Monday, July 12, 2010

Cronică de Mondial... la final

Iată-ne, deja un pic nostalgici, la final. Pentru ultima oară în această vară, analizăm, discutăm şi intrăm în polemici. Apoi lăsăm amintirea să se aştearnă peste vară şi peste fotbal, iar după ceva timp ne vom întoarce la aceste zile, la cronica lor, la judecăţile greşite emise de noi şi la eventualele învăţăminte. Pentru început, mergem un pic înapoi în timp, lăsându-i cuvântul lui Jean (Şerban Staicu), pentru descrierea celui mai spectaculos sfert de finală.

CRONICA LUI ŞERBAN (I)

Germania – Argentina 4 – 0

Când am văzut golul lui Thomas Müller înscris în minutul trei am crezut că se va repeta meciul cu Anglia şi s-a întâmplat chiar mai rău pentru Argentina.
A fost un meci în care nu existat decât o echipă pe teren, Germania, argentinienii făcând cel mai slab joc de la acest mondial şi, sper eu, pentru binele echipei, ultimul cu Maradona pe banca.
Înfrângerea Argentinei este în primul rând înfrângerea lui Diego, care a fost prea sigur pe el. A început cu tridentul ofensiv Messi – Tevez – Higuain şi într-un sistem 4-3-3, când Germania a jucat toate meciurile sale cu cinci mijlocaşi, dintre care doi defensivi. Nu l-a schimbat pe Otamendi, deşi acesta a fost depăşit la fiecare duel direct cu jucătorii germani. Deşi Higuain nu a jucat nimic, nu a încercat la pauză soluţia Diego Milito. L-a schimbat pe Angel di Maria, jucătorul care a creat, prin şutul său, cea mai importantă ocazie a Argentinei. Toate încercările ofensive ale jucătorilor sud-americani s-au lovit de barajul nemţilor. Messi s-a pierdut la mijlocul terenului, iar Mascherano nu le-a putut face faţă singur celor doi mijlocaşi defensivi germani.
Germania nu a schimbat nimic din sistemul de joc cu care a început acest turneu final şi pare a juca din ce în ce mai bine cu formula 4-5-1. A făcut un joc perfect, pe contre, fără floricele, dar foarte direct şi pragmatic. A profitat de superioritatea clară la mijlocul terenului şi a deschis mereu pe laturi, unde Philip Lahm şi Jerome Boateng au arat terenul. Dintre germani mai poate fi menţionat ca jucând foarte bine Bastian Schweinsteiger, fotbalist care, în acest meci, a lăsat la o pate lamentările şi şi-a văzut de joc, urcând foarte bine pe culoarele create de Klose si Özil.
Personal îmi pare rău de Thomas Müller, care a încasat stupid acel cartonaş galben, din neatenţie, şi va lipsi în semifinale.
Această echipă a Germaniei arată foarte bine, dar trebuie recunoscut că este o echipă de moral, care are nevoie sa înscrie prima. Atunci când au fost conduşi, nemţii s-au pierdut la finalizare, aşa cum s-a întâmplat cu Serbia. Sper ca Germania să nu păţească ce a păţit Brazilia care, după ce a jucat singură cu Chile, a dezamăgit în menciul cu Olanda.

ŞERBAN STAICU

OPINIILE LUI PAUL S. (I)

