Tuesday, July 7, 2009

Mihail Neamţu, Traian Ungureanu şi invazia de muzicologi. Cugetări despre presa românească (I)

Ne plângem pe bună dreptate de invazia publicaţiilor de tipul Libertatea pe piaţa şi în vieţile noastre. O revoltă subită ne cuprinde când vedem cum oamenii citesc asemenea deşeuri de presă, unelte perfecte pentru îndobitocirea noastră prin răspândirea de bârfe, minciuni, abjecţii, care scot la iveală tot ce-i mai rău în om şi îl fac să se bucure de mizeria altora, fără să observe cum el însuşi se cufundă în mizerie. Sau observând şi complăcându-se, pentru că „se întâmplă şi la case mai mari”. Discuţia despre aceste publicaţii este lungă şi sinuoasă. Problema cea mai mare însă apare din lipsa alternativei. Jurnalism prost şi lipsit de etică se face la scară mare. În schimb ziariştii capabili pot fi număraţi pe degete. Şi când aceştia la rândul lor dovedesc o moralitate îndoielnică în scrisul lor, încotro să se mai îndrepte cititorul? Vorbind despre moralitate şi despre lipsa ei, poate cel mai bun exemplu de ipocrizie mediatică e „Adevărul”, care pe de o parte publică mari autori ai literaturii mondiale, pe de alta scoate pe piaţă odiosul „Click”. Dar exemple sunt, din păcate, mult prea multe.
Reflecţiile de faţă, în ciuda a ceea ce s-ar putea crede la o privire superficială, nu sunt despre Michael Jackson. Ele pornesc doar de la cele scrise de doi autori ce ar trebui să fie – cel puţin conform propriilor prezentări – reprezentanţii „celeilalte” prese, cea luminată, intelectuală, morală. Mihail Neamţu şi Traian Ungureanu, căci despre ei este vorba, analizează în felul lor viaţa şi moartea lui Michael Jackson. Modul în care o fac ne spune multe despre calitatea scrisului românesc din zilele noastre. Dar să le privim un pic cugetările şi apoi să tragem concluziile.
Despre articolul lui Mihail Neamţu pot spune, fără a avea intenţia expresă de a fi ironic, că ar fi foarte bun dacă n-ar fi prost. Este, de fapt, un exemplu tipic de cugetare oarecum fundamentată, care eşuează în afirmaţii ridicole, argumente şubrede şi pretenţii găunoase de erudiţie. Este adevărat că zgomotul creat în jurul lui Michael Jackson, viu sau mort, scoate la iveală lipsa de conţinut a unei mentalităţi occidentale falimentare, care prin renegarea rădăcinilor s-a pierdut pe sine însăşi, iar asta tocmai într-un moment în care Estul Europei eliberat sau parţial eliberat de comunism priveşte, cel mai adesea fără discernământ, către Vest. Într-o panoramă a deşertăciunilor unei lumi dezrădăcinate, dezordinea psihică ce a dus la sfârşitul lui Michael Jackson, aşa cum spune autorul nostru, îşi are locul ei şi valoarea ei exemplificatoare. Idolatria care îşi schimbă cultul de la o zi la alta, excesele în copierea unui fals model sau deruta axiologică sunt factori care pot fi aduşi oricând în discuţie şi legaţi într-o anumită măsură de artistul recent trecut la cele veşnice. „Partida decenţei şi a normalităţii a fost probabil pierdută”, iată propoziţia care, dacă era argumentată cum trebuie, putea face din articolul lui Mihail Neamţu unul bun. În rest însă, autorul nu face decât să procedeze invers – şi, în esenţă, similar – decât adulatorii fără discernământ ai lui Michael Jackson. Aceia spun despre el că a fost cel mai mare muzician, geniul absolut, un zeu. La fel de abrupt şi de stupid, Neamţu îl plasează la intersecţia între nulitate şi demon, iar argumentele sale sunt fie de tipul celor furnizate de tabloide, fie rezultate ale unui diletantism cras. Să le luăm, dar, pe rând.
