Friday, October 7, 2011

Memoriile lui Marcel Petrişor - ultima parte

(Prima parte a acestei recenzii poate fi citită în numărul 101 al revistei "Rost")
Articolul de faţă se referă la ultima parte a memoriilor lui Marcel Petrişor - observaţii pe care, dintr-un motiv sau altul, nu le-a publicat nimeni.

Al treilea volum trilogiei lui Marcel Petrişor, „La capăt de drum”, descrie o ultimă încercare de reeducare – dar prin alte metode – ce a avut loc la Aiud. Întâlnim aici mari figuri ale închisorilor comuniste, ca părintele Arsenie Papacioc sau Petre Ţuţea. Şi aici au fost oameni care au cedat în faţa „demascărilor”, dar chinurile nu au fost atât de crâncene, iar deţinuţilor li s-a cerut să facă o critică a celor în care crezuseră în trecut şi să-i convingă pe alţii prin discuţii, fără a se ajunge la bătăile şi torturile de la Piteşti. Este o vreme când, prin ispite, oferte şi retractări ale administraţiei, se mai face o încercare a distrugerii esenţei creştine din om. Este însă şi o vreme a întrebărilor fundamentale, a cedărilor unor personalităţi – despre care nu ni se vorbeşte explicit aici, dar care pot fi găsite în scrierile lui Demostene Andronescu – şi despre rezistenţa altora. Sunt pagini de mare frumuseţe, ca cea despre moartea lui Nicolae Pătraşcu, unul dintre cei mutaţi de la Jilava la Aiud, care se stinge în dubă, nu înainte de a-şi revedea firul vieţii şi încercările prin care încă mai trecea şi de a se cufunda în smerenia cu care trece pragul către lumea cealaltă. Şi sunt drumuri spirituale parcurse cu eroism şi bărbăţie, cu asumare propriilor căderi şi recunoaşterea „propriei nimicnicii în cea mai nobilă aventură”. Ţuţea e prezentat în culori vii, în culmea oratoriei sale, aşa cum l-am cunoscut cândva din interviuri sau din consemnările celor care au stat de vorbă cu el, în timp ce părintele Arsenie Papacioc – numit în carte stareţ, deşi nu era încă decât ieromonah – este însoţit la ieşirea din închisoarea unde nu făcuse niciun compromis, în schimb se adâncise în înţelegerea duhovnicească a lucrurilor şi în iubirea de vrăjmaşi, de remarca unui gardian: „Iese sfinţenia pe poartă.”
Citind înţelegem că toată ura sistemului comunist se concentrase împotriva creştinismului. Dincolo de latura văzută, războiul se purta şi într-un plan nevăzut, bine descris mai târziu de părintele Gheorghe Calciu sau de Ioan Ianolide. De multe ori vedem că, dincolo de ura faţă de creştinism şi – pe lângă el – faţă de orice gândire care nu consona cu marxism-leninismul, prigoana autorităţilor acelor vremi pune un accent deosebit pe legionari. Dacă citim cu atenţie, vom putea desluşi faptul că nu atât latura politică a legionarismului stârnea ura roşie, cât faptul că cei mai mulţi dintre legionari, mai ales după ce ajung în închisori, se apropie îndeosebi de latura spirituală. Nu este locul sau timpul să analizăm aici legătura dintre cele două, nici eventualele inconsecvenţe. Ceea este ciudat în zilele noastre este că acelaşi limbaj agresiv al anilor ’50-’60 începe să reapară în diferite publicaţii şi bloguri.
Pe lângă derapajele unora ce se autointitulează neolegionari, remarcăm înverşunarea împotriva oricărui lucru care a avut o legătură oricât de vagă cu mişcarea legionară în articolele unor publicişti creştini, care se revendică de la dreapta conservatoare, sau de la o „Ortodoxie fără ideologie”. Problema în polemicile declanşate de aceştia nu este ce este bun şi ce este rău în legionarism, sau dacă este ceva bun, ci pur şi simplu sunt înfieraţi cu mânie (proletară?) demnă de o cauză mai bună oamenii care păstrează încă o legătură cu un anumit trecut. Avem de-a face cu un alt tip de delict de opinie, sancţionat cei sus-amintiţi prin decretarea sentinţei „legionarii nu pot fi creştini”. Mă întreb, citind amintirile lui Marcel Petrişor, dacă cei care scriu aceste