Tuesday, June 12, 2007

Ce facem cu cerşetorii

"Nu sponsorizez parazitismul." "Să meargă la muncă." "Am văzut eu în Filantropica unde se duc banii." etc etc etc. Aud mereu aceste replici, care pot părea uneori justificate. Şi totuşi, întrebarea rămâne: le dăm sau nu le dăm? Dau aici răspunsul Sfântului Ioan Gură de Aur, mai elocvent decât orice aş putea spune eu însumi.

"...de s-ar apropia cineva cerând un ban, îl batjocorim, îl vorbim de rău şi-l numim şarlatan. Şi nu te înfricoşezi, omule, nu ţi-e ruşine să-l numeşti şarlatan fiindcă îţi cere un colţ de pâine? Dar dacă el dă năvală asupra ta, tocmai pentru aceasta e vrednic de a fi miluit, fiindcă este atât de flămând încât este silit a se îmbrăca cu o asemenea mască. Dar şi aceasta este tot vina cruzimii noastre, fiindcă dacă noi nu suferim a le da cu uşurinţă, atunci şi ei se văd siliţi a inventa tot felul de metode ca să amăgească neomenia noastră, şi să înmoaie sălbăticia care ne stăpâneşte. De altfel, dacă ţi-ar cere argint şi aur poate că ai avea vreun cuvânt de îndoială. Dar când el se apropie spre a-ţi cere hrana de trebuinţă, de ce mai filosofezi degeaba, de ce-l mai descoşi în zadar, acuzându-l de lene şi trândăvie? Dacă ar trebui să se spună acestea, apoi nu altora, ci nouă înşine ar trebui să ne fie spuse. Când tu te apropii de Dumnezeu şi-I ceri iertarea păcatelor, adu-ţi aminte de aceste cuvinte, şi vei cunoaşte atunci că mai cu dreptate ar fi ca tu să auzi asemenea cuvinte din partea lui Dumnezeu, decât săracul din partea ta. Cu toate acestea, Dumnezeu n-a zis niciodată către tine astfel de vorbe, precum: 'Fugi, pleacă de aici, căci eşti un şarlatan de vreme ce, intrând mereu în biserică şi auzind poruncile Mele, totuşi când te duci în târg preferi înaintea poruncilor aurul, şi cârdăşia necurată, şi pofta şi toate celelalte răutăţi. Acum, când te găseşti înaintea Mea, eşti smerit, însă după rugăciune eşti insolent, crud şi neomenos. Scuteşte-Mă deci de aici şi să nu mai vii niciodată!' De acestea, zic, şi de mai mari decât acestea am fi vrednici să auzim din partea lui Dumnezeu, şi totuşi pe nimeni n-a batjocorit în aşa fel, ba mai mult, îndelung rabdă şi toate cele ale Sale le împlineşte şi ne dă chiar mai multe decât cerem.
Acestea cugetându-le, iubiţilor, să potolim foamea săracilor, chiar de ar da năvală când cer, căci şi noi avem nevoie de mântuire, de iertare, de iubire şi de milă multă. Nu este posibil să ne mântuim în alt mod, dacă vom examina cu exigenţă faptele noastre, ci în mod necesar vom fi pedepsiţi şi ne vom pierde cu totul. Să nu ne facem judecători aspri ai altora, ca nu cumva şi nouă să ni se ceară socoteală aspră pentru faptele noastre căci avem păcate mai presus de orice iertare. Când noi miluim pe săraci, ne miluim mai cu seamă pe noi care am păcătuit în fapte neiertate, şi astfel vom strânge şi pentru noi o astfel de milă. Oricât ne-am trudi noi, niciodată nu vom putea să arătăm o asemenea iubire de oameni, pe câtă ne este de trebuinţă nouă a avea din partea lui Dumnezeu. Deci cum nu este absurd ca noi, care avem atât de mare nevoie de iubirea Lui de oameni, să ne facem controlori aspri ai fraţilor noştri şi să lucrăm totul împotriva lor? Prin asemenea fapt, tu nu doar l-ai declarat pe acela ca nevrednic de binefacerea ta, pe cât te-ai declarat singur ca nevrednic de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Cel ce controlează cu amănunţime pe fratele său, cu atât mai mult va fi el însuşi controlat şi cercetat de Dumnezeu. Deci să nu grăim împotriva noastră prin asemenea vorbe, ci când săracii se apropie de noi, fie stăpâniţi de lene sau trândăvie, noi să le dăm. Fiindcă şi noi păcătuim de multe ori din cauza lenevirii, ba chiar totdeauna, şi totuşi Dumnezeu nu ne pedepseşte imediat, ci ne acordă un termen de pocăinţă, hrănindu-ne în fiecare zi, certându-ne, învăţându-ne şi toate înlesnindu-ni-le, ca astfel şi noi să imităm mila Lui cea mare. Să sfârşim deci cruzimea aceasta, să scoatem din noi sălbăticia, căci mai mult nouă înşine ne facem bine decât altora. Acestora le dăm poate argint (bani -n. n.), pâine şi haină, însă nouă ne strângem mai dinainte slava aceea pe care nici nu e cu putinţă a o reprezenta prin cuvânt. Căci noi, primind trupuri nestricăcioase, împreună ne vom slăvi şi împreună vom împărăţi cu Hristos."

Vă rog să citiţi cu atenţie tot înainte de a face eventuale comentarii.

7 comments:

Anonymous said...

Cred ca "termenul de pocainta" este unul dintre acele... scurtcircuite pe spinarea oricarui crestin. si nu atat o scurgere de timp, obiectiva, cat un "spatiu temporal" in care picura, zilnic, cate un pacat. Cu voie sau fara voie. Cu fapta sau cu gandul. sa ne rugam zilnic sa petrecem cu folos "termenul de pocainta". si sa se prelungeasca :)

Anonymous said...

Nu stiu de ce articolul asta mi-a adus aminte de versurile astea...

http://www.azlyrics.com/lyrics/everlast/whatitslike.html

Anonymous said...

As incepe cu faptul ca mi-ar fi placut sa expui problema cu cuvintele tale. Dar cred ca am prins ideea si asa.

Din principiu, nu dau bani la cersetori, indiferent de cata mila imi inspira. Cand vad un invalid, un batran sau un copil care cerseste, prefer sa-i dau (daca am la mine) sau sa-i cumpar ceva de mancare decat sa-i dau bani. De ce? Pentru ca stiu ca e o posibilitate de 95% sa nu-i foloseasca lui, ci altuia. Nu stiu ce tata betiv si bataus sau ce mama curva si drogata au copiii pe care-i intalnesc in metrou (si asta in cel mai bun caz).

Anul trecu, cand veneam de la munca, aproape zilnic vedeam 3 pustoaice la cersit pe ruta Victoriei - Semanatoarea. Erau blonde, frumusele, ingrijite si curate, una la vreo 14 ani, una la vreo 8 si una la vreo 5. Nu se milogeau, nu spuneau cat de bolnavi le sunt parintii, nu incepeau sa cante fals cum fac altii. Pur si simplu stateau acolo. Bani mi-am spus de la inceput ca nu le dau. Dar cand am vazut ca le intalnesc aproape zilnic, aveam grija sa-mi ramana ceva din pachetul de la munca. Prima data le-am dat trei banane, a venit cea mica de le-a luat si am vazut in ochii ei o bucurie mai mare decat pentru toti banii pe care-i primeau de la alti calatori. Cred ca prima data in multi ani cand am dat bani a fost acum cateva zile, la o pustoiaca ce canta superb la vioara in pasajul Victoria.

Dar tot acum cateva zile a intrat in metroul in care eram eu un tip, de vreo 21 de ani, inalt, bine facut, care a inceput deja clasica "suntem 14 copii, mama e bolnava, tata lucreaza pe mai nimic etc. etc. etc.". Pai daca e asa, tu, ditamai calul, de ce cersesti prin metrou in loc sa muncesti in timpul asta? Ca doar esti tanar, sanatos si in putere! Raspunsul e simplu: astia-s bani destul de multi si usor castigati.

La o faza asemanatoare am asistat acum vreo doi ani in tramvaiul 41: tot un tanar, tot in putere, tot la cersit. Si o femeie ii spune: "Am nevoie de oameni zilele astea sa mut mobila, vii sa ajuti?". Raspunsul: "Pai ce, cucoana, sa fac efort pe caldura asta?".

