Thursday, September 1, 2016

Coloana sonoră a vieţilor noastre - Joe Williams, Count Basie and His Orchestra, "Going to Chicago"





Probabil că cele două elemente care definesc întreaga muzică scrisă şi/ sau cântată de Count Basie sunt caracterul versatil şi orchestraţiile de mare fineţe, pentru care maestrul de ceremonii a ştiut mereu să-şi aleagă oamenii potriviţi. Count Basie, pianist şi compozitor de marcă al jazz-ului, poate fi auzit şi pe albume de muzică uşoară, chiar cu o tentă pop, şi pe coloane sonore, dar şi pe câteva interpretări remarcabile de blues. Joe Williams a fost solistul vocal al orchestrei lui Basie între 1954 şi 1961 şi a avut şi ulterior nenumărate apariţii cu ea. Cântecul pe care vi-l propun astăzi apare pe albumul solo al lui Joe Williams, "Everyday I Have the Blues" (1959), însă acompaniatorii lui sunt tot membrii Count Basie Orchestra, iar compoziţia îi aparţine lui Basie însuşi, în colaborare cu un mai vechi solist vocal, Jimmy Rushing. Avem de-a face cu o îmbinare contrastantă şi expresivă între blues şi musical: dacă prima parte este un fragment de blues tradiţional improvizatoric, punctat de bas şi de invenţiile melodice ale pianului, pe care doar trombonul insinuant sugerează o orchestraţie mai complexă,  de la un moment dat, odată cu schimbarea timbrală a solistului vocal, trecem într-un alt registru. În timp ce basul continuă să puncteze armonia tipică, susţinut discret de pian, suflătorii, solistul şi vocile adiţionale intră într-un dialog antifonic caracteristic mai degrabă teatrului muzical. Chiar şi toba subliniază accentele dramatice ale unei poveşti de inimă-albastră şi dor de plaiurile natale, altfel tipică, dar pusă în valoare într-un mod ce depăşeşte graniţele stilistice iniţiale.

No comments: