Tuesday, November 13, 2007

Masonerie, masoni

În ultimul timp, mai ales cu ocazia unor evenimente sau conflicte la nivel înalt din sfera publică, se vorbeşte din ce în ce mai mult despre francmasonerie. Subiectul nu e nou şi istoria modernă a omenirii şi a României a consemnat multe scrieri şi dispute pe această temă. Nu intenţionez să aduc aici o lămurire din perspectivă istorică sau doctrinară. Pentru aceasta avem o literatură exhaustivă. Şi, mai important, avem duhovnici. Despre masonerie s-a spus că e anticreştină, însă mulţi - masoni sau nu - au negat această acuzaţie, ba mai nou se vorbeşte şi despre o presupusă colaborare între Biserică şi această organizaţie, care în aparenţă a dobândit transparenţa oricărei instituţii publice. Ce ştim cu siguranţă e că atât catolicii cât şi ortodocşii au condamnat masoneria, iar în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Română, acest lucru s-a făcut pe 11 martie 1937, printr-o decizie a Sfântului Sinod, rămasă în vigoare până astăzi, deşi mulţi se reped să o conteste.
Însă, repet, nu am de gând să fac un istoric al problemei. Voi lua doar declaraţiile destinate publicului, făcute de un înalt reprezentant al masoneriei române şi le voi analiza, pentru a vedea ce reiese din ele. Eugen Ovidiu Chirovici este Mare Maestru al Lojii Naţionale din România şi, în această calitate, a acordat acum ceva vreme un interviu "Cotidianului", în care expune pentru cititori - deci pentru marea masă - în cuvinte simple, esenţa organizaţiei din care face parte. Referirile la rolul pe care l-a avut masoneria în aderarea României la NATO şi UE ("Nu zic că, dacă n-ar fi fost masoneria, n-am fi intrat în NATO sau UE, dar am jucat un rol deosebit de important") nu fac decât să (re)nască aceleaşi întrebări: are masoneria vreo legătură cu acestea? Le conduce din umbră sau are vreo influenţă asupra deciziilor lor? Desigur, răspunsul întârzie să apară, dar sunt sugerate, ambiguu şi diversionist, diferite ipoteze, eventual pentru a adânci confuzia. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul afirmaţiilor de genul "Tăriceanu nu-i mason, Băsescu nu-i mason, Voiculescu nu-i mason", de parcă ar putea verifica cineva aceste lucruri. Nici despre Napoleon nu s-a demonstrat niciodată că a fost mason, şi cu toate acestea, mulţi istorici vorbesc despre ajutorul pe care l-ar fi primit de la "zidarii liberi". Şi apoi, cu alde-Tăriceanu, Băsescu şi Voiculescu am intrat în NATO şi în UE, către care - o spune domnul Chirovici însuşi mai sus - calea ne-a fost netezită de masonerie. Într-un cuvânt, informaţii vagi şi imposibil de verificat. Şi chiar dacă cel intervievat se contrazice, nimeni nu pare să observe: "Un mason nu poate spune despre altul că e mason. Se profită astfel de faptul că noi nu putem confirma sau infirma acest lucru şi se lansează tot felul de zvonuri" (sublinierea mea).
Când însă vine vorba despre doctrină, deşi menţionată în treacăt şi disparat, nu mai poate exista nici o confuzie. "Nu se discută chestiuni legate de politică sau confesionale. Sunt interzise, pentru că astfel de discuţii provoacă dezbinare între oameni". Aparent nimic neobişnuit. Mulţi scriitori, ziarişti sau muzicieni moderni susţin acelaşi lucru. Când însă ne referim la o organizaţie care a ajuns din ce în ce mai des să vorbească despre ataşamentul faţă de Dumnezeu, avem două variante: nediscutându-se "chestiuni confesionale", fie respectiva organizaţie este supraconfesională, adică sincretistă, tocmai potrivită într-un context new age - şi deci prin esenhţă anti-ortodoxă şi în general împotriva oricărei confesiuni creştine "clasice" - , fie este vorba despre un alt dumnezeu, în urmarea căruia nu există, cel puţin din perspectivă masonică, deosebiri confesionale. Mai departe expunerea domnului Chirovici devine şi mai limpede, "Masoneria nu e o asociaţie de caritate. Rolul important e de a contribui la evoluţia spirituală a membrilor săi, astfel că acolo unde îi va duce pe aceştia viaţa, să confirme învăţăturile masonice. Masoneria ia oameni buni şi îi face şi mai buni". În acest "progres spiritual", "instrucţia intelectuală e singurul criteriu". Iată deosebirea între masonerie şi creştinism. Aici e orgoliul încrederii neţărmurite în capacităţile intelectuale şi într-un progres fără Hristos, realizat doar pe baza învăţăturilor masonice. Credinţă iniţiatică de sorginte luciferică, diavolul fiind cel care le-a propus oamenilor să cunoască binele şi răul fără ajutorul lui Dumnezeu, să devină singuri dumnezei - adică, să evolueze spiritual. Orice creştere spirituală care Îl exclude pe Hristos este anticreştină. "Cine nu adună cu Mine risipeşte", spune Mântuitorul (Matei 12, 30), şi astfel învăţăturile masonice se dovedesc a fi contrare smereniei propovăduite de Biserică, pentru că învaţă o altă cale, care nu are nevoie de Fiul lui Dumnezeu, se poate lipsi de el, ba chiar, în cele din urmă, trebuie să se lipsească de El pentru a fi deplină.
Ce spune Eugen Ovidiu Chirovici aici e puţin şi e pentru urechile "profanilor". Însă şi din atât putem înţelege că o presupusă alianţă între creştinism şi masonerie, între Biserică şi vreo lojă, nu poate fi decât o minciună. Iar decizia Sfântului Sinod din 11 martie 1937 este la fel de întemeiată astăzi ca şi în vremea când a fost redactată.

12 comments:

Anonymous said...

Faptul ca intre Biserica (in speta BOR) si Masonerie nu exista nici o legatura este cel putin discutabil. Masoneria insista ca nu este o "Biserica alternativa", sensul fiind ca respecta religia fiecaruia - doar ca nu primeste atei. Invocarea "deciziei" din 1937, sub vadite influente ale extremei-drepte, pune, de fapt, intr-o situatie delicata BOR, nu Masoneria.Masoneria nu a avut niciodata o atitudine anticlericala si cu atit mai putin anticrestina. Iar o asociatie spirituala veche de trei secole (1717) nu poate avea vreo legatura cu asa-numitul New Age, de extractie a anilor '50, '60.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

Eu propun celor de fata pentru o mai buna intelegere si "iluminare" spirituala sa mearga la SAla Palatului la etajul 1. , sa se inscrie. Daca exista probleme, imi este cunoscut un personaj foarte influent in masonerie care va rezolva totul urgent :D.
"Iluminare" placuta.

Cheerz,

L.

Anonymous said...

...ma bucur intr-un fel ca deschizi aceasta discutie , si mai mult de atat ca arati in special asupra Masoneriei din Romania , cea care cum citezi tu : se bate cu pumnul in piept pentru intrarea acestui stat in UE si NATO...

...cert este ca aceasta institutie are aceleasi atribute precum majoritatea institutiilor noastre : nu se compara nici pe departe cu masoneria din alte state ; iar aici vreau sa subliniez eu ca desi ii leaga in general aceleasi idei (evoluand sau stagnand cum a fost la noi in toata perioada ceausista) , nu putem vorbi INCA de o centralizare a ei. Cu alte cuvinte ce-i la noi "mason" la ei e rasul lumii...

...iti dau insa dreptate la treaba cu asocierea Masoneriei din Romania cu Biserica Crestin- Ortodoxa din Romania. Cine a cunoscut un mason de prin partile acestea isi poate da seama foarte usor ca nu au "harul" necesar de a patrunde INCA in Biserica Ortodoxa din Romania , asta venind in sprijinul argumentatiei mele de mai sus - cum ca sunt doar niste "neindemanatici" , „niste loaze proaste” sau zi-le WANNABEs , asa-zisilor masoni de Romania (cu mici exceptii bineinteles)...

...in opinia mea este pe departe cel mai slab articol pe care l-ai scris pe acest blog , si asta nu pentru ca nu ai detine destula informatie despre Franc-Masonerie , ba imi fac mea culpa si recunosc ca oi fi citit tu mai multe la viata ta despre acest subiect , DAR il tratezi cu usurinta si cu mult subiectivism , anatemizand din start niste "paduchi" cum dealtfel suntem mai toti in fata Domnului nostru....

Simabile.....

