Monday, March 7, 2022

Oportunităţi ratate şi soluţii ignorate în războiul ruso-ucrainean. Guest post: Marian Serafim (jurist, Bruxelles)

 

Câteva cuvinte despre Rusia și Ucraina care nu vor folosi la nimic.

Mai întâi, trebuie să putem face diferența între explicare și justificare. Înțelegerea unei situații trebuie să fie cât se poate de neutră și să premeargă oricărei concluzii. O situație ce e imposibil de justificat din punct de vedere moral, așa cum este invazia Ucrainei, este în același timp ușor de explicat din perspectiva evoluțiilor din ultimii ani.

E extrem de grav că un stat atacă alt stat în Europa. Nu, nu este deloc prima dată de la al Doilea Război Mondial încoace. În același timp, actualul atac rusesc era perfect predictibil. Putin este corupt, rău, lipsit de scrupule, dar extrem de calculat atunci când e vorba de acțiuni politice, pentru că viața ta depinde de asta atunci când ești în vârful unei structuri de putere dincolo de alt control decât cel al superiorității brute asupra celorlalți. E greșit a privi acțiunile lui prin prisma vreunei nebunii. Este bolnav de putere – toți liderii sunt, sigur, cu boala în diverse stadii de gravitate – dar acționează calculat. Fiind calculat, el este previzibil.

Da, Putin a mers cu atacul dincolo de ce se aștepta inițial toată lumea occidentală să se întâmple – cel mai probabil mizând chiar pe efectul surpriză. Atenție, toți știau de această mișcare (nu și de amploarea ei exactă) a Rusiei și, deși ar fi avut mai multe mijloace de a veni în întâmpinarea măcar a unei părți din preocupările Rusiei, au preferat să lase această a doua invazie a Ucrainei să se întâmple. De ce? Pentru că Ucrainei întregi sub influența Rusiei i-a fost preferată o Ucraină fărâmițată cu o parte sub influență occidentală, prețul fiind ruperea teritoriilor de către Rusia, a cărei reacție se vedea venind de 15 ani, știindu-se că Ucraina este linia roșie defensivă pentru Rusia, motiv pentru care Putin a și făcut special un drum în 2008 la București la summit-ul NATO pentru a o spune cu subiect și predicat (la fel pentru Georgia). Nu vorbim despre cinismul doctrinei Noii Rusii, ci despre o serie de evenimente ușor de anticipat. Putin la început a dorit să fie tratat ca egal. În loc de a se fi dat bani numai pe resursele rusești, mai bine s-ar fi investit în această relație cu mai multă inteligență. Nu numai că Putin s-a identificat treptat, în competiția cu Vestul și în cea internă, cu un nou țar sau lider autoritar, dar și în politica externă a fost încurajat să ocupe acea poziție. Un fel de self-fulfilling prophecy de ambele părți.

Care ar fi fost variantele? Se știau îngrijorările Rusiei: aderarea Ucrainei la NATO (apogeul extinderii), absența unor garanții de securitate din partea SUA/NATO în Europa. Soluția: susținerea unui guvern ceva mai diplomat la Kiev în privința apropierii de Vest, plus pornirea unor negocieri care să arate Rusiei că e înțeleasă îngrijorarea ei privind securitatea în condițiile avansării NATO, negocieri ce puteau să dureze și 20 de ani, perioadă în care lucrurile să se așeze, să slăbești dependența maladivă a unor europeni de Rusia și să găsești instrumentele cele mai potrivite de sporire a încrederii. S-a preferat sfidarea, marginalizarea rușilor, pregătirea armatei ucrainene de către mercenari americani etc. Dacă bagi bățul prin gard trebuie să te și pregătești de eventualitatea de a fi capsat. O cacealma forțată până acolo unde ea a devenit evidentă pentru adversar, care a umflat potul, știind că nimeni nu va risca un război mondial pentru apărarea Ucrainei. O mare imprudență, cinism față de ucraineni și o greșeală politică de partea Vestului – dacă rezultatul nu este cumva unul dorit, căci acceptat este.

Din fericire, Rusia nu mai are colții de altădată, dar un animal slăbit e de multe ori mai periculos. Cert este că Rusia nu a dorit distrugerea Ucrainei și iarăși este cert că Rusia nu are puterea și nici dorința de a ocupa întreaga Ucraină și a o controla, cu atât mai puțin să amenințe cu adevărat țările din jur. Singurul element surprinzător, avansarea spre Kiev, are trei posibile explicații: forțarea căderii guvernului, adăugarea unui element în plus de negociere sau distragerea atenției de la acțiunile din est și sud, unde se află adevăratul interes strategic – unirea Rusiei cu Crimeea (deja, se pare, realizată) și a Crimeei cu Transnistria pe țărmul Mării Negre. Asta nu înseamnă că situația Kievului nu se poate înrăutăți. De negocieri va depinde soarta viitoare a Kievului și pe unde se va trasa granița între Ucraina occidentală și cea rusească, frontieră deja practic imposibil de evitat. Cert este că fără un război NATO-Rusia (deci mondial, deci ultimul lucru dorit de oricine de pe pământ) ceea ce e acum ocupat de Rusia în sud și est nu va mai reintra în componența Ucrainei ca stat unitar (de fapt, nu mai poate fi vorba de Ucraina ca stat unitar) – din fericire, toți par să excludă varianta confruntării NATO-Rusia, așa cum se și anticipa, ceea ce exclude și pericolul nuclear. Dacă ne uităm la declarațiile mai multor înalți reprezentanți politici și militari, va urma o nouă împărțire a Europei de o parte și de alta a unei noi cortine de fier. Aceasta va veni cu costuri foarte serioase nu numai pentru ruși – de fapt, mai obișnuiți cu lipsurile și capabili să se întoarcă spre China – ci și pentru Europa occidentală, ce va plăti mult mai scump gazul și produsele agroalimentare. Mai mult, logica excepționalismului woke și regimul neomarxist corporatist neoliberal de control și supraveghere testat cu ocazia pandemiei nu doar că va adăuga Rusia (alături de a sa Ortodoxie?) pe lista cancel culture (deja vedem asta), dar va face ca viața la vestul cortinei să fie poate la fel de constrângătoare ca cea de la estul ei. Societate anti-creștină metaversată versus autoritarism și sărăcie – nimeni nu câștigă de aici în afară de miliardarii lipsiți de scrupule, potentați cu vise mesianice de o parte și mafioți de cealaltă.

Dacă ultima parte e o speculație, ce rămâne sigur e că, o dată ce Rusia a intrat în Ucraina, nu va mai ieși, iar eforturile Occidentului de a trimite armament și de a impune sancțiuni Rusiei nu fac decât să hrănească animalul războiului, să-i arunce ucraineni într-o luptă pe care nu au cum s-o câștige și să mizeze pe o victorie prin obosirea adversarului, adică în timp și cu multe pierderi de vieți omenești. De aceea, trebuia evitată intrarea Rusiei în Ucraina, lucru perfect realizabil. De aceea, ce trebuie acum făcut e să forțezi Rusia să stea la masa negocierilor, dar iată că Vestul fuge de negocieri. Ar trebui să existe două obiective majore ale Vestului în înfruntarea cu Putin: primul și cel mai important – războiul să nu depășească granițele Ucrainei, pentru că automat ar deveni unul mondial; al doilea, să reducă la maximum numărul de victime din Ucraina. Primul e sabotat (indirect) prin răspândirea panicii dar pare urmărit prin toate măsurile luate (deci propaganda e orientată spre identificarea unui adversar, nu spre un efort de război) și al doilea e sabotat prin alimentarea conflictului ruso-ucrainean cu arme și declarații. Având în vedere nivelul la care e încrederea reciprocă în acest moment, graba trebuie să fie în construirea de poduri, nu în înarmare, ce efectiv nu poate salva mai nimic acum. Prin dialog se evită escaladarea și butonul nuclear, nu răspândind panica prin același mecanism de manipulare a fricii folosit în pandemie. Continuitatea dintre cele două crize este prea evidentă pentru a nu se recunoaște noul model de conducere, în care populația nu mai are nimic de spus, i se varsă propagandă și frică pe gât până devine catatonică și societatea devine un tehnotarism, diverși experți, ba sanitari, ba militari, nealeși și în deplină impunitate, decizând soarta tuturor. Pare că, în final, toți actorii mari au cel puțin în parte ce și-au dorit – Rusia-cordon de securitate; SUA-marginalizarea Rusiei, o piață de desfacere pentru complexul militaro-industrial și controlul relației ruso-germane; Germania-păstrarea alimentării cu resurse; Franța-titlul de arbitru (dacă va exista o pace, va fi probabil sub egida lui Macron); și arhitecții noii lumi…o nouă lume. De suferit, suferă ucrainenii și, apoi, vecinii lor, inclusiv noi, care în loc să mergem spre unire ne trezim că avem o Transnistrie legată direct terestru de Rusia.

Probleme extrem de grave au mai fost în Europa – ocuparea Cehoslovaciei, Iugoslavia, ocuparea de către Turcia a Ciprului de Nord, deci teritoriul altui stat NATO etc. Ce e diferit acum este că se dorește folosirea acestui moment pentru instaurarea unei noi separații, a cărei linie corespunde maximului a ceea ce putea SUA atinge în termeni de influență în Europa fără a intra în război direct cu Rusia, deci o consfințire a unei victorii, în final. Care este o victorie a libertății, dar care și marchează probabil transformarea ei în altceva, într-un „lagăr al libertății” marcat de un soi de mccarthyism ce acum e deja propagat inclusiv în școli. Pentru că la pachet va veni ceea ce iarăși știm că va veni, la fel cum știam că va urma atacul în Ucraina: benzina va fi probabil 30 de euro în 15 ani, hrana va fi considerabil mai scumpă, puterea de cumpărare va scădea. Și vom da vina pe Rusia pentru toate acestea, la fel cum vom da pe ea vina pentru ceea ce ne facem singuri prin politicile „eco”: tranziția energetică ce ne va da inflația „verde” care va crește factura la energie a companiilor, va duce la prețuri exorbitante la pompă și pentru alimente, într-un moment în care gospodăriile se luptă din greu să-și păstreze puterea de cumpărare. Va urma pauperizarea, va fi adâncit controlul din pandemie, cu accese totalitare pe care încă nu suntem în stare să le anticipăm. Să nu uităm și că plandemia și Ucraina sunt, poate, repetiții pentru ce vor aduce ecologismul radical și ocuparea Taiwanului de către China. Nu văd cum UE și SUA vor putea aplica atunci același tratament Chinei cu ce aplică acum Rusiei.

Kennan, părintele politicii de „containment” față de URSS zicea în 1998 că extinderea NATO este începutul unui nou Război Rece și că rușii vor reacționa gradual din ce în ce mai agresiv. Acum asistăm la instalarea acestui nou război rece cu cortina trecând prin mijlocul Ucrainei. Da, am beneficiat din plin de această extindere și nu trebuie să fim cinici și să nu ne pese de Ucraina dacă noi suntem cu sacii în căruță (cel puțin aparent). Desigur că nu am vrut să interiorizăm declarații ca cea a lui Kennan, pentru că ne-am câștigat cu sânge dreptul de a alege. Dar lumea nu este un loc în care binele învinge, cu atât mai puțin lumea politică. Dacă istoria adevărată rămâne a celor care încearcă să înfrunte stricăciunea lumii, lume care este sub comanda știm noi cui, creându-și o familie și apărând ceea ce îi e sfânt, istoria din manuale e cea decisă de oameni mai mult sau mai puțin bolnavi de putere și nu putem schimba asta. De aceea, dacă pretenția alegerii alianțelor este una justificată, la fel de reală și încă și mai greu de ocolit este conjunctura internațională. Trebuie să fim conștienți de costurile unor acțiuni – pentru România și multe alte țări târgul a fost net câștigător, pentru Republica Moldova cam la mijloc și pentru Ucraina tinde să fie net în defavoarea ucrainenilor și apoi și a noastră. O ieșire de sub tutela unei puteri nu poate fi pașnică decât dacă puterea respectivă este în declin semnificativ, nu atunci când cucerește teritorii. Iar o prăbușire a Rusiei, dacă va avea loc, va fi cu foarte multă suferință. Oricum, speculațiile că mafia din jurul lui Putin îl va detrona din cauza sancțiunilor sunt ridicole - invazia nu este în primul rând acțiunea lui Putin, ci cea a unei puteri ce acționează pentru păstrarea influenței.