Da, sunt si oameni nevoiasi, bolnavi, batrani, inapti de munca. Da, sunt multi care cersesc pentru ca asta le-a ramas ca ultima posibilitate (era acum cativa ani o batrana care statea langa usa unei biserici, tinea mana intinsa si nici nu se uita la tine de rusine ce-i era). Si astora le-as da de mancare sau de imbracat, decat bani care sa ajunga la altii sau sa-i dea ei pe bautura si tigari. Dar cand vad ca oameni care pot munci prefera sa cerseasca, si eventual mai cara si un copil mic dupa ei prin soare si praf ca sa sporeasca mila trecatorilor, ei bine mi se urca sangele la cap, i-as culege pe toti si i-as baga la munca in folosul comunitatii contra casa si masa. A, si sa nu-mi spui ca cersesc in loc sa munceasca pentru ca nu-si gasesc de munca - aiurea, se gaseste, chiar si ca zilier. Dar deh, munca e grea pe bani nu tocmai multi...

Faza e ca atunci cand le oferi, asa cum spui tu, un colt de paine, multi cersetori iti mai spun si ceva de dulce. Ar prefera acei "arginti". Mi s-a intamplat, si de atunci nu mai dau mancare puradeilor colorati (nu-s rasista, dar statistica, bat-o vina...).

Prefer sa dau de pomana haine, incaltaminte si altele atunci cand sunt zone lovite de calamitati sau, cum facem de cativa ani la noi la facultate, strangem bani inainte de Craciun, cumparam jucarii si dulciuri, si le ducem la un orfelinat. Prefer asa, sincer. Sau cum face bunica-mea pomana pentru barba-su (care a fost sofer de camion): pregateste farfuriile si in loc sa le imparta la cimitir, opreste camioane sau tiruri si le da soferilor.

Raspuns la intrebarea ta, care sa fie general valabil, nu am. Solutii ar fi, dar daca am avea si noi institutii de protectie sociala asa cum au altii.

Anonymous said...

Prefer sa ma cerceteze Dumnezeu mai atent.
Pomana? Da in stilul amintit de Mad. Bani nu. Nu incurajez aceasta practica. BAni pt. ajutor social sunt platiti lunar la stat, cel care ar trebui sa se ocupe de aceasta problema. Daca statul nu reuseste mai exista Biserica. daca aceasta prefera mai mult filozofia si mai putin fapta atunci ...
Oricum cu cat oameni o sa prefere sa dea alimente sau haine si nu bani o sa dispara si crezul in "mafia ascunsa" din spatele cersetorilor sau lenea colectiva.

Pt. cei care nu sunt deacord cu ce am expus, o sa public in curand pe blog numarul de cont unde puteti sa-mi trimiteti mila (aka bani) ca sa nu trebuiasca sa vin peste voi in casa sa cersesc.

Sal,

L.

Paul Slayer Grigoriu said...

Niciodata institutiile nu rezolva probleme, si oamenii. Ce ridicoli vom parea cand Hristos, intrebandu-ne de ce nu L-am hranit, va primi de la noi raspunsul: "Nu e vina mea, Doamne, institutiile de protectie sociala nu si-au facut treaba".
Iar Biserica - Biserica suntem noi. Asa e in Ortodoxie, asa e in Scriptura.

nebunu said...

mad are perfecta dreptate, cat despre faza cu "filantropica", e cam reala Paulica...

Dana Ioana said...

Frumos......ma gandesc ca nu de putine ori si eu m-am intrebat ce s-a intamplat cu banii pe care i-am dat,lucru care nu ar fi trebuit facut.Si tot asa,au fost cateva si datile in care ceea ce am dat nu a fost dat cu draga inima,sa ca mai bine ma abtineam.Recunosc ca si pe mine ma intristeaza cand aud comentariile facute de cersetori nemultumiti,pentru ca mi-ar placea sa imi dea mai bine o binecuvantare,si....sa ma bucur si eu ca am ajutat.Dar nu asta ar trebui sa urmarim noi,nu cred ca ar trebui sa vanez multumiri.Ar fi bine daca ne-am putea aminti ,atunci cand daruim ceva,ca Domnul IIsus a zis ca atunci cand dam milostenie fratilor nostri(pe care,serios,de cate ori ii privim ca pe niste frati?),Lui Ii dam.Dumnezeu sa ne lumineze,si pe noi,cei carora ni se cere,si pe cei care ne cer.