Anul acesta Body Count şi-a făcut încă odată apariţia, cu un album care are
toate şansele să fie socotit cel mai bun din istoria trupei. Cumva grupul metal
al lui Ice T a făcut parte din povestea maturizării mele, dar până acum doar
prin admiraţia altora şi prin faptul că piesele se pretează excelent la un
moshpit în care intrăm din ce în ce mai rar. Nu am putut privi niciodată piese
ca „Body Count”, „There Goes the Neighborhood” altfel decât ca pe nişte
manifeste scandate eficient, dar fără soliditatea pe care o aştept de la o
trupă metal; iar „KKK Bitch” sau „Voodoo” mă făceau să râd şi cam atât – metal for
fun, but not really good metal, cu alte cuvinte. Şi m-am mirat când l-am auzit
pe Ice T cântând pe „Hey Joe”. „Bloodlust”
(2017) pare să mă contrazică: îmbinarea între rap şi metal a ajuns la apogeu. Riff-urile
au căpătat consistenţă, Ice T rămâne acelaşi rapper pur dar, pe alocuri, pare
să fi preluat ceva din furia lui Tom Araya. Tema refrenului de pe „Civil War”
are un pic din riff-urile „monolitice”, simple şi apăsătoare în acelaşi timp
ale lui Tony Iommi, iar intrarea în solo putea la fel de bine să figureze pe un
album Slayer. Această piesă – care deschide albumul pomenit – descrie starea
conflictuală din America în termeni tipici pentru Body Count / Ice T, dar
reuşeşte să păstreze, la nivelul versurilor, un anumit echilibru, astfel încât
un spectru mai larg de ascultători să se poată regăsi în ea. Şi, în fond,
constatarea este întărită de cei doi protagonişti, altfel opuşi în crezurile
lor politice: pe de o parte Ice T, susţinător al unei perspective destul de
stângiste, şi invitatul său, cel care face solo-ul de chitară şi pe care îl veţi
recunoaşte în vocea crainicului de la începutul pieţei: conservatorul,
tradiţionalistul şi inconfundabilul Dave Mustaine.
Componenţa Body Count de pe albumul „Bloodlust”:
Ice T – voce; Ernie C – chitară, backing vocals; Juan of the Dead – chitară
ritmică, backing vocals; Vincent Price – bas, backing vocals şi voce pe o
surprinzătoare preluare după Slayer; Ill Will – tobe; Sean E. Sean – sample-uri,
backing vocals; Little Ice – backing vocals. Invitaţi pe câte o piesă sunt, pe
lângă Dave Mustaine, Max Cavalera şi Randy Blythe de la la Lamb of God.