Wednesday, January 30, 2013

Scrisoare deschisă către directorul Muzeului Ţăranului Român

Stimate domnule director Virgil Ștefan Nițulescu,
Am luat notă de faptul că Muzeul Țăranului Român urmează să găzduiască, în cursul lunii februarie a. c., manifestări legate de „Luna Istoriei LGBT”. Asistăm la o nefastă propagandă homosexuală, care dorește să se impună ca normalitate în opinia publică. Este, in fond, un act de reeducare publică, a tinerilor mai ales, semănând în mod flagrant cu modul de propagandă totalitară, folosind doar expresii modificate, cum este aceea a „discriminării pozitive”, a acuzațiilor de „instigare la ură” etc. În același timp sunt diabolizaţi cei care nu sunt în acord cu ideologia acestor minorități sexuale ce își promovează forțat în societate pseudo-valorile. În acest sens, a fost deschis delațiunii publice chiar și un site (http://raporteaza.ro/). În exercițiul de propagandă sunt implicate ambasade, institute culturale și fundații străine care doresc impunerea unor valori străine de cele creștine, tradiționale. Adică exact ceea ce conține și susține muzeul pe care îl conduceți.
Ethosul tradițional, mărturisit în prima expunere a muzeului de către cel care a renăscut acest muzeu, este axat pe Cruce: Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori, a afirmat Horia Bernea. În jurul acestei axe primordiale a satului românesc s-au adăugat organic toate celelalte săli de expunere. 
Pentru noi, ideea de "țăran" și de "român" are o semnificație profundă, pe care am înțeles-o și datorită celui care a fondat muzeul după anii comunismului, regimul în care se dorea desființarea satului tocmai ca depozitar al unor valori incompatibile cu ideologia marxist-leninistă. Prin alăturarea impură între propaganda homosexuală și MȚR, se dorește o maculare simbolică a imaginii acestuia și prin conținut – incompatibil cu viziunea tradițională a românului –, și prin folosirea sălii cu numele fondatorului, Studioul Horia Bernea.
Nimeni nu doreşte o stigmatizare a homosexualilor. În intimitatea omului nu are nimeni voie să-și impună voința, atâta vreme cât nu sunt lezate drepturile copiilor sau ale animalelor. Însă asistăm la un veritabil asalt propagandistic al homosexualității, pentru a face din acest act anormal, împotriva firii, unul care să fie impus ca normal în ochii opiniei publice. Prin acceptarea ca normală a homosexualității, vedem deja ce se întâmplă în țări așa-zis „mai avansate”: impunerea căsătoriei între persoane de acelasi sex, urmând chiar și adopția copiilor de către acestea.
Menirea Muzeului Ţăranului Român este aceea de a promova spiritualitatea și implicit valorile tradiționale ale neamului românesc. În plan social, muzeul pe care îl conduceți vremelnic este o instituție publică, susținută din impozitele și taxele unei majorități creștine absolute în această țară. Atâta vreme cât o instituție publică cu valoare simbolică – MȚR – este pusă în slujba acestei ideologii dizolvante, este atins chiar nucleul tare al acestui muzeu conceput de Horia Bernea: legătura permanentă a omului tradițional cu Hristos. Asistăm astfel la o contagiune în plan simbolic absolut inacceptabilă.
Întrucât două facultăți trecute inițial ca partenere în programul Lunii Istoriei LGBT” este vorba de Facultatea de Istorie și de cea de Sociologie s-au retras din acest proiect, vă rugăm, din considerentele deja expuse, să le urmați exemplul, păstrând neatinse renumele și mai ales spiritul Muzeului Ţăranului Român.

În speranţa reaşezării lucrurilor pe făgaşul firesc,
semnează:

Alianţa pentru Demnitate Naţională – preşedinte Iulian Capsali

Asociaţia “Basarabii” – preşedinte Eduard Dumitrache

Alianţa Familiilor din România – director Bogdan Mateciuc

Liga Studenţilor de la Universitatea Bucureşti

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Iaşi – preşedinte Marcel Lutic

Asociaţia "Pro Vita" Bucureşti
preşedinte Bogdan I. Stanciu

Parohia Căueşti, Iaşi
preot paroh Bogdan Sârbu
 
Liga de Utilitate Publică – preşedinte Rafael Udrişte

Asociaţia "Christiana" – preşedinte Prof. Dr. Pavel Chirilă

Revista Orthograffiti
 
Asociaţia Tinerilor Ortodocşi "Orthograffiti"

Asociaţia "Hrisdoria"
preşedinte Augustin Câmpean Dorin

Asociaţia Civică a Tinerilor Creştini Ortodocşi Români
preşedinte Bogdan Ivan

Asociaţia "George Ogăraru" pentru Cultură şi Sport – vice-preşedinte Andreea Ogăraru

Fundaţia "Ion Gavrilă Ogoranu"

Asociaţia "Bucovina Profundă"
Suceava

Fundaţia "Sfinţii Martiri Brâncoveni"
Constanţa

Revista Familia Ortodoxă
 
Asociaţia "Predania"

Fundaţia "Sfânta Irina"
Editura "Puncte Cardinale" director Răzvan Codrescu
Fundaţia "Vasile Netea"
şi numeroase persoane particulare.