Masonerie, masoni

În ultimul timp, mai ales cu ocazia unor evenimente sau conflicte la nivel înalt din sfera publică, se vorbeşte din ce în ce mai mult despre francmasonerie. Subiectul nu e nou şi istoria modernă a omenirii şi a României a consemnat multe scrieri şi dispute pe această temă. Nu intenţionez să aduc aici o lămurire din perspectivă istorică sau doctrinară. Pentru aceasta avem o literatură exhaustivă. Şi, mai important, avem duhovnici. Despre masonerie s-a spus că e anticreştină, însă mulţi - masoni sau nu - au negat această acuzaţie, ba mai nou se vorbeşte şi despre o presupusă colaborare între Biserică şi această organizaţie, care în aparenţă a dobândit transparenţa oricărei instituţii publice. Ce ştim cu siguranţă e că atât catolicii cât şi ortodocşii au condamnat masoneria, iar în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Română, acest lucru s-a făcut pe 11 martie 1937, printr-o decizie a Sfântului Sinod, rămasă în vigoare până astăzi, deşi mulţi se reped să o conteste.
Însă, repet, nu am de gând să fac un istoric al problemei. Voi lua doar declaraţiile destinate publicului, făcute de un înalt reprezentant al masoneriei române şi le voi analiza, pentru a vedea ce reiese din ele. Eugen Ovidiu Chirovici este Mare Maestru al Lojii Naţionale din România şi, în această calitate, a acordat acum ceva vreme un interviu "Cotidianului", în care expune pentru cititori - deci pentru marea masă - în cuvinte simple, esenţa organizaţiei din care face parte. Referirile la rolul pe care l-a avut masoneria în aderarea României la NATO şi UE ("Nu zic că, dacă n-ar fi fost masoneria, n-am fi intrat în NATO sau UE, dar am jucat un rol deosebit de important") nu fac decât să (re)nască aceleaşi întrebări: are masoneria vreo legătură cu acestea? Le conduce din umbră sau are vreo influenţă asupra deciziilor lor? Desigur, răspunsul întârzie să apară, dar sunt sugerate, ambiguu şi diversionist, diferite ipoteze, eventual pentru a adânci confuzia. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul afirmaţiilor de genul "Tăriceanu nu-i mason, Băsescu nu-i mason, Voiculescu nu-i mason", de parcă ar putea verifica cineva aceste lucruri. Nici despre Napoleon nu s-a demonstrat niciodată că a fost mason, şi cu toate acestea, mulţi istorici vorbesc despre ajutorul pe care l-ar fi primit de la "zidarii liberi". Şi apoi, cu alde-Tăriceanu, Băsescu şi Voiculescu am intrat în NATO şi în UE, către care - o spune domnul Chirovici însuşi mai sus - calea ne-a fost netezită de masonerie. Într-un cuvânt, informaţii vagi şi imposibil de verificat. Şi chiar dacă cel intervievat se contrazice, nimeni nu pare să observe: "Un mason nu poate spune despre altul că e mason. Se profită astfel de faptul că noi nu putem confirma sau infirma acest lucru şi se lansează tot felul de zvonuri" (sublinierea mea).
Când însă vine vorba despre doctrină, deşi menţionată în treacăt şi disparat, nu mai poate exista nici o confuzie. "Nu se discută chestiuni legate de politică sau confesionale. Sunt interzise, pentru că astfel de discuţii provoacă dezbinare între oameni". Aparent nimic neobişnuit. Mulţi scriitori, ziarişti sau muzicieni moderni susţin acelaşi lucru. Când însă ne referim la o organizaţie care a ajuns din ce în ce mai des să vorbească despre ataşamentul faţă de Dumnezeu, avem două variante: nediscutându-se "chestiuni confesionale", fie respectiva organizaţie este supraconfesională, adică sincretistă, tocmai potrivită într-un context new age - şi deci prin esenhţă anti-ortodoxă şi în general împotriva oricărei confesiuni creştine "clasice" - , fie este vorba despre un alt dumnezeu, în urmarea căruia nu există, cel puţin din perspectivă masonică, deosebiri confesionale. Mai departe expunerea domnului Chirovici devine şi mai limpede, "Masoneria nu e o asociaţie de caritate. Rolul important e de a contribui la evoluţia spirituală a membrilor săi, astfel că acolo unde îi va duce pe aceştia viaţa, să confirme învăţăturile masonice. Masoneria ia oameni buni şi îi face şi mai buni". În acest "progres spiritual", "instrucţia intelectuală e singurul criteriu". Iată deosebirea între masonerie şi creştinism. Aici e orgoliul încrederii neţărmurite în capacităţile intelectuale şi într-un progres fără Hristos, realizat doar pe baza învăţăturilor masonice. Credinţă iniţiatică de sorginte luciferică, diavolul fiind cel care le-a propus oamenilor să cunoască binele şi răul fără ajutorul lui Dumnezeu, să devină singuri dumnezei - adică, să evolueze spiritual. Orice creştere spirituală care Îl exclude pe Hristos este anticreştină. "Cine nu adună cu Mine risipeşte", spune Mântuitorul (Matei 12, 30), şi astfel învăţăturile masonice se dovedesc a fi contrare smereniei propovăduite de Biserică, pentru că învaţă o altă cale, care nu are nevoie de Fiul lui Dumnezeu, se poate lipsi de el, ba chiar, în cele din urmă, trebuie să se lipsească de El pentru a fi deplină.
Ce spune Eugen Ovidiu Chirovici aici e puţin şi e pentru urechile "profanilor". Însă şi din atât putem înţelege că o presupusă alianţă între creştinism şi masonerie, între Biserică şi vreo lojă, nu poate fi decât o minciună. Iar decizia Sfântului Sinod din 11 martie 1937 este la fel de întemeiată astăzi ca şi în vremea când a fost redactată.