Îmi amintesc până astăzi o scenă care mi-a provocat o repulsie violentă din
timpul manifestaţiilor din 2012. Mircea Badea, unul dintre cei mai slugarnici,
mai vulgari şi mai netalentaţi angajaţi ai unui trust de propagandă, ajunsese
în Piaţa Universităţii şi cânta: „Mai bine haimana decât trădător / Mai bine
ciumpalac decât dictator”. Lăsând la o parte mica modificare de text, provocată
de un apelativ lansat în acele zile de unul dintre adversarii pieţei, revolta
şi tristeţea mi-au fost pricinuite de faptul în sine: un cântec, naiv în felul
lui, dar purtător de speranţă, care fusese cândva imn al uneia dintre cele mai
curate mişcări de protest anticomuniste din secolul trecut, ajunsese acum în
gura unuia dintre cei mai virulenţi apărători ai celor împotriva cărora se
ridicase, în 1990, Piaţa Universităţii. Mircea Badea nu ştia şi următoarele
versuri – de unde le-ar fi ştiut?! – aşa că le repeta pe primele două, sub
privirile mute şi consternate ale fotografiei de pe crucea lui Cristian
Paţurcă.
Nu discutăm aici de ce ieşiseră oamenii atunci în stradă. Cert este că
multe dintre nemulţumirile lor erau legitime. În acelaşi timp, câştigătorul
politic al acestor mişcări era PSD. Plus asociaţii, adică Voiculescu şi tot
restul reţelei. Pentru că PSD nu mai este demult un partid, ci o reţea
naţională de interese şi de presiune, care are şi o aripă politică. În
politică, ba sunt unii în prim-plan, ba alţii. Cândva la butoane a fost
Hrebenciuc, iar lider-purtător de cuvânt Năstase, mai târziu locul celui din
urmă a fost luat de Ponta, acum amândouă poziţiile sunt ocupate de Liviu
Dragnea. La vârf şi la vedere, în aripa politică, au uneori loc lupte, unii
oameni sunt înlăturaţi, se schimbă figurile publice. Dar în reţea rămân cu
toţii, pentru că, dincolo de orgolii şi ambiţii politice, stau interesele care
îi leagă ca pe numeroasele iţe ale pânzei de păianjen. Iar Antena 3 a fost
permanent instrumentul odios de propagandă al reţelei. Minciuni făţişe,
exagerări, linşaje publice şi, mai presus de toate, osanalele înălţate permanent
propriilor ocrotitori şi finanţatori. Aşa s-a transformat un securist-profitor
în „dom’ profesor”, martir suprem al noii persecuţii politice. Aşa a devenit
Victor Ponta „salvatore della patria”, singurul apărător împotriva liftelor
păgâne reprezentate de Klaus Iohannis. Şi tot aşa, atunci când strada nu a mai
strigat ce voia stăpânirea, „oamenii cinstiţi”, „cetăţenii care muncesc”,
„poporul” s-au transformat în „putori”, „pierde-vară”, „haimanale”... iar
Mircea Badea a uitat partea cu „mai bine haimana”. Nu vorbesc despre mişcările
de stradă de astăzi. Amintiţi-vă de reacţiile lui Gâdea and co. în momentul
demonstraţiilor „Uniţi salvăm Roşia Montană”.
Şi acum vă rog pe voi, dragi cititori, să faceţi un efort de memorie. În
1989, oamenii s-au revoltat. Pe bună dreptate, împotriva uneia dintre cele mai
sinistre figuri ale istoriei României, dar şi împotriva foamei, a sărăciei, a
frigului, a fricii. Ceauşescu trebuia să cadă. Bine informaţi, câţiva oameni,
unii dintre ei cândva apropiaţi de cel ce stătea să se prăbuşească, au
încurajat mişcările de stradă – născute, repet, din cea mai firească şi mai
legitimă revoltă – au creat diversiuni, au lansat zvonuri false care au dus la
morţi reali şi, în cele din urmă, au confiscat revolta. Cine sunt? O ştiţi la fel
de bine ca mine – cei despre care am vorbit mai sus, atunci FSN, azi PSD.
