Monday, April 28, 2014

Despre federalizarea europeană și alternativa Noua Republică



     Trăim, din punct de vedere electoral, sub zodia absenteismului. Și acest lucru e firesc, dată fiind debandada, cumetriile, incompetența și – de ce să n-o spunem și pe asta? – imbecilitatea crasă care definesc ceea ce prea pompos avem obiceiul să numim clasa noastră politică. Și dacă nu votăm la alegerile de acasă, cu atât mai puțin suntem tentați să o facem la cele pentru Parlamentul European. Nici nu este prea clar ce face acest Parlament, iar cu ce se ocupă ai noștri acolo ne e greu să înțelegem. Vedem doar că în structurile europene, la fel ca acasă, aleșii români se ocupă de corupție (Adrian Severin), de intrigile lor politice (Renate Weber și atâția alții) sau își afișează incompetența crasă plătită pe banii contribuabilului (Elena Băsescu, Gigi Becali, etc.). Totuși, din acest Parlament care nu pare să aibă mare putere de decizie, în schimb este o arenă excelentă pentru lobby-urile de diferite tipuri, vin, la intervale regulate, tot felul de semnale din care putem deduce tendințele politicii europene. Și, în acest sens, alegerile de anul acesta par mai importante decât altele.
     Partidul Noua Republică, prin vocea unuia dintre reprezentanții săi de seamă, Corneliu Berari, atrage atenția asupra faptului că miza reală a alegerilor europarlamentare de anul acesta este „revizuirea tratatelor UE și menținerea sau renunțarea la statul național”. Sună sumbru. „Scenarii panicarde, marote”, ar spune imediat mulți oameni politici și ziariști ziși de dreapta. Și totuși, dacă privim cu atenție, tentația federalismului este o realitate. Una la a cărei căruță trag mai toate partidele mari din România. Să nu uităm că atunci când popularii europeni s-au strâns la București acum o vreme, sloganul care a dominat întrunirea a fost „more Europe”. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, președintele Traian Băsescu a declarat public în nenumărate rânduri că este pentru o mai strânsă coeziune economică în UE și, la un moment dat, pentru o cedare de suveranitate și realizarea unei politici din ce în ce mai centralizate la nivel de Uniune. Sunt afirmații făcute în fața presei de la noi și din străinătate, la care are acces oricine. În privința socialiștilor, lucrurile sunt simple. Însăși doctrina îi face internaționaliști, iar piruetele retorice în scop populist din perioada de vârf a conflictului USL-Băsescu nu ar trebui să păcălească pe nimeni. Când a fost vorba despre „indicații” venite de la vârf, PSD a fost la fel de obedient ca toți ceilalți guvernanți care s-au succedat în ultimele două decenii. Același lucru se aplică și PNL. Cât despre noile apariții care încearcă să umple spectrul de dreapta (și care, în cvasi-unanimitatea lor, nu reprezintă decât ceea ce scriitorul Răzvan Codrescu a numit inspirat „dreapta stângii”), pozițiile exprimate de liderii lor nu lasă loc prea multor interpretări. Mihai Răzvan Ungureanu, președintele Forței Civice, a rămas celebru prin afirmațiile despre România ca posibil land austriac. În plus, paradoxal pentru un om inteligent și cu pârghii, civilizat în plus – rara avis la noi în politichie – MRU pare să-și fi pierdut și bruma de popularitate de care se bucura și nu cred că va conta, cel puțin în viitorul apropiat, pe scena politică. În același timp, Adrian Papahagi, unul dintre fondatorii Partidului Mișcarea Populară, din care s-a retras din motive încă neclare, dar alături de care continuă să apară la diferite manifestări publice a spus clar și detaliat într-un interviu acordat revistei „Rost” că este în favoarea renunțării la suveranitate și că susține proiectul Statelor Unite ale Europei. Iată deci că tot spectrul politic de la noi se umple de federaliști. Problema se pune deschis pe alte meleaguri. În numărul din 17 aprilie, prestigioasa publicație franceză „Le Point” face o analiză a reprezentanților UMP (Uniunea pentru o Mișcare Populară, principalul partid de centru-dreapta din Franța) în funcție de orientarea lor față de Europa și îi împarte în antieuropeni, pro-europeni și europesimiști. Dezbateri asemănătoare au loc în toate țările UE. În aceste condiții, faptul că subiectul lipsește din discuțiile despre următoarele alegeri europarlamentare din România este în cel mai rău caz o gravă minciună – fie și prin omisiune – și în cel mai bun un semn că politicienii noștri, care altfel pot fi grupați în proporție de 90 la sută în cea de-a doua categorie pomenită de „Le Point”, sunt complet absenți din principala dezbatere continentală.
     Nu voi intra aici în detaliile ideii unei Europe federaliste. Dacă Statele Unite ale Europei ar putea reprezenta vreodată un deziderat – deși, personal, am îndoielile mele – în momentul de față, când vedem bine scindarea Uniunii, existența a (cel puțin) două niveluri de autoritate, tendințele uniformizatoare și subjugarea economică a celor mai slabi, ar fi o catastrofă politică, economică (cel puțin pentru statele mai mici, printre care, evident, România) și culturală.
     Direcția pe care o propune Noua Republică ține de ceea ce francezii numesc europesimism, cunoscută în alte variante ca euroscepticism și definită recent la noi ca euro-realism. Nu este o orientare antieuropeană, ci una care urmărește reformarea lucrurilor care nu funcționează în Uniune, a tratatelor și a tendințelor dominante. Eurorealiștii noștri sunt promotorii unei „Noi Direcții” în politicile continentale, îndreptată spre o „Europă a națiunilor independente și suverane, care lucrează împreună spre beneficii comune, păstrându-și însă identitatea și integritatea”. Poziția critică față de direcția actuală a UE este împărtășită de reprezentanți importanți ai partidelor de centru-dreapta și dreapta de pe tot continentul. Nu mai vorbim aici despre o tendință izolată și izolaționistă, ci despre o atitudine asumată de tot mai mulți oameni politici.
     Observăm o confruntare cu accente din ce în ce mai virulente între federaliști și anti-europeni. Cota acestora din urmă crește, cum au arătat recentele alegeri locale din Franța, unde Frontul Național a obținut un rezultat istoric. Sincer să fiu, în ciuda unor alianțe dubioase și a unor poziții cam „fără rest”, nu poți să nu observi adevăruri mult timp ascunse într-unele dintre discursurile unor Marine Le Pen sau Nigel Farage. Furia lor zisă anti-europeană se sprijină pe argumente din ce în ce mai evidente. Un oarecare deficit există însă la capitolul soluții, altele decât izolaționismul. Practic, aceste mișcări pe care presa mainstream le definește cel mai adesea ca fiind naționalist-populiste propovăduiesc un fel de idealism greu de susținut, cel puțin de la un punct în sus, în contextul geopolitic actual. În acest sens, „euro-realismul” reprezintă o soluție de compromis, poate nu cea mai plăcută, dar în tot cazul utilă.
     Să fim bine înțeleși. Nu sunt membru al Partidului Noua Republică, iar susținerea pe care i-o acord la aceste alegeri europarlamentare nu vine complet lipsită de rezerve. Rezerve față de anumite persoane, alianțe din trecut sau opțiuni pentru forma de guvernare (sunt și rămân monarhist). NR nu este în niciun caz acea mișcare politică imaculată, acea „Albă ca Zăpada” a politicii românești despre care se vorbea insistent într-o vreme. Însă acum mi se pare o (primă) soluție realistă. Este singurul partid care are o poziție deschisă și explicită față de anumite probleme care ar trebui să se afle în centrul preocupărilor noastre politice: suveranitatea națională și familia creștină. Există, desigur, și un alt candidat (Iulian Capsali) a cărui platformă este centrată în jurul familiei. Am toată considerația pentru el și, cel mai probabil, dacă s-ar fi menținut respingerea candidaturii NR, ar fi avut votul meu. În condițiile actuale însă, mi se pare foarte importantă și îmbinarea celor două teme. Acest lucru a fost subliniat de Mihail Neamțu, președintele NR, la o recentă conferință internațională, „Traficul de persoane – o amenințare la adresa valorilor familiei”, la care a participat, printre alții, Ludovine de la Rochère, președinta mișcării conservatoare franceze „Manif pour tous”. Neamțu a subliniat că toate eforturile pentru adoptarea unor noi legislații în favoarea familiei heterosexuale la nivelul fiecărei țări vor fi zădărnicite de o eventuală federalizare europeană, când legile și directivele vor veni de la centru și vor anula orice voință națională în acest sens.
     Cred, deci, că în susținerea direcțiilor sus-menționate, Noua Republică ar avea cele mai mari șanse. Pentru că este vorba despre un partid care se poate deja baza pe o infrastructură și care – foarte important! – face parte din Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR – Alliance of European Conservatives and Reformists), care numără printre membrii săi mai multe partide europene (EU și non-EU), dintre care cel mai important este Partidul Conservator din Marea Britanie. Este o alianță politică, deci de conjunctură. Principalul punct pe agenda ei este însă refuzul federalizării Europei. În rest, idealurile partidelor reprezentate nu sunt mereu pe aceeași lungime de undă. Dar pentru un prim pas, alianța se poate dovedi cât se poate de utilă. Odată respins proiectul federalist, fiecare își poate face politica internă în funcție de propriile interese, fără a se izola însă de cooperarea continentală.
     Există două posibile direcții pentru viitorul Europei în general și al Uniunii Europene în special. O restructurare în sens federalist ar însemna depersonalizare, triumful formelor fără fond, nivelare culturală – adică, așa cum spunea Alexandru Paleologu, „tot ce poate fi mai anti-european”. Aceasta e direcția spre care ne îndreaptă cele mai multe partide politice de la noi. O schimbare de paradigmă însă, în sensul cele propuse de „noua direcție” conservatoare, ar face Europa respirabilă chiar și pentru cei mai eurosceptici. Noua Republică are șansa să-și demonstreze capacitățile și consecvența. Deocamdată e singura mișcare ceva mai puternică ce propune o alternativă la clasa politică dominantă. Nu are votul meu asigurat la alte alegeri. La europarlamentare însă, socotesc că merită o încercare. Pentru că schimbarea de paradigmă despre care vorbeam mai sus e un proces îndelungat și adesea plin de meandre. Nu e un proces pe care îl va duce la capăt Noua Republică (sau, în tot cazul, nu singură), pentru că implică o mobilizare a forțelor și a ideilor, o reorientare a culturii europene către adevăratele ei rădăcini, lucru pentru care va fi nevoie de mulți ani și de mulți oameni de ispravă, pe care sper că Vechiul Continent îi mai are. Avem șansa, în timp, să creăm un viitor alternativ. Acum însă, în mai 2014, important este să facem primul pas.

7 comments:

Donkeypapuas said...

Ai uitat să-i ui motto-ul, coane Pavlică:
"Dacă-i orden (de la dom' Nae Târziescu), cu plăcere"

Bogdan said...

Convingator.

As adauga ca dezbaterea publica de la noi e centrata pe persoane ce vor fi implicate in alegeri interne viitoare (Basescu, Ponta, Crin, Dragnea, Udrea etc.), nici macar in aceste alegeri, iar nu pe idei, pe proieccte, pe programe, pe politici (europene sau nu). E ceea ce numea Florin Negrutiu campanie electorala pentru babuini.

Corect, NR are un mesaj atipic fata de restul din acest punct de vedere, ancorat in problematicile reale, clar, explicit, asumat si (deocamdata) urmarit coerent (in plan declarativ). In ce masura doar apartenenta NR la alianta conservatoare europeana ii ridica la rangul de optiune - in conditiile in care nu pare, cel putin pentru moment, sa ii recomande nimic altceva (nu tu voce, nu tu talent...) - ramane de vazut. Totusi, si eu cred ca ar putea fi - si ar fi benefic sa fie - o optiune.

Paul Slayer Grigoriu said...

Pertinente observatii. In privinta campaniei pentru babuini, intr-o anumita masura (mai concreta in privinta continutului, insa la fel de indepartata de miza reala a parlamentului european) lucrurile sunt asemanatoare si in alte parti. Publicatia germana "Die Zeit" se plangea recent ca, in afara de socialisti, toti candidatii isi fac campanie discutand probleme interne germane, nu aspecte legate de UE.

Anonymous said...

UE este prea putin. abia prin SUE actuala arie numita europa mai are o sansa in secolul 21. altfel , ne bvom scufunda precum titanicul cu istoria, traditiile si staiful nostru local. suntem la inceput, dar nu avem de ales. si moldovenii de peste prut o tineau langa cu limba lor, traditiile (ma intreb ce mare traditie poate sa aiba un stat experimental fosta republica sovietica plina de romani). aici e vorba de bani , de economie si mai putin de cultura. oricine isi poate promaova cultura liber in europa, nu exista bariere invizibile sau ascunse, sau daca ele exista, sa si le identifice fiecare stat in propria-i ograda. faptul ca suntem manipulati sa ne prezervam drepturile (nu stiu ce drepturi am avut in comunism sau dupa 90 - poate dreptul la un escape fie intr-o lume paralela , a noastra sau in strainate) ma face sa zambesc sardonic. nu am avut nici macar drepturile pe care mult hulita europa le ofera azi cetatenilor ei, si nu din umanisnm ci de nevoie. farage si le pen sunt doi dinozauri ai trecutului care speculeaza la maxim criza datoriilor suverane si criza unor state din sud ,dar nimic nu poate intoarce europa in conflicte sangeroase. (nb-ce se intampla in ucraina e devastator , stiu ca putin va pasa de ei, dar razboaiele se succed la granitele romaniei-iugoslavia, transnistrria ,ucraina si toate au un numitor comun -traditiile si ignoranta ambalate in nationalism sau combinatii intre ele. eu nu mai cred demult in europa natiunilor, concept depasit inca de la inceputurile globalizarii. Dumnezeul meu este si al celorlati, nu trebuie amestecate si aprinse tortele catolicilor vs ortodocsilor (se intampla in ucraina acum, asa sunt speriati oamenii saraci cu duhul de prin donbass si luhansk)-s-a intamplat in iugoslavia cu croatii si sarbii care au mers pana la crima dar si pasnic intre catolicii slovaci si protestantii cehi, care au facut-o civilizat. Deci nu federalizare pare sa fie marea problema, fiecare avand dreptul la cultura , traditie , religie , patriotism local insa nu cred ca un proiect pentru 500 de milioane de oameni (acum) plus cei ce sunt aproape disperati sa se apropie de el, trebuie contacarat de niste speculanti si vanzatori de idei absolut ridicole pe care le promoveaza wilders, farage, le pen (cu un tata nazist condamnat) care ar face mai bine, dar le e putin teama, sa se ocupe si de imigratia noneuropeana care a secatuit platitorul european de taxe ,pe umarul caruia plang salvatorii anti europeni cu afinitati neonazi.

Paul Slayer Grigoriu said...

Din punctul meu de vedere, UE in forma actuala si fara reforme serioase e prea mult. "Oricine isi poate promova cultura liber in Europa", spuneti. Legislatia care ni se impune de la centru in privinta homosexualitatii, de pilda, demonstreaza limpede ca nu este asa nici macar acum, cu atat mai putin in SUE. Faptul ca in comunism am fost oprimati nu justifica acceptarea unei noi forme de spalare a creierelor, cu fatza umana. In Ucraina situatia e speciala si nu suporta comparatie. Intr-o mare masura Ucraina este un stat artificial si acolo nu e vorba atat de nationalism (desi acesta e instrumentalizat) si cu atat mai putin de traditii, ci despre o confruntare intre rusi si americani cu niscai amestec european cam indecis. Ucraina este, pastrand proportiile, un fel de Vietnam al secolului XXI. Treaba cu 'tatal nazist condamnat' al lui Le Pen e o vorbaraie propagandistica de trei lei. In primul rand nazist inseamna cu totul altceva decat ceea ce pareti sa insinuati, in al doilea rand nu judecam un om prin rude, ca altfel nici cativa dintre dragutii de democrati pro-europeni de la noi nu ar scapa cu fatza curata la amintirea parintilor lor sositi pe tancurile sovietice. Oricum, postarea mea nu sustinea pozitia unora ca Le Pen. Spuneam numai ca unele dintre cele spuse de ei sunt evidente. Atitudinea pe care o promovez la aceste alegeri este in directia unei reforme a uniunii, nu a iesirii din ea. Iar imigratia non-europeana e in parte tot rezultatul unor politici socialiste ale unor iubitori de integrare absoluta.

Anonymous said...

le pen tatal , sa spunem ca este antisemit ,desi se leaga bine cu doctrina nazi. fii-sa a preluat frontul national la cheie cu toata doctrina si orientarea din trecut profitand de unii oameni saraci cu duhul care eista pana la urma in toata lumea. farage se joaca de-a secesionistul facand front comun cu scotienii care vor independenta. venetienii vor sa iasa din motive pur economice din italia. belgia se poate sparge in doua la baza stand tot discrepantele intre flamanzii din nord mai bogati si cei din sud, valonii, mai indatorati si mai putin productivi probabil.(sau mai toleranti in spiritul tolerantei nesabuite a unor tari vestice-in privinta imigratiei). wilders, el insusi homosexual traieste cu un maghiar aparat fiind de serviciile olandeze pentru greseala de a fi mers impotriva corectitudinii politice evident ipocrite . in concluzie ,nu ducem lipsa de situatii dure in toata europa. nu stiu cine este de vina dar nu bruxell-ul impune homosexualitatea in statele membre, asta fiind valabil si in sua unde statele au o independenta fiscala, juridica etc extinsa. de aceea nu mi-e frica de federalizare. mi-e frica doar de regionalizare facuta prost in romania sau de ultracentralism. toate cele bune.

Donkeypapuas said...

Ucraina - stat artificial!? Hoţ, da! Deşi raptul teritorial a fost făcut de Stalin şi aprobat, pe rând, de Hitler, apoi de Churchill şi Roosevelt. Dar artificial? Poate vreţi să spuneţi că Rusia este un stat artificial, creat pe principii "iluministe", adică... despotice (turnate pe un calapod deja despotic). Cronicarii noştri numeau cele două ţări în mod diferit: una era Ţara Căzăcească, alte era denumită Muscalia. Da, termenul "ucrainian" este cam artificial, însemnând "margine". Dar "marginea" cui? Păi a Moldovei - şi aici vorbim de o "Ucraină"... românească, asupra căreia îşi exercitau domnia (cu voie de la sultan!) domnii Moldovei şi chiar... Mihai Viteazul. Lucrul facilitat de faptul că între Nistru şi până dincolo de Bug (regiune denumită generic Transnistria) era zonă de stepă, cu populaţie rară, îndeosebi moldoveană şi tătară.
Apoi, vorbim de o "Margine" a tătarilor, ce se întindea de-a lungul Mării Negre mergând hât!, până în stepa calmucă (calmucii ăştia şi ei neam de tătari), adică până dincolo de cotul Donului. Apoi vorbim de "Marginea" Poloniei, denumind îndeosebi zonele slave (NU ruse!) de confesiune ortodoxă, mai puţin teritoriul de la nord de Moldova (zona Liov) care, deşi era ortodoxă, nu făcea parte din Hatmanatul Căzăcesc. De altminteri în Halici (de unde, prin strâmbătate muscalească s-a ajuns a fi pronunţat Galiţia - muscalii nu pot spune Hamlet ci Gamlet, Henric şi Genric, spre diferenţă de ucrainieni) exista o influenţă românească, prin zidirea de biserici de către domnii Moldovei. Aici se găseşte şi celebra Pocuţie pentru care a luptat Petru rareş, o zonă cu asemănări etnologice foarte apropiate de cele moldoveneşti. A se vedea filmul artistic "Poienile roşii" (dacă nu mă înşel asupra titlului). Dar prezenţa românească în evul mediu este mult mai mare decât se crede, şi se manifestă chiar în cadrul Hatmanatului Căzăcesc, după cum o spune istoricul Mircea Dogaru, cu mulţi hatmani de origine română. cel mai important mitropolit al Kievului (instituţie bisericească ce stătea în dependenţă de Constantinopol) a fost un os de domn moldovean, Petru Movilă (trecut în rândul sfinţilor între timp), personalitate care s-a îngrijit la şcolarizarea păstoriţilor săi slavi în limba... ucrainiană. Când au venit muscalii, păi aceştia au făcut ce ştiu ei mai bine: i-au "eliberat" pe copii căzăcimii de limba ucrainiană, pe georgieni de limba georgiană, pe GOŢI (da!, ai citit bine!) de limba gotă, pe români de limba română, expulzând limbile acestor naţionalităţi din Biserică - un un adevărat atac dus împotriva Duhului Sfânt. Apropo, muscalii - cu dreptul pe care şi a-u erijat de a interfera în VIAŢA CULTURALĂ a altor naţiuni - i-au împiedicat şi îi împiedică pe actualii ucrainieni să treacă la grafia latină, grafie firească dacă se ţine cont că ucrainiana este mai curând apropiată de polonă decât de rusă.
PS: ce are Ucraina cu Vietnamul?