Un cântec pe săptămână - Ivan Rebrov, „Schenk mir einen Wodka ein”

Pentru că toamna pare să fi intrat în acea fază în care îți e teamă să scoți nasul pe afară și preferi să stai în casă sau să zăbovești în cine știe ce birt, revin cu un cântec de pahar al vechii noastre cunoștințe, Ivan Rebrov, cântărețul neamț cu pseudonim și cântece rusești. De data aceasta, varianta în germană a unui cântec despre un subiect atât de drag rușilor și nu numai, votca. Am citit în ultima vreme niscai studii despre „sufletul rusesc”, mituri și idealuri rusești, cărți scrise de respectabili istorici occidentali. Sunt scrieri onorabile, dar care nu fac decât să zgârie un pic la suprafața unor realități materiale și spirituale pe care cel care se mărginește la metodele seci ale culturii apusene contemporane nu are cum să le priceapă. Despre sufletul și durerile pomenite acolo spune mult mai mult atmosfera unui asemenea cântec, din care, e evident, respectivii istorici sau filosofi n-au înțeles nimic. Și dacă nici ethosul votcii nu-l pricepi, ce pretenții să ai la lucruri mai profunde? Lăsând gluma la o parte (sau nu!), luați-l ca atare: un cântec care ilustrează o stare. Nu un îndemn. Și pentru cei care nu știu germană, am produs și o traducere, nu literală și doar vag literară, potrivită însă pentru a le face o idee despre această nouă mostră de veselie din repertoriul lui Ivan Rebrov.

 

Toarnă-mi, băiete, o votcă,

Dar nu una mică.

Toarnă, frate, una mare

Și-ncă una-apoi

Căci doar votca de pe scaun

Pe loc mă ridică,

Joc și cânt de-i plin paharul,

Umple-l, dar, cu vârf!

Hai noroc, norocel,

Mă unge pe suflețel,

Ce frumos traiul mi-l port,

Timpul zboară ca un fum

Și necazuri și griji am uitat,

Căci – noroc, norocel,

Să trăiești, suflețel –

Iaca-s mort de beat.

Toarnă-mi, băiete, o votcă,

Dar nu una mică.

Toarnă, frate, una mare

Și-ncă una-apoi

Căci cu votcă ne încingem

Și ne răcorim,

Dăm pe gât și de oglindă

Paharu-l izbim.