Ulver este unul dintre cele mai creative ansamble muzicale contemporane şi
dacă nu aţi ascultat până acum nimic din creaţia atât de versatilă a acestor
norvegieni, veţi rămâne poate surprinşi aflând că au început ca trupă de folk/
black-metal. Acest lucru în sine este inedit, dar în peisajul norvegian
asemenea experimente s-au mai întâlnit. Evoluţia grupului a fost însă
surprinzătoare, pentru că dacă după un album acustic, în 1997 am avut parte de o
mostră de raw black-metal, încet-încet Kristoffer Rygg şi compania s-au
îndreptat către sonorităţi experimentale, electronice, coloane sonore şi
îmbinări cu muzica simfonică din zilele noastre. În această direcţie a mers
albumul de pe care vă fac astăzi o propunere, "Messe I. X. - VI. X."
(2013), o lucrare comandată de Casa de Cultură a oraşului norvegian Tromsø şi
realizată în colaborare cu orchestra de cameră a aceluiaşi oraş. Albumul a fost
adesea socotit - chiar de înşişi creatorii săi - un fel de missă pentru pacea
din Liban, însă muzica acoperă o arie de sentimente şi trăiri ce depăşeşte cu
mult cadrul istoric şi geografic. Krystoffer Rygg, vorbind despre influenţele
de pe "Messe...", pomeneşte de compozitorul polonez de muzică (sacră)
contemporană Henryk Górecki, de romanticul Gustav Mahler şi contemporanul
tono-modal Gustav Holst, de muzica electronică a anilor '70 şi de pop-ul anilor
'80, de minimalistul Terry Riley şi de... Sfântul Ioan al Crucii. Ulver a
colaborat la acest proiect cu compozitorul norvegian Martin Romberg, care s-a
ocupat şi de orchestraţie.
Fragmentul "Son of Man", măreţ, dramatic şi cu o undă de
tristeţe, începe cu o sonoritate minoră a coardelor, ce aminteşte de un
Recviem, pentru ca apoi să se adauge treptat trianglul cu efect de clopote,
zgomotele electronice şi cele două tipuri de voci - cea tenorală, cu o clară
tentă de rock progresiv şi apropiată ca timbru de Mikael Åkerfeldt (Opeth), şi
basul pedalist ce repetă "Oh, Father, heavenly Father". Pe prima
parte se creează o acumulare de tensiune, cu corzile în ostinato şi linia
vocală aparent senină, dar cu o undă clar sesizabilă de resemnare şi tristeţe,
totul menit să sporească dramatismul. Viorile creează la un moment dat texturi atonale
pe fundal şi în momentul culminant se produce o rupere dinamică ce ne readuce la
un peisaj sonor liniştit, pe care se desfăşoară simplă melodia sintetizatorului.
Este un echilibru precar, plutind peste haosul de durere şi sugerând o profundă
ruptură existenţială, eşecul tragic în faţa universului şi a forţei creatoare din
el. Schimbarea de ritm ne duce apoi către un tempo marţial şi o nouă creştere dinamică,
iar încheierea reia începutul minor, încheie ciclul. Este o muzică grea de semnificaţii
şi de mijloace expresive, cinematică în sensul opririi şi disecării timpului care
se contractă şi se dilată în funcţie de intensitatea momentului şi a trăirii. Recomand
şi variantele live disponibile online, pentru o mai clară percepţie a dimensiunii
orchestrale a acestei muzici.
No comments:
Post a Comment