Monday, May 12, 2008

Revolta împotriva cărţilor necitite

Mi-i amintesc din liceu. Erau oamenii cu care te trezeai uneori alături, fără să ştii cum ajunseseră în gaşca ta, care stăteau o vreme acolo, pozau în prieteni pe viaţă, mimau împărtăşirea valorilor şi la un moment dat dispăreau aşa cum apăruseră. În tumultul adolescentin, când fiecare încerca să iasă în evidenţă şi când prin gesturi şi atitudini adesea copilăreşti încercam să ne creăm identitate şi personalitate, ei erau neutri. Şi oportunişti. Veneau cu tine dacă aveai o imagine cool, dar nu mergeau niciodată până la capăt, nici în bine nici în rău. Erau la bairame şi în bar. Dar nici nu citeau Dostoievski, nici nu se îmbătau până aproape de inconştienţă. Nici nu scriau poezii, nici nu-şi lăsau plete până pe spate. Dacă-şi tăiau blugii o făceau discret, ca să nu se observe prea uşor, dacă înjurau guvernul îl înjurau în curtea şcolii sau în faţa fetelor. Erau ei un pic rebeli, dar nu cât să se uite lumea urât la ei pe stradă. Muzica o ascultau de pe compilaţii, ca să nu obosească prea tare, erau pentru o săptămână fanii câte unei formaţii cool de la care cunoşteau pe de rost cele două piese difuzate pe MTV, şi care nu era niciodată pop şi niciodată death-metal. În discuţiile culturale tăceau prudenţi, aruncând eventual câte o vorbă doar când venea vorba despre Freud, pe care îl studiaseră îndeaproape din rubricile „Iubire, sex şi tandreţe” ale revistei „Bravo”. Păstrând proporţiile, se asemănau micului burghez descris de Hesse în „Lupul de stepă”, acela care nu merge până la capăt nici în virtute, nici în desfrâu, ci încearcă să păstreze un pseudo-echilibru ipocrit. Aşa cum i-am cunoscut, aşa i-am şi uitat...
...până de curând, când, în triumful mediocrităţii ce a pus stăpânire pe mica noastră lume, au ajuns în prim plan. Sunt peste tot, dar de cele mai multe ori în poziţii cât se poate de vizibile: jurnalişti, advertiseri, creatori de modă, DJ-i, PR-işti, ceva mai rar artişti. În general sunt caracterizaţi de colegii lor ca fiind „foarte tari” şi, neapărat, „foarte creativi”. Îi găseşti prin toate cluburile la modă – la modă nu sunt fiţele, ci un aşa-zis underground, mai conformist decât orice convenţionalism pe care mimează că l-ar combate - , la toate acţiunile non-profit ale vreunui ONG stângist, la toate lansările culturale cuprinse între „Playboy” şi „Monoloagele vaginului”, îmbrăcaţi „stylish”, cu o atitudine „trendy”, vorbind mult. Astăzi ei sunt purtători şi formatori de opinie. Sau trendsetteri, ca să fim pe înţelesul tuturor.
Am mai scris şi în alte rânduri că azi a fi rebel e la modă şi a fi paria te pune în vârful unei înalte societăţi paralele. Şi ce e mai frumos decât să lupţi în numele unor cauze nobile, lovind în tradiţii şi curente desuete, despre care oricum ştii că n-au cum să te pună în pericol, pentru că nu ripostează? (Atacurile revoluţionarilor de bodegă de la Luna Amară împotriva Bisericii sunt doar un exemplu, pe care l-am mai dat. Acum pot să cânte cu şi mai multă însufleţire şi curaj împotriva Patriarhului Teoctist, că doar omul a murit.) Când îi auzim învăţându-ne altruişti despre „un alt concept de entertainment”, „vechi bariere mentale înlăturate” sau „eliberarea creativităţii”, înţelegem că sub ochii noştri se desfăşoară o revoluţie triumfătoare. E revolta neutrilor de odinioară împotriva cărţilor pe care nu le-au citit, a muzicii pe care nu au ascultat-o, a rugăciunilor pe care nu le-au rostit. Împotriva tuturor acelor lucruri care, încă din liceu – vă amintiţi? – îi oprimau. Dacă nu au înţeles un lucru, fără îndoială acel lucru este rău. Uite că ei s-au strecurat şi au ajuns în faţă şi fără acele vechi valori cu care tot felul de retrograzi le împuie capul încă din copilărie, aşa că a venit vremea să le aruncăm şi pe acelea la gunoi. I-aţi recunoscut? Sunt cei care ne învaţă că trebuie să scoatem icoanele din şcoli, să-l reconsiderăm pe Eminescu şi să-l citim în adevărata lumină de versificator minor, şi xenofob pe deasupra, supraevaluat de propaganda comunistă, să apărăm natura şi minunatele ei plăsmuiri, cum ar fi monumentul eroilor comunişti din parcul Carol, să ne bucurăm alături de prietenii noştri gay care nu vor decât lucruri foarte fireşti, cum ar fi copiii cu doi taţi, şi, mai presus de toate, să înţelegem că noua cultură sunt ei şi că am isprăvit odată pentru totdeauna cu prejudecăţile frumosului, binelui şi adevărului. Ei sunt peste tot. În societatea civilă – care nu înţeleg nici în ruptul capului ce e şi de unde a apărut – cu modele intelectuale şi existenţiale ca Mihaela Rădulescu, şi într-o nouă elită antielitistă, promovând până la paroxism toleranţa şi fiind mai intoleranţi decât Inchiziţia cu tot cel ce-i contrazice. Ei sunt intelectualitatea despre care vorbeşte Mircea Platon, o clasă plină de orgolii şi pretenţii de sacerdoţiu laic, dar fără opere şi fără substanţă. Pentru că dincolo de norul de fum, lumini, reclame „deştepte” şi promovare agresivă nu se află nimic. Neutrii noştri sunt în mijlocul evenimentelor, organizează, mobilizează şi promovează ofensiva totală a zgomotului mult pentru nimic. Incapabili să genereze substanţă, au pus ambalajul lor găunos în centru şi l-au transformat în însuşi miezul unei culturi fără conţinut. Sunt cei care ne învaţă ce să facem, mereu prietenoşi, cu un zâmbet superior pe buze, dar pe care o singură discuţie mai bine articulată îi transformă fie în roboţi care repetă la nesfârşit aceleaşi platitudini, fie în bâlbâiţi.
Toate acestea reprezintă eşecul nostru, al fiecăruia dintre cei care pretindem că vrem o altă lume şi o altă scară de valori. Mediocrităţile nu ajung sus decât când acolo este un vid de forţă spirituală şi intelectuală. Ariditatea mea l-a propulsat în vârf pe cel de care mă plâng astăzi. Şi succesul lui demonstrează că am fost, în esenţă, la fel de superficial ca el, doar că mai puţin abil. Prin ceea ce scriu aici, nu vreau să lovesc în ei, ci mai ales în noi. Sau, dacă preferaţi, în mine. Eşti nemulţumit de ce e în jur? Pune-te la punct pe tine însuţi. Dacă nu vom produce valoare, trăire şi duh, suntem condamnaţi să rămânem nişte cârtitori fără orizont. Acum e vremea să ne trezim din somnul mulţumirii de sine şi să vedem dacă avem ceva de spus lumii. Şi atunci poate se vor trezi şi ei, sau se vor întoarce unde le e locul, adulmecând la periferia existenţei ocazia de a mai prinde şi ei o privire admirativă... măcar de dragul vremurilor vechi.

