Naşterea Domnului
este în primul rând o sărbătoare a bucuriei lăuntrice. „Precum ai binevoit a Te
culca în peşteră şi în ieslea necuvântătoarelor, aşa binevoieşte a intra şi în
ieslea necuvântătorului meu suflet şi în spurcatul meu trup”, spune o rugăciune
a Sfântului Ioan Gură de Aur. Astăzi suntem chemaţi, în ciuda slăbiciunilor şi
a răutăţilor noastre să călătorim până la Betleem şi, mai mult decât atât, să
devenim noi înşine Betleem. Toate cele exterioare ale sărbătorii – de la
luminile cu care este împodobită biserica până la mesele pe care fiecare pune
ce are mai bun – îşi au, desigur, rostul lor, însă sensul deplin al Crăciunului
este în bucuria şi închinăciunea din sufletul fiecăruia. Am ales acest colind
cântat de maicile mărturisitoare de la Diaconeşti tocmai pentru că, prin
frumuseţea interiorizată, simplitatea şi discreţia lui, reflectă duhul
sărbătorii. Căci tainică minune, ascunsă în inimă este aceea pe care o trăieşti
când începi să înţelegi că Împăratul Lumii şi al tuturor timpurilor se naşte
din Maica Fecioară umil şi neştiut într-o iesle dintr-o ţară mică şi
neînsemnată şi că puterea Lui între oameni izvorăşte tocmai din această
plăpândă slăbiciune. Mila Domnului cu noi toţi!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment