Wednesday, April 8, 2009

Basarabia, România, libertate

Stăm de ani de zile de vorbă. Discutăm prin cafenele, baruri, pe la petreceri, în parcuri, la mare şi la munte. În mijlocul preocupărilor noastre cotidiene, ne amintim din când în când şi despre Basarabia. O facem uneori de dragul unui exerciţiu retoric, alteori pentru a ne mai ciondăni sau a ne făli cu patriotismul respectiv pragmatismul nostru. Râuri de vorbe. „Pământ românesc”. „Moldoveni împuţiţi”. „Fraţii noştri”. „Le avem pe-ale noastre, ce ne mai trebuie să ne batem capul şi cu ei”. „Credinţă, neam”. „Curve, mafia”. Şi uite aşa ne-am tot implicat în problema Basarabiei. De la adăpostul confortabil al unor opinii care nu costă nimic. Acum însă se aude o chemare. Vom şti să răspundem?
Toate poveştile despre Basarabia complet rusificată şi despre cetăţenii „moldoveni” care de fapt n-ar vrea să audă despre România s-au spulberat în faţa zecilor de mii de oameni care îşi strigă disperarea anticomunistă în faţa unei autorităţi care, prin sclavul Voronin foloseşte cam acelaşi vocabular ca Ceauşescu în faţa martirilor timişoreni: fascişti, huligani, agenturi străine. La Chişinău se strigă „România”. E cel mai frumos compliment care ni se putea face, după 45 de ani de teroare roşie şi încă 20 de impotenţă politică şi slugărnicie falimentară. Dorinţa de libertate a unor oameni capătă numele nostru, al ţării şi al identităţii ei îngropate sub stratul de fals şi indiferenţă. La Chişinău, România este sinonim pentru libertate.
Foarte probabil alegerile din Basarabia au fost fraudate. Dar nu acesta este lucrul cel mai important. Ce trebuie înţeles astăzi este că partea cea mai viguroasă a populaţiei regiunii s-a hotărât să scuture jugul roşu-moscovit. Neamul sau chiar omenirea sunt uneori concentrate şi reprezentate de un grup mic de persoane. De cei care, lucizi şi jertfelnici, îşi asumă identitatea şi luptă pentru ea. Aici principiul majorităţii nu are ce căuta. Elitele sunt fruntea, nu gloata, iar istoria se mişcă datorită oamenilor providenţiali, nu a mulţimilor depersonalizate. De aceea revolta de la Chişinău trebuie susţinută. Şi poate şi pentru că, în mod paradoxal, acolo se află în zilele acestea România vie şi viguroasă.
Dincolo de acestea, „România” este un strigăt după ajutor. Trecând peste orice opinii politice legate de oportunitatea sau legitimitatea legăturilor între Bucureşti şi Chişinău, oameni care suferă, tineri persecutaţi de un regim inuman, ne cer să fim alături de ei. Nouă, românilor. Nu Uniunii Europene, nu Occidentului, nu Statelor Unite. Ştim să ne facem, în ultimii ani, partizanii tuturor cauzelor, umanitare sau nu. Trimitem pături în Irak, soldaţi în Afghanistan, observatori în Kosovo. În faţa celor care ne cer ajutorul, nouă în mod expres, având nevoie de noi şi nu de alţii, rămânem muţi. Nu putem răspunde Chişinăului decât după ce vedem ce zic cei de la Strassbourg şi Bruxelles. Facem comentarii echidistante în care vedem sprijinul Vestului ca singură soluţie pentru „Republica Moldova”. Nu trăim izolaţi şi bineînţeles că e nevoie de o înţelegere cu marile puteri. Dar asta nu înseamnă să ne facem preş, nici să ne jucăm de-a struţul. Basarabia a strigat „România” şi noi o trimitem la Occident? Occidentul ne-a trădat pe toţi lăsându-ne în plasa lui tătuca Stalin şi apoi s-a prefăcut consternat şi uluit. În anii 50 au trecut dincolo de cortina de fier scrieri care demascau teroarea, lagărele, asasinatele, cenzura. Au ajuns în Franţa, dar n-au fost publicate, pentru că intelectualitatea de stânga le-a blocat. Aşa că nu mai e cazul să facem pe necunoscătorii şi să aşteptăm vreo intervenţie mesianică din Apus. Puternicii vremii ne vor ajuta dacă vom şti să ne ajutăm singuri. Politicienii independenţei şi unităţii româneşti au înţeles asta, cu toate că erau şi printre ei mulţi masoni şi, prin aceasta, membri ai cercurilor de interese concentrate în srăinătate.
Cred în România Mare, unită prin istorie, sânge, tradiţie, identitate şi prin credinţa în Hristos. Şi mai cred că astăzi chiar cei care se îndoiesc de acestea ar trebui să-şi aducă aminte că sunt oameni. Şi că un om, atunci când i se cere ajutorul nu trece nepăsător mai departe. Basarabia strigă România. Noi ce răspundem?

40 comments:

Anonymous said...

trist ....insa traim intr-o Romanie muta si fara personalitate.....
anca

Dave said...

Eu nu raspund nimic pana nu mi se dovedeste ca alegerile au fost falsificate. Daca se dovedeste ca au fost faslificate, e treaba organismelor internationale. In textul acesta ai ajuns sa sustii niste aberatii pe care nu are nici un sens sa ma obosesc sa le combat.

Anonymous said...

Draga Paul, ai pus degetul pe rana democratiei. "Elitele sint fruntea, nu multimea". Corect, dar asa se intelege notiunea de democratie in epoca contemporana. "Prosti, dar multi", mai zicea cineva nu-i asa ? Drept pentru care, poporul moldav are dreptul sa-si aleaga destinul in functie de votul majoritar universal. Eu nu cred ca alegerile au fost fraudate suficient pentru a fi determinante. Poate n-au fost deloc, habar n-am.
Asa ca convine sau nu minoritatii manifestante sau celor ce vor alipirea cu România, trebuie sa se resemneze ca asta-i cuvintul democratiei de azi din tara lor.
Asa si pentru cei din tara noastra cind l-am votat de 3 ori pe Iliescu.

Apropo de tara noastra si de gloata : daca ar trai Ceausescu si s-ar reprezenta la alegeri, care ar fi rezultatele ? Va las sa faceti pronosticuri.
LR

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

@LR: Am o mica obiectie. Nu exista "poporul moldav". E o parte a poporului roman, ceea ce ar trebui sa ne indemne la solidaritate.
@Dave: "e treaba organismelor internationale", spui tu. E ca si cum cel de langa tine ar fi grav bolnav, avand nevoie de ajutorul tau, iar tu in loc sa-i dai un medicament sau un pahar cu apa l-ai trimite sa se adreseze Crucii Rosii Internationale.

Anonymous said...

De acord cu tine, la inceput a fost popor român, dar acum ce faci cu cei care n-au nimic românesc, nici origine, nici vorba, ci numai pasaport pe care scrie "Republica Moldova" ? Ii obligi sa "fie" români ?
Ca sa nu mai vorbesc de cei care sint români si nu vor alipirea.
LR

Dave said...

@Paul: Aici nu e vorba de un om bolnav, e vorba de doi oameni care se bat. Problema e ca exista niste reguli si tu imi ceri sa sar in ajutorul celui care nu vrea sa respecte regulile. Imi pare rau, daca vad doi oameni care se bat pe strada, chem politia, nu merg eu sa hotarasc cine are dreptate.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
alexander said...

Io sint pentru Republica Basararia!
Asa cum am pasaport de Oltenia, sa fie si cel de Basarabia! :)
Lasing glumele, iata ca politica demonica a lui Stalin isi arata si acum zacaminte de puroi si venin. Amestecurile (fortate) de populatie sint bombe cu ceas.

Anonymous said...

eu am ochii albastrii...Cred ca Dave are dreptate. Cat sa fraudezi ca sa/ti iasa atat de mare procentul? Hai totusi sa discutam tehnic. Stie cineva dintre voi care sunt partidele din moldova? Care este electoratul lor? Cati s/au prezentat la vot, din cei care au dreptul? Ce a facut partidul comunist pentru moldoveni de cand a venit la putere, ca sa intelegem de ce a iesit??(lucrurile bune). Va dau un punct de reper...moldovenii se aseamana foarte bine cu romanii...cand tre sa ia decizii electorale.
Discutati intr/un mod instinctual si este bine. Mai defulati niscai tensiuni dar asta nu inseamna ca faceti o analiza tehnico/tactica, cum ar fi facut prof. Cornel Dinu.

cu respect,
Fratello Metallo

PS. Marian MHM vezi ca te repeti cu ochii albastrii. Devine plictisitoare. Vino si tu cu o faza noua.

Paul Slayer Grigoriu said...

@Dave: Ti-am inteles punctul de vedere. Nu te intereseaza soarta celor din Basarabia. E alegerea ta. Sanatate!
@Pseudo-Fratello Metallo: Da, stiu care sunt partidele din Moldova si care este electoratul lor. Stiu si ce a facut partidul comunist pentru cetatenii "Republicii Moldova": a cenzurat, le-a bagat bete in roate celor care au solicitat cetatenia romana, a inventat aberatia cu limba moldoveneasca si multe altele de acelasi fel, pe care le cunosc direct de la buni prieteni de acolo, nu dupa ureche. Am si spus, principalul nu e fraudarea alegerilor, ci optiunea partii viguroase a populatiei din acea parte a lumii de a scutura jugul comunist. Partea asta ori n-ai citit-o, ori n-ai inteles-o. Daca in momentul revolutiei din 1989 (sau ce o fi fost), cei care au iesit in strada stateau acasa sa emita ca tine sentinte intelepte si sarcastice despre legalitate si despre ce rezultat ar avea niste alegeri cu Ceausescu candidat, acum stateai in banca ta tuns periuta si nu mai aveai curajul debordant de a ne explica mersul lumii.
@LR: In zona respectiva exista romani si ne-romani. Dar primii sunt inca majoritari. Cat despre cei care nu vor alipirea, au fost si oameni care n-au vrut unirea in 1859 si 1918. Daca stam sa-i multumim pe toti nu ajungem niciunde. (PS: Apreciez tonul tau decent si modul coerent in care pui problemele, chiar daca nu suntem intru totul de acord).

Anonymous said...

pseudo-slayer.
Am citit ce ai scris cu mare atentie. Daca populatia viguroasa era majoritara, crede/ma, nu ar fi iesit partidul comunist. Discutia mea era pur tehnica, ce ar fi trebuit sa se intample ca sa nu iasa comunistii si moldova. So...daca vrei ceva tehnic iti dau un link pe care daca o sa/l accesezi o sa mai gasesti multe altele care sa/ti ofere explicatii la ce s/a intamplat in aceste alegeri.
http://groups.yahoo.com/group/GSARI/message/371


Fratello Metallo

Ps. Maseaza/ti vena de la gat ca s/a unflat si o sa/ti plesneasca, si nu vei mai fi bun diseara la seicaru.

Dave said...

@Paul: Daca vroia sa scuture jugul comunist, partea viguroasa trebuia sa castige alegerile, sa faca ceva sa convinga lumea. Din cate se pare, partea viguroasa vrea sa compenseze lipsa de viziune prin bata. Comparatiile cu Romania de dinainte de 1989 nu-si au rostul, chiar daca va ajuta in demonstratia voastra. Sigur, in 1859 si 1918 nu toata lumea a fost de acord cu unirea, dar ce ne facem daca cei care vor unirea nu sunt majoritari, pentru ca am impresia ca nu toti vorbitorii de limba romana de acolo vor acest lucru? Ii multumim pe cei putini care vor acest lucru?

Paul Slayer Grigoriu said...

Explicatiile la ce s-a intamplat in aceste alegeri prefer sa le am de la oameni de acolo, prin viu grai, nu pe grupulete de discutii. Am zis partea viguroasa a populatiei, nu am mentionat nimic despre majoritate. Asta si spuneam: elitele fac istoria, nu majoritatile. Nu strica sa citesti inainte sa comentezi. Doar asa, ca sugestie. Evident, ma ambalez, asa fac cand e vorba despre semenii mei in suferinta. N-am confortul facil al privirii de sus, al vorbirii de dragul discutiei.

Dave said...

Se pare ca dorinta majoritatii nu conteaza pentru tine. Vrei sa inlocuiesti un jug cu alt jug. Pana la urma, sistemul democratic este singurul sistem politic viabil, sistemul politic al tuturor tarilor civilizate. Nu sunt de acord cu aceste manifestari de genul Piata Universitatii, chiar daca sunt opera "elitelor", in cazul de fata fiind vorba de doi oameni si o bata, noua definitie a elitei.

Anonymous said...

Si eu apreciez, de asta si sint pe bloggul tau. Sper in schimb sa nu fim niciodata intru totul de acord :)
Uite o dovada : eu am confortul facil ar privirii de sus, recunosc, direct pe gsp. Citeodata un articol ca cel de jos e mai (in)digest decit sute de pagini de "intelectuali".

http://blogsport.gsp.ro/geambasu/2009/04/07/meciul-decisiv-al-basarabiei/

Din pacate Paul, ca si in articol, in afara de stat alaturi sufleteste de semenii in suferinta, nu prea sint multe de facut. Eu continui sa nu cred in frauda suficienta sa schhimbe decizia votului. Vocea majoritatii predomina si trebuie acceptat. Daca nu este acceptat, manifestatia se transforma in revolta sau revolutie. Diferenta intre cele doua este direct legata de munar, adica de procentaj. Revolutia este totusi o lovitura de sabie in sirul Istoriei, imparte sirul intre ce a fost si ce va fi, nu e o chestie dulcica despre care sa se povesteasca nepotilor ca "am fost si eu si am aruncat cu pietre in politisti". Revolutia are destinatia schimbarii rinduielii sociale. Eu nu stiu de cazuri in care ea sa fie facuta de minoritati.

Despre minoritare : in treaba asta, incurcam cu totii doua lucruri : etnia populatiei (sau cum vrei s-o numescti) si votul democratic (sau cum vrei sa-l numesti). Prima NU ARE solutie decit prin separarea tarii in teritorii. Sincer, nu le-o doresc si nu vad cum ar fi posibila in ziua de azi, fara sa eviti sa intri intr-o noua Bosnie. La o epoca in care toata lumea cauta unirea si mutualizare, segregarea nu isi are rostul.
Al doilea (votul) este bazat pe dreptul constitutional. Nu poti sa-i multumesti pe toti, dar nici nu poti sa-i nemultumesti pe majoritari. Si aici intervine la rindul lui amestecul intre votarea comunismului si votarea unei dictaturii (Voronin). Ultimul se vrea a fi din prima categorie si, stiindu-ti puntul de vedere, asa il vrei si tu. Numai ca nu-i asa si as vrea sa vad in programul sau ce tenta comunista se regaseste. Teoretic se voteaza pe baza unui program.

In cazul de fata, din confortul meu de blogger, ca si voi, nu intrevad multe solutii. In '89 eu am iesit in strada, acum nu vad ce as putea face.
Ori ajutam (România) ca vocile tacute sa se poate exprima si astfel, ajungind la majoritate, revolta sa se transforme in revolutie. Ori ii impingem sa adere la UE (hmm) taind astfel liniile separatiste. Ori se constituie alte alegeri pe baza fraudei, dar care trebuie justificata, ca altfel s-ar vota la nesfirsit. Ori trebuie acceptata situatia. Ori ...

