Wednesday, May 25, 2016

Coloana sonoră a vieţilor noastre - Megadeth, "Train of Consequences" (live la David Letterman)



Pentru săptămâna asta aveam altceva în plan şi tare mi-ar fi plăcut să nu trebuiască să-mi modific opţiunea. Dar moartea lui Nick Menza (1964-2016) m-a luat prin surprindere şi mi-a adus în gând amintiri şi istorii. Nick face parte din componenţa Megadeth socotită de mulţi "clasică" şi a înregistrat alături de Mustaine şi compania albumele "Rust In Peace" (1990), "Countdown to Extinction" (1992), "Youthanasia" (1994) şi "Cryptic Writings" (1997), precum şi preluarea după "Paranoid" a lui Black Sabbath  - de pe compilaţia "Nativity in Black" - , piesă la sfârşitul căreia continuă să bată după ce toate celelalte instrumente tac, până când se aude vocea lui Mustaine: "Nick... Nick!" Sosirea lui Menza în Megadeth coincide cu momentul în care, în ciuda unor "căderi" şi "ridicări" ulterioare, Dave Mustaine hotărăşte să-şi facă ordine în viaţă şi în trupă. "Rust in Peace" este primul rezultat al acestei decizii, dar şi albumul pe care debutează formula pe care mulţi dintre noi o cunoşteau pe de rost în anii 1990: Dave Mustaine - chitară, voce; Dave Ellefson - bas; Marty Friedman - chitară; Nick Menza - tobe. După ce, dintr-un motiv sau altul, liderul trupei a renunţat la serviciile lui, bateristul a mai cântat în diferite proiecte, iar în 2004 a existat o tentativă, eşuată în cele din urmă, de revenire în Megadeth. Şi în 2015 unii dădeau ca sigură reunirea formulei de pe "Rust in Peace", dar zvonurile s-au risipit odată cu cooptarea lui Kiko Loureiro (chitară) şi Chris Adler (tobe).
Nick Menza a murit pe 21 mai de atac de cord în timpul unui concert cu trupa sa din acel moment, Ohm, în care chitarist era Chris Poland. Poland, la bază instrumentist de jazz, a fost primul chitarist Megadeth şi a înregistrat cu trupa albumele "Killing Is My Business... and Business Is Good!" şi "Peace Sells... But Who's Buying?", înainte de a pleca în urma unui conflict cu Mustaine, amplificat şi de consumul excesiv de droguri. În 2004 Mustaine a semnat un contract cu Poland, în baza căruia acesta a înregistrat solourile de chitară pe albumul Megadeth "The System Has Failed", fără a se întoarce propriu-zis în trupă.
Interesant este că Nick Menza este al doilea baterist Megadeth care moare. În 1999 Gar Samuelson (şi el instrumentist de jazz la bază) a sucombat unei insuficienţe hepatice. Samuelson a cântat cu Megadeth în aceeaşi perioadă cu Chris Poland şi a înregistrat aceleaşi două albume. Şi dacă tot vorbim despre jazz, să spunem şi că tatăl lui Nick Menza, Don Menza, astăzi în vârstă de 80 de ani, este un cunoscut saxofonist care de-a lungul carierei a cântat cu nume mari din jazz ca Maynard Ferguson, Buddy Rich sau Elvin Jones, dar şi cu Leonard Cohen sau... Marty Friedman.


Grea alegere... "Tornado of Souls"? Poate preferata mea din toate timpurile, dar, parcă nu acum. "Holy Wars"? Repetată la nesfârşit. Nu, de data asta aleg "Train of Consequences", pentru că "Youthanasia" e albumul Megadeth a cărui apariţie ne-a prins în plină adolescenţă, cu piesele urmărite la ore târzii la MTV Headbanger's Ball înainte de apariţia casetei, smulsă cu aviditate de pe tarabele din Piaţa Romană. Live într-un studio de televiziune, formula despre care vorbeam mai sus, plus o muzicuţă (şi cel mai probabil o chitară adiţională). Incredibil ce tineri erau oamenii ăştia! Ei, că de noi nici nu mai vorbesc...

Saturday, May 21, 2016

Coloana sonoră a vieţilor noastre - Sixx:A.M., "Prayers for the Damned"



Revin după ceva vreme cu Sixx:A.M., cu ocazia lansării primului "volum" al dublului-album "Prayers for the Damned". Mult mai apăsător decât "Modern Vintage", noul disc ilustrează o paletă de trăiri din care muzica urmează să răzbată ca o rază de speranţă ce uneori se vrea triumfătoare, uneori doar consolatoare. Piesa-titlu are o structură cât se poate de simplă, dar echilibrată şi cu orchestraţie care o face să fie poate cea mai completă de pe album. Începutul un pic polifonic, apoi cu armonia pregnantă între chitară şi clapă se "strânge" după câteva măsuri, enunţând la unison tema care se va auzi pe tot parcursul cântecului. Structura strofă-bridge evoluează previzibil până când refrenul aduce contrastul, în aceeaşi notă gravă. Vocile armonice foarte discrete de pe fundal (după "when I've already lost it all") accentuează dramatismul sugerat de versuri, iar spre finalul cântecului devin mai prezente, şi împing parcă în sus rugăciunea deznădăjduită. Muzica este eşafodul perfect pentru versuri şi deşi fiecare instrument se aude bine individualizat - de la basul percutant până la chitara ce trece firesc din armonie în solo şi înapoi, sprijinite pe structura armonică a clapei bine puse în evidenţă - rezultatul este o unitate fără fisură. 

Wednesday, May 11, 2016

Despre preferințe și smerenie

Notă: Am publicat această postare (asupra căreia am operat schimbări minime) și la secțiunea de comentarii a unuia dintre protagoniștii clipului „Despre smerenie”.

A crede sau a nu crede in Dumnezeu e, desigur, alegerea fiecaruia. Credinta in Dumnezeul crestin presupune, in schimb, schimbarea propriei vieti, dar SI a vietilor altora. Pentru ca, spune Initiatorul acestei credinte, poate "muta muntii din loc". Si nu e vorba in primul rand despre muntii fizici - desi au fost si asemenea cazuri - ci despre muntii din inima fiecaruia. Crestinismul inseamna a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti. Si daca sustinem ca iubirea - intru Hristos, un pic diferita de sentimentalismul pe care adesea il definim cu acelasi nume - nu schimba nimic in viata celuilalt, inseamna ca totul e degeaba. Credinta crestina urmareste prin iubire "ca tot omul sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". Ceea ce, sa recunoastem, e o schimbare radicala fatza de starea actuala a lucrurilor. Atat despre schimbarile pe care le determina credinta.

Trupa Taxi a scos o piesa. Dan Teodorescu si compania cred ca Dumnezeu prefera lemnul. Foarte bine, e convingerea lor. Cam simplista, daca stau eu sa ma gandesc, dar e a lor. Dumnezeul in care cred eu, asa cum Il stiu/ stim din Scriptura, S-a nascut in iesle, dar a predicat intr-un templu construit in 47 de ani, daca nu ma insel. Credinta cea mai arzatoare s-a manifestat adesea in bisericutele de lemn din Maramures - aparute, fie vorba intre noi, dintr-o constrangere istorica, dar nu mai putin frumoase - dar si in catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol, locul de unde, printre altele, a pornit crestinarea slavilor, un grup nu tocmai mic de crestini, care a dat nu tocmai putini sfinti. Dar, in fond, "cred ca..." nu e o sentinta. Partea cu smerenia e mai spinoasa un pic. Avem si despre smerenie multe pilde. In Scriptura, in vietile unora dintre noi, in istorie. Eu imi amintesc de vames si de fariseu. Vamesul, dat exemplu de smerenie, statea si plangea si isi marturisea pacatele in fatza lui Dumnezeu. Singur, asa cum ne invata Intemeietorul credintei noastre, "intru ascuns, pentru ca Tatal vostru Care este intru ascuns sa va raspunda". Rugaciunea comunitara a Bisericii e altceva, taina celor "2 sau trei stransi in numele Meu", trairea in unire a jertfei de pe cruce, mereu reactualizata in spatii de diferite dimensiuni. Insa rugaciunea particulara se face in singuratate. Dar atunci de unde nevoia de confirmare? Cand vorbesti cu Dumnezeu - in credinta mea - confirmarea sau infirmarea trebuie sa vina de la El. Intr-un fel sau altul. Prin constiinta, prin duhovnic, nu intru in detalii. De ce ar trebui sa strangi 33 de oameni initial, apoi si mai multi, ca sa-ti sustina punctul de vedere? Hai sa trecem insa si peste asta. Sa spunem ca s-a creat o comunitate de gandire si de simtire. Dar cum de au fost alesi doar oameni cu impact mediatic? Nu spune lectia de smerenie sa nu te uiti la fatza omului? Daca Taxi scotea piesa pe cont propriu, n-as fi fost neaparat de acord cu mesajul, dar l-as fi inteles. Contradictia majora apare atunci cand strangi laolalta zeci de oameni cunoscuti, "vedete", despre care stii foarte bine ca au o anumita "priza" la public. Si aici nu mai e vorba despre smerenie, ci despre o miscare masiva de PR. "Credinta ar trebui sa fie treaba exclusiv personala a fiecaruia" - conceptie protestanta - spun unii, in schimb o parere despre credinta izvorata din smerenie trebuie difuzata pe scara larga si cu "modele" multe, care sa convinga lumea. Nu stiu, ceva nu se leaga. Suna un pic a “cred ca… dar uite cati mai cred cu mine, oameni pe care-i stiti cu totii“. Poate ca ne jucam un pic cu polisemia lui « a crede »…


Nu-i cunosc pe toti cei din clipul trupei Taxi. Doi imi sunt prieteni, cu alti doi ma mai salut pe la concerte. De ceilalti am auzit si eu, ca tot omul. Unora le-am vazut filmele, unora le-am ascultat muzica, altuia i-am citit niste carti. Acesta e cel care a spus ca e vorba aici de un mesaj poetic, care e prin excelenta ambiguu. La cat de multi sunt prietenii trupei Taxi, ar putea sa initieze chiar o petitie pentru ambiguitate. Pe cei mai multi nu-i stiam foarte preocupati de problemele de credinta, dar poate ma insel. Siguranta si coeziunea lor ma uimesc. Si, in fond, cine stie daca nu eu sunt cel in eroare: in fond, oricat m-as gandi si m-as framanta, marturisesc ca in afara de cele transmise explicit sau macar in parabole de Hristos, eu... nu stiu nimic despre preferintele lui Dumnezeu.