Înţelepciunea ficţiunii - extrase din "Dune" (II)

Mă bucură interesul născut de precedenta serie de citate, deşi comentariile s-au oprit la primele două, privind rolul conducătorilor. La fel de interesante mi se par şi celelalte, despre milă, furie, înţelepciunea deşertului sau "parabola Bene Gesserit". Merg însă mai departe.

"În momentul în care observi că adversarul se teme de tine, lasă-l în pace, lasă frica să-l copleşească în voie. Las-o să se transforme în groază. Omul îngrozit luptă împotriva lui însuşi. Până la urmă atacă din panică, din disperare. E clipa cea mai periculoasă, dar poţi fi aproape sigur că un om îngrozit va comite o greşeală fatală".

"Totul începe de la demnitatea cu care ne tratăm morţii".

"Nici o religie ortodoxă nu poate evita interferenţa politicii. Lupta pentru putere impregnează educarea, formarea şi disciplinarea oricărei comunităţi ortodoxe. Din cauza acestei presiuni, conducătorii unei asemenea comunităţi ajung, în mod inevitabil, la aceeaşi mare dilemă interioară: să cedeze unui oportunism total, pentru a-şi putea menţine puterea, sau să rişte sacrificiul de sine, pentru a se conforma eticii ortodoxe?"

"Foloseşte-ţi primele minute ca să-ţi studiezi adversarul. S-ar putea să pierzi în felul acesta câteva prilejuri favorabile pentru o victorie rapidă, dar minutele de studiu sunt chezăşia succesului. Nu te grăbi, aşteaptă să fii sigur".

Îmi închei scurta incursiune în lumea ficţională a lui Frank Herbert cu o descriere poetico-filosofică a timpului şi cu un proverb pe care eu îl citesc ca pe un mic poem.

"...curgerea clipei, solidificarea continuă a ceea-ce-este în veşnicul-a-fost".

"Dacă dorinţele ar fi peşti, ne-am azvârli cu toţii năvoadele".