Revenim mai aproape, la finala mică, acel palid premiu de consolare, care însă poate fi şi un indiciu pentru viitor.
După cum anticipam, a câştigat Germania, însă nu foarte uşor. Thomas Müller, fără îndoială descoperirea acestui Mondial, a deschis scorul în minutul 19. Neamţul are un viitor frumos în faţă. A sărit de pe la echipa a doua a lui Bayern direct la cârma noii generaţii de fotbalişti nemţi, ceea ce arată încă odată, printre altele, ochiul bun al lui Löw şi forţa crescândă a echipei bavareze. Prin minutul 51, după un meci pe contre – pentru a folosi un clişeu care aici se aplică însă foarte bine – Uruguay preluase conducerea, al doilea gol fiind o bijuterie a lui Forlan, un voleu cu pământul care l-a lăsat mut pe portarul Butt, rezerva lui Neuer. Deşi niciun jucător nu a strălucit mult peste ceilalţi – „mai mult a contat echipa”, spune un alt clişeu, pe care îl putem privi, în context fotbalistic, dar şi cotidian, ca pe un îndemn la smerenie – preferatul meu de la acest Mondial este acest Diego Forlan. Văd astăzi în presă că este şi opţiunea FIFA. Sud-americanul a avut un an bun şi la echipa de club. Cu musculatura sa impresionantă şi tehnica excelentă, Forlan trage echipa după el şi ştie să strălucească atunci când trebuie şi să coordoneze din umbră când este nevoie de el în acest rol. Problema Uruguayului este aceeaşi pe care o avea şi selecţionata României în vremurile ei bune: tot jocul este concentrat în jurul unui singur om. La noi era Hagi, la ei Forlan. Amândoi excepţionali, dar când sunt obosiţi sau ieşiţi din formă, echipa suferă. Până la urmă selecţionata Uruguayului a fost învinsă cu 3-2 (la fel ca în meciul cu Olanda), prin golurile lui Jansen – căruia până atunci nu-i văzusem rostul în teren – şi Khedira. Pentru Germania e doar un loc 3, dar această echipă e cea mai bună a nemţilor de mulţi ani încoace. Iar principalul merit îi revine, fără îndoială lui Joachim Löw. Lucrul acesta mă convinge că în fruntea federaţiei germane de fotbal se află cineva care se pricepe la acest sport şi căruia îi pasă de el. Löw a fost mediocru ca fotbalist şi cvasi-anonim ca antrenor, până să ajungă secundul lui Klinsmann. Dacă acesta a fost adus la cârma selecţionatei Germaniei şi datorită numelui, pe Löw nu-l recomanda nimic, în afară de... priceperea pe care se pare că au observat-o cei care l-au menţinut în funcţie. După ce au eşuat (parţial) cu foştii mari jucători, şefii fotbalului german s-au orientat către o muncă aplicată şi iată că nu s-au înşelat. La noi, dacă Răzvan Lucescu va eşua – ceea ce nu-i doresc, dar are multe şanse, dată fiind lipsa de valoare a jucătorilor şi sforile trase de diferiţi şefi şi/sau (pseudo)impresari – parcă văd că vom reveni iar la aceleaşi nume veşnice: Piţurcă, Iordănescu, Hagi... Lui Petre Grigoraş, de exemplu, nu i-ar da nimeni nicio şansă. Dar nu văd de ce vorbim despre naţionala României. Momentan, pe harta fotbalistică a lumii, e inexistentă.

Dacă ne îndoiam până acum că trăim în plin neo-păgânism – şi încă un păgânism dintre cele mai primitive – , cele vehiculate de media în preajma finalei acestei Cupe Mondiale vin să ne amintească acest lucru: ziare, suporteri şi jucători se dau de ceasul morţii în jurul unei caracatiţe-oracol, iar olandezii poartă brăţări care „echilibrează energetic corpul uman”. Asta fără să punem la socoteală idolatria din jurul anumitor fotbalişti sau transformarea unui loc de joacă în „templu”. Oamenii zilelor noastre – în care ştiinţa însăşi devine idol, deturnată astfel de la scopul ei iniţial şi dusă departe de intenţiile celor mai străluciţi reprezentanţi ai ei – sunt gata să îşi creeze dumnezei, viţei de aur, pe care îi devorează rapid a doua zi. Pare hilar, dar este cât se poate de îngrijorător, un tumult new age în care spiritualitatea şi confortul merg mână în mână, cu un singur scop – moliciunea spirituală cu numele fals de „linişte interioară” – şi un singur duşman: libertatea, dublată obligatoriu de responsabilitate.
Încercăm să filtrăm toate aceste manifestări şi să ne uităm cu ochiul şi sufletul doritoare de joc şi metaforă, de fotbal, la meci.

