Revin după ceva vreme cu Sixx:A.M., cu ocazia lansării primului
"volum" al dublului-album "Prayers for the Damned". Mult
mai apăsător decât "Modern Vintage", noul disc ilustrează o paletă de
trăiri din care muzica urmează să răzbată ca o rază de speranţă ce uneori se
vrea triumfătoare, uneori doar consolatoare. Piesa-titlu are o structură cât se
poate de simplă, dar echilibrată şi cu orchestraţie care o face să fie poate
cea mai completă de pe album. Începutul un pic polifonic, apoi cu armonia
pregnantă între chitară şi clapă se "strânge" după câteva măsuri,
enunţând la unison tema care se va auzi pe tot parcursul cântecului. Structura
strofă-bridge evoluează previzibil până când refrenul aduce contrastul, în
aceeaşi notă gravă. Vocile armonice foarte discrete de pe fundal (după
"when I've already lost it all") accentuează dramatismul sugerat de
versuri, iar spre finalul cântecului devin mai prezente, şi împing parcă în sus
rugăciunea deznădăjduită. Muzica este eşafodul perfect pentru versuri şi deşi
fiecare instrument se aude bine individualizat - de la basul percutant până la
chitara ce trece firesc din armonie în solo şi înapoi, sprijinite pe structura
armonică a clapei bine puse în evidenţă - rezultatul este o unitate fără
fisură.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment