"Zeitgeist" sau panorama deşertăciunilor (II)

9/11

Partea a II-a „Zeitgeist”, „Întreaga lume e o scenă”, se ocupă cu un subiect îndelung dezbătut, evenimentele din 9 septembrie 2001 (9/11) din New York. Prin demonstraţii interesante şi adesea elocvente, sunt reluate cele arătate într-o anumită măsură de Michael Moore în „Fahrenheit 9/11”, dar mai detaliat de Noam Chomsky în cartea sa „9/11”. Chomsky, un renumit lingvist, este în acelaşi timp şi membru în organizaţia Human Rights Watch, şi exercită o critică foarte dură la adresa abuzurilor din politica americană. Viziunea lui este, desigur, una de stânga, însă argumentele pe care le aduce sunt în general extrase din fapte şi depăşesc cadrul ideologic. La fel ca şi cartea sus-amintită, „Zeitgeist” demonstrează că poziţia oficialităţilor americane în legătură cu evenimentele de la World Trade Center şi Pentagon este plină de neconcordanţe sau explicaţii de-a dreptul puerile. Scopul pentru care, conform filmului dar şi al altor cercetători ai evenimentelor, a fost provocată tragedia new-yorkeză, este reprezentat de găsirea unui pretext pentru instaurarea unui control din ce în ce mai rigid asupra cetăţenilor americani şi – prin ricoşeu – străini care intră în vreun fel în contact cu Statele Unite şi aliaţii, care duce în mod inevitabil spre sugrumarea libertăţii. Concluzia este extrem de plauzibilă, mai ales corelată cu diferitele luări de poziţii ale unor importanţi pioni de pe scena politică americană, susţinători ai intervenţiei brutale în viaţa statelor şi a propriilor cetăţeni, sub masca securităţii şi a apărării împotriva unor pericole de tipul terorismului. Fără a putea cunoaşte toate dedesubturile evenimentelor din 11 septembrie 2001, este evident că lucrurile nu s-au petrecut aşa cum ni le prezintă rapoartele oficiale. La fel de evident ca faptul că în Irak nu s-a găsit nici urmă de armament nuclear. Totodată, controalele s-au înăsprit atât în Statele Unite, cât şi în Europa, iar legislaţia evoluează într-o direcţie ce presupune limitarea drastică a libertăţilor individuale. În mod paradoxal, acest lucru a fost sesizat mult înaintea apariţiei „Zeitgeist”, şi semnalat în mai multe cercuri creştine, printre altele prin vocea unor călugări ortodocşi. De pildă, monahul Hristodul Aghioritul vorbeşte şi despre alte crize, ca pretexte pentru înăsprirea controlului asupra cetăţenilor: „În acest punct, criza artificială pe care o urmăreau şi-a atins scopul. Lumea a ajuns în punctul de a cere cu disperare o soluţie şi momentul ‚servirii’ sistemului celui mai totalitar, a celui mai lipsit de libertate şi a celui mai antidemocratic a sosit. Ba chiar sub forma de acadea.” Părintele din muntele Athos se referă la o situaţie existentă în Europa, care în contextul globalizant se aplică însă la fel de bine – ba chiar atinge o oarecare desăvârşire în control – în Statele Unite.
Este primul paradox al „Zeitgeist”: în prima parte este atacat violent şi cu false argumente creştinismul, pentru ca în a doua să fie scoase la iveală aspecte ale manipulării asupra cărora au atras atenţia adesea şi cercurile creştine.