PAUL SLAYER GRIGORIU

Întâi, prin ochii specialistului:

CRONICA LUI ŞERBAN (II)

Din capul locului vă spun că nu sunt un fan al Spaniei, nu iubesc jocul lor prelungit de posesie. Sunt un fan al jocului direct al nemţilor sau al contraatacurilor italiene. Dar, mai mult ca niciodată, mi-am dorit ca trofeul să fie câştigat de Spania. Aceasta datorită jocului urât (ca să nu spun antijoc) al olandezilor, care au distrus în tot acest turneu jocul echipelor adverse, prin cei doi mijlocaşi defensivi, Van Bommel şi De Jong.
M-am bucurat pentru Vicente del Bosque, unul dintre antrenorii mei preferaţi, un om care a creat poate singura echipă a Realului, după cea a marilor Manolo Sanchis, Hierro, Michel, Hugo Sanchez şi Butragueno. El a fost cel dat afară de la Real după ce a câştigat finala Champions League.
Jocul în sine a fost unul de aşteptare, în care ambele echipe au încercat să pândească greşeala adversarului, astfel încât în prima repriză nu s-a jucat mai nimic.
Mie nu îmi place să vorbesc despre arbitraj, dar în acest meci, continuare a celui cu Uruguay, arbitrul a greşit de cel puţin două ori în favoarea olandezilor. Odată atunci când nu l-a eliminat pe Nigel de Jong pentru intrarea de karate din prima repriză şi a doua oară la faza în care Heitinga a comis un fault clar în careu la Villa şi când nu a acordat penalty. Heitinga nu a atins balonul, prin urmare faultul a fost evident, olandezul creându-şi avantaj. În categoria „micului ajutor” acordat Olandei poate intra şi neeliminarea lui Robben atunci când acesta a continuat faza mult după ce arbitrul fluierase. Aici trebuie menţionat faptul că unul dintre spanioli l-a avertizat pe Robben că arbitrul fluierase întreruperea meciului.
Un alt lucru care m-a enervat a fost lipsa de sportivitate a unuia dintre jucătorii olandezi care, în prima repriză, a intrat în posesia balonului în urma unei degajări a lui Casillas, generată de o accidentare a unui spaniol, şi în loc să de balonul înapoi în mod sportiv, a încercat să tragă pe poartă, obţinând un corner. (De menţionat faptul că Van Persie şi-a dat seama de tâmpenia colegului său şi le-a oferit balonul spaniolilor).
Antrenorul Olandei a început cu un 4-5-1 cu doi mijlocaşi defensivi, Van Bommel şi De Jong, cu Kuyt retras în stânga şi Van Persie în atac. Apoi l-a înlocuit pe Kuyt, fotbalist cu profil ofensiv, cu Elija, jucător mult mai defensiv. Modul de joc şi schimbările efectuate m-au făcut să cred că a încercat să ajungă la penaltyuri. Olandezii şi-au creat două ocazii mari de gol prin Robben, dar jocul lor mi-a displăcut total, având în vedere că la fiecare fază defensivă au faultat.
De partea cealaltă, Del Bosque a început tot în sistemul 4-5-1, dar a mutat ofensiv, prin schimbarea lui Xabi Alonso cu mai ofensivul Fabregas. Acesta a avut de altfel o ocazie foarte mare, dar nu şi-a folosit suficient tehnica.
Victoria Spaniei mi se pare meritată. Este victoria unei echipe care a încercat să joace ofensiv în toate meciurile, care şi-a folosit jocul de posesie mult superior şi a reuşit să treacă peste forma deplorabilă a lui Fernando Torres. Este o victorie a unei generaţii crescute de circa zece ani în spiritul acestui joc de posesie specific Barçei. Mi-a plăcut jocul întregii echipe a Spaniei, dar parcă cel mai mult Xavi şi Iniesta, care au creat faze superbe prin combinaţiile lor. În acest meci de la spanioli m-a dezamăgit David Villa şi de la olandezi Robin van Persie, cei doi atacanţi lipsind multe momente total din combinaţiile colegilor lor.

ŞERBAN STAICU

OPINIILE LUI PAUL S. (II)

Şi eu am ţinut tot cu Spania, deşi prima mea impresie a fost că dacă ar fi câştigat Olanda, nu ar fi fost nici ea cu totul lipsită de merite. Dar ibericii au jucat mai bine, spre bucuria mea, şi au hotărât soarta meciului înainte de loviturile de la 11 metri.
Se pot trage deja concluzii? Cred că doar putem schiţa o bază. Europa a fost puternic lovită prin eliminarea a trei favorite, dar a triumfat pentru prima dată pe teritoriu străin. Şi nu prin excelenţii nemţi, „the bosses of the European Union”, aşa cum spunea trufaş un suporter de-al lor pe o terasă din Bucureşti, acum doi ani, ci prin Spania. Nu Uniunea Europeană, ci Europa, reprezentată printr-o selecţionată de fotbalişti talentaţi şi uniţi, provenind în marea lor majoritate de la două cluburi care fac legea pe plan internaţional, Real Madrid şi FC Barcelona. Dacă la acest lucru adăugăm faptul că Joachim Löw a folosit la nemţi numai jucători din Bundesliga, vedem că rolul campionatelor interne pentru echipele naţionale este în creştere. În mod paradoxal, unul dintre fotbaliştii spanioli emblematici ai ultimilor ani, care a luptat pentru o naţională puternică, dar nu a ajuns niciodată atât de departe, Raul, nu a mai prins echipa la acest Mondial. Dar Spania campioană europeană şi mondială i se datorează şi lui. Într-un climat sufocat de interese politice şi financiare, de lipsă de chef din partea unor oameni prea bine plătiţi la cluburile lor sau de calcule extrasportive, fotbalul se ţine tare pe metereze. E puternic lovit, dar nu încă distrus, aşa cum nu este distrus spiritul naţional, pe care încă ar trebui să-l reprezinte aceste echipe care o fac din ce în ce mai puţin. Dar există speranţă. Citeam ieri o avancronică a finalei scrisă de Cristi Chivu. Reţineţi, vorbim despre un fotbalist care a câştigat trofeul suprem cu echipa sa de club, Inter Milano, în schimb cu naţionala României n-a ajuns niciodată prea departe. Şi mai vorbim despre un om cu bun simţ, dar fără pretenţii de mare ideolog, a cărui imagine a fost adesea folosită de sponsori în campanii pline de vorbe dar goale de conţinut, menite doar să poleiască imaginea FIFA, de tipul „Stop racism” şi altele asemenea. Chivu scrie: „Câştigarea unui trofeu ca Champions League te împlineşte ca jucător. Câştigarea Cupei Mondiale te împlineşte şi ca OM. Aici este diferenţa.” Aţi auzit, domnilor Sepp Blatter şi Michel Platini? Aţi auzit domnilor Baroso şi Mircea Toma, aţi auzit voi toţi, sumbri profeţi ai morţii naţiunilor şi ai globalizării, multiculturalismului şi „identităţii colective”, în fotbal şi aiurea? N-aţi auzit, sunt sigur, nu vă stă în fire simţul istoriei, aşa cum, sper, nici istoriei nu-i va sta în fire să vă reţină divagaţiile şi oportunismul altfel decât ca obiecte ciudate de studiu, precum insectele rare ale vreunui entomolog excentric.
Spania încheie frumos o filă de fotbal din ce în ce mai urât. Dar de aceea ne bucurăm că următorul campionat mondial va fi în Brazilia. Pentru că din praful maidanelor şi al plajelor ca cea de la Copacabana se naşte stropul de vis care ne dă voie să vedem viaţa ca pe un meci de fotbal care se decide doar pe teren şi mai sus de el, dar niciodată în culise.
Sper că v-am ţinut viu interesul pentru acest campionat Mondial, Africa de Sud 2010. Le mulţumesc celor care ne-au citit şi ne-au comentat. Dacă veţi mai dori să vă amintiţi de acest început de vară presărat de fotbal, reveniţi la aceste pagini. La secţiunea de comentarii, sub semnătura „Tharabostes” - prieten căruia îi mulţumesc pentru contribuţii - găsiţi şi link-uri către unele dintre cele mai frumoase faze. Şi pentru a prelua forma de adresare a comentatorilor sportivi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, Şerban Staicu şi Paul Slayer Grigoriu vă mulţumesc pentru atenţie şi speră să ne revedem curând.

PAUL SLAYER GRIGORIU

16 comments:

alexander said...

sa vina Maradona ca antrenor si MeMe presedinte de Federatie :)))

Anonymous said...

@ Paul
Mai Paul, unde vezi tu "profeţi ai morţii naţiunilor şi ai globalizării, multiculturalismului şi „identităţii colective”" din partea FIFA sau UEFA ? Nu de alta, dar mie nu mi se pare ceva in sensul asta. Cluburile sint cluburi, un centru de profit financiar cu o anumita eticheta - pentru cele profesionale, o asociatie sportiva - pentru cele amatoare. Echipele reprezentative sint echipele nationale.
Nu cred ca a incearca cineva sa confunde cele doua sau sa minoreze ultima. Acum, ca jucatorii sint aceeasi si la unii si la altii iar, pentru unele tari, mai motivati pentru cluburi si mai in vacanta pentru echipa nationala .. asta e. E poate chiar un specific al natiunii in chestiune, cu cultura ei cu tot (exemplu Germania / Franta).

LR

Paul Slayer Grigoriu said...

De ce crezi ca se organizeaza cupe mondiale in tari care nu au conditiile necesare sau traditia fotbalistica ce le-ar putea recomanda? Simplu: suntem egalitaristi, ce conteaza ca Africa de Sud nu e un loc potrivit, cum nu e nici Ucraina, nea Blatter trebuie sa-si faca reclama ca sustine toate tarile in egala masura, poate mai ia niste voturi de la Oceania. Sa recunoastem ca in Germania sunt conditii pentru fotbal si in Coreea mai putin? Nu e corect politic. Sa spunem ca echipele nationale reprezinta natiuni si nu conglomerate? Ar insemna sa recunoastem termenul de natiune si asa ceva nu se mai face in limbaj "progresist". Si tot asa. Totul este vorba despre idealuri de stanga si bani vanturati de mai-marii "tatuci": ai lumii, ai fotbalului, ai reclamei.

Anonymous said...

@ Paul
Eu sint de parere ca opinia ta tinde putin spre exagerare, cum ar fi idealurile de stinga si banii vinturati de mai marii tatuci ai lumii (deja ele la baza sint opuse) la originea desemnarii tarilor gazde ale cupei lumii. Cupei lumii ! Prin definitie, cuprinde toata lumea. Daca ea s-ar organiza mereu in aceleasi locuri, adica la cei cu conditiile cele mai hi-tech, asta inseamna G6 (Rusia in minus). Tu ai mai considera asta o competitie internationala mondiala ?

Si, a propo de Coreea, tu spui ca n-ar fi cazul sa se organizeze la ei, fiind inferiori Germaniei. Ai fost in Coreea ? Eu nu. Dar din ce-am vazut la TV acum 8 ani mi s-a parut super bine organizat, cu super entuziasm.

Cu ce a grsit FIFA ca schimba organizarea competitiilor prin rotatie continentala, iar UEFA prin rotatie geografica ? E totusi o onoare, pentru o natie, sa fi gazda, mondiala sau europeana. Fiecare gazda e in felul ei, mai mult sau mai putin primitoare, bogata, samd. Tocmai, eu consider ca astfel nu se creaza egalitarism.

LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Idealurile de stanga si tatucii care vantura banii nu sunt decat aparent opuse. Pentru ca daca e sa fim cu totii egali, sa eradicam saracia si sa facem raiul pe pamant, trebuie sa fie niste coordonatori, unii care sa ia de la bogati si sa dea la saraci. Si cine sa fie acestia? Pai tocmai tatucii. Aici e marea minciuna a stangii, care duce la oligarhie si dictatura.

Cat despre onoarea de a organiza o cupa mondiala, nu stiu cat de onorati se simt acum sud-africanii, de pilda: au cateva stadioane enorme si care au ramas inutile, in care s-au investit milioane de euro, in conditiile in care tara are probleme economice majore si o mare parte a populatiei e sub pragul saraciei. Din punctul meu de vedere lucrurile trebuie facute de cei care pot, stiu si isi permit sa le faca. Iti recomand lectura unui articol oarecum legat de subiect: http://blogsport.gsp.ro/opinii/2010/07/07/rasism-nepotism-tembelism/ .

