Seară de iarnă în Praga (Bucureşti - Cracovia şi retur, 1)

A doua zi de Crăciun. Soborul Maicii Domnului şi Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. După Sfânta Liturghie, rugăciunea de drum şi câteva sarmale mâncate în grabă, pornim spre aeroport. Prima parte a drumului ne va duce la Praga – oraş pe care îl notăm pe lista viitoarelor călătorii – de unde urmează să luăm legătura spre Cracovia.
Nu ştiu dacă ar trebui să trec Czech Airlines pe lista neagră a companiilor de zbor ce trebuie evitate, sau pe o „listă albă” a celor care-şi repară, pe cât pot, greşelile. „There is no flight to Krakow tonight, it was cancelled some months ago”, ne anunţă blonda de la biroul de transferuri. Apoi ne spune că, până la avionul de a doua zi, avem casă şi masă la Marriott-ul de peste drum de aeroport.
Odată rezolvate problemele administrative – cazare, masă, telefon la Cracovia că întârziem – luăm un autobuz care ne duce la gară şi de aici o pornim agale pe străzile Pragăi. Noaptea s-a lăsat deja peste oraşul învăluit de iarnă. Din felinare lumina cade pe clădirile somptuoase. E clar, suntem în străinătate, simt acel parfum imaginar care mă face să iubesc atât de mult călătoriile într-un anumit spaţiu şi, în acelaşi timp, să îmi simt propria ţară ca pe singurul „acasă” permanent. Bulevardul larg ne duce către unul dintre târgurile de Crăciun cărora insist să le spun „Weihnachtsmarkt”, pentru că le-am întâlnit cel mai des şi în forma lor cea mai frumoasă în spaţiul de influenţă germană, de la Berlin până la Budapesta şi de la Praga până la Cracovia. Dar să nu anticipăm.
Trecem printre căsuţele de lemn luminate şi din care ies aburii de la cârnaţi şi vin fiert, aruncăm un ochi pe suvenirurile de la tarabe şi mergem mai departe.
Hălăduim pe străzi şi respirăm atmosfera de sărbătoare. Clădirile sunt elegante şi uneori grandioase, totul respiră echilibru arhitectonic, vitrinele luminoase te îmbie cu mâncăruri alese sau cărţi de toate felurile. Pe la un colţ străjuieşte o biserică mare şi întunecată, parcă venită din timpuri străvechi şi poate rătăcită, dar care nu contrastează cu clădirile mai noi. Pe drumul destul de pustiu de pe malul Vltavei şi trecând printr-o minusculă galerie cu suveniruri – dintre care multe contaminate de noul „simbol” al oraşului, frunza de cannabis – ajungem la podul lui Carol. Străjuită de sculpturi şi plin de oameni, cu doi cerşetori care stau, cum pare să fie aici obiceiul, în genunchi şi cu capul plecat până la pământ, puntea ce leagă cartierele Malá Strana şi Staré Město se întinde peste o apă parţial îngheţată şi populată de cârduri de raţe şi de câteva lebede care nu se sinchisesc de frigul care nouă ne-a pătruns în oase. Priveliştea nocturnă e de poveste, iar pe câte un stâlp citesc mici fragmente din istoria locurilor. Mi-i amintesc pe Jan Hus, pentru care am simţit totdeauna o undă de simpatie, şi pe protagoniştii celebrei „defenestrări” de la Praga, când boemii protestanţi i-au aruncat pe geam pe reprezentanţii împăratului catolic, oferind pretextul pentru începutul Războiului de Treizeci de Ani.
Traversăm podul şi mergem în sus, spre o cetate la care nu ajungem, pentru că timpul fuge şi trebuie să prindem ultimul autobuz către hotel. În schimb avem timp să ne oprim preţ de o bere într-o tavernă deschisă aici în... 1375. „U krále Brabantského”, cu o plăcuţă în cehă şi germană, este locul unde se spune că ar fi băut, printre alţii, Mozart şi Jaroslav Hašek, autorul aventurilor bravului soldat Švejk. Atmosfera e superbă: semi-obscuritate, încăperi din piatră cu decoruri rustice, roţi de car, legume uscate atârnate de pereţi, lumânări, o scară ce duce la un fel de pivniţă şi chelneri îmbrăcaţi în costume vechi. Meniul te avertizează că, precum în vremurile de demult, ar putea fi mai grosolani, dar au inimi bune. În ceea ce mă priveşte, nimic mai plăcut decât halbele trântite „bărbăteşte” pe masă. Muzica – de pe la un post de radio local – e singura care tulbură atmosfera medievală, însă din fericire e în surdină. Locul acesta trebuie reţinut, iar dacă Dumnezeu va voi să mai ajungem prin Praga, nădăjduiesc să putem zăbovi aici câteva ceasuri. Şi, în afară de noi doi, sunt sigur că şi prietenul nostru Larry ar şti să aprecieze asemenea tavernă.
După o noapte în camerele confortabile şi impersonale de la hotel, ajungem la avionul amânat şi, cu el, în capitala culturală a Poloniei.