Un cântec pe săptămână - Lacrimosa, "Hohelied der Liebe"

Astăzi vă propun un mic poem rock orchestral semnat de duetul Lacrimosa, compus din germanul Tilo Wolff şi finlandeza Anne Nurmi şi caracterizat adesea ca reprezentant al unui gothic dublat de elemente metal. „Hohelied der Liebe” încheie albumul din 2005 al trupei, „Lichtgestalt”, pe care l-am ascultat de 5-6 ori la rând într-o noapte rece în care aşteptam în graniţă nişte oaspeţi de departe, şi care a rămas până astăzi preferatul meu. Alături de predecesorul său, „Echos”, „Lichtgestalt” este un disc pe care instrumentele clasice joacă un rol uneori chiar mai important decât chitarele, iar „Hohelied der Liebe” este cântecul care abundă cel mai mult în pasaje orchestrale. Structura piesei este narativă, iar forma sugerează pe undeva un arc. După introducerea orchestrei apare pentru prima dată vocea lui Tilo Wolff, care enunţă una dintre ipostazele temei iubirii. Urmează un intermezzo coral preponderent omofon(cu scurte intervenţii solistice ale tenorului), care rămâne în linia clasic-romantică, cu vagi influenţe gregoriene, iar în partea mediană apar tobele şi chitarele, cu Tilo dublat de vocea feminină a Annei Nurmi. Solo-ul de chitară este susţinut de armonia orchestrei, iar după o altă intervenţie vocii solistului cu cor în spate, vioara are un scurt pasaj solistic (şi acesta de evidentă factură romantică), iar evoluţia duce spre reluarea temei de orchestră, care atinge aici punctul culminant de intensitate a muzicii. Urmează în succesiune logică – încă parte a unui moment prelungit de culminaţie - un nou pasaj cu instrumente rock şi voce (plus corul care se adaugă mai târziu), care duce spre concluzia versurilor. Apoi totul cunoaşte un diminuendo pe care rămân doar corul şi orchestra, ce accentuează pe final, prin pauze, cuvintele „Glauben”, „Hoffnung”, „Liebe”, după care, pe o nuanţă mică, vocile corului se distanţează, iar sopranul merge spre partea superioară a ambitusului pentru cuvântul „Amen”, cu care se încheie piesa.

Versurile, în slujba cărora e pus compoziţia – cu punctele ei de creştere şi descreştere – sunt luate din Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, anume capitolul 13, celebrul imn adus iubirii, marea şi suprema virtute creştină, singura care se prelungeşte în veşnicie.