Michael Jackson a decedat la 50 de ani, cu trupul intoxicat de petidină — un medicament analgezic folosit pentru cazurile extreme de durere fizică.” Ce mai autopsii peste autopsii, supoziţii, teorii, când, înainte de orice răspuns al anchetei oficiale sau de orice analiză medicală completă şi pertinentă, Mihail Neamţu cunoaşte exact cauza morţii. Pentru un cititor care nu are timp de pierdut sau analize de făcut, acest început e motivul cel mai întemeiat pentru a nu citi mai departe. Un articol început cu o supoziţie prezentată ca adevăr nu poate fi serios. Iar până la argumentele infantile nu este decât un pas. „(...) MJ şi-a negat atât masculinitatea (printr-o voce efeminată strident) (...)” Până să formuleze această aberaţie, Mihail Neamţu vorbea despre evoluţia falimentară a multiculturalismului apusean. Idee corectă, dar compromisă de ilustrarea ei practică. Din cele spuse aici nu pot decât să trag concluzia că Mihail Neamţu este un bas profund, trăsătură care îi pune bine în evidenţă masculinitatea. Şi la mine, bariton, aceasta este prezentă, deşi într-o măsură ceva mai mică, în timp ce, de pildă, Emil Constantinescu, fiind tenor, a trebuit să-şi lase ciocul care i-a atras celebra poreclă, tocmai pentru a nu crea confuzii. Vocea lui Michael Jackson era un dat de la Dumnezeu, iar stilul de a cânta, în care falsetul nu e o trăsătură permanentă – aşa cum susţine Traian Ungureanu, alt muzicolog de ocazie – se regăseşte şi la alţi muzicieni, cât se poate de... bărbaţi.
Odată sfârşită această primă demonstraţie, Mihail Neamţu îşi aminteşte că reprezintă, totuşi, o elită culturală, şi trece la critica unui alt aspect din viaţa mult-hulitului artist: „V-aş întreba, pe fugă: câte cărţi credeţi că a citit Michael Jackson? Care literatură? Din câte limbi? Din ce secol?” La asemenea întrebări idioate, mă văd nevoit să răspund cu altele: dar Mihail Neamţu, câte solfegii credeţi că a făcut? În câte tonalităţi? Cu ce fel de modulaţii? Şi ale mele sunt mai întemeiate decât ale autorului, pentru simplul motiv că pe Michael Jackson, cu toate metehnele lui, nu l-am auzit niciodată făcând aprecieri legate de literatură, în timp ce domnul Neamţu se lansează mai jos în subtile judecăţi muzicologice. Vorbim aici despre acea autosuficienţă manifestată de mai mulţi (pseudo)-intelectuali pentru a-şi justifica dezgustul faţă de activităţi pe care le socotesc sub nivelul lor. Un exemplu des întâlnit este al celor care strâmbă din nas când aud de fotbal şi aruncă de sus: „Mă laşi cu analfabeţii ăia care nu ştiu să lege două fraze?”, de parcă rolul celor de pe gazon ar fi să discute despre influenţele lui Schopenhauer asupra lui Eminescu sau de parcă aceşti critici ar şti să lege... două pase.
Probabil Mihail Neamţu a citit multe cărţi, altfel nu avea cum să facă remarca „elitistă” de mai sus. În privinţa tabloidelor, nu există nici o îndoială, autorul nostru este familiarizat cu ele şi le foloseşte ca sursă de informare. Altfel nu se explică faptul că scrie despre „cei doi băieţei adoptaţi” ai lui Michael Jackson şi notează despre cântăreţ că „în ultima vreme, devenise consumator avid de pornografie”. Faptul că cei doi băieţi n-ar fi copiii naturali ai lui Michael Jackson e o pseudo-ştire neconfirmată oficial, o declaraţie pe care ar fi dat-o mama odraslelor dar pe care deocamdată n-au preluat-o decât publicaţii de tipul Libertatea, Click şi Can-Can. Lucrul e posibil, ca atâtea altele, dar Mihail Neamţu ni-l pune pe tavă ca pe un adevăr incontestabil, la fel ca şi presupusa pasiune pentru pornografie (apărută, notează cu acribie autorul articolului, „în ultima vreme”). Inconsistenţa argumentării devine acum străvezie. Un articol ce se vrea critic la adresa declinului şi a superficialităţii occidentale face uz de presa de scandal care se hrăneşte din goliciunea interioară care au apărut ca rezultat al acestora.
Când însă Mihail Neamţu trece la analiza actului artistic, demersul său devine nu doar mostră de diletantism, ci şi lipsă de onestitate intelectuală, prin prezentarea trunchiată. „Avea însă un gest care-l făcea cu totul unic”, ne spune domnul Neamţu despre tizul său de peste Ocean. „Infernul acustic îl surprindea frecvent cu mâna atingându-i organele genitale: o plăcere perversă urmată de câţiva paşi încordaţi într-un ritm obositor, robotizat şi halucinant. Care era reacţia publicului în faţa acestei falocraţii dansante? Tot numai lacrimi, aplauze şi isterie...” Unul dintre puţinele lucruri pe care nu i le-a tăgăduit mai nimeni lui Michael Jackson este calitatea de dansator. Mişcările inventate de el, sau modul în care le integra în propria coregrafie pe ale altora l-au făcut pe Fred Astaire – fără îndoială una dintre marile autorităţi în materie – să afirme că îl admiră foarte mult, socotindu-l un dansator mai bun decât a fost el vreodată. Gestul incriminat de Mihail Neamţu a apărut târziu, în perioada „Dangerous”, deci după apogeul reprezentat de anii ’80. Explicaţia lui este – şi aici suntem în acord cu publicistul român – labilitatea psihică a unuia care, acuzat de nenumărate ori că ar fi asexuat, a ţinut să-şi exprime astfel virilitatea. Dar într-o viziune de ansamblu a actului dansant propus de Michael Jackson, el apare ca insignifiant, deşi ultra-mediatizat din motive lesne de înţeles.
De la dans, trecem la versuri. Mai precis, cele de la piesa „Get On the Floor”, pe care Mihail Neamţu o traduce „treci pe podea”. O lectură rapidă ne arată că de fapt este vorba despre ringul de dans, însă autorul nostru fie nu stăpâneşte foarte bine engleza (probabil cărţile citite de Domnia Sa sunt mai ales în alte limbi, ca greaca veche şi sanscrita), fie nu a găsit alte ilustraţii a ceea ce numeşte „această temă delicată, inspirată de zeul Priapus”. Să fim bine înţeleşi. Nu susţin că Michael Jackson a fost un apostol al moralităţii. Dar piesele sale sentimental-erotice sunt în general decente şi ilustrează chiar o viziune mai degrabă inocentă asupra romantismului. Textul la care se face referire mai sus este o banală şi destul de superficială invitaţie la dans, dar nu rezumă nicidecum versurile de pe albumele cântăreţului. Avem în faţă un nou exemplu de trunchiere, pentru că acelaşi Michael Jackson este şi cel care cântă „suntem cu toţii parte a marii familii a lui Dumnezeu/ iar adevărul este că/ tot ce ne trebuie e dragostea” („We Are the World”) sau „dacă vrei să faci din lume un loc mai bun/ aruncă o privire asupra ta şi fă o schimbare” („Man in the Mirror”). Dacă aş judeca în stilul autorului articolului, aş putea spune, pe baza ultimului citat, că Jackson pare a fi ucenic al unui sfânt răsăritean. Dar, deşi n-oi fi erudit ca Mihail Neamţu, încerc să-mi păstrez luciditatea şi onestitatea şi singurul lucru pe care vreau să-l arăt că un univers artistic e ceva mai mult decât nişte citate luate la întâmplare şi traduse aproximativ.
Dacă ignorăm efectele de lumină şi împachetarea atentă a acestui produs comercial total, fereastra muzicii lui Jackson se deschide către cel mai banal-ofensator hău al culturii de masă. Tematic, tot ceea ce prostie ideologică şi non-sens meloman, atinge apogeul.” Iată-l pe Mihail Neamţu muzicolog şi ideolog. Îmi este greu să trasez liniile unei ideologii a lui Michael Jackson. Vagile referiri pe care le face la probleme politice şi/sau sociale sunt banale dar de bun-simţ: ajutorarea săracilor, egalitatea rasială, oprirea celor care ucid copii în războaiele lor. „Man in the Mirror” are un text inteligent şi sensibil, „Heal the World” reia obişnuitele teme pacifiste şi ecologiste, dar, spre deosebire de militanţii de stânga, face referire la Dumnezeu, iar „Earth Song” are tonul unui psalm modern. Nicăieri mari inovaţii ideologice, dar nici prostia care-l revoltă pe