania eretica ce desparte de Hristos“ [10], caci aceea era impartasania celor care in numele lui Dumnezeu schingiuiau si omorau pe ortodocsii ce nu voiau sa li se supuna si sa se inchine papei [11].
Dupa sute de ani de la aceste evenimente, Biserica Ortodoxa, „Maica duhovniceasca a poporului roman“, ii inscrie in calendar cu vrednica cinstire pe Sfintii Marturisitori ai Ardealului, pe luptatorii pentru apararea dreptei credinte.
Oare asa intelege Nicolae Corneanu sa cinsteasca pe mucenicul Atanasie Tudoran [12], Sfant roman trecut in calendarul Bisericii Ortodoxe cu numai doua saptamani inaintea gestului apostat, Mucenic martirizat de stramosii celor cu care astazi mitropolitul ortodox al Banatului se infrateste in credinta prin impartasire?
Dupa cum stim, cele doua dimensiuni ale Bisericii, cea luptatoare si cea triumfatoare [13], se afla intr-o permanenta comuniune, manifestata in mod deplin in Dumnezeiasca Taina a Dumnezeiestii Liturghii. Mai poate mitropolitul Corneanu sa ramana in comuniune cu mucenicul Nicolae Oprea, cu marturisitorii Visarion si Sofronie, cu mitropolitul Iosif, cu preotul Ioan din Gales, cata vreme ei s-au sfintit tocmai pentru ca au marturisit Credinta Ortodoxa, opunandu-se catolicizarii romanilor din Ardeal, iar el se impartaseste cu cei care se revendica urmasii ucigasilor lor? Iar daca nu se mai poate afla in comuniune cu ei cum va putea sa ramana in comuniune cu Trupul Bisericii care-i cinsteste ca Sfinti, cu Mantuitorul Hristos care i-a preaslavit in Imparatia Sa?
Dupa smerita noastra cugetare, daca nu se iau masuri urgente, lucrurile pot sa conduca la o grava criza bisericeasca. Judecand dupa „usuratatea de minte” cu care a actionat pana acum, mitropolitul Corneanu ar putea fi in stare - lucru sugerat si de comunicatul comunitatii unite din Romania din data de 26 mai - sa se rupa de BOR si sa incerce sa treaca, cu turma cu tot, la cei uniti cu catolicii. Si vor fi cele de pe urma ale sale mai rele decat cele dintai.
Prin impartasirea din painea celor care cu ura nesfarsita s-au luptat impotriva dreptei Credinte, facand Bisericii lui Hristos din Ardeal si de pretutindeni mai mult rau decat paganii si turcii oarecand, mitropolitul Corneanu isi afirma, din pacate, o noua identitate, ne da de inteles ca se uneste cu cei care sunt in afara Bisericii stramosesti [14]. Asumarea acestei pozitii nu este insa compatibila cu cinstea de intaistatator al Mitropoliei Banatului, ce se cuvine sa fie faclie a adevarului si aparator al credintei ortodocsilor romani de pe acele meleaguri.
Avand in vedere toate acestea, in numele tuturor monahilor romani din Sfantul Munte care se simt solidari in comuniunea de rugaciune cu Biserica si neamul in care s-au nascut trupeste si duhovniceste, va rugam sa indepartati cat se poate de curand confuzia si pericolul pe care actul mitropolitului Corneanu le face sa planeze asupra credinciosilor Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. Ne rugam Parintelui Ceresc ca Sfantul Duh sa nu intarzie sa se arate si acum ajutator. Datoria noastra ca fii ai Bisericii celei Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este de a ne arata vrednici urmatori ai Sfintilor Parinti prin pazirea invataturii Evangheliei Domnului si a Sfintelor Canoane, care ne sunt straja si calauza nemincinoasa pe calea mantuirii in Hristos. Avem toata nadejdea ca nu veti pregeta sa veghjeati la linistea si pacea Bisericii Ortodoxe Romane.
Avand acestea in minte, cerem Inalta binecuvantare a Arhieriilor Voastre. Cu adanca smerenie si cu tot respectul cuvenit.
23 mai/5 iunie 2008
Praznicul „Inaltarea Domnului”.
Schitul „Sfantul Dimitrie” - Lacu
Urmeaza semnaturile
___________________________________________________________
[1] Sfantul Teodor Studitul, vezi volumul: Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, Editura Sophia, Bucuresti, 2006, pag. 89.
[2] Epistola catre monahi, PG 26, 1188
[3] Sfantul Teodor Studitul, op. Cit., p. 134.
[4] Vezi interviul din ziarul formula AS, nr. 611, 2004.
[5] Un inchinator din Tara ne-a spus de curand ca Intaistatatorul de la Timisoara a invitat in aceasta vara (2-4 iulie) pe un vestit predicator sectant pentru a da o mana de ajutor la „evanghelizarea” crestinilor banateni!…
[6] Sf. Teodor Studitul, op. cit., pag. 89
[7] Sf. Teodor Studitul, op. cit., pag. 133.
[8] A se vedea valoroasele lucrari ale unor mari profesori romani de teologie ortodoxa: Preot Prof. P. Deheleanu, Erezia primatului papal. Ce invata catolicii si ce spune Biblia, in Revista Ortodoxia, nr. 2-3, 1949, pp. 143-170; Prof.. Grigore T. Marcu, Episcopatul Roman al Sfantului Apostol Petru in lumina Noului Testament. Obarsiile dubioase ale unei legende, in Rev. Ortodoxia, nr. 4, 1949, pp. 116-129; Prof. Teodor M. Popescu, Cezaro-papismul romano-catolic de ieri si de azi, in Rev. Ortodoxia, nr. 4, 1951, pp. 495-538.
[9] Vezi pr. Prof. Dumitru Staniloae, Uniatismul din Transilvania. Incercare de dezbinare a poporului roman, Bucuresti, 1973.
[10] Sf. Teodor Studitul, op. cit., pag. 89
[11] Faptul ca papalitatea nu si-a schimbat deloc modul de a vedea lucrurile si de a actiona reiese clar din recenta beatificare a cardinalului Augustine Stepinac al Zagrebului - Croatia -, instigatorul moral din spatele hoardelor fasciste de ostasi catolici si uniti ale lui Ante Pavelici (pe care Vaticanul l-a ajutat sa scape in America Latina), care intre 1941 - 1945, in numele Ssintei Cruci, au omorat peste 800.000 de ortodocsi pentru ca aurefuzat sa-si paraseasca Credinta, silind totodata alte 200.000 de sarbi sa imbratiseze uniatia. Din marturiile celor care au supravietuit rezulta ca cei mai nemilosi tortionari proveneau dintre unitii cu Roma. Asa a inteles papalitatea sa-si desfasoare activitatea „misionara” in ultima mie de ani, iar sustinea activa astazi a prozelitismului uniat din toate tarile ortodoxe este cea mai buna dovada ca nu se dezice de trecut.
Vezi si Valeri Anania, Pro Memoria. Actiunea Catolicismului in Romania interbelica, Editura IBMBOR, 1992, pag. 108-110.
[12] „La 12 noiembrie 1763, pe platoul din Salva, a avut loc executia. Atanasie Tudoran a fost frant cu roata de sus pana jos, iar capul i-a fost legat de o roata, <
[13] „Intrebare: Cine sunt membrii Bisericii?
Raspuns: Membrii Bisericii de pe pamant sau luptatoare sunt toti cei care s-au incorporat in Hristos, prin Botez, Mirungere si Euharistie, marturisind aceeasi credinta una si intreaga a Bisericii, afara de eretici, de schismatici si de lepadatii de credinta, care singuri s-au asezat in afara Bisericii. Membrii Bisericii biruitoare sunt dreptii si ingerii”
Din catehismul: Credinta Ortodoxa, Intrebarea 272, Editura Trinitas, Iasi, 2000, p. 136
[14] „Intrebare: Despartirea Bisericii apusene de cea rasariteana n-a adus si ruperea unitatii Bisericii?
Raspuns: Despartirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru ca aceasta unitate nu se poate destrama niciodata, oricare ar fi numarul si calitatea ereticilor, care se smulg de la sanul Bisericii. Ereziile si schismele, oricat de multe si de mari ar fi, nu pot desfiinta Biserica cea una, pentru ca ea este strans unita cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire si ea nu poate fi zdruncinata de nimeni”.
