Un cântec pe săptămână - Graveworm, "Losing My Religion"

"Losing My Religion" e unul dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul pop-rock contemporan. Dar varianta aleasă de noi ilustrează, cred eu, mai bine decât originalul, sentimentul acut de rătăcire din versuri. În primă fază, preluarea italienilor de la Graveworm nu pare decât o variantă metal a celebrului cântec. Dar sentimentul rupturii, exprimat magistral prin vocea disperată şi prin riff-ul insistent, în formă continuu-melodioasă, definesc esenţa cântecului: un cântec de dragoste ce decade într-o pierdere a credinţei. Succesiunea de acorduri minore (uneori în minor natural, fără sensibilă, deci în conflict cu sistemul tonal) accentuează sugestia de ruptură. Nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit R. E. M. În schimb italienii de la Graveworm par să fi aprofundat toată trăirea pe care noi nu am ştiut să o citim pe când ne... pierdeam religia.

Un cântec pe săptămână - Dhafer Youssef, "Blending Souls and Shades (To Shiraz)", în concert la Izmir

Dhafer Youssef este un muzician tunisian, compozitor, solist vocal şi oud-ist. Remarcat încă de când era mic pentru excelentele sale calităţi vocale, părăseşte Tunisia şi se stabileşte întâi la Viena, apoi la Paris, iar între timp se iniţiază în jazz. Evoluţia artistică face din Youssef unul dintre cei mai originali muzicieni contemporani. Pe de o parte, sonorităţile moderne de jazz şi chiar rock îi sunt familiare, pe de altă parte compoziţiile sale integrează elemente tradiţionale de muzică incantatorie folosită de sufiţi (o ramură mistică a islamului) şi moduri şi melodii din zona arabă, dar şi din India sau Scandinavia. Cea mai recentă apariţie discografică a lui Youssef este "Birds Requiem" (2013), o capodoperă pe care suita cu acelaşi nume apare cu alte cântece intercalate - o îmbinare de moduri arabe şi improvizaţii mai degrabă europene. "Blending Souls and Shades (To Shiraz)" este una dintre piesele cele mai cuprinzătoare ale albumului, o mostră de world music dar şi un exemplu perfect de integrare a unor elemente diverse care dau un tot componistic de o omogenitate excepţională. Am ales varianta live dintr-un concert susţinut la Izmir în 2013, care de altfel merită urmărit integral.

 De remarcat sunt nuanţele, cu arcul dinamic ce porneşte de la un pianississimo ce va reveni în final, cu aceleaşi armonii ornamentate ale pianului. Vocalizele au o calitate incantatorie, cu melismele lor modale şi, după un început în registrul grav spre mediu, ne duc către impresionanta emisie în falset a lui Youssef. Crescendo-ul este imperceptibil şi merge firesc spre partea în care oud-ul şi pianul cântă la unison, urmând să li se alăture şi chitara. Totul capătă în acest context o aură de poezie plină de aluzii, o poveste orientală cu reflecţii mistice, însă şi o tentă cât se poate de pământeană, totul modulând apoi spre reflecţiile paralele din cultura euro-americană, aduse de solo-ul de chitară. De unde la început chitara apare cu nişte foarte discrete flageolete, solo-ul duce spre un rock progresiv complex, pentru ca în cele din urmă totul să se reunească în aceleaşi pasaje la unison.

Alături de Youssef în acest concert apar şi chitaristul norvegian de jazz Eivind Aarset, pianistul estonian Kristjan Randalu, (contra)basistul britanic Phil Donkin şi bateristul olandez de origine indoneziană Chander Sardjoe, toţi muzicieni de excepţie, prezenţi şi pe albumul "Birds Requiem".