Paul Slayer Grigoriu said...

@Alexander: Mi se pare mie sau incepi sa reactionezi, chiar si pe ocolite, de fiecare data cand il ating cu cate o vorba pe nea Piti?

Anonymous said...

@ Paul

Nu uita ca aceste tari pe cale de dezvoltare au fost candidate la baza si nu le-a impus nimeni sa fie. Si nu-i vorba numai de federatii si si de guverne si colectivitati. Competitiile organizate nu pot fi vazute numai sub forma unei cheltuieli in contextul in care multi mor de foame, pentru ca ar fi un punct de vedere foarte restrictiv. Parerea mea este ca trebuie vazuta si ca o investitie care daca n-a adus beneficii nete imediat dupa competitie (in Coreea a fost cazul, in Africa de Sud nu stiu) va aduce fara contest de-a lungul timpului. Nu numai la imaginea tarii respective dar si la turism, investitori economici, alte competitii posibile de organizat date fiind structurile existente. Eu cred ca din contra, o tara care aspira la mai bine, nu trebuie sa stea in colul ei, cuminte si fara ambitie. Tu cum crezi ca s-au 'ridicat', chit ca la nivel de imagine Germania, Japonia, Mexic la timpul lor, altfel decit organizind evenimente mondiale : World Cup, expozitii universale.. ?

Altminteri sa lasam balta idea de competitii internationale mondiale si sa facem turnee restrinse a tarilor bogate. In program numai spectacol si totul bine intre noi. Un fel de NBA.
Eu personal n-o agreez, pentru ca duce la scleroza.

Am adorat publicul sud african cu vuvuzelele lor cu tot. Cu ce deranjeaza ? Ca nu corespunde cu ce sintem noi obisnuiti sa facem ? Pai in Romania (si in Europa) ce se aude mai mult pe stadioane : cintecele sau injuraturile, huiduielile si fluieraturile suporterilor ? Chiar se considera Europa demna de exportat civilizatie ?

Cit despre urmatoare cupa a lumii, imi convine sa fie pe un alt continent, unde nu am apucat sa vad pe 'viu'. Insa din cite am observat va fi o mai mare sarbatoare in Brazilia, cu neajunsurile lor, decit de pilda in SUA cu conditii impecabile. Asta pentru ca asa imi inchipui eu lumea. Diferita, si cu cit neajunsul e mare cu atit entuziasmul lor la fel transmitind-o in placerea mea de ai privi. (ca sa nu adaug ca eu consider crect sa aiba si ei acces la meciuri la ore normale, nu numai europenii)

Ce are de-a face ideologia de stinga in treaba asta ?
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Pentru Africa de Sud organizarea competitiei a insemnat o pierdere financiara, pentru ca au venit mult mai putini suporteri decat se asteptau cei de acolo. Acum mai inseamna niste stadioane-gigant care trebuie intretinute si nu folosesc la nimic. Pentru fotbal a insemnat o pierdere, daca nu de altceva, macar pentru ca unele meciuri s-au jucat la temperaturi aberante. Pentru unii suporteri a insemnat pagube de mii de dolari pentru ca, dupa cum se stia dinainte, rata criminalitatii in aceasta tara e ridicata. Deci ce facem? Organizam lucrurile profesionist, sau facem un World Cup si in Ferentari, de dragul egalitatii de sanse?

Anonymous said...

@ Paul :

Intre München si Ferentari nu mai sint si alte locuri ? :)

(n-am spus New York in mod voit, ca si acolo rata criminalitatii e mare)

LR

tharabostes said...

Ca de obicei comentariile voastre sunt de prisos.

Asezam aici highlight'urile finalei mici si FINALEI CM 2010.

Uruguay 2:3 Germany

http://www.fifa.com/worldcup/highlights/video/video=1272084/index.html

F O R L A N R U L E S !!!!!!!!!!