Paul Slayer Grigoriu said...

@Anonymous

1. Se bate cu pumnul in piept, insa intr-adevar, rolul ei in privinta aderarii la NATO si UE a fost semnificativ, pentru ca semnificativa este si implicarea masoneriei in aceste structuri.
2. Masoneria nu e o "institutie" ca oricare alta, iar criteriile de acces (la adevarata masonerie, nu la cea despre care vorbeste L., cu binecunoscutul personaj influent =)) ) sunt in Romania aceleasi ca si pretutindeni.
3. A "patrunde" in Biserica nu inseamna altceva decat a fi credincios invataturii si Persoanei lui Hristos, deci oricine poate face acest lucru. Evident, nu unul care face parte dintr-o organizatie anticrestina. Si aici nu e vorba despre "inca". Un francmason nu e in Biserica si nu va fi decat cand se va lepada de masonerie, iar acest lucru il confirma decizia Sfantului Sinod din 1937.
4. Articolul este probabil slab din punctul de vedere al compozitiei. In ceea ce priveste tratarea cu usurinta a unor "paduchi", aici nu e vorba despre paduchi sau oameni, ci despre o organizatie foarte influenta. Nu e vorba despre persoane per se, ci despre structura din care fac parte. Sigur, si securistii au fost oameni, si ca oameni pot fi iertati sau condamnati (de lege), dar cand vorbim despre Securitate este evident rolul ei nociv. Cam asa si aici.

Anonymous said...

...mdeah....ce sa zic , hai sa facem pace : tre' sa recunosti ca ne place in egala masura Portocala Mecanica (artistic cat si sportiv)...

Anonymous said...

@ Anonymous (ultimul) : esti sigur ca nu exista o centralizare a organizatiei ? Eu nu, dar nu-mi cere dovezi ca nu cred ca s-a rezervat vreo sala de conferinta pentru congresul directiei masonerie. Influentele organizatiei sint asa de mari incit mai toate orientarile mondiale (gen mondializarea) se fac in functie de "viziunile" lor. Fara o "centralizare" crezi ca este posibil ?

Anonymous said...

Catre Ilie : anonymus(ultimul) = tharabostes , am uitat sa ma trec , mii de scuze . Nu stiu , cat m-as straduii sa-mi imaginez o ierarhie mondiala a Masoneriei ma intreb cum de nu-i intalnim precum pe baietii aia blonzi de pe strazile Romaniei , daca ii stiti , imbracati tot timpul la costum si cu cate o insigna in piept cu numele si rancul lor. E greu de crezut ca RAUL-rau s-a instalat doar intre acesti visatori. Si mai este o idee aici , ne priveste pe noi cei drept credinciosi , sa nu confundam acest RAU cu Masoneria , pentru ca ne vom trezi din nou in Evul Mediu cautand vrajitoare.
Tocmai ceatza asta ce-i inconjoara ma duce doar cu gandul la ...Portocala Mecanica....frumos film.

Anonymous said...

@tharabostes : nu-i stiu pe acei blondineti ai nostri (dar putem sa ne vorbim la per tu, acum ca ne cunoastem ^-^). Dar faptul ca poarta insigna la piept insemna ca sint mici de tot, in ciuda rangului, si in plus cu calitati vadite de bufoni. Caci adevartii sint mult mai invaluiti de mister, nu prea stii multe despre ei, iar pe mine asta ma irita cel mai mult in aceasta organizare (sau ce-o fi) : secretul, misterul. Pentru o organizatie care are un scop maret (binele omului), eu a o intrebare super naiva, de clasa intii : de ce atita secret ? Ce inseamna bienele omului ? Cine il determina ? (si Iliescu a multumit minerilor pentru a fi fost oameni de bine) Eu nu am zis niciodata ca reprezinta Raul dar, inca o data, cum zici si tu, de ce atita ceatza, atit mister, daca au o cauza atit de nobila ? Nu am fi capabili sa intelegem decit facind parte ?
Si inca o intrebare : este vreun uman capabil sa spuna ce-i binele omului ?

Paul Slayer Grigoriu said...

@Ilie
Da, este. Hristos, Dumnezeu-Omul.

Anonymous said...

La El ma gindeam si eu.

Anonymous said...

eu tot nu am inteles exact ce este si ce inseamna masoneria..........poate cineva sa ma ajute in sensul asta????