Finanţe şi manipulare

Lucrurile nu se opresc aici, ci continuă în ultima parte a filmului, „Nu-i băga în seamă pe oamenii din spatele cortinei”. Desigur, nu am pregătirea economică necesară pentru a intra în detaliile celor dezvăluite aici. Dar încă o dată remarc că sunt foarte plauzibile, şi că asupra lor au atras atenţia şi alţii. Pe scurt, este vorba despre sforăriile făcute în domeniul finanţelor – aici în special al celor americane – prin banca centrală, care este în acelaşi timp unic fabricator de monedă şi instituţia care împrumută, cu dobândă, statul. Ne sunt înfăţişate câteva dintre personajele puternice ale acestei lumi (Rockefeller, Rothschild), precum şi crizele economice provocate intenţionat pentru a falimenta băncile mai mici şi pentru a ajunge, prin căi aparent cinstite, la împlinirea intereselor mârşave ale finanţiştilor. De la războaie extrem de profitabile, (Al Doilea Război Mondial, în care bancherii americani au finanţat ambele părţi, Vietnam, Kosovo, Irak etc.), până la un control total asupra populaţiei prin sistemul bancar, vedem un scenariu cu tentă apocaliptică al cărui ultim scop este, conform realizatorilor filmului, crearea unui guvern mondial care să aibă controlul absolut asupra fiecărui cetăţean. Repet, nu pot vorbi despre doza de adevăr cuprinsă în fiecare dintre argumentele luate separat, însă contextul general ne trimite spre o concluzie apropiată de cea a filmului. Guvernul unic care să instaureze „noua ordine mondială” (inscripţia „novus ordo seclorum” se găseşte şi pe bancnota de un dolar) este un vechi ideal al masoneriei şi nu numai şi, în viziune creştină, unul dintre paşii importanţi pentru instaurarea domniei lui antihrist. Iar finanţele sunt mijlocul cel mai sigur pentru a asigura o asemenea „unificare”.
Despre toate acestea se vorbeşte intens de câţiva ani buni în medii creştine şi în general religioase. De la articole panicarde până la analize lucide, aceste subiecte sunt la ordinea zilei în convorbirile duhovniceşti. Iată, de pildă, ce spune un stareţ rus, Antonie, comentând o viziune avută în anii 70: „Ce prezintă, în sine, banii actuali? O înşelare, o fantomă, o iluzie, ca şi acele ‚minuni’ diabolice. Toată tehnica produsă devine ceva semnificativ doar în prezenţa a o mulţime de ‚dacă’: dacă este combustibil, dacă sunt piese de schimb etc. (...)Cea mai mare parte de bani se păstrează fie la bancă, fie în hârtii de valoare. Vor dispărea aceste bănci, vor da faliment, ca să poată fi îngenuncheaţi oamenii. Vor dispărea într-o clipită; asemenea repetiţii au mai avut loc şi cu destul succes.” (sursa: http://www.razbointrucuvant.ro). Vedem dar că, în acest punct, dincolo de eventualele nuanţe date de argumentele faptice, cele spuse în film coincid cu semnalele de alarmă trase de diferite voci din lumea creştină. Personal, reţin din această a treia parte a „Zeitgeist” un discurs al unui personaj public care înfierează manipularea prin mass media şi spălarea permanentă a creierelor, în încercarea de a avea controlul facil asupra unor mase needucate şi inculte, discurs ale cărui puncte principale pot fi însuşite cu uşurinţă de orice predicator creştin.
De aici începe de fapt analiza mizei acestui film. Prima parte şi următoarele două se bat cap în cap şi creează o contradicţie majoră. Tocmai oamenii educaţi şi informaţi despre care se vorbeşte spre sfârşitul „Zeitgeist” nu vor înghiţi niciodată falsurile şi minciunile din prima parte. Lucrul s-a demonstrat şi în practică. Atei oneşti, cu bază intelectuală – inclusiv unul dintre cei care au comentat pe acest blog – recunosc cu uşurinţă aţa albă cu care sunt cusute pseudo-argumentele anticreştine de la începutul filmului. Dincolo de orientarea ideologică a oricui, lucrurile nu stau în picioare şi nu pot sluji ca bază de pornire într-o discuţie intelectuală. Şi atunci de unde alăturarea aceasta ciudată?

Interpretare, reacţii, concluzii

Pentru a încerca să înţelegem, trebuie să închidem cercul şi să revenim la cadrul general care apare din nou în concluzia filmului. Se spune aici că oamenii sunt manipulaţi prin minciuni ca religia şi patriotismul (în ce măsură un sentiment poate fi o minciună e de asemenea discutabil, dar nu intru în amănunte), prin care sunt duşi orbeşte către sclavie. Soluţia ar fi refacerea legăturii cu natura şi regăsirea puterii personale ce se ascunde în fiecare om. În cele din urmă, principiul este cel de autodeificare, de om care se face pe el însuşi zeu, adică baza luciferismului, aşa cum se regăseşte în Sfânta Scriptură, în momentul în care diavolul îi spune Evei: „Dumnezeu ştie că’n ziua’n care veţi mânca din el (din pomul vieţii – n. n.) vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul” (Facerea 3, 5). Aceasta este analiza teologică. La nivelul reacţiilor pe care le poate genera „Zeitgeist” în rândul privitorilor neavizaţi, vorbim despre trei variante. Sunt cei care, convinşi de falsul afirmaţiilor din prima parte a filmului nu le vor lua în seamă nici pe celelalte două. Alţii, dimpotrivă, sesizând filonul de adevăr al acestora din urmă, le vor lua de bune şi pe cele spuse de pe creştinism. Tehnica cea mai folosită pentru compromiterea unui adevăr este amestecarea lui cu cele mai monstruoase minciuni. Cei mai numeroşi însă vor fi cei pe care confuzia îi va paraliza. Omul de astăzi, dependent în mare parte de mass media, este bombardat din toate părţile cu informaţii contradictorii, atât de multe încât la un moment dat, orice adevăr i-ai pune pe masă, fie el şi şocant, nu reuşeşte decât să-i sporească nedumerirea. Frica în faţa unor dezvăluiri fără îndoială tulburătoare, neîncrederea, necunoaşterea, îl transformă pe orice om în fiinţă neputincioasă, retrasă în sine, care văzând că nu poate lupta împotriva minciunii şi a opresiunii de tot felul se limitează la viaţa vegetativă definită de un minim confort şi de dorinţa de supravieţuire. „Mai bine rob şi viu decât liber şi mort” devine definiţia modului său de viaţă. Am cunoscut câţiva oameni fascinaţi de „Zeitgeist”, care credeau cu tărie toate cele spuse în film. De fapt, ei m-au determinat să scriu aceste rânduri. Niciunul nu vedea însă soluţii concrete, niciunul nu avea reacţie, pentru simplul motiv că nu-şi putea imagina nici o reacţie utilă. Cei lipsiţi de privire critică ajung să devină sclavii pasivi ai sistemului pe care filmul pare că l-ar denunţa în părţile a doua şi a treia. Fie că duce spre panteism şi contopirea cu natura din învăţăturile orientale – şi care este în cele din urmă o anulare totală a personalităţii – sau către o lipsă de reacţie determinată de frică, „Zeitgeist” este cu adevărat rezultatul unui duh al timpurilor noastre, spiritul confuziei şi amestecului numit tată al minciunii şi stăpânitor al acestui veac.