OLANDA 0:1 SPANIA

http://www.fifa.com/worldcup/highlights/video/video=1272929/index.html

Felicitaciones España.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

Da, 2 grade e o temperatura aberanta pentru un meci de fotbal. Iar la Moscova, slava Domnului, nu s-a organizat pana acum niciun campionat mondial sau european.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

salut,
am vazut pe blogul tau un comentariu al lui Anonymus care suna de felul acesta: cluburile sunt institutii care aduc profit si echipele nationale sunt echipe nationale.
Am vrut sa fac un comentariu dar nu stiu cum, asa ca ti-am trimis tie acest mail.
Mi se pare ca aceasta diferentiere este o prostie, o chestie care face rau fotbalului actual.
In acest moment fotbalul european are cel putin doua echipe care au aceeasi politica de promovare a jucatorilor care apoi fac performante foarte bune si la echipele nationale, ceea ce dovedeste ca totul tine de mentalitatea in care acesti jucatori au fost crescuti.
Ma refer aici la Barcelona si la Bayern. Barca isi creste jucatorii, 5 dintre titulari fiind produsul propriei pepiniere si toti jucatori in nationala Spaniei (Iniesta, Xavi, Puyol, Pique, Victor Valdez - chiar daca este al treilea portar). Bayern are 3 jucatori in primul 11 al Germaniei crescuti in pepiniera proprie: Lahm, Schweinsteiger, Muller. De asemenea, un alt jucator este tot "produsul" lui Bayern, Demichelis intrand in nationala Argentinei tot de cand a ajuns la Bayern.
Cred ca in primul rand tine de mentalitate. Nu poti sa ii ceri unui jucator ca Anelka, pentru a lua cel mai elocvent exemplu sa se implice la echipa nationala. In fond el este primul jucator care a intrat in greva pentru a fi lasat sa se transfere. Exemple ca Anelka, jucatori care nu joaca decat pentru bani se pot gasi multe in fotbalul actual. Tocmai din aceasta cauza exista selectioneri, care sa identifice jucatorii care pot juca atasati de culorile echipei nationale, chiar daca risca accidentari. Din acest punct de vedere ma bucur ca Razvan Lucescu i-a dat o mica palma lui Mutu si atitudinii lui fata de echipa nationala si colegii de la echipa nationala. A fost evidenta diferenta de atitudine a lui Chivu care dupa infrangerea cu Serbia nici nu avea puterea de a da interviuri si a lui Mutu care a petrecut. Asa se vad adeveratii profesionisti, care joaca la fel indiferent unde joaca.

Serban

Anonymous said...

@ Serban

E corect ce spui tu : diferentierea bruta intre cluburi si echipele nationale este o prostie. Zic "bruta", cind fraza pe care ai scos-o in evidenta este scoasa din context si deci neinteleasa cum trebuie. Asa ca, daca imi permiti, iti voi reaminti contextul. Acea fraza care afirma diferentierea intre cluburi si echipe nationale venea inntr-o aprobare a opiniei lui Paul ca echipele de club nu vor apropia niciodata suporterii asa cum ii apropie o echipa nationala. Te bucuri, dar nu la fel. El dadea exemplu bucuria cind dadea Steaua sau Dinamo gol, fata de cea atunci cind dadea Hagi gol, cum ar fi cel in poarta Columbiei din 94.

Fata de acest aspect, o lista de "cauze" potentiale poate fi imaginata. Personal as pune prima liniuta de pe lista in contul faptului ca nu poti adera unui club precum unei echipe nationale, din idea ca primul este inainte de toate un grup de interes financiar, o intreprindere, pe cind cel de a doua este o reprezentanta, si a ta, "nelucrativa". Asta nu pune nicidecum la indoiala profesionalismul si entuziasmul jucatorilor, indiferent de unde joaca. In teorie sint totusi mult mai putini Anelka si Mutu decit Lahm si Chivu. Nu cred ca rasplata financiara, sub forma de prime, poate fi o motivatie pentru un jucator intr-o echipa nationala.
Pentru o echipa nationala, gradul de implicare nu poate fi parametrat de bani.

La asta se referea fraza din postul meu.
LR