lucruri i le-ar putea spune în faţă şi părintelui Gheorghe Calciu, eventual după ce rememorează episodul în care acesta şi-a stors în gamelă sânge din venă, pentru a-i da limfă lui Constantin Oprişan, în încercarea de a-i prelungi viaţa. Numindu-i fascişti nu doar pe actualii nostalgici ai Mişcării, ci şi pe cei care încearcă să introducă nuanţe în faţa unor discursuri radicale ce judecă în alb şi negru, cugetătorii din zilele noastre întreţin voit o confuzie ideologică de care nu era străină nici propaganda comunistă. Toate acestea nu par a izvorî din dragoste, ci din dorinţa de a strivi adversarul printr-o erudiţie seacă. De altfel, unul dintre cei despre care vorbesc foloseşte în introducerea unui articol chiar un citat din părintele Arsenie Papacioc, cel care, lepădându-se de lume, a luat calea lui Hristos, dar a păstrat mereu un loc aparte în suflet mişcării legionare. De aici până la răstălmăcirile cu care ne obişnuisem din literatura de detenţie nu mai e decât un pas. În fond, suferinţa, chiar dacă nu e neapărat sfinţitoare, nici nu se cere explicată după metoda despicării firului în patru. Nicu Steinhardt îi privea admirativ pe cei câţiva adventişti care erau gata să sufere pedepse pentru că refuzau să lucreze sâmbăta; nu pentru că ar fi împărtăşit rătăcirea acelora întru credinţă, ci pentru că socotea atitudinea în faţa morţii ca definitorie pentru orice om. Deci dacă suferinţa unora nu-i justifică neapărat, oceanul de dureri ca cele prin care au trecut deţinuţii politici – unii dintre ei legionari – ar trebui să ne aducă ceva mai multă smerenie în faţa lor, ceva mai multă reţinere în a-i înfiera, fie şi indirect. Pentru că dacă, de pildă, Răzvan Codrescu, care a încercat doar să introducă nuanţe în discursul radical al unora, este numit extremist sau „obsedat de verde”, cum le-ar spune cugetătorii zilelor noastre lui Petre Ţuţea sau Gheorghe Calciu? Scursuri fasciste? Bandiţi?...
În memoriile sale, Marcel Petrişor evocă un peisaj cumplit, chinuri trupeşti şi sufleteşti greu de imaginat. Însă ce uimeşte este totala sa lipsă de încrâncenare, absenţa oricărui gând răzbunător. Dincolo de arta sa narativă descoperim un om deschis, nu lipsit de o anumită doză de ingenuitate, care ştie să deosebească nuanţe chiar şi în cel mai sumbru peisaj. Iar dacă Bartolomeu Anania le reproşa în memoriile sale lui Soljeniţân şi altor foşti deţinuţi-scriitori faptul că nu au ştiut să descrie umorul ce se năştea în închisorile politice, Marcel Petrişor strecoară în tabloul la vederea căruia ne îngrozim destule anecdote, ceea ce îl face cu atât mai uman. Cele trei volume, „Fortul 13”, „Secretul fortului 13” şi „La capăt de drum” reprezintă şi o lecţie de stil – stil scriitoricesc, dar deopotrivă stil de viaţă –, din care am avea de învăţat. Pentru că dacă stăruim în încrâncenările noastre, riscăm să devenim unelte în mâinile altora, riscăm să ne asemănăm în ton cu maeştrii reeducării, aruncând încă o umbră peste peisajul şi aşa întunecat al României contemporane.
Dintre cărţile scrise de cei care au trecut prin închisorile comuniste din România, cea mai erudită şi, într-un anumit sens, cea mai completă – prin aceea că realizează o continuitate între experienţa din recluziune şi viaţa din libertate – este „Jurnalul fericirii”, opera de căpătâi a lui Nicu Steinhardt; cea mai duhovnicească, după cum a numit-o părintele Gheorghe Calciu, dar în acelaşi timp cea mai cutremurătoare, este „Întoarcerea la Hristos” a lui Ioan Ianolide. Trilogia lui Marcel Petrişor ne înfăţişează nu o altă viziune, ci o privire într-o anumită măsură complementară a celor ce s-au petrecut acum câteva zeci de ani. Pentru că este o mărturie din inima durerii, transpusă sub formă de roman, scrierea aceasta are tot dreptul de a fi socotită în galeria marilor creaţii ale suferinţei româneşti.

19 comments:

Anonymous said...

Lucreţiu Pătrăşcanu a fost comunist? Da! Şi ar fi o inepţie pentru cineva să declare că Pătrăşcanu nu a mai fost comunist pentru că l-au omorât bolşevicii. Tot la fel stă şi situaţia cu legionarii. Cum poţi să spui că nu au fost fascişti atâta vreme cât ei chiar au fost. Dar evident lucrurile trebuie puse la locul lor, nu cu aberaţii corecte politic, abureli care consideră "fasciste" acele manifestări social-culturale neconvenabile ideologiei progresiste. Legionarii erau deschis împotriva reprezentării parlamentare - în contondenţă cu Naţional-Creştinii, visu la "Rivoluţie" şi la "omul nou", impuneau principiul ascultării absolute faţă de şef (şi dacă şeful lucrează pentru altcineva?), impuneau "cultul muncii şi al muncitorului" şi dispreţul "vieţii burgheze". Materialul uman din care era formată ML era în fond mult asemănător cu cel al... extremiştilor de stânga. Există un documentar savuros cu rememorârile lui Cioran şi Ţuţea (nu poţi să spui că nu au fost amândoi legionari) în care primul spune: "L-am văzut pe Ţuţea îmbrăţişând cu căldură Pravda" iar Ţuţea la rândul său recunoştea: "pe vremea aceea îmbrăţişam un marism mbecil" - citări aproximative din memorie, dar se poate vedea din materialul filmat că respect esenţa.
Dar!
În zilele noastre există legionaroizii. Mult diferiţi de cei care au îmbrăcat conştient "cămaşa verde" şi care ştiau ei înşişi în ce mode se delimitează de celelelte mişcări. Aceştiatăzi confundă într-un mod penibil ML cu PNC, refuză să admită EVIDENŢE (infiltrarea bolşevică a ML în anii '40), justifică violenţe pe care legionarii înşişi le condamnă (cazul Iorga - părintele naţionalismului românesc) şi, la orice argumentaţie, vin cu explicaţii puerile şi.. penibile (de genul "Zile albe, zile negre" a fost scrisă de Crainic sub presiune - confuzie de zile mari cu CELĂLALT volum de Memorii).Când îi iei dinspre partea simiştilor, îţi aruncă în faţă "sfinţii închisorilor" ca înălbitor; când se vine cu declaraţii chiar ale puşcăriaşilor, hop!,apar abureli cu Căpitanul; când sunt oferite citate din Codreanu, se învârte discuţia spre "justiţia necesară". Nu mai spun de abuzul nesimţit al considerării tututror celor din puşcării drept... legionari. Păi atunci... şi Maniu, şi Brătienii, şi Maria mareşal Antonescu, şi Veturia Goga - într-un contingent cu toţii cântând "Sfântă tinereţe legionară"! Penibil. Ceea ce mă face să privesc foarte circumspect toate aceste "fanfaronade neolegionare", pe linia acelui individ provacator Şerban Suru, doar că într-o variantă soft.

Mizerabilu'

Paul Slayer Grigoriu said...

Cam bateti campii, sau cel putin dati dovada de lecturi incomplete. Pentru treaba cu fascismul nu intru in amanunte, sunt tone de literatura in sensul asta. Tutea imbratisase Pravda... in prima parte a vietii, mult inainte de a fi legionar, deci cele doua nu se leaga.
Asasinarea lui Iorga nu e justificata de NIMENI - pana si Horia Sima a condamnat-o si, dupa cum arata evolutia ulterioara a cazului, se pare ca asasinul, care s-a plimbat nestingherit la Moscova, nu era legionar. Si nu, la Crainic nu e nicio confuzie, si prima parte a memoriilor a fost scrisa sub presiune. Stiu asta de la un fost detinut politic care a stat alaturi de Crainic in ceasul mortii. Dar ce stiu eu despre miscarea legionara stiu mai ales de la parintele Arsenie si pastrez la inima. Cu bune si rele, legionarii nu pot fi judecati prin diatribe sfertodocte si tentative de corectitudine politica.

Anonymous said...

A! Şi dumneavoastră apelaţi la străvechea formul: "Ştiu eu sigur. Mi-a spus cineva... persoană importantă... între patru ochi. Analiză de text? Mofturi intelectualiceşti!". Dar poate nu mai aveţi proaspăt în memorie volumul "Zile albe. zile negre" şi de aici confuziile? Dacă în continuare susţineţi vă susţineţi afirmaţiile încep să cred că este vorba de o CONFUZIE VOITĂ iar în acest caz sinceritatea dumneavoastră intelectsub îndoială.
Mai afirmaţi că "asasinarea [...] nu este justificată de nimeni" Chiar aşa? Vă recomand să recitiţi postările celui căruia îi faceţi reclamă (Codrescu, pentru a fi mai clar) şi, de ce nu!, comentariile pe care le face acela pe propriul blog.
O lămurire am. Mare! Ce înseamnă "cu mult timp înainte"? Zece ani? Douăzeci? Vă aflaţi într-un domeniu în care precizia contează. Doar când se îmbrăţişează ideologic o cauză precizia dispare şi aburelile îşi fac în schimb apariţia cu toptanul. Prin urmare: luciditate critică (deosebirea duhurilor) sau fanatism cvasi-religios într-o cauză nereligioasă (credinţă oarbă)?

Mizerabilu'

Paul Slayer Grigoriu said...

Am inteles de la inceput problema dumneavoastra, dar m-am gandit sa va acord posibilitatea de a va exprima: de fapt vreti sa va continuati rafuielile cu cei de pe blogul carora ati fost poftit afara. Si ale caror spuse le-ati interpretat tendentios - ca de pilda asa-zisa apologie a asasinarii lui Iorga, care nu apare nicaieri la domnul Codrescu. Dar aici, in fond, e vorba despre memoriile lui Marcel Petrisor, care nu a fost legionar. Si a carui carte spune lucruri insemnate despre atmosfera din inchisorile acelor vremuri. Cartea a fost publicata la editura domnului Codrescu, ceea ce arata ca un fost detinut politic de o asemenea statura morala are incredere in domnia lui - ca si atatia altii, dintre care unul are amintiri, printre altii, si cu Nichifor Crainic. In rest, puteti specula cat doriti, eu vorbesc despre oameni care au trait acele fapte si le evoca. Iar rafuielile pe care le aveti cu unul sau altul nu ma intereseaza.

Anonymous said...

Se pare că aveţi memoria scurtă - tipic pentru cei "rinocerizaţi". Îmi dă prilejul pentru o readucere aminte: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/cazul-nicole-iorga-dupa-70-de-ani.html Puteţi reciti şi comentariile, dacă nu e deranjul prea mare. Apoi puteţi să-i întrebaţi pe călugării CARE NU SUNT MORŢI cât de "duhovnicesc" este asasinatul politic. Dacă sunteţi anticreştin şi, deci fără oprelişti religioase, puteţi să-i chestionaţi şi pe răposaţi - cu consecinţele de rigoare - că tot faceţi referire la ei.

Mizerabilu'

Paul Slayer Grigoriu said...

Stiam bine ca la acest articol va referiti - numai dumneavoastra si inca vreo cativa vedeti in el apologia asasinatului. Pe mine socotiti-ma orb din cauza cornului de rinocer, nu ma deranjeaza. Insa v-am spus: daca aveti probleme cu domnul Codrescu, discutati cu dumnealui. Eu ii impartasesc multe puncte de vedere si am bucuria si onoarea sa colaborez la revista al carei redactor-sef este, insa nu ii sunt purtator de cuvant. Si, in general, socotiti de acum ca punctul dumneavoastra de vedere la aceasta postare a fost exprimat si ca e nevoie sa le lasam si altora locul. Cu alte cuvinte, multumesc pentru opinie, la revedere!

Anonymous said...

Am terminat si eu de citit cartea d-lui Petrisor, cu mari emotii. Prezentarea pe care i-o faceti este minunata. Sentimente asemanatoare am avut citind "Reeducarea de la Aiud" de Demostene Andronescu.
Va admir modul calm in care raspundeti "reeducatilor" moderni. Tot ce pot spune este "Retro vado..."

Radu Greuceanu

Anonymous said...

@Radu Greuceanu
Unde "te întorci"?

Anonymous said...

Intr-adevar din neatentie am inversat cuvintele Vade Retro. Imi pare bine insa,sa vad ca musca inca mai are obiceiul sa aterizeze pe caciulile potrivite...

Radu Greuceanu

Anonymous said...

@ Radu Greuceanu:

Musca a aterizat pe caciula unui rac. Care si recunoaste in vizuina lui.

Anonymous said...

@ Anonim

Sa-i fie de bine. Macar atata bucurie sa aiba si el saracul, inca o ocazie sa-si mai verse din venin. Sa-l lasam in plata Domnului.

Radu Greuceanu

Anonymous said...

Nu poate recunoaşte ceea ce nu a făptuit. Speram ca fratele întru "litere" Pavel să remarce schimbarea modului verbului. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un citat scripturistic. De la RG mă aştept mai puţin. Aşa că îi explic: mătăluţă ai folosit Indicativ prezent persoana I-a singular dar în realitate trebuia uzitat Imperativul. Cum fratele Pavel are o reacţie de respingere faţă de ceea ce crede el că ar fi socialism - ajutorarea şi ÎNDREPTAREA aproapelui - n-a considerat necesar să facă acest lucru. Ba chiar o fi şi pronunţat când i-a trecut prin minte: "Piei, satană!". LOL
Mizerabilu'

Paul Slayer Grigoriu said...

Omul s-a corectat in urmatoarea postare, dar va multumim cu totii pentru nemarginita iubire de care dati dovada, indreptandu-ne ori de cate ori este nevoie.

Anonymous said...

Din păcate aveţi nevoie foarte des. De exemplu când călugării spun una despre Băsescu iar dumneavoastră vă faceţi că nu-i auziţi...
Escuse Ba

Anonymous said...

@ Escuse Ba??/Mizerabilu'/etc.

Ar mai fi si exemplul duhovnicului care va spune ceva..(daca tot tineti sa va laudati cu asta in...vizuina proprie), si dumneavoastra care va faceti ca-l auziti.
In ceea ce priveste destinatia sufletului meu ( ca sa vezi unde dai - latina ,si unde crapa - duhovnicia "fara ideologie" din vizuina), imi pare rau dar

In tara lui Lerui-Ler

Nazuiesc un colt de cer.
De-oi gasi, de n'oi gasi
Nimenea nu poate sti -
Singur Lerui-Ler.

in nici un caz un.....mizerabil!

Radu Greuceanu

Anonymous said...

"Citind înţelegem că toată ura sistemului comunist se concentrase împotriva creştinismului"

Iarasi Domnul vs Bolsevicii, mai Paul ? Cind incepi si tu sa evoluezi in certitudinile tale ?

Cum ? Simplu, dindu-ti seama ca a crede in D-zeu nu poate nimeni sa te impiedice. Insa, in privinta sovieticilor, dictatura lor bazata (impusa) pe forta a fost inlocuita cu o alta, cea a banului, care era valabila si inaintea sovieticilor si care e mult mai aspra si inumana, as spune chiar necrestina, fata de prima, pentru ca este mai putin constringatoare. Insa amindoua te lasa liber sa crezi si sa gindesti, pentru ca asta nu poate fi oprita de nici o doctrina.

LR

Paul Slayer Grigoriu said...

Ca nicio doctrina nu te poate opri sa crezi si sa gandesti e foarte adevarat, LR. Ca multe dintre ele INCEARCA sa o faca, e la fel de adevarat. Iar unele aproape ca reusesc, vezi experimentul Pitesti. Daca citesti prima parte vei vedea ca insusi parintele Gheorghe Calciu, unul dintre cei implicati, numeste comunismul o doctrina satanica - si are motive intemeiate, pe care le-ai putea deslusi singur daca te-ai aplica asupra principiilor bolsevicilor (pe care eu nu i-as scrie cu majuscula) si ai vedea ca sunt cu totul contrare lui Dumnezeu (pe Care eu nu L-as scrie prescurtat).

Anonymous said...

Da Paul, stiu si inteleg perfect ce spui, insa trebuie vazut si ce se poate intelege prin satanic. Unii erau cu bita in mina, altii cu zimbetul pe buze, eventual te si ajuta sa ai Biserica (vezi, am scris-o cu majuscula). Nu stiu care din ei sint mai periculosi.
LR

Paul Slayer Grigoriu said...

@ Donkeypapuas (nepublicat): Deja deviem prea mult de la subiect, iar foaia umoristica nu e aici, dupa cum i-am spus si unui antevorbitor. Promit ca o sa am si niste postari satirice si acolo ne aratam cu totii umorul.