M-am gândit să începem anul cu nişte metal cinstit. "In the End", cu riff-ul sacadat şi marţial care se repetă şi pe care/ în jurul căruia se construieşte tot cântecul, are versuri închinate memoriei a doi dintre muzicienii definitorii ai genului: Ronnie James Dio şi Dimebag Darrell. Dacă nu ştiţi cine sunt cei doi, înseamnă că nu sunteţi familiarizaţi cu metal-ul - ascultaţi totuşi "In the End", e un cântec tare bun, indiferent de contextul în care a fost scris. Nu tocmai thrash, ci mai degrabă heavy - cu accente thrashy - compoziţia se găseşte pe albumul "Worship Music" din 2011, care marchează revenirea în trupă a solistului vocal din perioada "clasică", Joey Belladonna, pe fondul concertelor din seria "Big Four", alături de ceilalţi trei corifei ai thrash-ului, Metallica, Slayer şi Megadeth. Vocea de tenor a lui Belladonna, cea mai melodioasă dintre cele ale cvartetului amintit, dă personalitatea care a lipsit parcă albumelor Anthrax din ultima perioadă, deşi nici ceilalţi solişti n-au fost răi deloc. Şi dacă ne gândim că "Big Four" a fost şi ultima serie de concerte la care a participat regretatul Jeff Hanneman, putem socoti, retrospectiv, că acest cântec i se potriveşte şi lui.
Au cei de la Anthrax inconsecvenţele lor, şi uneori această trupă care a introdus simţul umorului în thrash lasă o umbră de dezamăgire cu versuri nu totdeauna inspirate despre vampiri şi morţi-vii, însă când vine vorba despre muzică, e clar că americanii mai au vână şi inspiraţie. Componenţa de pe album (şi de pe piesa de faţă): Scott Ian - chitară; Frank Bello - bas; Rob Caggiano - chitară; Joey Belladonna - voce; Charlie Benante - tobe, chitară.
Sunday, January 12, 2014
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
6 comments:
eu nu sunt de acord cu sintagma bifg 4. in primul rand, nu ei au inventat apa calda. a doua la mana, megadeth si anthrax sunt trupe de mana a treia, cam cum era gopo in lumea animatelor . deci , va rog, renuntati la amatori, harmatori, armatori....
sunt penhaly
Tu nu esti de acord, altii sunt, vorba aceea - diversitate. La un comentariu gen "Megadeth, trupa de mana a treia", nu pot sa raspund decat: lol!
in naivitatea lor, oamenii credeau ca exista the big four. ei bine, conceptul este, dupa ce s-a asternut putin omat pe muzica lor, de the very big 2- MET SLAY.
eu stiu ca MD si AHx nu sunt trupe ,ci glume, ca si bon jovi de altminteri.
Nu-mi place muzica asta dar comparaţia cu animaţia lui Gopo ar trebui să fie o... laudă. "Scurtă istorie" a câştigat Palma de Aur la Cannes.
unde-o zacea premiul lui gopo , D-zeu stie. Bine ca mi-ai scris , altfel nu as fi aflat asta niciodata.in plus , premiile astea , ca si cluburile autopretins selecte-RnR hall of Fame/Ohio sunt de cele mai multe ori actiuni bine ticluite din zona marketing/pr si apoi presa care mai scrie despre enshpe grammy-uri ale lui eminem , de pilda. si inca sunt rautacios, eminem cumva le mai merita, dar daca te gandesti ca au peste 100 de sectiuni, se ofera anual, devenind astfel un fel de cupa romaniei pentru steaua-a 365 -a cupa castigata, titrata bine in GSP sau sport.ro si discutii interminabile cu tot staff-ul tehnico-administrativ. daca te uiti pe lista castigatorilor de grammy nici nu ai auzit de 99% dintre castigatori. sau eurovision-ul nostru atat de vizionat-aproape patetic, sau patologic. nu vreu sa-l discreditez pe harnicul Gopo, care are meritele lui, dar premiile astea parca nu conteaza aproape de loc. ma gandeam chiar acum la uriah heep parca vs metallica la un mtv awards. si parca a castigat uriah heep care se apropiau de pensie, dar mult mai rau decat chili peppers de azi. daca vrei , erau un fel de nine inch nails sau nu, ca poate supar, un fel de ..chiar nu-mi amintesc- trupa care canta jeremy spoken sau soundgarden din anii 90'.pe de alta parte motorhead nici nu a fost adusa in discutie la ohio, printre marii specialisti ai hall of fame-ului, pe care bine o mai punea la punct john lydon , numind-o frust: stain of piss(dupa ce fusese contactat pentru a primi nepretuitul titlu de inductee ). dupa acest mic brunch convulsiv involuntar va urez toate cele bune si un 2014 udat cu sampanie.
La mine e mai complicat: imi place Megadeth mai mult decat Metallica, nu ma intereseaza eurovision, ascult si Uriah Heep in schimb sampania mi se pare o mizerie. Una peste alta, un 2014 bun tuturor, ca sa fiu in tonul urarii de mai sus!
Post a Comment