Ori ?
Voi ce solutii aveti ?, ca una e sa explici, una e sa manifesti, alta e sa ai solutii. Cu problema urmatoare : cum sa inlaturi un dictator. Nu comunismul nici rusofonii, ci un dictator, un "om rau" cum scrie in articolul lui Geambasu. Va rog sa nu facem diversiune problemei, chit ca se poate discuta, ca altminteri nu se vor gasii solutii adevaratei probleme, ci false solutii. Iar solutia cu "alaturarea sufleteasca" e de copii mici, ca sa iau exemplul tau unui bolnav ii spui ca iti pare rau.
LR

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

@Dave: N-ai nici varsta si, mai grav, nici capul sa judeci ce a fost Piata Universitatii. Acolo au murit zeci de oameni, aruncati la groapa comuna de acolitii lui Iliescu. Macar din respect pentru ei, te rog frumos sa taci sau sa te informezi inainte de a improsca cu laturi.

Dave said...

Poate ai inteles gresit ce am vrut sa spun. Nu acesta este modul de rezolvare a unei probleme. Discutia nu are nici un sens din moment ce pentru tine nu conteaza sistemul politic democratic si crezi ca destinul unei tari ar trebui sa stea la mana unor elite care pot sa recurga la orice mijloace pentru a-si impune punctul de vedere. Cand elitele tale se rup in doua sau in trei, probabil ca fiecare factiune isi va putea impune punctul de vedere in acelasi fel. Dorinta majoritatii nu ne mai intereseaza. Azi le impunem sa fie romani si sa se uneasca cu Romania, maine ii obligam sa fie crestin ortodocsi si pe cei care nu sunt, poimaine cine mai stie ce, ca suntem elite si stim mai bine.

Tu ai problema ta de rezolvat si nu te mai intereseaza consecintele teoriilor pe care le expui aici. Daca cei care conduc Romania ar gandi ca tine, stii ce consecinte ar avea o asemenea reactie oficiala?

Paul Slayer Grigoriu said...

@Dave: Sistemul democratic conteaza. Nu sunt convins ca este singurul viabil, cum spui tu, insa in momentul de fata nu exista o alta optiune pentru tarile europene. Insa sistemul democratic are si alte puncte de sprijin si parghii decat alegerile. Intrebarea care se pune e daca in "Republica Moldova" e cu adevarat democratie. Se organizeaza alegeri, e adevarat, dar acestea sunt precedate de campanii de intimidare, dezinformare si violente de tip mafiot din partea clicii lui Voronin. Astfel incat rezultatul devine irelevant. Irelevant din punct de vedere democratic. Si atunci o parte mai informata a populatiei - tineretul din capitala, deci cei care sunt si interesati, si cititi si cu acces mai mare la sursele de informare alternative - se revolta. Si in revolta sa striga "Romania". De aici m-ai inteles gresit. Personal imi doresc din tot sufletul ca unirea sa se realizeze. Dar nu cu forta. Deci ce spun eu aici este ca cei care au iesit pe strada la Chisinau trebuie sustinuti de cei din Bucuresti, Timisoara, Iasi, Constanta, deci din tara pe care ei o invoca si de care se simt legati si apropiati, mai mult decat de UE, NATO si altele asemenea. Cu atat mai mult cu cat avem in comun o limba, o cultura si o istorie. Oamenii trebuie sustinuti in efortul lor de a se elibera de sub comunisti. Macar printr-o renumarare a voturilor, refuzata cu agresivitate de autoritati. Autoritati care au inceput sa faca arestari, bagand in inchisoare inclusiv copii luati de prin spitale, "pentru a spune cine i-a trimis la miting". Deci, dupa cum singur poti observa, se incalca grav tocmai acele principii democratice clamate de cei care sustin ca demonstratiile sunt ilegale. Problema unirii trebuie sa se puna, dar ulterior. Sa se discute, nu sa fie alipita cu forta Basarabia. Asta e tot. Cat despre crestinismul invocat de tine in treacat, e o religie a libertatii. Orice crestin iti va spune ca prefera oricand un ateu sincer unui credincios mincinos si ipocrit.

Anonymous said...

Intr-o societate de consum (ca cea globala de azi) e posibil sa fie luati drept naivi moldovenii care au cerut ajutorul Romaniei. Adevarul e ca nu mai avem timp nici de noi, ca persoane, tot cea ce conteaza azi e bunastarea, contul si “ce am eu” – generic vorbind. De fapt ne doare in cot si de ceea ce se intampla in strada, atata timp cat nu ne afecteaza metabolismul cotidian sau preverbiala rutina, “siguranta zile de maine”. Cui ii mai pasa de ce se intampla in coltul ala de lume, uitat de Dumnezeu si de oameni, in care poti frauda pana si legile gravitatiei, sau ale unei simple numaratori a voturilor... Ar fi super sa nu fie asa. Daca aveti vreo idee, eu dau submit! Emanuel

tharabostes said...

Am stat deoparte, v-am citit "dragostea pentru cuvinte multe si marunte". In incheierea acestor randuri vreau sa vin si eu cu "bomboana filozofica", cea care va va da de gandit mult si bine:

Citat Paul : "Daca stam sa-i multumim pe toti nu ajungem niciunde."

Corect? Problema ne zgarie la creier de mii de ani presupun eu. Este o problema a moralitatii ce nu poate fi rezolvata nici pe blog nici in strada cu bata.

Va las sa va ganditi bine la asta, AVEM LIBERTATEA DE A GANDII...pana intr-o zi :)

Anonymous said...

@ Dave si altii ca el:

Ia vezi nitica istorie, taica! Prin '47, daca nu ma insala memoria, prietenii matale comunistii, de coniventa cu occidentalii cei tare iubitori de democratie si de drepturile omului, au furat alegerile din Romania ca-n codru. Da' stii cum, exact asa: au intors scorul real, care era majoritar in favoarea taranistilor, in beneficiul lor.

Cine a contestat rezultatele a fost bagat in puscarie. Cine era cunoscut ca opozant al ideilor comuniste a infundat temnita. Cine a incercat sa reziste jugului comunist prin muntii patriei a fost vinat ca un animal si omorit sau inchis. Regele a fost silit sa abdice, dupa ce fusese folosit, iar de restul poate ca vei fi invatat cite ceva si pe la scoala.

Probabil ca niste tineri destepti ca tine, din Occident, evident, spuneau si atunci ca noi romanii cam exageram, ca nu puteau fura atita comunistii, ca nu e dracul chiar atit de negru si ca, la urma urmei, daca i-am votat ii meritam.

In '47 in Romania nu erau decit vreo suta de comunisti sadea (nu o mie, cum ne mai invata unii istorici). Cum au cistigat ei alegerile? Ei, cei uriti de toata lumea, ca doar si romanii vedeau ce se petrecea din 1917 in Rusia. Ei, care nu aveau solutii economice, care nu erau cunoscuti electoratului, care fusesera adusi de tancurile sovieticie...

Asa ca sa vii matale acu si sa spui ca nu esti convins ca comunistii (cacofonia nu e intimplatoare) de la Chisinau nu puteau fura atita la vot denota fie o naivitate incredibila, fie o prostie induiosatoare, fie o ticalosie fara margini, fie combinatii variate intre cele trei "calitati", oricum condamnabile.

Sa ma ierti ca ti-o spun in Postul Mare verde-n fata!

Si apoi imi tragi cu democratia in sus si in jos si cu organismele internationale, in conditiile in care baietii de la Strasbourg si Bruxelles sint mai preocupati sa interzica formulele de adresare "doamna" si "domnisoara" (chipurile pentru a nu leza sensibilitatea "persoanelor de sex feminin", "corect politic", taica) decit de faptul ca intr-un stat european, R. Moldova, oamenii sint arestati de pe strada, de pe patul de spital sau din scoli si torturati, sau ca ziaristi romani si straini sint retinuti de militie, cind nu li se interzice pur si simplu intrarea in tara, sau ca un ambasador au unui stat membru este expulzat fara explicatii.

Ma rog, ma opresc aici cu observatiile, caci n-am vrut decit, folosindu-ma de prilejul pe care mi-l oferi scriind prostiile pe care le-ai scris, sa le amintesc unor oameni onesti cite ceva. In rest, esti un caz clasic de spalat pe creier. In SUA sinteti majoritari, in UE amenintati sa deveniti (noroc ca Estul mai imbunatateste procentajul celor normali). Dumnezeu sa ne apere!

Mos Guerilla

Anonymous said...

@Mos Guerilla
Ti/am dat un link care te va duce catre altele. Apoi dupa ce citesti chestii(daca vrei)poate iti adaptezi textul(daca poti). Pana atunci...textul tau este ca o carte scrisa de Rodica Ojog-Brasoveanu. Foarte frumos si incitatnt. Sa repet link/ul sau sa le dau pe toate???
so...link/ul mama este (http://groups.yahoo.com/group/GSARI/message/371)

acolo gasesti...

http://www.e-democracy.md/elections/parliamentary/2009/
http://www.e-democracy.md/publications/studiu-mass-media/
http://www.ipp.md/barometru1.php?l=ro&id=34
http://www.flux.md/articole/4774/
http://www.curaj.net/?p=11745
http://aceproject.org/today/feature-articles/parliamentary-elections-in-moldova
http://en.wikipedia.org/wiki/Elections_in_Moldova (aici sunt rezultaele din 2005)

so...ne auzim

Fratello Metallo

Anonymous said...

"Noi ce răspundem?"-Paul


*********************!! <- M-am autocenzurat.

Cheerz,

L.

PS: Pai cum vrei tu binele unui om, cand il aduci de la semi-bolsevism la comunism cu fata umana? Si lasa filozofia cu raul mai mic, ca aia nu merge decat la alegerile cu Iliescu candidat =)).

Paul Slayer Grigoriu said...

Mos Guerilla a punctat corect. Se pare ca pe unii asta ii deranjeaza rau. Cat despre Rodica Ojog-Brasoveanu, n-am citit, si probabil nici Mos Guerilla. Unii n-au citit-o pe ea, altii n-au citit cartile de istorie, nu-i asa, "Fratellometallo"? Pana atunci poate rasfoiti si voi astea:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/847224/SENATUL-EVZ-De-ce-tace-Occidentul/

http://savatie.wordpress.com/2009/04/11/comunismul-a-demonstrat-inca-o-data-ca-este-un-regim-intretinut-prin-tortura-si-santaj/

Anonymous said...

Paulica, trebuia sa pui ghilimele la faza cu cartile de istorie. Ii apartine lu ...Mos Guerilla sau Marian MHM. Si nu ai citat complet. Trebuia sa completezi cu carti de istorie bolsevice sau ceva pe aceasta tema. Sa stii ca am citit si carti de istorie, dar si pe Rodica. Deh, poarta microbul mititica.
Salut pe aceasta cale aparitia lu' Larry.
O sa caut articole in "Can-Can" pe acest subiect, caci nu vreau sa ma las mai prejos. De ma re angajament...

Fratello Metallo

PS. Am observat ca daca cineva are opinie diferita o da/ti in SF.-uri si incepeti etichetarea de parca ati avea fabrica de timbrat tigari de contrabanda. Succese nebanuite!

Anonymous said...

...si dupa ce terminati de citit carti, de orice fel, sa va apucati sa cititi in stele. E si acole scris ceva. (e sugestia Evei Kiss)
Apropos, sa stii ca nu toti sunt tractoristi si citesc cate o sticla de cetirica in timpul liber. Sunteti prea rotunzi pentru o forma atat de neregulata. Prelucrati/o si voi prin aschiere.

Fratello Metallo

Anonymous said...

asa ati procedatdat si cu Zodian prima data cand v/ati vazut la mare, ca deh erati mari cititori de carti de istorie, si va dat o mare leapsa, si tie si lu' Bitch..asa ca mai subtire.
Nu spun ca ceea ce se intampla in Moldova e ceva normal si ca moldovenii isi merita soarta, dar:
1. Trebuie vazuta cauzalitatea dincolo de ceea ce vedem pe sticla, si de aceea v-am timis acele link-uri.
2. In '89, la acea actiune, nu uita ca in Romania a iesit populatia mai peste tot. In Moldova doar pe la Chisinau. So,trebuie mai multa grasime in sunet si imagine.
3.Daca ai nostrii alesi de majoritatea care s/a prezentat la vot, si care cica reprezinta electorii, s/ar fi autosesizat, s/ar fi intamplat multe. Singurele intamplari palpabile sunt niste luari de pozitie (folcloriste) si promisiuni ca vor sesiza Parlamentul European de ceea ce se intampla in Moldova. :))))
4. Sa stii ca pot si io sa ma intarat pe aci, si sa zica numai vorbe cu naduf vis-a-vis de ce se intampla in Moldova, si...ajuta la ceva? Probabil. Imi asuma aceasta vina, gresala, pacat,etc.

