Wednesday, February 29, 2012

O viziune coerentă de Dreapta - "Rost", numărul 106

În contextul politic şi cultural al României zilelor noastre, numărul 106 al revistei Rost este probabil cel mai însemnat demers al redacţiei de la înfiinţarea ei. Ataşată de la început de valorile dreptei creştine, revista propune în acest număr o clarificare a înţelesului orientării amintite – viziune politică, culturală, dar şi atitudine de viaţă –, delimitându-se în acelaşi timp de punctele de vedere ce se revendică de la dreapta, dar intră în contradicţie cu principiile fundamentale ale acesteia. Coloana vertebrală a acestui demers este articolul „Noţiunile politice de Dreapta şi Stânga: o încercare de redefinire critică din perspectivă creştină”, excelentă sinteză a domnului Răzvan Codrescu, care dă lămuriri privind conţinutul unor noţiuni folosite în mod haotic şi confuz pe „piaţa” românească. Chiar pentru cei care nu vor să admită adevărul istoric şi filosofic al dreptei şi stângii aşa cum le prezintă domnul Codrescu, textul permite înţelegerea poziţiei „Rost” în această privinţă. Alături de reflecţiile legate de ideea de dreapta în viziune tradiţionalistă, găsim în acest număr şi alte puncte de vedere, necesare pentru a-i lămuri pe cei interesaţi. Pe de o parte, este demontată minciuna vehiculată cu insistenţă care face din PDL un partid de dreapta (de altfel, articolul de fond explică destul de clar de ce liberalismul în sine nu este de dreapta). Pe de altă parte, un interviu cu Adrian Papahaghi, membru marcant al Fundaţiei Creştin-Democrate, socotit „mâna dreaptă” a fostului ministru de externe Teodor Baconschi, ne înfăţişează pretenţia de a legitima, în numele dreptei, propaganda pentru Statele Unite ale Europei. Cuvântul introductiv al domnului Claudiu Târziu delimitează în mod clar revista de acest punct de vedere, exprimat prin „sofisme, subterfugii, comparaţii hilare şi scenarii catastrofice”. Prin cele spuse de domnul Papahaghi – asupra cărora vom reveni pe acest blog – se creează confuzie şi amestec conceptual, fiind susţinut un plan cu care „nici un naţionalist nu ar putea fi de acord”. Cu toate acestea, socotesc că publicarea acestui interviu este esenţială într-un demers corect şi complet. Aşa se face presa, mai ales cea de idei: permiţându-i celuilalt, în speţă adversarului, să-şi exprime punctul de vedere în mod exhaustiv şi să răspundă obiecţiilor formulate. Nu prin istericale, insulte şi flegme metaforice lansate din spatele tastaturii sau sub protecţia anonimatului. Viziunea domnului Papahaghi este bine conturată în acest interviu, la fel ca şi argumentele prin care este contestată, subliniindu-se incompatibilitatea ei cu viziunea revistei „Rost” şi a unui creştinism naţional în general.
O altă viziune alternativă este cea a domnului Ovidiu Hurudzeu. Din păcate, în loc să facă pentru cititori o prezentare atât de utilă a doctrinei economice a distributismului, domnul Hurduzeu creează o falsă opoziţie între aceasta şi Dreapta, prezentată confuz, ba în baza falselor principii că economicul guvernează, ba ca o cale expirată şi utopică. Din nou însă, prezenţa acestui punct de vedere în paginile „Rost” asigură cititorului posibilitatea de a avea o viziune de ansamblu a părerilor exprimate în context.
Partea de actualitate este interesantă mai ales datorită celor două articole semnate Mihai Albişteanu şi Vlad Diaconu prin care sunt scoase la iveală hibele noii legi a învăţământului. Este o clarificare binevenită, mai ales că în numărul anterior un articol fără sare şi piper, plin de locuri comune, părea să ia apărarea măsurilor haotice ale ministerului condus până odinioară de domnul Funeriu. Discuţiile privind religia în şcoală, frumoasa secţiune literară şi evocarea lui Eminescu completează lectura acestui număr excepţional al revistei. La rubrica „Repere” facem cunoştinţă cu Dumitru Uţă, „doctorul fără de arginţi al temniţelor comuniste”, în timp ce domnul Sorin Lavric îl evocă pe Gavril Vatamaniuc, luptător anticomunist din munţi, în două pagini dense care descriu o viaţă absolut halucinantă. Din punct de vedere expresiv, „Falanga lui Vatamaniuc” este articolul cu cea mai mare forţă din revistă.
Nu vom epuiza aici toate subiectele numărului 106 al revistei Rost. Cele asupra cărora nu ne-am oprit nu sunt mai puţin interesante. Publicaţia joacă un rol necesar în câmpul ideilor din România şi este platforma unei viziuni culturale şi politice care poate fi fermentul unei schimbări de paradigmă înnoitoare – în spiritul tradiţiei.

14 comments:

Paul Slayer Grigoriu said...

@LR (nepublicat): Corecteaza-ti, te rog, ortografia. Si tine cont ca in Postul Mare nu prea sunt tolerant cu insulte la adresa credintei (de fapt nu sunt mai niciodata).

Anonymous said...

"Insulte" ??!! Care ??!!
Mi se pare mie sau tu nu mai suporti alte idei decat ale tale ?
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Ortografia nu e parerea mea, e a Academiei.
Daca dupa parerea ta credinta e (eventual) o aiureala, sa fii sanatos, dar nu te astepta sa gasesti aici o platforma care sa te publice. Da, eu si in politica ma ghidez dupa convingerile mele crestine. Pentru ca de crezut in Hristos ori crezi pana la capat - deci in toate - ori nu crezi deloc. Iar politica e tot o treaba de convingere, atunci cand nu se transforma in prostitutie. Cred in binele tarii, in identitatea nationala, in dreptate - pentru acestea e nevoie de credinta, nu de demonstratii stiintifice.
Si, in general, apreciez luarile de pozitie care adauga valoare discutiei.

Anonymous said...

Chestia e ca in acel "pana la capat" trebuie facuta distinctia intre baza Evanghelista si dogma transformarii / interpretarii ei de catre "Sfintii Parinti", nu neaparat ortodocsi. Ca atare, acest "pina la capat" iti este impus de catre o doctrina, un fel de a-ti pune creierul langa cutia cratiana, iar tu consideri necesar ca acest lucru sa te si guverneze pe tine, eventual si pe ceilalti. Ce sa mai adaug "valoros" discutiei decit faptul ca baza fiind permisiva, transformarea ei in doctrina si aplicata in mod intolerant devine un pericol, indeobste cind incepe sa se aplice politicului, adica generalizarii ?
Dar atat timp cat pericolul este identificat si vazut excluziv in stanga, se ramine cu barna in ochi si, in cazul tau, prin ochii Sfintilor tai "Parinti".
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Singurii Sfinti Parinti pe care ii recunosc eu sunt ortodocsi. Iar interpretarea lor nu e transformare, ci lamurire. Dupa cum spune Sfantul Apostol Petru (in Scriptura, deci in ceea ce tu numesti "baza evanghelista"): "nici o profetie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia; pentru ca profetie nu s'a facut niciodata prin voia omului, ci purtati de Duhul Sfant au grait oameni din partea lui Dumnezeu" (2 Petru 1, 21). Ma bucur ca spui ca Sfintii Parinti sunt ai mei - e o companie care ma onoreaza, dar de care nu sunt vrednic.

Anonymous said...

"Lamurire" ?!
Si atunci cum faci cu "profetiile" in contradictoriu ? Paul, ca intelectual ce esti, nu-ti mai enumar cate razboaie s-au purtat ghidati fiind de catre o "profetie", pentru ca stiu ca stii. Paul, pana mai ieri, pana la separatia puterii Statului, doctrina de acest gen avea un singur scop : puterea si stapanirea omului.

Plus ca, dat fiind ca sunt mai multe "confesii", toti se cred in Adevar, de la ortodocsi pana la atei ? Fiecare crede ce crede, nu ?, Adevarul fiind probabil undeva la mijloc, dat fiind ca exista un singur Dumnezeu.

Atat doar ca pentru asta trebuie sa iesi din doctrina care te orbesti si-ti ingusta mintea dandu-ti falsa impresie de a ti-o deschide. Macar atat cat a nu o amesteca cu politica.
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Nu-mi place sa ma repet. Pentru mine - ca si pentru orice crestin onest - crestinismul e o viziune integrala care acopera TOATE aspectele vietii. Deci inclusiv politica.
Treaba cu profetiile contradictorii e vorba de claca, "teologie" de Cosmopolitan. Adevarul nu e "la mijloc", nu e media aritmetica a tuturor conceptiilor, pentru simplul motiv ca Adevarul nu e un concept, ci o Persoana: Hristos.
Din punctul meu de vedere, libertatea exista doar in adevarul crestin: "Cunoasteti adevarul si adevarul va va face liberi", spune Mantuitorul. In asta cred, asta marturisesc. Daca tu crezi altceva, treaba ta, ai toata libertatea sa o faci. Dar cand contesti unele lucruri, e bine sa le cunosti. Incearca sa aprofundezi un pic macar Noul Testament. Critica din auzite nu poate fi luata in serios.

Anonymous said...

In asta sta toata dezbaterea asta, de claca, cum zici tu. Ca tu crezi in ce vrei este, intr-adevar, treaba ta, la fel si a mea si a fiecaruia. Credinta este o chestie individuala.

Ori, din moment ce o amesteci cu politica, ea devine, implicit, si treaba altora. O treaba de ansamblu, de guvernare, comuna.
Nu crezi ca-i un pericol, ca sa nu zic un abuz, sa VREI sa amesteci una cu alta, dat fiind ca una din ele nu te priveste numai pe tine ?

LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Cand faci politica, ori o faci din oportunism, ori din convingere. Deci convingerea (sau credinta in cazul de fata) isi are tot timpul loc in politica onesta.

Anonymous said...

Credinta eszte o parte din convingere. Din convingerea PERSONALA. De aceea, a o introduce in politica inseamna a o exterioriza, un fel de a o impune prin lipsa de alternativa. Ceva de genul dreapta inseamna SI crestinism sau nu esti de dreapta, ci de stanga. De unde pana unde rationamentul asta, decat prin prisma unei convingeri PERSONALE ?
Acest demers (implicarea religiei in politica), vrand-nevrand manipulator caci influent, devine si este un pericol.
Curios cum un om inteligent ca tine poate promova asa ceva si, mai ales, cum poate fi orbit de dogmatica credintei.
LR

romananonim said...

Interesantă discuție. Vă rog să continuaţi..:D

Anonymous said...

Nu avem cum sa continuam. Chiar cand nu prea mai stie ce sa zica, decat ca asa crede el - fara prea multe argumente logice, Paul nu recunoaste in ruptul capului ca nu ar avea dreptate. Zice doar ca nu e vrednic ..
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Fii tu capitanul nostru! :))

Anonymous said...

Nu pot, ca nu sunt vrednic
LR