12 comments:

Anonymous said...

pfoai...Paul cata dreptate ai...eu inca n-am ajuns la stagiul "imi amintesc liceul" ca mai am inca o luna si jumate...dar stiu despre ce si cine vorbesti, ai mare dreptate, si...pe mine m-ai lasat masca cu modul in care ai exprimat problema, si limbajul, si sarcasmul piscator pe alocuri. subscriu la blog! haha
matei tibacu

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

Nu vorbesc despre turnatori sau arivisti. Respectivii erau pur si simplu in zona, incercand sa-si asigure un loc caldut, in care sa fie deosebiti de "vulg", dar nu chiar marginali. Erau cei care niciodata nu isi asumau consecintele unor optiuni pana la capat. Nu oameni rai si fara scrupule, ci incapabili sa asimileze valori, si care astazi se vad propulsati in postura de creatori de (pseudo)valori. Cat despre valorile de baza ale micii burghezii, doar in aparenta sunt crestine, altfel doar masti ipocrite ale dorintei nestavilite de confort. Sau cum ar spune pr. Serafim Rose descriind tipul lor de societate: "Toata nebunia, ratacirea si raul tuturor veacurilor dospesc in aceasta confortabila, respectabila si securizanta gura de iad".

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Paul Slayer Grigoriu said...

@Marian: A se citi "Lupul de stepa". Nu orice om insurat si cu o atitudine sociala morala si onesta e reprezentantul crestinismului. De corectitudine nu mai vorbesc, aceea n-are nimic de-a face cu Evanghelia, poate doar cu etica protestanta. Omul launtric e adesea cu totul altceva. Mie nu-mi repugna termenul respectiv, e mai vechi decat Marx si i-a supravietuit.

Anonymous said...

meh, sunt inginer si citesc Freud =).

Buna scuza?

vorbind serios, iti urez bafte in a patrude si te impune in fata unei mafii a promovarii de non-valori aka "fac reclama pentru mediocrul ca mine si dau in cap valori peste mine" , care s-a instalat destul de sus aka "se plaseaza bine" in Romania.
Dar daca ai un plan concret cum o poti face, te ascult.

Cheerz,
L.

PS: fara platitudini, sofisme si sloganuri pro-active.

Anonymous said...

m-a uns pe inima.

Anonymous said...

ce avem noi de spus lumii?! daca avem ceva de spus, hai sa spunem. punem seminte, cu fiecare fapta a noastra, prin fapte bune (pozitive, cum se cheama ele in trendu´ epocii) sau rele.
important e sa fie cat mai putina contradictie, cat mai putina lupta. daca am spune si am face bine, adevar, frumos, la fiecare pas, am (re)cuceri teritoriile invadate de cei descrisi de voi.

ma bucur mult sa il reintalnesc pe matei tibacu pe acest blog (eu cred mult in afinitate, sau mai simplu spus, ca cei ce se aseamana, se aduna). i.am fost educatoare de limba germana si, rememorand acei trei ani cat am desfasurat aceasta activitate, imi place sa cred ca prin tot ce am facut atunci, i.am ajutat pe copiii de atunci, aproape-adultii de azi sa simta, sa intuiasca, sa gandeasca. cantecul care nu lipsea de la nicio serbare, era "Die Gedanken sind frei"-gandurile sunt libere... ma straduiam sa ii fac sa se incarce de sensul acestui principiu metafizic. oi fi reusit, oare?!

revenind in prezent; ce ne impiedica sa facem, fiecare, cat mai multe fapte cu miez (am vrut sa spun valoroase, dar am sters rrrapid, stiind ce conotatie i.a dat sleatca de fotbalisti si de vip-uri...)? fapte cu miez, cum e blogul acesta, cum a fost poezia muzicii tinere (si cam toata viata lui pittis), cum este pagina MUZICISIFAZE si cate si mai cate exemple or mai fi existand, de care nu stiu eu. ce, acestea nu se pot intampla fara sa fie proclamate, inregimentate, etichetate, denumite, incadrate, mediatizate? cine percepe si traieste la fel, va reactiona, se va apropia si astfel se pot dezvolta nuclee de cultura solida si profunda, fara ostentatie, fara amaraciune, fara a fi contra.
am azi o profesie in trend, dar prea putin impuls sa scriu. n.am mai scris versuri de ani de zile si sper sa nu ajung sa spun, ca horia roman patapievici, ca aripa poeziei a incetat sa ma mai atinga...daca stiu ca suntem mai multi, poate mai am o sansa :-)

alia

Catrinel said...

ma multumesc sa fac un scurt comentariu vis-a-vis de calitatea pe care o intrevad eu la acest tanar autor si scrisul lui: extraordinar condei!... si acesta vine ca o completare a unui spirit extrem de elevat, o cultura de substanta (nu de fatada...) si cu o deschidere proprie mintilor luminate! multumesc pentru sansa de a citi aceste randuri ! (apropo, le-am citit la sugestia fiului meu, matei tibacu, pe care il incurajez sa isi gaseasca modele printre tineri romani de acest Calibru, el avand deja structura adecvata...!!!)

Anonymous said...

Vorba lui Lemmy:"Read the books, learn to save your life,How can you find the knowledge if you don't"

Andrei Dîrlău said...

Excelent acest portret al intelectualului recent, contaminat iremediabil de nihilismul postmodern, pe care-l proclama la tot pasul in duhul revolutionar descris intr-adevar cu o luciditate exceptionala de Serafim Rose.
Si ma tem ca exact aceste pseudo-elite ale post-modernitatii sunt cele care vor instaura maine dictatura corectitudinii politice, aparand cu fanatism o toleranta totala fata de orice in afara de Adevar. Pledand ipocrit pentru dreptul si libertatea oricui de a sustine orice, mai putin ca ei se pot insela. Ei sunt cei ce nu obosesc sa proclame ca toate adevarurile sunt relative, mai putin insusi acest enunt, care are valoare de adevar absolut.
Paul a identificat perfect tipologia noului profesionist al comunicarii, totdeauna doldora de informatie, dar, vai, lipsit de orice urma de intelepciune. Din pacate, specia tinde sa infesteze nu doar cercurile cool din mass media si PR, ci si mediul cultural si academic, universitar (vezi prestatia Alinei Mungiu-Pippidi etc.)

@ Anonymous: Fara sa jignesc pe nimeni, si mai ales pe cei ce au trecut in cealalta lume, am oarecari rezerve fata de exemplaritatea sau "miezul" intregii vieti a lui Florian Pittis, a carui optiune de a presta ani de zile ca Mare Maestru de Ceremonii la Conventiile Masonice mi-a lasat un gust amar.. Cred ca modul cum ne alegem modelele e mai important decat sentimentalismul memoriei unor ani defuncti..
Din pacate, spiritul rebel al hippiotului cu plete din anii '70 a imbracat dupa '90 "sortuletul" unui conformism ocult si destul de mercenar. Regret, dar nu-l pot accepta ca model, nici macar partial. Deoarece definitia modelului e tocmai de a nu permite partialitatea sau relativizarea. Un model e exemplar sau nu e de loc. Si ma puteti acuza de ce doriti, dar nu pot digera un membru al lojei ritului scotian ca etalon al virtutii.

- said...

Încerc de vreo jumătate de oră să scriu un comentariu pe măsura lucrurilor pe care le-ai spus în acest post. Am ajuns la concluzia că mai mult decât să te felicit nu am ce să fac. Nu e nimic de reproşat, nimic de adăugat. Nice goin'!