Din Catehismul: Credinta Ortodoxa, Intrebarea 276, Editura Trinitas, Iasi 2000, p. 138.
5 comments:
Se pare ca astia de pe Muntele Athos pot sa aduca citate in sprijinul lor si cand urasc pe cineva. Cred ca ura e cuvantul potrivit, nu?
the best tenor said...
Stim cu totii ca este o provocare, sa vedem cum raspundem. Ce vremuri...! Br...rrr!
LOCVACITATEA GRECO-CATOLICĂ A VATICANULUI TĂCUT
Unirea cu catolicii nu poate fi anticipată emblematic
prin exhibiţionismul unui mitropolit ortodox,
care, la adânci bătrâneţi, a ajuns să creadă că
Euharistia este egală, primăvara, cu borşul de urzici.
(Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei şi Maramureşului – „Adevarul” 16/06/2008)
Îmi propusesem, din mai multe motive, să nu scriu nimic despre evenimentul petrecut spre sfârşitul lunii trecute la Timişoara când, cu prilejul sfinţirii bisericii greco-catolice cu hramul „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii”, la momentul împărtăşaniei, Mitropolitul ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul credincioşilor şi a intrat în altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăşi. „Ca răspuns, Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în Romania, conform tradiţiei, i-a dat în mâna Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului din care Înalt Preasfinţia Sa Nicolae s-a împărtăşit singur”(cf. comunicatului Bisericii Greco-Catolice redactat de preotul Cristian Terheş, Purtător de cuvânt, sprijinit de d-l Bouleanu Vasile, asistent al Purtătorului de cuvânt). Nu am vrut să scriu nimic, în primul rând fiindcă respectivul „eveniment” stârnise destule comentarii şi analize la vremea respectivă, unele aspre, dar indiscutabil competente, altele intelectuale şi blond-rubicond-gongorice în bretele, cele mai multe lăutăreşti şi sentimentale după modelul-princeps al euforiei euharistice care i-a dat ghes mierosului Întâi Stătător din Banat să dea buzna la mâna permisivă a Nunţiului Papal. În al doilea rând pentru că apartenenţa fondatorului Gazetei de Transilvania, George Bariţiu (al cărui bunic şi tată au fost preoţi greco-catolici), el însuşi fiind format la Facultatea de Teologie din Blaj, mă invita – gândeam în sinea mea - la o minimă decenţă, dincolo de credinţa, de opiniile mele şi de memoria dureroasă a pământenilor din aceste locuri, despre care Nicolae Iorga spunea că „împotrivirea cea mai mare care se sfârşi cu biruinţă” faţă de unirea cu Roma de la 1701, „veni din partea braşovenilor” (vezi N. Iorga, „Sate şi preoţi din Ardeal”); după cum tot acestor locuri aparţine şi faimoasa polemică dintre Andrei Şaguna şi (din nou) „Gazeta de Transilvania” pe care, viitorul Mitropolit al Transilvaniei, o acuza pe la 1855 că slujeşte interesele greco-catolice în tendinţa manifestă de extindere a unirii cu Roma în Banat (vezi A. Şaguna, vol. I „Corespondenţa”, Cluj, 2005). Aşadar, acestea ar fi în scurt, motivele pentru care mi-am zis că ar fi mai nimerit în această problemă, să aştept cuviincios, până la pronunţarea Sinodului Bisericii Ortodoxe. N-au izbutit să-mi clintească această hotârâre nici măcar piţigăiala unor prieteni care îşi asumă competenţe dintre cele mai diverse (de la scrierile Sfinţilor Părinţi până la fotbalul euro-judeţean trecând frond şi pofticios printre telemea şi mici, taman la „doctrina” împărtăşaniei devălmaşe, ce şi-o justifică stuchindu-ne în faţă conceptul de "eclesiologie euharistică" de pe la începutul anilor '60, concept aparţinând lui Nicolai Afanasiev, dar care, în epocă, a ajutat numai la deblocarea dialogului ecumenic între romano-catolici şi ortodocşi, nu şi la comuniunea euharistică) sau europenele mirări cotidiene ale unui fost ambasador la Vatican (vorba lui Caragiale, „nu că e frizer, da e galant”) cu mari lacune teologice în chestiuni de autocefalie. Până deunăzi când, hodoronc-tronc, mă trezesc cu un e-mail venit din partea „greco-catolica org.” prin care sunt înştiinţat că „aproximativ 500 de persoane - ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, protestanţi şi neoprotestanţi - au participat sâmbătă seara, 14 iunie 2008, la un miting în Piaţa Operei din Timişoara pentru susţinerea IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Ortodox al Banatului, acuzat de mulţi din Biserica Ortodoxa Română că a săvârşit o "crimă" cerând să primească Trupul şi Sângele Domnului Cristos în cadrul unei Liturghii greco-catolice”. Recunosc că nu am avut până deunăzi nici un fel de contacte cu „greco-catolica org.” şi am fost curios să aflu mai multe. Astfel am putut constata o efervescentă şi neobosită lucrare desfăşurată pe un evantai policrom, de la sprijinirea relativismului doctrinar până la grija faţă de limba şi literatura română. În legătură cu gestul Mitropolitului Banatului suntem înştiinţaţi bunăoară că, „pentru cazuri particulare, motivate de întemeiate dispoziţii sufleteşti Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolica, respectă libertatea fraţilor ortodocşi de a se împărtăşi la Sfintele Liturghii greco-catolice”. Am fi curioşi totuşi, să aflăm pasajul vreunui tratat doctrinar-teologic romano-catolic, greco-catolic etc. care să facă vorbire în mod aplicat despre aceste „întemeiate dispoziţii sufleteşti”, eventual să le enumere şi să facă trimiterile scripturistice necesare! După câte ştie orice elev de seminar, Sfânta Împărtăşanie presupune în prealalbil, împărtăşirea în credinţă, adică mai pe limba tuturor, rostirea şi asumarea aceluiaş Crez. Or, după câte ştim, există încă unele deosebiri fundamentale ce duc, din perspectiva creştin-ortodocşilor (securişti, fireşte), până la avarierea raporturilor dintre persoanele Sfintei Treimi, ca să nu mai vorbim aici despre Împărtăşania propriu-zisă şi, vai, oroare! – din ce în ce mai uitata ei dimensiune mistică. Pentru creştinul-ortodox, Sfânta Taină a Împărtăşaniei este expresia cea mai înaltă a unităţii eclesiale deja existente, nu o etapă, un mijloc, un exerciţiu ori vreun tratament naturist spre împlinirea acestui deziderat. A ne împărtăşi liturgic din acelaşi Potir, dar a rămâne în continuare Biserici separate dogmatic şi canonic reprezintă o absurditate din punct de vedere teologic! Dar ce mai contează toate astea azi când, nu-i aşa, lumea a evoluat! Totuşi, cu smerită încăpăţânare credem în continuare că, în cazul de la Timişoara, avem de-a face cu o încălcare a AMBELOR norme doctrinar-canonice, atât ortodoxe cât şi romano-catolice. Mai mult decât atât, există încă din 1993, dacă nu mă înşel, nişte recomandări clare ale Vaticanului care interzic o aşa-numită „provocare la euharistie”, tocmai pentru a nu pune într-o situaţie delicată dialogul ecumenic între aşa-numitele „biserici surori”. Cu toate acestea, iată, de aproape o lună Vaticanul tace. Ar mai putea fi adus aici în discuţie şi un detaliu al gestului Mitropolitului Corneanu, cu implicaţii de natură să stupefieze odată în plus. Comunicatul greco-catolic ţine să sublinieze că: „Nunţiul Papal în Romania, conform tradiţiei, i-a dat în mâna Înalt Preasfinţiei Sale Nicolae Sfântul Trup”! Despre ce fel de tradiţie este vorba aici? Arhiereul îşi ia singur Sfânta Împărtăşanie arătând prin aceasta deplinătatea Harurilor din el, „darul cel mai mare şi mai desăvârşit din câte Haruri