Coloana sonoră a vieţilor noastre - Iggy Pop, "Gardenia"

Poet şi fanfaron, veşnic paria şi superstar, Iggy Pop reuşeşte să treacă peste ani cu o nonşalanţă care-i vine tocmai din faptul că nu-şi găseşte locul nicăieri şi în nicio vreme. Adolescentul frustrat şi căzut în dependenţa de droguri în aşa măsură încât nu a ezitat să vândă pe mai nimic geaca idolului său, Jim Morrison, s-a maturizat dar nu s-a adaptat. Aşa că o „depresie post-pop” nu este decât mersul firesc al creaţiei sale. Albumul din 2016, „Post Pop Depression”, a fost compus alături de Josh Homme, chitaristul, solistul vocal şi principalul compozitor al formaţiei Queens of the Stone Age, cel care s-a ocupat şi de producţie. Homme cântă aici la bas, chitară, clape şi voce secundară,  colegul lui de trupă Dean Fertita se ocupă de bas, chitară şi pian, iar la tobe şi instrumente de percuţie este Matt Helder de la Arctic Monkeys.

„Gardenia” este unul dintre acele cântece în care simplitatea clară a structurii se îmbină cu dozajul perfect care-l întipăreşte imediat în memorie. Strofa se sprijină pe bas şi pe armoniile chitarei, adesea în contratimp, iar refrenul creează o senzaţie cvasi-hipnotică prin chitara „tremurată”. Structurii clasice i se adaugă la un moment dat un bridge în crescendo, cu versurile recitate, ca o completare a strofei ceva mai austere melodic şi scoţând în evidenţă melodia dulce-melancolică a refrenului. Pe scurt, frustrarea şi melancolia versurilor, punk şi visătoare în alternanţă, sunt redate perfect de compoziţia aproape minimalistă. Bântuit de moartea lui David Bowie, Iggy Pop îşi reafirmă prezenţa, fără scuze, fără să cerşească bunăvoinţă, gata să-şi spună povestea în versuri stranii şi învăluitoare, dar şi să scuipe nişte cioburi în faţa oricărei agresiuni.