Monday, September 29, 2008

Confesiuni de toamnă

Toamna târzie vine la mine cu toate clişeele de frunze moarte şi vreme dezolantă şi mai ales cu efectele pe care acestea se spune că le produc în sufletele sensibile. O tristeţe stranie mă cuprinde, nici melancolie, nici nostalgie, dar puţin din toate acestea. În ultimii ani, mai ales când am făcut cu prietenii întâlnirea de zece ani de la încheierea liceului, întâlnire pe care, fie vorba între noi, am început-o de fapt a doua zi după absolvire şi de atunci am continuat-o neîntrerupt, simt că trebuie să se termine un ciclu. Poate cei 30 de ani mi-au adus o „midlife crisis” prematură, deşi, bineînţeles, nu cred în midlife crisis şi în alte concepte tocmai bune de revistele colorate care ne complică existenţa cu pretenţiile lor de a ne segmenta, categorisi şi explica viaţa.
Îmi lipsesc enorm zilele de liceu şi, în general, mi-e greu să îmi explic de ce. Cei mai mulţi prieteni au rămas în preajma mea, legăturile s-au mai adâncit, niciunul nu a trecut prin schimbări care să-l afecteze dramatic. În plus, spre deosebire de unii dintre noi, nu am nici motive să fiu stresat şi nici cocoşat de muncă şi griji. Doar părinţii noştri îmbătrânind mă pun uneori pe gânduri. Trăiesc des aceeaşi bucurie ca la 15 ani, umbrită doar de cvasi-cronicizarea unor deprinderi rele care atunci erau pur teribilism, dar cu un rest din doza de inconştienţă inocentă, prin care Dumnezeu, atunci ca şi astăzi, mă lasă să celebrez viaţa pe care mi-a dăruit-o. Într-o discuţie pur teoretică aş spune că înţeleg mai multe lucruri decât în trecut, dar experienţa mă învaţă măcar că teoria nu valorează în ea însăşi nimic şi că la nivelul trăirii n-am înţeles niciodată mare lucru.
Nu trăiesc în trecut, deşi cei care nu înţeleg viaţa mea de odinioară au tendinţa să creadă asta. Dar am rădăcini, care actualizează o perioadă care m-a definit şi face din ea un leitmotiv al existenţei. Dar oare încercăm să recreăm ceva ce nu mai există? În centrul vremurilor care îmi lipsesc era o permanentă căutare, iar acum îmi pare uneori că nu mai căutăm nimic, că ne mulţumin să privim fotografii ale memoriei şi uităm încotro mergeam, zâmbind doar nostalgic la felul stângaci în care păşeam. Deci trăim totuşi în amintiri?
Întâmplarea – sau altceva, pentru că nu cred nici în întâmplare – face să citesc tocmai acum „În căutarea timpului pierdut”. Şi Proust îmi cântă tomnatic: „Inima noastră se schimbă, de-a lungul vieţii, iar aceasta e cea mai mare durere; însă nu o cunoaştem decât în lectură, în imaginaţie: în realitate se schimbă, aşa cum se produc anumite fenomene ale naturii, destul de încet pentru ca, dacă putem constata succesiv fiecare dintre stările ei diferite, totuşi suntem scutiţi de senzaţia însăşi a schimbării”. Ei, spun eu, dar poate din când în când, în puncte pe care prin convenţie omenească tindem să le socotim de răscruce, senzaţia aceasta abate asupra noastră toate simţămintele de care încetineala schimbării ne scuteşte de obicei. Şi poate că sunt momente de har. Dacă durerea e împletită cu cunoaşterea lăuntrică ce duce la fericire, privim spre copilărie cu dor, pentru a anticipa ziua reîntoarcerii la trăirea nemijlocită. Nu există midlife crisis decât dacă vrem noi să ne-o inventăm şi să credem în ea. Şi, eventual, să ne falsificăm o trăire autentică deşi dureroasă. Dar fiecare pas spre înţelegerea propriei noastre neîmpliniri este o nouă încercare... până la ultimul. Acum câteva zile eram la un concert şi ascultam muzică tristă şi caldă. „If it be Your will that a voice be true, from this broken hill I will sing to You”. Suntem de neiertat şi rătăcim în bezna anilor. Şi nemaiputând răbda, conştient sau inconştient, lumea toată suspină şi plânge după venirea Ta în slavă. Maran atha!

9 comments:

tharabostes said...

nush' de ce dar prefer sa zambesc catre Dumnezeu...

PS: buna scriere, imi plashe.

Anonymous said...

Da, si mie imi place, putin trist dar, este constientizarea transformarii, firesti dealtfel, unde sufletul se exprima prin incursiuni si evadari in trecut, prin reactualizari si suprapuneri ale continuturilor mnemonice vechi pe cele actuale....Ha, ti-am zis-o!
the best tenor said:

alphaspiral said...

sfarsitu mi-a exprimat mai mult plictiseala decat speranta, fiecare lucru pe care l-ai enumerat, parerea mea, depinde de alegerea fiecaruia. traitu fiecaruia in trecut tine poate si de lipsa de traire in prezent, lene, rutina lenesa, lipsa de teluri mai copilaresti (caci suflul tineretii ne lipseste, nu vremurile alea neaparat), etc. am avut si eu un soc d-asta al varstei cand, obisnuit sa tind tot timpul la o varsta mai inaintata din cauza poate a prietenilor mai batrani cu care am umblat inca din copilarie, m-am trezit ca am 28 de ani, mai am 2 ani pana la 30 etc banuiesc ca stiu toti despre ce vorbesc. atunci am zis stop, viitoru mai poa sa astepte, trecutu e frumos dar e doar ca sa-nveti din el...

Paul Slayer Grigoriu said...

@Alphaspiral: Corect. Toate se determina in functie de cum traim prezentul, nu in sens hedonist, ci in sensul de a valorifica ceea ce avem cat mai bine cu putinta. "Don't waste your time always searching for those wasted years/ Face it, make your stand, and realise you're living in the golden years", cum ar zice Iron Maiden.

Paul Slayer Grigoriu said...

Dar asteptarea din final e totusi speranta. Cea mai mare si unica intr-adevar implinitoare.

Anonymous said...

mdeaa,

all u can it spare ribs la Tony Romas, asta imi aminteste de vremurile hedoniste de alta data si imi adunce un suflu de nostalgie ca nu eram acolo cu toata divizia grea sa facem paguba ... :D.

in rest, da traim in trecut si din amintiri, adica atunci cand aratam a oameni, in rest putem sa zicem ca suntem un fel de curent anti-treierist format din oameni care au trait foarte devreme si foarte intens viata, viata care alti nici acum nu reusesc sa o traiasca/imite chiar daca poarta Convers si sunt rebeli/punkeri/de dreapta/fan Slayer =))
Din pacate nu ne mai regasim acum in stilul de viata si societatea actuala.
Poate ar trebui sa ne facem o iesire din scena ca in Easy Rider.

Cheerz,

L.

PS: dedicated to my close friends from "ze gashca" :D.

PPS: Vand Conversi mei vechi, chiar din perioada care au aparut si bine-nteles folositi in cadrul unor meciuri de baschet fenomenale, adica la ce erau de fapt folositi.

Paul Slayer Grigoriu said...

@L: Daca nu sunt cu Slayer, nu ne intereseaza.

Anonymous said...

@Paul: Scriu eu cu pixul Slayer ca sa fie mai originali.

Deci te bagi? sau imi indrept oferta catre aia din "zona minimalista"?

Cheerz,

L.

Anonymous said...

eu cred ca e de la diferentele de temperatura cel putin asa zice furnica mea