Monday, November 11, 2013

Vineri 15 noiembrie - LANSARE DE CARTE: PAUL GRIGORIU, "G DE LA GUGIUMENI"



Vineri, 15 noiembrie, la orele 13.00, Paul Grigoriu îşi lansează noua carte, « G de la Gugiumeni. Falsă monografie », în Foaierul Sălii de Concerte a Casei Radio (strada General Berthelot 60-64). Evident, aţi ghicit, nu este vorba despre mine, ci despre senior. Sub forma unei monografii, bazându-se pe fapte şi personaje reale (şi, acestea din urmă, cât se poate de pitoreşti), cartea propune o abordare literară ironică, amară, sarcastică şi indulgentă în acelaşi timp a vieţii dintr-un sat românesc de deal, între sfârşitul veacului trecut şi primul deceniu al anilor 2000. Deşi autorul este un mare admirator al lui Ion Creangă, a cărui operă a recitit-o – a câta oară ? – chiar în timpul scrierii acestei cărţi, stilul din « G de la Gugiumeni » este mai degrabă o îmbinare între umorul unora dintre articolele lui Andrei Pleşu şi o vagă tentă de Caragiale rural. În plus, aici apar pentru prima dată în creaţia autorului realităţi simple, chiar triviale, descrise cu formulări voit pretenţioase şi forţate, umorul rezultând tocmai din acest contrast. Însă dincolo de ironie, cartea ce va fi lansată vineri propune o felie autentică şi viu colorată de viaţă reală. Volumul este însoţit şi de un CD, cu o parte a textelor citită de însuşi Paul Grigoriu.

No comments: