Un cântec pe săptămână - Sixx: A. M., "Stars"

Că-i spunem hair-metal sau glam-metal, tot acest concept cu epicentrul în Los Angeles mi-a provocat din fragedă adolescenţă repulsie. Desigur, din zona respectivă au evoluat şi muzicieni interesanţi (pentru că, fără a putea fi definiţi ca glammeri 100%, alde-Guns N'Roses sau chiar W. A. S. P. au legături solide cu genul). Dar când vine vorba de numele cele mai reprezentative, prefer să mă ţin departe. Iar trupa pe care o detest poate cel mai mult din toată muzica rock, din toate punctele de vedere - muzică, imagine, ideologie, atitudine - este Mötley Crüe. Nu m-am dus să o văd nici măcar când a cântat la un festival unde aveam bilet şi, dacă e să-mi definesc propriile rădăcini metal-rock, fac mereu referire la cuvintele lui Kerry King: "Ce m-a influenţat cel mai mult au fost oamenii care m-au influenţat cel mai puţin. (...) Glam-ul era foarte popular şi mi-am dorit să mă ţin cât mai departe cu putinţă de acest lucru." Am făcut această lungă introducere pentru a vă face să înţelegeţi că propunerea de săptămâna aceasta este, într-un fel, atipică pentru mine. Nu, nu e o piesă Poison, nu a sosit încă ziua aceea, nici vreo realizare a unei alte trupe din aceeaşi categorie, dar, totuşi, este noul (relativ) proiect al lui... Nikki Sixx. Da, da, de la Mötley Crüe. Cum povestea trupei cu care a făcut istorie se apropie de sfârşit, basistul şi compozitorul îşi regăseşte plăcerea pentru muzică într-un proiect format din prieteni, fără mari pretenţii comerciale. Muzical, totul a pornit de la un album conceptual, coloana sonoră a cărţii despre unul dintre cei mai negri ani petrecuţi de Sixx sub influenţa drogurilor. Mărturisesc, nu am aprofundat primele două albume Sixx: A. M., dar al treilea, "Modern Vintage" (cu Jeff Fabb de la Black Label Society la tobe) m-a lovit din primul moment. Avem de-a face cu o constelaţie de muzicieni experimentaţi. Alături de Sixx îl găsim la chitară pe DJ Ashba, foarte-tatuatul şi talentatul chitarist al celor de la Guns N'Roses, care a colaborat în calitate de producător, compozitor şi muzician cu numeroase alte trupe mari şi mici, şi pe producătorul James Michael (prezent în această calitate pe albume Scorpions, Meat Loaf, Alanis Morissette, Mötley Crüe ş. a.), aici în rolul de foarte versatil solist vocal.

M-am hotărât greu ce cântec să aleg pentru această săptămână, mai ales că preferatele mele sunt atipice... dar ce mai este reprezentativ pe un album pe care trei din unsprezece piese sunt inedite? Sixx: A. M. este o trupă ce-şi permite o foarte mare libertate stilistică, însă "Modern Vintage" păstrează un aer glamour american, cu influenţe mai degrabă din anii '70 şi incursiuni soul, funk sau ragtime. Atmosfera e încărcată şi uneori întunecată. Încă de când a preluat arsenalul la care Blackie Lawless a renunţat după Sister, Nikki Sixx s-a jucat prea mult cu diavolul, iar drumul spre lumină e lung. Sixx: A. M. e o gură de aer proaspăt, însă compoziţiile sunt încă bântuite de un sentiment decadent. Basul creionează conturul piesei de deschidere, "Stars", minimal şi foarte exact, cu mici incursiuni melodice care dau culoare şi echilibru chitarei tăioase şi armoniei minore, cea care umple de fapt de conţinut compoziţia - o strălucire de o clipă în care se ascunde un abis de tristeţe şi regret. Soloul de chitară e spectaculos şi exploziv, ca lumina unei stele artificiale de pe cerul Las Vegasului. Este introducerea cea mai potrivită pentru un album plin de surprize, inventivitate, rock'n'roll cu iz de muzică electronică dansantă şi multe păreri de rău. Cel mai probabil voi reveni cu Sixx: A. M.