avem de la care ni se dă toată dăruirea şi luminarea şi aceasta este temelia, începătura, izvorul şi rădăcina bunei-cinstiri, şi pe Însuşi Hristos închipuieşte”(Sf. Simeon al Tesalonicului), dar şi autoritatea sa deplină în Biserica al cărei cap este Iisus Hristos. Or, luând Mitropolitul Corneanu din mâna Nunţiului Papal, „Sfântul Trup”, putem spune la rigoare că Vaticanul s-a pomenit hodoronc-tronc cu Mitropolia Banatului ca dioceză extinsă! În ciuda acestei „donaţii” sui-generis, Vaticanul continuă să tacă, neaducând la cunoştinţa credincioşilor săi din lumea largă, „minunea” ce s-a petrecut la Timişoara. Paradoxal, cu cât tăcerea Vaticanului se adânceşte, cu atât creşte disponibilitatea la comunicare a „greco-catolica org.”. Astfel, de pe acest site, mai putem lua cunoştinţă şi de profunda nemulţumire ce a stârnit-o reverenţa făcută de preşedintele ţării către Varlaam şi Dosoftei („ctititori ai limbii şi literaturii române moderne”) cu prilejul instalării la Iaşi a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, nesocotindu-se astfel meritele „continuatoare” în domeniu ale Şcolii Ardelene, în favoarea slavofililor kaghebişti B.O.R. Slavă Domnului, bieţii moldoveni recuperează astăzi eroic, dragii de ei, cu vârf şi îndesat, prin reprezentanţii lor cu studii la Sorbona, nemerniciile de ieri şi de azi ale „drept-credincioşilor-ortodocşi, vajnici apărători ai unei TTTTTradiţii clăpăuge” cum ţine să ne atragă atenţia un astfel de gălăgios truditor. Surprinzător însă, „greco-catolica org.” nu manifestă aceeaşi vigilenţă faţă de limba română atunci când d-l Paul Costin bunăoară, preşedintele Comunităţii Evreilor din Timişoara, susţinătoare a Mitropolitului Corneanu la mitingul din Piaţa Operei, declară despre acesta că „de mulţi ani a practicat ecumenismul în Banat, nu doar pe hârtie, ci şi în practică”... În sfârşit, să trecem. În general, modalităţile de interpretare ale limbii reprezintă o preocupare, ce-i drept nu mereu încununată de succes, pentru „greco.catolica org.”, care postează ambiţios pe prima pagină a site-ul său faimosul pasaj de la Matei 16, 18-19: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ legat va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ dezlegat va fi şi în ceruri”. În temeiul acestui fragment îşi întemeiază, desigur, pretenţia de a fi „Biserica lui Petru”, scăpând din vedere „minorul detaliu lingvistic” că Mântuitorul în pasajul de mai sus a spus, totuşi, Biserica mea şi nu Biserica ta!
Din legitime convingeri Biserica Greco-Catolică devine foarte locvace atunci când are prilejul să amintească despre istoria ei de la anul 1948, sărind graţios peste începuturi. Deşi este evident o Biserică tânără, onestitatea te îndeamnă să începi istoria ei cu anul 1701 şi perioada premergătoare. Atunci, aproape fără voie istoria Transilvaniei te obligă să rememorezi abuzuri, şantaj, umilinţe, fals în documente, crime, prigoană, Bukow, peste 100 de locaşuri dărâmate cu tunul şi aşa mai departe. Desigur, acele vremuri nu se mai pot întoarce şi n-ar trebui să ne lăsăm copleşiţi astăzi de tristeţea lor. Dar, când în cazul Mitropolitului Nicolae Corneanu eşti nevoit să constaţi nu numai spiritul juvenil legitim ci şi ipocrizia şi locvacitatea greco-catolică a Vaticanului tăcut, îţi dai seama că spiritul de acum 300 de ani a rămas, din păcate, intact. Este şi motivul pentru care am „retrocedat” site-ului „greco-catolica org.” mesajul trimis deunăzi, cu rugămintea de a face uitată, cel puţin deocamdată, adresa electronică a subsemnatului.
Răzvan Ionescu
Gazeta de Transilvania (www.gtbv)
21-22 iunie 2008
Post a Comment