"Losing My Religion" e unul dintre cele mai cunoscute cântece din
repertoriul pop-rock contemporan. Dar varianta aleasă de noi ilustrează, cred
eu, mai bine decât originalul, sentimentul acut de rătăcire din versuri. În
primă fază, preluarea italienilor de la Graveworm nu pare decât o variantă
metal a celebrului cântec. Dar sentimentul rupturii, exprimat magistral prin
vocea disperată şi prin riff-ul insistent, în formă continuu-melodioasă,
definesc esenţa cântecului: un cântec de dragoste ce decade într-o pierdere a
credinţei. Succesiunea de acorduri minore (uneori în minor natural, fără
sensibilă, deci în conflict cu sistemul tonal) accentuează sugestia de ruptură.
Nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit R. E. M. În schimb italienii de la
Graveworm par să fi aprofundat toată trăirea pe care noi nu am ştiut să o citim
pe când ne... pierdeam religia.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
11 comments:
Doamne, ajuta! Am vrut sa comentez cu contul wordpress, dar n-am idee daca am reusit. Daca o sa vad ca nu apare, o sa revin cu un comentariu "anonim".
Ana Elisabeta
Mda. Ca de obicei, un produs Google (blogspot) isi arata dispretul fata de un produs non-google (wordpress). Interfata wordpress cu comentatorii este semnificativ mai user-friendly.
Ceea ce am vrut sa spun: datorez unui prieten american convertit la ortodoxie si iubitor al muzicii explicatii cu privire la acest cantec de dragoste neimpartasita care nu are a face cu apostazia decat etimologic. In unele zone ale US, aceasta e o expresie consacrata cu sensul "sunt la capatul puterilor, simt ca-mi pierd mintile". Apreciez mult cantecul, chiar fara sa fi fost vreodata fan REM, mai ales in anumite momente ale vietii (alaturi de " Creep", de exemplu). Nu stiu ce ar putea aduce in plus o varianta metal (mai ales ca din prezentare inteleg ca italienii s-au concentrat mai mult pe interpretarea literala a refrenului), dar n-am fost niciodata metalista.
Bucurie!
Ana Elisabeta
P.s. Acesta este blogul meu.
Ana Elisabeta
Da, am citit si eu despre respectiva expresie. Si in sensul acesta am scris si eu, desi, e drept, n-am fost foarte clar. Ma refeream la pierderea increderii in sine si intr-o iesire pozitiva din durere mai mult decat la aspectul pur religios. Sigur, pe undeva se inrudesc, cred ca de acolo vine intr-un fel si expresia. Multumesc pentru comentariu. Numai bine!
Da, in comentariul meu initial, pe care l-am pierdut, chiar spuneam ca la momentul respectiv oamenii probabil asociau o stare sufleteasca extrema cu pierderea religiei, adica ceva de neimaginat in mod normal.
Buna ziua!
Ma tot bate gandul sa va scriu de o buna bucata de vreme si, in sfarsit, mi-am luat inima in dinti si-o fac. Am cateva intrebari legate de muzica, de metal in particular. Mai exact - si voi incepe chiar cu un exemplu - ce parere aveti despre Tristitia (de ex. https://www.youtube.com/watch?v=iIZIOfLZ9sw sau https://www.youtube.com/watch?v=oeST0yoAkB8)? Prima dintre ele, instrumentala fiind sa zicem ca nu pune mari probleme, dar a doua, prin versuri, e vadit ne(anti?)-crestina (desi inceputul acesteia de-a doua e ca un strigat catre Domnul, disperat e adevarat). Si totusi amandoua melodiile (ca sa nu zic amandoua primile albume caci ultimele nu-mi sunt cunoscute) transmit un sentiment de tristete, de cautare...si-s frumoase. Cum sa impaci frumusetea asta cu frumusetea si deplinatatea ortodoxiei? Sau altfel intrebat: sunt ele contradictorii? Tine doar de ce simt eu? Dar daca sunt in inselare?
Ar fi trebuit sa precizez ca incerc cat imi sta in putinta sa fiu un crestin-ortodox si sa fac cele ale credintei.
Sper sa nu deranjez cu acest gen de intrebari care mie imi par extrem de personale, dar imi pare ca sunteti in masura sa ma ajutati in a gasi un raspuns.
Multumesc mult!
Ziua buna!
Frumusetea si deplinatatea Ortodoxiei sunt incomparabile si mai presus de orice, pentru ca se nasc din experienta vederii lui Dumnezeu.
Omul, fiind inzestrat de Dumnezeu cu chip, are in el toata tanjirea catre Dumnezeu, tot dorul dupa El. Pe acesta, cei talentati il pot transforma in arta. De multe ori insa ne pierdem in cele ale lumii si ale patimilor. Cu toate acestea, talentul nu dispare, asa cum nu dispare nici chipul. Asa se face ca, atunci cand ascult un cantec ca cele pomenite de dumneavoastra sau citesc o poezie de - sa zicem - Baudelaire sau o proza a lui Fernando Pessoa (am dat exemple de scriitori mari, dar cu accente anticrestine), simt acea frumusete care e fara indoiala dar de la Dumnezeu, chiar daca (uneori) orientat gresit. Parintii de la Optina ascultau muzica simfonica, care nu e mereu crestina si cel mai adesea cu siguranta nu e ortodoxa. Totul e, cred eu, sa facem aceste lucruri cu discernamant, sa stim tot timpul ca dreptarul unic e Hristos, iar toate celelalte sunt manifestari ale unei omeniri cazute si, din cand in cand doar, ridicate.
Numai bine!
Va multumesc mult pentru raspuns! El vine spre a-mi sustine (din fericire!) banuiala pe care o aveam in toata dilema mea. Cu ocazia intamplarilor din Colectiv s-au scris multe articole despre muzica rock dintre care doua mi-au atras atentia si mi-au accentuat dilema. Daca credeti ca v-ar interesa sunt acestea:http://karamazov.ro/index.php/polemici/463-rockul-i-virtuile.html si http://www.ziaristionline.ro/2015/11/11/colectiv-recviem-pentru-un-vis-marturisirea-unui-ex-rocker/.
Inca o data va multumesc!
Sa ne ajute Domnul sa avem discernamantul necesar spre a nu fi deturnati din Cale.
Le-am citit pe amandoua. Primul e o generalizare aberanta, al doilea are parti bune, dar rateaza concluziile in stil mare.
Doamne ajuta!
Si mie mi se pare mai pasionala interpretarea lor.
Pasiunea simţurilor, o vibraţie metalică ce le biciuieşte mai ceva ca un birjar. Tare!
Pensionaru'
Post a Comment