Biserica la răscruce - apel către ortodocşii care citesc aceste rânduri

În confuzia care ne înconjoară, cu vieţile trăite pe fugă şi fără timpul necesar să rămânem singuri cu conştiinţele noastre, tindem să trecem cu vederea lucruri dintre cele mai însemnate. Şi, uneori, dintre cele mai grave şi dureroase. Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu, mitropolit al Banatului, s-a împărtăşit la o Liturghie greco-catolică, împreună cu clericii şi alţi reprezentanţi acestei credinţe, avându-l în frunte pe nunţiul papal Francisco Javier Lozano. Au început să curgă vorbele rostite de limbi de lemn, despre „minuni”, toleranţă şi înfrăţire. De fapt, ceea ce s-a întâmplat este o lovitură peste faţa Ortodoxiei române, una dintre cele mai dureroase din ultimii 300 de ani.
Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele lui Hristos, stă în centrul şi la baza cultului şi a vieţii creştine. După cum învaţă Sfântul Apostol Pavel, Paharul binecuvântării este împărtăşirea cu Sângele lui Hristos, iar Pâinea pe care o frângem împărtăşire cu Trupul lui Hristos. Prin aceasta noi devenim toţi una, prelungire a Trupului Mântuitorului în lume, şi Împărtăşania ţine Biserica în unitatea în care ne regăsim cu toţii, de pretutindeni, vii şi morţi, împreună cu sfinţii şi cu Însuşi Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Sfânta Împărtăşanie e fundamentul Bisericii.
Părintele Iustin Pârvu, unul dintre marii noştri duhovnici, supravieţuitor al închisorilor comuniste, îndurerat de acest act al mitropolitului, spune: „Poporul nostru, de-a lungul istoriei, a ştiut să convieţuiască paşnic cu toate religiile lumii, însă nu a acceptat niciodată ştirbirea propriei credinţe”. Or către aceasta se tinde acum. Biserica Catolică nu este în comuniune cu Ortodoxia. Ecumenismul, spune Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului, începe de la politeţe. Astfel trebuie să-i tratăm pe ne-ortodocşi, nu însă cu ipocrizie şi cu atât mai puţin cu slugărncie. Biserica Catolică propovăduieşte inovaţii şi învăţături contrare celor în care credem noi. Vorba de clacă răspândită între ignoranţi şi răuvoitori că „ne închinăm toţi aceluiaşi Dumnezeu” este un fals. Dumnezeul nostru, al ortodocşilor, e prezent în Biserică şi în viaţa fiecăruia dintre noi, nu are nevoie de locţiitor, aşa cum spune papa că ar fi. Şi acesta e doar un exemplu de diferenţă fundamentală. Vorbim aici despre doctrină, nu despre oameni. Nu negăm existenţa oamenilor de valoare în toate religiile lumii, nici nu ne punem în locul lui Dumnezeu, osândind şi judecând oameni. Dar Îi urmăm Lui, atunci când nu acceptăm să ne fie călcată în picioare credinţa. Greco-catolicismul a pătruns cu forţa în România, a făcut martiri – unii dintre ei prăznuiţi de ani buni în Biserica noastră, cum ar fi Sfinţii Nicolae Oprea Mucenicul, Visarion şi Sofronie Mărturisitorii sau preotul Ioan din Galeş – alţii canonizaţi în ultimele luni, ca Atanasie Tudoran, schingiuit pînă la moarte pentru că nu a acceptat să se lepede de Ortodoxie. Dacă vrem să fim oneşti, trebuie să recunoaştem că, într-un dialog în care cele două părţi susţin puncte de vedere contrare, una are dreptate, iar alta nu. Politica struţului şi ignorarea diferenţelor nu duc decât la confuzii, ca cea în care se zbat acum credincioşii bănăţeni, derutaţi de gestul mitropolitului lor. Însă lucrurile sunt pe cât de dureroase, pe atât de limpezi. Ceea ce a făcut mitropolitul Nicolae e apostazie, lepădare de credinţă. După cum spune Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania, „prin ce a făcut, mitropolitul Corneanu s-a exclus singur din comunitatea bisericească, a Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Ortodoxe Universale”. Împărtăşania este fundamentul unităţii noastre în Hristos. Orice comuniune cu alţii, care propovăduiesc alt hristos, este cădere din unitatea întru Dumnezeu. Acelaşi lucru pe care l-a făcut, acum 300 de ani, episcopul Atanasie Anghel, primul ierarh greco-catolic de la noi, începător a „sute de ani de suferinţe şi prigoană a credincioşilor ortodocşi din Transilvania”.
Repet, nu vorbim despre lapidarea unui om, ci despre apărarea credinţei. Nimeni nu-i ia mitropolitului Nicolae dreptul la pocăinţa care, în cele din urmă, poate duce până la sfinţenie. Dar nu se poate persista într-o greşeală care nu ajută cu nimic apropierea umană dintre catolici şi ortodocşi. Când ai un frate căzut în greşeală, cauţi să-l îndrepţi, nu te arunci şi tu în aceeaşi greşeală sub pretextul dragostei.
Se cuvine ca fiecare dintre noi să stea astăzi drept în apărarea Ortodoxiei. Măcar prin rugăciune, dar şi mărturisind, oricând e nevoie. Căci orice altă comuniune decât cea cu Hristos Cel adevărat, în Biserica strămoşească, ne face următori ai lui Iuda, cel care a ieşit de la Cina cea de Taină spre a-L vinde pe Mântuitorul lumii. Să spunem dar şi noi, alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea: „Nici Dumnezeu nu o vrea, nici românii nu o îngăduie”.
Marţi, 8 iulie şi miercuri, 9 iulie, Sfântul Sinod se întruneşte în şedinţă şi trebuie să ia o hotărâre în privinţa Mitropolitului Nicolae, dar şi a episcopului Sofronie Drincec al Oradei, care a făcut la rândul său abuzuri în favoarea greco-catolicilor. Membri ai aşa-numitei societăţi civile, ai altor culte religioase (de pildă Laszlo Tökes, care a depus recent şi o plângere la organismele europene, în care vorbeşte despre persecuţii împotriva altor confesiuni decât cea ortodoxă în România) şi ai altor religii, atei declaraţi şi anti-tradiţionalişti cu mare influenţă pun presiune asupra Prea Fericitului Daniel şi a Sinodului, pentru ca atitudinea celor doi ierarhi să rămână fără urmări. Părinţii din toată ţara şi din Muntele Athos ne recomandă, tuturor ortodocşilor români, post şi rugăciune în cele două zile, pentru ca voia lui Dumnezeu să nu fie călcată în picioare de duşmanii credinţei şi pentru ca, prin mila Lui, să rămânem uniţi în Biserica noastră.