Suntem în 2015 şi acum 90 de ani se năştea, pe o plantaţie din Mississippi,
Riley King, devenit ulterior mult mai cunoscut sub pseudonimul BB King. BB sunt
iniţialele de la Blues Boy şi, cu adevărat, puţini muzicieni au trăit şi cântat
blues-ul ca acest artist a cărui amprentă inconfundabilă a străbătut anii şi a
influenţat generaţii întregi de muzicieni, de la britanicii care au preluat
muzica aceasta – „neagră” prin definiţie la începuturile ei – şi i-au adăugat
un plus de volum şi de amplitudine până la trupe ca U2, cel puţin în perioada
când Bono era mai puţin ocupat cu participarea la planuri politice progresiste.
Cu toate colaborările pe care le-a acceptat, esenţa muzicală a lui BB King a
rămas nealterată, ancorată în folclorul începutului de secol al negrilor din
Statele Unite, cu rădăcini vechi şi suferinţe noi. Stilul parlato, calitatea
narativă a multor cântece, mularea instrumentalului după versuri, cântate sau
uneori pur şi simplu povestite, sunt dublate la BB King de un sunet
inconfundabil. El singur mărturiseşte că nu s-a priceput niciodată la acorduri,
suportul armonic venind de la trupa de acompaniament, atunci când aceasta
exista. Semnnele sale distinctive sunt construcţiile melodice, vocea
învăluitoare şi mai ales acel vibrato care i-a făcut pe chitarişti ca Eric
Clapton sau Carlos Santana să spună că le este de ajuns să audă o singură notă
ca să-l recunoască pe BB King.
„How Blue Can You Get” (titlu alternativ „Downhearted”) este un cântec
înregistrat pentru prima dată de Johnny Moore’s Three Blazers în 1949, un blues
clasic de 12 măsuri (cu progresia clasică
tonică-subdominantă-tonică-dominantă-tonică) atribuit criticului de jazz Leonard
Feather şi soţiei sale Jane. BB King l-a înregistrat în mai multe variante, sub
ambele titluri, începând cu 1963. Cu versuri pline de un umor amar, cântecul a
devenit inconturnabil în concerte, iar varianta pe care v-o propun este
socotită de însuşi bluesman una dintre cele mai bune. În ciuda sunetului nu
foarte clar, toată emoţia străbate din acest spectacol ce a avut loc în 1972 la
închisoarea Sing Sing. Dacă-i dă Dumnezeu zile, BB King va împlini pe 16
septembrie 90 de ani.
1 comment:
O interpretare majestically, cu faimă şi demnitate, care surprinde permanent auditoriul. O amprentă muzicală de excepţie. Pensionaru'
Post a Comment