Înseamnă acest lucru că revolta populară nu ar fi trebuit să aibă loc, că ar fi
fost mai bine dacă Ceauşescu rămânea la putere? Nicidecum. Dar cineva a
profitat de ignoranţa noastră şi ne-a confiscat revoluţia, a transformat-o în
lovitură de stat. Nu întâmplător am făcut acest exerciţiu de memorie. Astăzi,
cu ajutorul lui, putem fi mai puţin ignoranţi.
Ordonanţele nou-instalatului guvern sunt un abuz făţiş. Atât de brutal,
încât îţi vine să te întrebi dacă oamenii ăştia sunt proşti sau chiar se cred
invincibili. De pe vremea lui Năstase, care se băga nestingherit, cu
picioarele, în conţinutul jurnalelor radio, n-am avut parte de atâta aroganţă.
Însă, pe atunci, Năstase era cu adevărat cvasi-invincibil. Acum situaţia s-a
schimbat, dar majoritatea din alegeri pare să-l fi orbit pe noul artizan al
manevrelor reţelei, Liviu Dragnea. Nici măcar nu contează litera acestor
hotărâri – decisiv e principiul, acela al unei domnii samavolnice. Şi de aceea
reacţia străzii este justificată. Revolta este legitimă. Dar, ca şi în 1989, există
cineva care aşteaptă la cotitură.
Ion Iliescu spunea, în febra lui decembrie 1989, că mişcarea era îndreptată
doar împotriva unei familii dictatoriale, cea care, vă amintiţi, ar fi „întinat
nobilele idealuri ale socialismului”. În timp a încercat să-şi atenueze
vorbele, dar continuarea a demonstrat că a continuat să creadă nelimitat în
ele. Acesta a fost şi mecanismul care a declanşat Piaţa Universităţii: nu
pentru schimbarea regimului Ceauşescu cu o „democraţie originală” au murit
tinerii din decembrie 1989, ci pentru o libertate care avea printre condiţiile
sine quibus non „jos comunismul!”
De o asemenea conştiinţă au nevoie astăzi cei care ies în stradă. Instituţiile
justiţiei transformate în instrumente de presiune politică, imixtiunea
serviciilor secrete şi, ulterior, compromiterea lor, au fost fie promovate, fie
sprijinite, fie pur şi simplu acceptate de „ceilalţi”. De cei care se prezintă
astăzi ca alternativă, dar care nu sunt decât o altă reţea. Dincolo de ce se
vede, se dă astăzi o luptă internă între instituţii şi reprezentanţi ai
statului care îşi dispută controlul. Niciuna dintre cele două părţi nu are în
vizor interesul naţional. Măsurile abuzive se ciocnesc şi una dintre părţi
încearcă să dirijeze şi să confişte revolta legitimă a oamenilor. Nici
anticorupţia ridicată la rang de unică prioritate şi pusă în practică prin
călcarea în picioare a vieţii private, nici amestecul între puterile statului
nu sunt alternativa la samavolnicia PSD.
Şi nici Hotnews nu este alternativa la Antena 3. Singura diferenţă între
cele două este tonul civilizat, venit din partea unor ziarişti profesionişti,
al site-ului de ştiri. Altfel, avem aici parte de aceleaşi relatări
tendenţioase, doar cu semn opus. Şi asta nu de ieri, de azi. Tendinţa
jurnaliştilor de la Hotnews este evidentă de ani de zile, chiar dacă, în mod
şiret, articolele nu susţin până în pânzele albe oameni (deşi Traian Băsescu
până la un punct sau Monica Macovei au fost descrişi timp de ani de zile ca
apostoli ai purităţii), ci doar direcţia politică ce slujeşte perfect celei
de-a doua reţele, la fel de străină de interesele româneşti ca cea dintâi. Un
exemplu concret ne-a fost servit chiar zilele trecute, când Cristian Pantazi
anunţa într-un editorial că măsurile guvernului Dragnea ne pun în pericol
apartenenţa la UE şi NATO. Exagerarea nu este cu nimic mai prejos decât
istericalele lui Badea şi Gâdea despre „dictatura” lui Băsescu. Judecaţi
singuri: Uniunea Europeană încearcă să depăşească şocul provocat de Brexit şi
negocierile care, dacă planurile Theresei May decurg normal, vor începe pe 9
martie. Negocieri în care partea britanică promite un Brexit dur. În acelaşi
timp, noul preşedinte american, Donald Trump, lansează periodic acuzaţii la
adresa liderilor europeni şi ameninţă cu schimbări majore în sistemul de
cooperare politică, economică şi militară. Anul acesta urmează alegeri în mai
multe state UE, cu posibilitatea ca unele dintre ele să fie câştigate de
partide eurosceptice de dreapta, asimilate chiar extremei drepte. E la mintea
cocoşului că, în acest context, a spune că cineva din structurile de conducere
ale Uniunii se gândeşte în acest moment la excluderea României – una dintre
puţinele ţări fără partide anti-europene – e pur şi simplu o minciună
sfruntată. O încercare de manipulare. Sigur că există şi vor exista în
continuare semne dinspre Bruxelles care atrag atenţia asupra problemei statului
de drept şi a încălcării ce riscă să se nască din abuzurile actualului guvern.
Dar de aici până la excludere, distanţa este imensă – cât de la o ştire
obiectivă la un articol de propagandă. Asta trebuie să înţelegem: că în presă,
în lumina reflectoarelor şi în clasa politică există oameni care încurajează
aceste manifestaţii de stradă doar pentru a orienta lucrurile înspre reţeaua
lor.
Până la urmă, omul fără interese politice, cel care nu-şi doreşte decât
stropul de libertate promis, este victima unui suprem dispreţ. Dispreţul afişat
de pseudo-elita urbană, susţinătoare a tehnocraţilor şi a DNA sau a partidului
hipsteresc USR faţă de oamenii simpli, „ţărani”, „needucaţi”, „cocalari”. Şi
dispreţul actualilor guvernanţi pentru noile generaţii, „putori”, „răgălii”,
„drogaţi” şi, ei da, doar n-aţi uitat de Colectiv, „satanişti”. Din păcate,
acelaşi dispreţ vine mai nou şi din partea unor platforme zise conservatoare,
care au căzut în cumplita capcană a vorbelor patriotice mincinoase ale PSD şi
acuză de orbire diaspora, tineretul din corporaţii – tratat ‚ la grămadă ca
dispreţuitor al tradiţiilor – şi, în cele din urmă, pe protestatari. Da, este
adevărat că între timp s-au săvârşit şi multe alte abuzuri, unele poate mai
mari, multe de către „ceilalţi”, dar a spune că fiindcă atunci nu s-a protestat
nu trebuie să se protesteze nici acum este ca şi cum ai susţine că ar trebui să
lăsăm zăpada să blocheze străzile pentru că în trecut n-am strâns gunoaiele
care au provocat epidemii.
În tot acest tumult, poziţia cea mai echilibrată a venit din partea
Patriarhiei. Este amuzant cum, în funcţie de orientări, diferitele organe de
presă au accentuat o parte sau alta a mesajului venit de la reprezentanţii
Bisericii. Dar valoarea lui constă tocmai în echilibru: lupta împotriva
corupţiei „trebuie continuată”, dar „nu trebuie folosită în scopuri politice
partinice”. O condamnare elegantă a ambelor reţele. Şi care ar putea şi ar
trebui să devină manifestul asumat al mişcărilor de stradă: împotriva
abuzurilor PSD-ului şi în acelaşi timp împotriva folosirii statului de drept ca
pretext pentru presiunile exercitate de o politică antinaţională care, în cele din
urmă, încalcă nonşalant, când propriile interese o cer, acelaşi stat de drept
în numele căruia susţine că luptă. Trebuie să ieşim în stradă cu conştiinţa
curată, dar ştiind că cineva din spate ne încurajează acum pentru a profita mai
târziu. Dar nu suntem, aşa cum a spus-o un lider PSD, arogant şi dispreţuitor
după cum le e firea celor ca el, „poporul lui Iohannis”. Şi bine ar fi să nu
uităm niciodată acest lucru şi să-l înţeleagă şi guvernanţii noştri abuzivi, şi
preşedintele Klaus Iohannis însuşi.