Monday, September 16, 2013

Un cântec pe săptămână - The Ruts, "Babylon's Burning"



Anul 1979. Tinerii muzicieni de la The Ruts, şcoliţi prin alte trupe şi în alte genuri, se pregătesc de lansarea albumului de debut, „The Crack”. „Babylon’s Burning” a apărut deja pe piaţă ca single, iar trupa a fost promovată de un admirator celebru, DJ-ul BBC John Peel, unul dintre primii oameni de radio care au difuzat rock psihedelic şi progresiv, dar şi trupe extreme, precum Napalm Death sau Carcass. The Ruts practică un punk în care înglobează pasaje experimentale – în special de reggae şi dub – cu o ştiinţă a melodiilor simple şi agăţătoare. Aici auzim o temă excelentă de bas, preluată şi de chitară, iar echilibrul şi evoluţia melodică firească dintre strofă şi refren fac din acest cântec unul memorabil.



Muzicienii se numesc Malcolm Owen (voce), Paul Fox (chitară), John „Segs” Jennings (bas) şi Dave Ruffy (tobe). „The Crack” e practic singurul album lansat în această componenţă. Coperta albumului, care apare în filmarea pe care v-o propun, este realizată de pictorul şi ilustratorul englez John H. Howard. Încă o trupă pe care am descoperit-o prin prietenul şi colegul meu de trupă Matei.

No comments: