Tuesday, June 17, 2008

Idioţii

De fiecare dată când Germania a pierdut la un turneu final, presa de acasă a desfiinţat Mannschaft-ul. E drept că „Bild” e un gunoi de ziar, un fel de „Libertatea”, dar măcar cei de acolo au avut curajul să-i numească pe jucătorii echipei lor naţionale idioţi şi să deseneze pe copertă tomberoane în care le aruncau tricourile. În România, la doar câteva minute de la cel mai prost joc din ultimii ani, au început deja să apară scuzele. Fini analişti, psihologi şi tacticieni ne explică de ce pe teren, cu Olanda – ca şi cu Franţa, cu o săptămână în urmă – nu s-a jucat nimic. Într-un meci în care rezervele lui van Basten n-au ţinut neapărat să câştige, dovadă fiind fazele tratate în zeflemea din prima repriză, un antrenor care nu vede mai departe de breton, a insistat cu tactica lui defensivă, după principiul „să nu luăm gol şi poate-poate ciupim şi noi ceva”. Italia a beneficiat de un penalty discutabil şi de o eliminare scoasă din joben, dar şi-a jucat şansa cu îndârjire până la capăt. Joacă la fel de haotic, dar joacă în sferturi...
Am încercat mereu să le găsesc justificări antrenorului şi jucătorilor, pentru că am crezut sincer, ca cel mai fraier dintre noi, că România va câştiga Euro 2008. Contra a jucat prost cu Franţa, dar se putea revanşa – ceea ce a şi făcut – cu Italia. Daniel Niculae abia a atins mingea în primele jocuri, dar i-a creat spaţii lui Mutu, care deşi n-a avut decât o jumătate de ocazie, a făcut bine faza defensivă. Nicoliţă nu ştie cu mingea, dar e util. Nu jucăm mare lucru, dar în faţa diferenţei de valoare, apărarea supra-aglomerată şi contraatacul sunt singurele soluţii. Toate acestea au stat în picioare până când ne-am întâlnit cu echipa de rezerve a Olandei, care a tratat cu mare lejeritate confruntarea, dar, în faţa apatiei generale tricolore, a trebuit să ne găurească plasa de două ori. Piţurcă a confirmat faptul că ştie vreo două-trei scheme tactice, din care, dacă l-ai scos, l-ai terminat. Ne-am apărat în faţa unei echipe care ne invita să atacăm. Şi am luat o bătaie binemeritată.
Ce aş putea să scriu despre indolenţa lui Mutu, folosit pe un post greşit de Piţurcă şi plimbându-se pe teren fără să facă două preluări corecte în nouăzeci de minute? Cum pot să-i reproşez lui Cociş jocul haotic, când nici el, nici selecţionerul n-au înţeles dacă e mijlocaş ofensiv sau defensiv? Ce rost au laudele aduse lui Ghionea, înlocuitor excelent pentru Goian, sau lui Lobonţ, îngropat de nişte coechipieri rătăciţi între nesimţire şi neputinţă? Ce valoare sacrificiul lui Rădoi? Cineva de la noi nu ştie suficient fotbal, şi de aceea – şi numai de aceea – Italia merge mai departe. Noul Roberto Baggio, care face furori la Fiorentina, se plimbă pe teren în cel mai mare meci al ţării sale din ultimii zece ani, şi de aceea, în Piaţa Constituţiei, nişte fraieri cu tricolorul vopsit pe faţă plâng. Avem o viaţă politică falimentară, o spiritualitate sufocată de pretenţii „europene” şi nişte bani la limita subzistenţei. Mâine eu voi dormi până la prânz. Dar unii dintre românii mei se vor trezi la prima oră şi vor munci ca nişte sclavi pentru o leafă de mizerie. Fotbalul e poate un lucru neînsemnat, dar pentru ei era singura rază de speranţă, într-o eră a României decăzute. Pentru mine era acelaşi lucru. Încercăm să ne agăţăm de orice şi uneori o echipă care bate mingea e tot ce ne-a rămas. În numele celor care v-au cântat imnul şi au plâns în tribune, vouă, celor care ne-aţi ucis cu greşelile tactice şi cu nepăsarea în joc, vă spun fără remuşcări: idioţilor!

10 comments:

Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...

Super tare comentariul si pertinent. Cand am pus pariu cu tine am facut-o cu ratiunea si nu cu sufletul. Se pare ca diferenta dintre noi si ceilalti, prin ceilalti intelegand Olanda, Croatia, Spania...etc, este urmatoare: noi avem speranta si ne rugam la Dumnezeu, ei au legea de cauzalitate. Daca vom face x...se va intampla y. Iar aceasta lege se aplica in toate sferele lor: sociale, politice, economice. Ei l/au decoperit pe Dumnezeu prin experiment, plecand de la ideea ca Dumnezeu se afla in tot si toate, cu toata inchizitia la curul lor, noi l/am descoperit pe Dumnezeu duminica la biserica in n ore de slujba. Ziceai ceva de Bild si de taria lor de a spune lucrurilor pe nume, noi nu suntem in stare sa aruncam o pisica neagra pe scena atunci cand o piesa de teatru e sub orice critica. Suntem atat de ipocriti incat aplaudam si atunci cand ne este greata sa ne mai uitam inainte, sa ascultam niste tipete si injuraturi...chipurile o super piesa regizata de x cu distributia z,y... "Monoloagele vaginului" iti spune ceva? Si atunci Paul...ce pretentie sa mai ai de la formatorii de opinie care dirijeaza gloata ca pe vite. Pana cand nu o sa spunem ...CAUZA SUNTEM NOI PENTRU CA NU AM FACUT ASTA, ASTA SI ASTA ci justificari de genul DUMNEZEU NU A FOST ROMAN CI OLANDEZ...TE ROG SA NU MAI FACI GRESALA , CHIAR SI DE A TE JUCA CU IDEEA, SA CREZI CA VOM JUCA VREO FINALA SAU VOM AVEA UN REZULTAT NOTABIL BAZAT PE MUNCA SI INTELIGENTA.

Prietenul Rock/ul/lui, Marian.

...in completare. Aseara a fost TEARS OF THE SUNSET IAR IN NOI MOMENTUL VA RAMANE CA MEMORIES OF GOLGOTHA.

Anonymous said...

Piti si-a folosit bine schemele pana acuma, ne-am calificat, nu ne-au batut francezi sau italienii. Intr-un interviu aseara zicea ca e pacat ca ultima impresie conteaza si ca echipa se intoarce cu capul sus. Lucru care demonstreaza ca nu a inteles nimic, cele doua egaluri nu sunt memorabile, singurul lucru memorabil e ca echipa Romaniei nu ataca. O sa avem rezultate mari cand o sa avem antrenori care sa riste. Ii multumesc lui Piti pentru calificare... acuma astept sa-mi multumeasca pentru suport si sa-si accepte vina.

Anonymous said...

asa e: demisiaaaaaaa!! sa vina lacatus-boloni-olaroiu-iordanescu-jenei-napoli-andone-talnar-alexanco.

Anonymous said...

Catre selectionerul echipei nationale a Romaniei,

Stimate Domn,

n-am vrut sa scriu prostii , m-am uitat astazi de dimineatza inca odata la rece la meciul Romaniei cu Olanda . Ati jucat defensiv , plictisitor si urat , la fel ca in meciul impotriva Frantei (iar cu Italia ati avut mare noroc , pentru ca impotriva Italiei ati avut NOROC , nu ghinionul ratarii unui penalty). Astfel v-ati propus Dvs. sa bateti Olanda , defensiv , plictisitor si urat...
La 0-0 ati preferat "prudentza" , la la 1-0 in celalalt meci ati jucat tot "prudent" , la 1-0 pentru Olanda v-ati speriat doar si la 2-0 nu mai era nimik de facut. Nu? Ati observat si Dvs. starea LABILA a lui Mutu (nu numai in meciul cu Olanda) dar ati preferat sa mai asteptati.......

PRESSINGU'

Pe parcursul intregii partideOlanda a pastrat 2 oameni (atacantii domle) in pressing . Se duceau pana in careul lui Lobont , ba am vazut si cate 3 la pressing. Cand incepeau oandezii un atac in schimb Romania astepta cu intrag lotul in jumatatea proprie , doar M. Niculae incerca un pressing vag de la 5 metri distanta la centrul terenului. Patetic dom' selectioner. E o diferenta de atitudine , nu credti?

MUTU

A irosit peste 7 pase spre el - ori prin iesiri laterale , ori deposedat , ori suta de la prea mare distanta . O "capodopera"mi s-a parut si LUFTUL lui din minutul 80 aprox. (Cu toate astea nu l-ati bagat pe Marica UN SINGUR MINUT).

RATZ'

Cumva i-ati dat alte sarcini decat de obicei pentru ca pe partea stanga tot cobora Mutu (bizar) in defensiva , sau chiar Cocis (si mai bizar) , Ratz'aparea din 25 in 25 de minute pentru a executa cate o lovitura libera. De pe partea lui a venit pasa de gol , mingea strecurandu-se viclean prin toaaaaaata apararea romanilor pana in zona lui Huntelaar care trebuia tinut de?

TAMAS

In afara de aiureala de la primul gol al olandezilor , acesta a mai avut o lipsa de prezenta la patrunderea lui Robben din prima repriza unde putea fi gol , dar a fost "domn" olandezul si a tras pe langa. Au vazut un stadion si o tara intreaga aceste lucruri , sunt pe video dom' selectioner. Sa nu zbieram doar la Tamas dom' selectioner.

GURITZA (Contra)

Obosit. Ia actiuni din cand in cand pe cont propriu , face sut-centrare la un moment dat de-i ieseau ochii din cap lui M. Niculae. Mai mult,incearca sa-l faulteze pe v.Persie la al doilea gol , dar cade tot el . O oboseala.

M. NICULAE

Greoi , presing din an in Paste , finalizare slaba , depasit de miza.

CO(co)CISH'

Pierdut undeva pe gazon , ca sa ma exprim si eu frumos , postul lui este neclar inca din meciul impotriva Frantei dom' selectioner. Mijlocash defensiv? L-ati pus sa faca cumva si constructie , pentru ca in meciul cu Olanda apare de vreo 2-3 ori varf impins pe partea lui Mutu care probabil trebuia sa acopere ce nu a acoperit Ratza? Si o facea si prost. La pauza probabil i-ati spus ca face bine pentru ca a continuat in aceeasi nota. Slab.

CHIVU

A lucrat in aparare , pasele lui fiind in schimb neinspirate.

BANEL

Daca ar fi exersat centrarea inca de mic , dar si acum un an doi in Liga 3 , la viteza lui ar fi fost ceva ...

Titlu - Baiatu' care tot alearga dar nu rezolva nimic.

Baiat harnic e Banel
Si vrand soarta sa-si ajute
Dup-o minge fugii el
Insa ea fugea mai iute.

CODREA

O singura actiune notabila , un sut de la 20 m aprox. in finalul primei reprize la scorul de 0-0. In rest s-a achitat de sarcinile lui defensive. A , si o centrare cam stangace in a doua parte a jocului.

GHIONEA

L-a inlocuit onorabil pe Goian , si-a facut treaba cat a putut de bine. Grats.

PISICA

SINGURUL CARE S-A RIDICAT IN TOATE CELE 3MECIURI LA NIVELUL ASTEPTARILOR. BIG GRATS.

Abia la scorul de 1-0 v-ati decis IN SFARSIT ca trebuie schimbat ceva. Si ati facut-o M. Niculae cu D. Niculae . POST PE POST si Marica in continuare pe banca lasat sa imbatraneasca.
In continuare ne cam lua somnul , pentru ca tot "prudent" se juca. Niste grimase marca Mutu , niste reprosuri aruncate de mata lui Tamas. Aceeasi salata...
Min. 70 aprox.o noua schimbare POST PE POST Codrea cu Dica (Codrea nefiind nici pe departe cel mai slab om din teren). Marica in continuare facea incalzire probabil.
Iar cea mai inspirata schimbare s-a produs in final Banel cu Fl. Petre , POST PE POST!!!!!!!!!!!

Domnule selectioner , cel mai trist lucru pe care l-am vazut eu insa la acest meci a fost ca v-au cantat 10-15 mii de oameni Desteapta-te Romane in timpul meciului ,(asa ceva nu s-a mai vazut decat la englezi) si cu toate astea echipa nu a reactionat de nici un fel. A jucat ...in continuare....PREVENTIV.

Cu stima,

UN suporter

Anonymous said...

the best tenor said:

Ce comentarii, ce radiografie, mai ales tu, Paul, Ce sa mai spun, ati spus voi tot, da, patetic, jalnic, ce dezamagire, ah..., ROMANIA!

Paul Slayer Grigoriu said...

Fara a-l apara pe Mutu, a carui indolenta in unele momente ale jocului cu Olanda e greu de explicat, subliniez, asa cum am facut-o si in articol, ca el a fost folosit pe un post gresit. Se stie ca lui Piturca nu-i plac jucatorii cu personalitate, fie ca acestia si-o manifesta pe teren sau in afara lui. Am inteles sarcinile defensive ale varfului Fiorentinei in meciul cu Franta, unde venirile lui in sprijinul apararii i-au inlesnit sarcina lui Rat, dar, dincolo de acestea, Mutu e om de creatie si de spectacol. Oare Hagi facea faza defensiva? Nu prea, si Ienei, Lucescu sau Iordanescu au inteles asta si i-au dat libertate de miscare, pentru ca putea decide singur meciul, ceea ce a si facut de atatea ori. Mutu a fost inchistat de tactica lui Piturca. Daca ne uitam pe statistica, el a muncit cel mai mult cu Olanda. Dar ca o moara care macina in gol. Un excelent comentariu pe aceasta tema, ca si o analiza a meciului si a tacticii, realizate de Andrei Vochin de la Gazeta Sporturilor, puteti citi aici : http://www.andreivochin.ro/2008/06/18/lectia-de-egoism/ .

Anonymous said...

Din pacate nu pot comenta amplu pe acest subiect, dezamagirea este prea mare.

S-a dovedit inca odata ca generatia actuala este una de ratati. Orice asemanare cu cea a lui Hagi poate fi luata ca o gluma proasta.

Mentalitate de cacat, jucatori de cacat, antrenor de cacat. HAi Romania!

Cheerz,

L.

PS: Ar fii bine sa se uite la Turci si Rusi sa invete ce e aia dorinta de victorie.

Anonymous said...

Femeia perfecta:

http://www3.gsp.ro/zoom/83614/431-42889-perfectcombo.jpg



Cheerz,

L.