Fratello Metallo

Paul Slayer Grigoriu said...

"o da/ti in SF.-uri". I have no further comments.

Anonymous said...

...dati.Si sa stii ca mai sunt, dar probabil ai vrut sa fi merciful..

Fratello Metallo.

Anonymous said...

..si ca tot suntem in postul Pastelui...uite ce va propun, o donatie de 2%.
http://www.crestinortodox.ro/evenimentul-zilei/75386-policlinica-sf-spiridon-pentru-copiii-saraci

Fratello Metallo

Eu o sa o fac! Poate si voi...

Anonymous said...

@ Fratello Metallo:
Si noi te iubim.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

@Marian MHM
Oricum sau acum? Ca sa pot sa/ti raspund, spune/mi ce intelegi prin rocker al inimii si ce intelegi prin rocker de fite.Sar'mana.

Fratello Metallo

PS.Care sunt criteriile care te/au luminat in acest sens, si care este legatura cu articolul?

Anonymous said...

Frattello Metallo este defapt manelist, de aici si prseudonimul, fiind fost lucrator in sectia strung/laminare din cadrul fabricii 23 August.

Mai asculta si Seicaru, dar doar in prezenta rockerilor de "inima" (neagra sau rosie, asta ramane sa stabilim)

Cheerz,

L.

Paul Slayer Grigoriu said...

Dragi prieteni, iata un articol foarte interesant al lui Andrei Plesu despre subiectul dezbatut. Se regaseste cineva pe aici?

http://www.adevarul.ro/articole/o-fantoma-comunismul.html

Sip said...

http://www.timpul.md/article/2009/04/16/1663 - misa parut o leptura imteresanta.

Anonymous said...

...Larry, uiti ca am ochii albastrii??? So,am lucrat la turnatorie. Acolo rock/ul e chiar metal.


Fratello Metallo

andu zonner said...

basarabia nu este , istoric vorbind, nici macar ce era Kosovo pentru serbia.( adica kosovo a fost parte a serbiei de la bun inceput). basarabia , dimpotriva, desi are ,sa zicem 50% romani in componenta demografica, a fost parte a romaniei moderne vreo 20 de ani si a moldovei vreo 250 de ani pe vremea lui stefan si putin dupa aceea. deci, au dreptate si comunistii moldoveni sau rusii cand spun ca basarabia este o provincie de sine statatoare, un stat care s-a creat in timp, cu istoria sa bine definita , in creuzetul est- rasaritean.in plus , basarabenii, corciti cu rusi, tatari, ucraineni, bielorusi s-au schimbat mult si in rau in perioada sovietica. daca te uiti latent la acesti nefericiti, iti dai seama ca ei nu au o tara a lor. romania nu-i prea vrea, nici ei nu o iubesc pana la sacrificiul suprem, sau mai deloc, dupa atata indoctrinare sovietica. rusia nu prea pare dispusa sa investeasca prea mult acolo, dar e intersata de pozitia lor din coasta nato. ucraine, desi fara drept, s-ar baga sa preia transnistria (care chiar nu a fost a moldovenilor niciodata, cu toate ca si acolo sunt romania. deci situatia e complicata si cred, ireversibila, fiind vorba de granite stabilite dupa razboi, pana la un conflict major din viitor, cred ca prutul ramane ca noul zid al berlin-ului.exista insa o mica sansa cu georgia si ucraina in nato. doar asa, se va schimba si chinisaul.