Sunday, November 24, 2013

Un cântec pe săptămână - Viaceslav Ovcinikov, Coloana sonoră a filmului "Andrei Rubliov", scena finală



Scena finală a filmului „Andrei Rubliov” al marelui regizor rus Andrei Tarkovski, în fapt o succesiune de imagini cu icoane pictate de marele artist-monah, este momentul apoteotic al unei odisee creştine. Odată parcursă iniţierea sa sinuoasă, Rubliov înţelege – nu în sens intelectual, ci ontologic – că artistul trebuie să renunţe nu doar la tot ce ARE, ci şi la tot ce ESTE în sens egoist, pentru a se putea apoi regăsi deplin în Dumnezeu. Este clipa revelatoare când lui, pictorului, nu îi mai este greu să-L înfăţişeze pe Dumnezeu, pentru că Îl vede desluşit în sine.




Muzica ce marchează acest moment este scrisă de Viaceslav Ovcinikov, compozitor şi dirijor rus contemporan, născut în 1936. Fragmentul vocal-simfonic, modern prin armonie şi textură sonoră şi în acelaşi timp impregnat de tradiţie – cu pasaje corale ce trimit la Liturghia aşa cum este cântată în Biserica Rusă – se îmbină organic cu imaginea şi dă viaţă unui ideal exprimat de însuşi Tarkovski: „Singura condiţie pentru a lupta pentru dreptul la creaţie este credinţa în propria vocaţie, disponibilitatea de a sluji şi refuzul compromisului. Creaţia artistică cere de la artist să „piară cu totul”, în sensul deplin, tragic al acestor cuvinte. Şi astfel, dacă arta poartă în sine o hieroglifă a adevărului absolut, va fi mereu o imagine a lumii, devenită manifestă în operă odată pentru totdeauna. Şi dacă cunoaşterea ştiinţifică rece, pozitivistă a lumii e ca urcarea pe o scară nesfârşită, contraponderea ei artistică sugerează un sistem infinit de sfere, fiecare dintre ele perfectă şi desăvârşită în ea însăşi. Una o poate completa sau contrazice pe cealaltă, dar sub nici o formă nu se pot anula între ele; dimpotrivă, se îmbogăţesc una pe cealaltă şi se adaugă una alteia pentru a forma o sferă atotcuprinzătoare ce creşte la infinit. Aceste revelaţii poetice, fiecare dintre ele validă şi eternă, sunt dovada capacităţii omului de a recunoaşte după al cui chip şi asemănare e făcut şi de a exprima această recunoaştere”.

6 comments:

Aurel Muraru said...

Am ascultat cu atenție și interes fragmentul trimis de tine. Mi se pare o muzică extrem de bine concepută, fiind o transpunere în lumea sonoră a concepției estetico-stilistice a lui Rubliov. Personal, văd în pictura lui A.R. un anume dramatism, dublat de anumite tendințe arhaice. Același lucru poate fi observat și în muzica lui Ovcinikov. Dramatismul este creat prin intermediul armoniilor încărcate de disonanțe, în care intervențiile corului pe silaba ”A” nu fac altceva decât să accentueze atmosfera tensionată, iar tendințele arhaice pot fi regăsite în momentele de unison din partitura corului. Mai mult decât atât, există și frecvente trimiteri la isonul specific muzicii psaltice, deși nu explicit, aceste insinuări trimit spre ”ancestral”. Să nu uităm că la fel ca și iconografia, muzica Bisericii Pravoslavnice Ruse își trage seva din sfera artei bizantine.

Paul Slayer Grigoriu said...

De acord cu tine, cu un adaos: muzica bisericeasca rusa, de la reforma lui Nicon incoace, a deprins si tehnica corala apuseana, pe care insa a adaptat-o in asa fel incat muzica suna foarte original, bisericesc si "rasaritean", in timp ce grecii au ramas la bizantina psaltica. Banuiesc ca asta s-a intamplat la un moment dat si in pictura (icoanele rusesti au un specific al lor, nu sunt chiar identice cu cele bizantine), dar aici nu ma pricep.

Aurel Muraru said...

Începând cu sfârşitul secolului al X-lea, moment în care Religia Creştină a fost introdusă oficial în Rusia (988 - an în care a fost botezat Cneazul Vladimir), se dezvoltă şi muzica religioasă specifică cultului. Primele lucrări pătrunse în slujba ortodoxă au fost împrumutate din Bizanţ, fiind cunoscute sub numele de znamennîi raspev (знаменный распев) şi fiind notate în sistemul neumatic bizantin. Astfel, cântarea psaltică rusă a păstrat trăsăturile principale ale muzicii bizantine ce constau în:
– caracterul pur vocal al cântărilor bisericeşti;
– legătura strânsă între cuvânt şi muzică;
– melodica plană, construită în cea mai mare parte din mers treptat;

În decursul anilor, muzica Bisericii ruse s-a dezvoltat continuu, dezlipindu-se aproape definitiv de monodie. Acest lucru se datorează și faptului că folclorul muzical specific acelei zone geografice este de esență armonică. Cu toate acestea, compozitorii Piotr Turcianinov, Alexandr Kastalski, Serghei Rahmaninov sau P. I. Ceaikovski au apelat în lucrările lor liturgice la vechiul strat al muzicii de strană. Interesul compozitorilor amintiți (și nu numai) pentru muzica tradițională a ortodoxismului din Rusia poate fi remarcat și în îndemnul făcut de Ceaikovski ”Avem nevoie de un Mesia, care printr-o singură lovitură să distrugă tot ceea ce este vechi, urmând o cale nouă, iar calea cea nouă nu poate fi alta decât întoarcerea la tradiţia ancestrală”... vezi Vasili Metalov O naţionalizme i ţercovnosti v russcoi duhovnoi muzîke, Moscova, 1912, pag. 14.

Paul Slayer Grigoriu said...

Foarte interesant, nu stiam ca folclorul din zona e armonic. Deci nu e atat influenta occidentala, cat cea nationala.
Dar tu cum vezi lucrurile? Crezi ca e legitima muzica corala in Biserica sau in Biserica Rusa? Sau o vezi ca pe o deformare a traditiei? Pentru ca mie personal corul - desigur, fara a cadea in virtuozitati sau sentimentalisme straine duhului bisericesc - atata timp cat pastreaza legatura cu stratul traditional, mi se pare firesc in muzica bisericeasca.

Aurel Muraru said...

Nu cred că forma sau stilul unei muzici o poate face mai evlavioasă, mai smerită, mai potrivită pentru exprimarea credinței în Hristos, ci mai degrabă sinceritatea exprimării (componistice și interpretative). Eu nu cred că un rus (spre exemplu) ar fi mai aproape de mântuire dacă ar asculta muzică monodică cu ison... Pe de altă parte, dacă am rămâne încorsetați în tradiție, nu am mai putea evolua. Dacă am dori să fim cu adevărat conservatori (nu din clanul lui Voiculescu) atunci ar trebui nu doar să cântăm monodic ci să ne și comportăm, trăim, îmbrăcăm ...etc. ca acum 2000 de ani. Oare am fi mai aproape de mântuire dacă ne-am plimba desculți pe străzi și nu am folosi troleibuzul???

În legătură cu folclorul rus....da, este de esență armonică. Dacă ai ocazia să asculți măcar 2 ruși care cântă la beție...vei putea observa fără prea multă ciulire de ureche că pe finalurile de fraze și pe cadențe aceștia se despart la cvintă sau octavă. Lucrurile devin ușor mai încărcate armonic în momentul în care grupul vocal se mărește.

alexander said...

Oarecum in zona dezbaterii "corale", a aparut recent la Editura Patriarhiei un volum inchinat Prof. Nicolae Lungu:

http://www.editurapatriarhiei.ro/product_info.php?products_id=680&osCsid=2d157780740f0ec2736445ce49afad02