domnul Neamţu. Când vorbeşte despre non-sens meloman Domnia Sa atinge apogeul diletantismului prin însăşi formula absurdă întrebuinţată. Poate a vrut să spună „non-sens melodic”, dar în acest caz ar trebui să argumenteze. Sau poate, mai degrabă, n-a vrut să spună nimic. Doar să-şi verse veninul pseudo-erudit. Mai încolo, autorul articolului ne aruncă în faţă nume care, spre deosebire de subiectul discuţiei, i se par remarcabile în domeniul artei, de la Johann Sebastian Bach până la Stela Enache. Printre ei şi câţiva jazzmeni, ca John Coltrane, Louis Armstrong sau Johnny Răducanu. Dacă tot e mare iubitor de jazz ar face bine să-şi arunce o ureche şi la Quincy Jones. Acesta care, printre altele, a fost coordonatorul trupei lui Dizzy Gillespie şi a studiat compoziţia cu Nadia Boulanger şi Olivier Messiaen, este producătorul şi colaboratorul lui Michael Jackson pe trei albume („Off the Wall”, „Thriller” şi „Bad”) şi spune despre răposat că avea „talent, graţie, profesionalism şi devotament”. Sau la Miles Davis, care a preluat „Human Nature”. Desigur, faptul că cei doi sus-menţionaţi sunt mari artişti de jazz nu face cuvântul lor literă de lege. Dar îl face demn de luat în seamă înainte de a vorbi despre „non-sens meloman”.
Care ar fi concluzia? Occidentul se află astăzi, după cum observă din ce în ce mai mulţi observatori lucizi, în miezul celei mai adânci crize identitare şi axiologice. Renegarea rădăcinilor, un relativism pervers şi, în spatele lor, un control al autorităţilor înăsprit şi adesea subliminal arată că iluzia unei libertăţi care este de fapt anarhie duce către cea mai cruntă robie. Lipsa valorilor autentice este ilustrată şi de idolatria faţă de lucruri efemere, faţă de pseudo-valori create şi impuse de media, pe de o parte pentru a le substitui celor reale, pe de alta pentru a ţine în frâu populaţia. În mai multe aspecte ale sale, traiectoria lui Michael Jackson este ilustrarea decăderii unui Apus pe care, orbi, unii dintre noi încă îl văd ca pe cel mai bun model posibil. Exploatarea cântăreţului de către industria care l-a stors de resurse, faptul că în multe momente s-a lăsat manipulat şi fragilitatea psihică ce l-a făcut să acţioneze uneori ca o marionetă ale cărei sfori erau trase de mai-marii afacerilor şi scenariilor media, dublate de cultul deşănţat şi stupid pe care aceleaşi personaje l-au încurajat şi pe care el nu a avut puterea să-l stăvilească, au dus la deznodământul din 25 iunie 2009. Dar mai mult, au contribuit poate, într-o anumită măsură, la opera de dezrădăcinare condusă de puternicii zilei. Pe de altă parte, Michael Jackson a fost un mare talent. Şi cum acesta erupe uneori şi dincolo de barierele impuse din afară sau autoimpuse de o constituţie interioară fragilă şi labilă, a creat o muzică şi o artă dansantă ce au şansa să rămână peste ani. Tragem nădejdea că doar ele. Dar nici laturile negative ale vieţii şi operei lui Michael Jackson, nici declinul Occidentului, nu au cum să fie înţelese dacă sunt expuse într-o viziune simplificatoare, lipsită de discernământ, împrăştiind de la o poştă trufia judecării semenilor. O critică a Occidentului care să fie înţeleasă şi folositoare este compromisă prin îmbinarea de amatorism, verdicte arbitrare şi trunchieri din articolul lui Mihail Neamţu. Aşa cum este compromisă şi prin sprijinul dat unor pseudo-alternative la comunism, în fond de aceeaşi esenţă ca acesta, de tipul celor propuse de Vladimir Tismăneanu, pe care domnul Neamţu îl sprijină necondiţionat. Pentru a se trezi din „captivitatea sa idolatră”, Occidentului îi trebuie, mai mult decât o presiune din afară, o reînnoire dinăuntru. Aşa cum ne trebuie tuturor, pentru a ne elibera de duhul mârşav al judecăţilor pripite şi al osândirii aproapelui.