Nu cred că există riscul unei escaladări, dar este evident că, mai ales în condițiile în care miza a fost ridicată prin apropierea de Kiev, suntem în primul rând în mâinile lui Dumnezeu, de o parte fiind agresivitatea vechiului vecin și pe de cealaltă calculul destul de cinic al aliaților. Nu am reușit să ne apărăm interesul, nici măcar să-l prezentăm, de fapt. Să prevenim o atât de păguboasă politică în zonă cu consecințele pe care le vedem, măcar să fi încercat. Cel mai rău pentru noi este că o arhitectură de securitate se bazează pe o imagine proiectată a securității. Asigurările de securitate sunt mult mai importante în menținerea păcii decât în desfășurarea războiului. NATO vs Rusia e un stand-off în care cheia este amenințarea proiectată de potențialitatea de fiecare parte. În momentul în care cărțile încep să fie jucate, când se trag gloanțe, multe din aceste amenințări încep să apară în altă lumină, adevărata valoare este de cele mai multe ori sub cea licitată. Evitarea confruntării directe NATO-Rusia pentru o miză precum Ucraina riscă să fie un precedent chiar pentru un stat NATO – merită să faci război nuclear pentru o țară, chiar și membră NATO? Și așa Articolul 5 apare în altă lumină. Și din acest motiv ar fi trebuit evitată prin diplomație această invazie.

Scurtă divagație. Ceea ce este sfânt pe lumea asta este omul – nu prin ceea ce e el din punct de vedere material, trupesc, unde este asemenea animalelor, ci în primul rând prin ceea ce este el din punct de vedere spiritual. Orice deviere a acestui accent duce la înrobirea omului – fie că punem mai presus de om statul, colectivitatea, confortul, puterea etc. Rusia pune statul (mafiot), Vestul pune bunăstarea (evident, variantă infinit mai bună, dar tot insuficientă) și ambele pun puterea. În cazul Rusiei, e cea a lui Putin și a mafiei, în cazul Occidentului este cea a potentaților financiari, în ambele cazuri abuzul de putere nu poate exista decât atunci când acumularea ei este suficient de mare. O lume în care poporul încă își mai poate exercita influența asupra conducătorilor săi este o lume ce nu va merge la război pentru orgolii mărunte și stupide exacerbate de o putere supradimensionată, nu va privi războiul ca pe o simplă armă în slujba propriului egoism atât de gonflat încât nici măcar distrugerea lumii nu mai pare un mijloc prea mare pentru afirmarea lui.

După cum spunea acolitul unuia dintre dictatorii care au însângerat veacul al XX-lea: “Sigur că oamenii nu vor război. Dar, până la urmă, conducătorii ţării hotărăsc politica şi este mereu simplu să-i tragi pe oameni după tine, indiferent că este vorba despre o democraţie, o dictatură fascistă sau un parlament sau o dictatură comunistă. Cu sau fără vot, oamenii pot fi supuşi mereu comenzii conducătorilor. Este uşor. Tot ce trebuie să faci este să le pui că sunt atacaţi şi să-i denunţi pe pacifişti de lipsă de patriotism şi pentru că ar expune ţara unui pericol mai mare.” (Hermann Goering)