23 comments:

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
tudor daescu said...

Bravo

Anonymous said...

Eu nu prea vad o chestie in argumentatia ta : de ce declinul Occidentului ar fi cauza atit la ceea ce i s-a intimplat lui MJ, cit si al spiritului de indobitocire al unor jurnalisti ?
Spiritul "Occidentului" nu este el bazat de mult timp pe legea economiei de piata ? Cerere / oferta. Adica daca cererea de birfeala e mare, asta scrii si vinzi mai mult. Nu cred ca e o ideologie noua, nici un fenomen nou, ca sa vorbim despre declin. Sau poate n-am inteles eu bine ce ai vrut tu sa exprimi.
LR

mad said...

Cred ca Paul a vrut sa spuna ca si oferta influenteaza cererea, nu numai invers.

Partea a doua cand?

Paul Slayer Grigoriu said...

...asta e un prim aspect. Media ar trebui sa aiba si rol educativ. Tii minte cat de mult ne placeau (si, dintr-o nostalgie ciudata, inca ne mai plac) toate porcariile gen Brifcor si ecler cu nechezol pe care ni le ofereau in perioada comunista?
Dar problema in sine e mult mai adanca. E o tentatie de origine marxista sa reduci o societate la partea ei economica - respectiv Occidentul doar la piata, cerere si oferta. Spiritul actual al Occidentului e bazat tocmai pe... lipsa de spirit. S-au rupt radacinile traditionale si spirituale, in loc nu s-au pus decat ambalaje stralucitoare, iar gandul liber e sufocat de confortul devenit idol. Cu alte cuvinte, oamenii sunt invatati sa fie din ce in ce mai egoisti si mai nepasatori fata de ceilalti, sa nu mai creada in nimic, sa nu se mai ataseze decat de garantul confortului, adica statul. Omul occidental e astazi invatat ca nu e cazul sa gandeasca, trebuie doar sa produca si sa consume. Si i se creeaza falsi idoli pentru a satisface nevoia lui interna de a se inchina. Pentru ca omul e, in esenta lui, spiritual si religios. Daca nu crede in Dumnezeu, isi creeaza (sau i se creeaza) alti dumnezei. Rezultatele se vad: incultura, gol interior, confuzie spirituala. Se creeaza personajele perfecte pentru a fi manipulate incotro vor "puternicii".
La partea a doua a articolului se lucreaza.

Anonymous said...

Sint de acord cu citeva linii, dar as vrea sa privim si din alta perspectiva. Pentru asta trebuie inainte data o definitie a ceea ce cuprinde minim notiunea "confortului".
Daca acesta este rezultatul consumului, este clar la valorile actuale (de mai mult timp) ale Occidentului, pe care vad ca te caiesti sa adaugi ca fiind o transpunere a capitalismului aplicat in mod liberal, sint bazate pe productie / consum. In viltoarea indusa de acest ritm din ce in ce mai infernal, cu greu mai e timp si pentru .. starea de spirit. Fericirea este inlocuira cu placerea, placeri care devin surse punctuale de "confort", insa totul fiind asezat pe un edificiu fara fundament.
Insa, tu mai adaugi un lucru contradictoriu : garantul confortului ar fi statul. In Occident, a si la noi, nu cred ca mai este cazul. A fost, zic eu, si nu numai o tentatie marxista.
Dar asta ma face sa revin la intrebarea initiala : ce numim "confort" ? Si, in cazul de mai sus (statul garant), ce e rau in asta ?

Cit despre nostalgia ciudata, e clar ca nici un Haagen Dasz nu va inlocui vreodata Vafe-le :)
LR

Anonymous said...

Am uitat sa adaug de ce este contradictoriu : un confort sau orice de stat nu poate duce la productie / consum, privit in sensul cerere/oferta. Nu sint aceleasi interese ce cele ale celor care propun oferte sau raspund la cereri.

@ Mad : De acord, si oferta influenteaza cererea, dar mai putin. Adica la mai ieftin :)
E precum contrabasistul de la opereta ca se lupta cu animalul prin autobuze, in timp ce Vali Vijelie scuipa coji de seminte din Q7.
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Confortul fizic in exces anchilozeaza trupul. Banuiesc ca nu e nevoie sa argumentez: existenta sedentara e nesanatoasa, in timp ce miscarea in aer liber, un anumit efort bine dozat te mentine in forma. Altfel te ingrasi, inima se leneveste si totul se incheie cu infarct sau atac cerebral. Lucrurile sunt valabile si la nivel sufletesc. Prea mult confort duce la lenevie mentala/spirituala. Lenesul e mai usor de manipulat. Dupa cum am spus si alte randuri, nu confortul e neaparat factorul negativ, ci excesul si modul in care am devenit dependenti de el. Pe vremuri oamenii mureau pentru idealuri, azi daca ne ameninta cineva ca ne taie apa calda, suntem gata sa ne vindem si mama si tata. Tocmai pentru ca ni se baga in cap, in mod programat, ca nu mai putem trai fara el, sau ca viata fara confort maxim e sub ceea ce "meritam". Statul reglementeaza piata si astfel pastreaza controlul direct.

Anonymous said...

Intr-un tara sanatoasa NU STATUL REGLEMENTEAZA PIATA CI, PIATA LIBERA ESTE REGLEMENTATA PRIN CERERE SI OFERTA, ATAT LA NIVEL DE ACTIUNI CAT SI LA NIVEL DE PRODUSE FINITE. Reveninind la ceea ce au scris acei "moguli ai intelectualitatii", si locul unde s-au gandit sa scrie, acele fituici sunt consumate de o mare de prostime. Sunt sigur ca o sa gasim mai putini atei acolo decat la acei intelectuali care nu consuma si care si-au creat proprii dumnezei. So, daca situatia era inversa ai fi apreciat un ateu care ar fi scris tehnico/tactic in spiritul adevarului??? Este optiunea fiecaruia sa ia , sa citeasca, sau sa fie solicitat sa bage un articolo si sa/l scrie in spiritul acelor fituici. Stiu ca suna a prostitutie intelectuala dar asta cere prostimea. Crezi ca raiul este al acestor saraci cu duhul???

Fratello Metallo

PS. Nu am comentat nimik de Maical pentru ca nu sunt indreptatit, daca mie nu/mi place nu pot sa dau cu pietre de dragul de a da. Mi-ar fi placut niste opinii pro si contra, care sa fie in echilibru ca si consistenta. Se pare ca numai opiniile pro au satisfacut.

Anonymous said...

...Intr-o...( jur ca nu sunt ungur :)))

Fratello Metallo

Paul Slayer Grigoriu said...

@Fratello Metallo: Inseamna ca nu exista nici o tara sanatoasa. Acum, nuantand: ceea ce spui tu e just pana la un punct, dar tendintele ideologice - care se sprijina pe toate celelalte, inclusiv pe tendintele pietei - sunt pentru a sprijini un stat sau, daca vrei, un sistem de control. Cu alte cuvinte, piata functioneaza si se reglementeaza liber, dar cand apare pe ea ceva ce nu convine statului, acesta gaseste un mod sa reactioneze. Cele mai simple exemple sunt cele ale unor carti infierate si suspendate, dar mai exista si altele.
Apreciez mai mult un ateu onest decat un crestin ipocrit.
Si cred ca raiul este al celor saraci cu duhul. Dar sarac cu duhul inseamna smerit, nicidecum prost, asa cum gresit se interpreteaza.

Anonymous said...

@ Paul : Eram sigur ca la asta faceai referinta. Ca sa revii ca decaderea Occidentului, nu vad in ce ea ar fi cauza leneviei mentale (de la noi). La nivel de lenevie mentale si la influenta falsului confor, noi sintem cu mult in avans, fara nici-o mina de ajutor de la Apus. De exemplu, in ziarele people, numai la noi se face un paragraf spécial ca aia nu avea geanta de marca, iar la oameni de afaceri numai un smerit isi da seama ca nu-i nici o rusine sa ai (numai) o Dacie.

Paul Slayer Grigoriu said...

O, sunt de acord cu tine ca n-ar fi intelept sa aruncam vina pe Occident pentru lenevia noastra mentala. Spuneam doar ca acolo a aparut cultul confortului si ca n-are rost sa cautam modele unde ele nu exista.

Anonymous said...

Foarte bun articol. Felicitari! Onesta, echilibrata, "lectura" facuta lui Michael Jackson, al carui "fan" nu sunt, dar ale carui prime albume le mai ascult din cand in cand si al carui talent nu poate fi negat.

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...

@ Donkeypapuas : Eu as incerca si alte banci, poate gasesti vreuna care sa nu te considere fraier. E unul dintre avantajele (teoretice) induse de capitalism.
LR

Donkeypapuas said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

Nu mă pot abţine: Michael Jackson, deşi a recunoscut că nu s-a prea ţinut de carte (nu avea când - ştim de ce), putem spune că era un om relativ instruit. Citea foarte mult - că tot suferea de insomnie, mai ales literatură franceză, americană şi engleză, cunoştea perfect limba franceză (probabil şi alte limbi - măcar frânturi, şi mă gândesc la partea africană -, pentru că se ştie că cei cu ureche muzicală au o uşurinţă remarcabilă în a învăţa limbi străine), era pasionat de geografie şi de ştiinţele bio - în măsura în care mai avea timp şi de altceva decât de muzică şi coregrafie. In Dancing the Dream are şi câteva texte minunate - ce pot fi citite în cheia "Micului prinţ" al lui Exupery - , fapt care dovedeşte că avea ceva talent şi pe latura asta.
Felicitări domnule Slayer (întrebare: aveţi vreo legătura cu jurnalistul radio şi iubitorul de rock Paul Grigoriu ?) - este singura intervenţie serioasă pe tema asta din tot ce s-a spus pe la noi.

tharabostes said...

Frumos de tot.

Anonymous said...

asa i July 14, 2009 6:35 AM
Anonymous said.. ai dreptate a inregistrat chiar si in franceza si in spaniola, a citit peste 10 mii de carti care o mare parte sint expuse cind se org expozitii.
achizitiona multe filme, tv nu avea in casa,doar net,scria,picta si desena f mult.multe din vestimantatiile sale au fost facute din propria imaginatie.dar lumea uita f mult de donatiile sale imense si poate tocami asta a fost greseala lui ca a impartit ce a avut si cu ceilalti f mult. pe cite vedete le ati vz sa invite in ranch ul lui spataminal pe propria cheltuiala atitia copii insotiti de fapt.se uita multe,vd doar ce ne convine.occidentul era in cadere de mult.cum si planeta noastra e de fapt.din PACATE raminem tot cu vorbele si razvratirea interioara.singuri ne facem viata grea.inrobirea asta a cuprins toata planeta si dupa cum stim cancerul odata extins e cam greu de extirpat.incet dar sigur vom deveni proprii nostri robi.deja vad in fata ochilor filmul-ECHILIBRUM---.si oare nu sint filmele facute din inspiratia vietii????????

cu mult drag,becks .

miha said...

felicitari pentru acest articol!
Este inadmisibil ca un necunoscut sa continue sa ,,racaie" imaginea unui om care as pus de atatea ori,,n-as vrea sa insemn totul pentru toti, as vrea sa insemn ceva , pentru cineva"
Michael Jackson a fost un geniu si un suflet cum rar bmai gasesti, a fost un om pentru care lumea nu va fi niciodata pregatita:talentat, dragut, rafinat,inteligent, cu simtul umorului, un spirit inovator si un un artist a carui ampenta se resimte in muzica de astazi.Respectivul domn poate ca nu a citit vreodata o poezie de-a lui sau nu a parcurs macar un interviu in care declara ca este iubitor de muzica clasica...asta ascultau florile lui la Neverland.
In 2005, judecatorul care se ocupa de proces,referindu-se la sistemul de jurati, a spus ca acesta e vechi de mai bine de 200 de ani...
Dupa care Michael il intreaba pe avocatul sau?Nu e asa , nu?Sistemul acesta a fost pus in practica mai inatai de Sofocle.Omul era pasionat de Grecia si de Egiptul Antic...cum credeti ca a aparut capodopera de videoclip,,Remember de Time?"Videoclipurile lui sunt expresia orizontului sau spre cunoastere si al imaginatiei creatoare de care a dat dovada.
,,BEFORE YOU JUDGE ME, TRY HARD TO LOVE ME"(MICHAEL JACKSON)

Anonymous said...

Bravo!! Felicitari pt articol!!!
Ma bucur sa aflu ca mai sunt si oameni destepti si corecti pe lumea asta.