Un cântec pe săptămână - Phoenix, "În umbra marelui U. R. S. S."

Albumul "În umbra marelui U. R. S. S." (variantă: "În umbra marelui urs") este un fel de sinteză de piese şi abordări stilistice vechi şi noi. Muzicienii coordonaţi de Nicu Covaci sub numele Phoenix nu mai scoseseră practic nimic nou de prin 1992, iar între timp se succedaseră şi schimbările de componenţă. Veteranul rock-ului românesc a strâns pe acest album editat iniţial (şi, pare-se, distribuit defectuos) de Cat Music în 2000 compoziţii mai vechi şi titluri noi, muzică proprie şi orchestraţii ale unor piese tradiţionale, influenţe folk şi balade clasice rock. Piesa-titlu face parte din această ultimă categorie şi este una dintre puţinele pe care liderul trupei face şi vocea principală. Alături de deja obişnuitul Mani Neumann la vioară şi de basistul Volker Vaessen, Covaci i-a adus alături de el pe bateristul grupului Taxi, Lucian Cioargă, şi pe Alin Oprea (voce, chitară) şi Tavi Colen (voce) de la Talisman. Pe vechii admiratori alegerea ultimilor doi i-a contrariat. Şi pe bună dreptate: Talisman a fost de-a lungul întregii cariere una dintre acele mostre de muzică în care talentul, inspiraţia şi originalitatea sunt sacrificate de dragul comercialului, al câştigării facile a unui public numeros şi superficial. Dulcegăraie şi bălăceală în noroiul cu iz de tabloid al lumii locale a spectacolului, talent instrumental pus în slujba unor piese fără miez, compromis şi kitsch, aşa se caracterizează acest grup. Deci opusul a tot ceea ce a reprezentat vreodată Phoenix. Trupa pe care sistemul o ura pentru că nu se pliase pe propaganda vremii şi-i alătura pe doi muzicanţi care îndoiseră spatele la primul semn, fără a fi ameninţaţi, ci doar de dragul banului şi al publicităţii. Şi, totuşi, Nicu Covaci a avut dreptate. Pentru că Oprea şi Colen chiar ştiu să cânte, chiar dacă au ales să îngroape talantul. Şi la Phoenix au făcut o treabă foarte bună. Ironic - şi meritat - peste câteva zeci de ani s-ar putea ca singurul lucru care va dăinui din activitatea celor doi să fie acest album.

Altfel, "În umbra marelui U. R. S. S." este o piesă de rock clasic cu structură standard, al cărei aer melancolic îmbină în el ecouri din viaţa lui Nicu Covaci cu propriile noastre amintiri dureroase. Dintr-o eroare (sau nu), prima variantă a discului, editată de Cat Music, a apărut sub titlul "În umbra marelui urs". Acest lucru a fost rectificat pe reeditarea din 2003, de sub egida Electrecord, la insistenţele lui Nicu Covaci. Astăzi, versurile par să capete o nouă actualitate ameninţătoare. Chiar şi fără să credem în maniheismul discursului oficial (ruşii răi şi occidentalii buni), chiar şi acceptând nuanţe, un asemenea cântec ne împiedică să cădem în cealaltă extremă, în idealizarea unui vecin care, deşi a scos la iveală de-a lungul timpului monumente de trăire şi artă din care a avut de învăţat o lume întreagă, deşi e legat din noi prin mai multe fire vizibile şi invizibile, şi-a păstrat mereu acea latură care nouă, românilor, nu ne-a vrut niciun bine. Iar anii crânceni prin care am trecut în veacul trecut şi îndoielile celui nou au venit peste noi, în parte, şi pentru că ne-am aflat... în umbra marelui "urs". Uitându-mă la clipul făcut de cel care a postat cântecul pe youtube, îmi vine să spun că "În umbra marelui U. R. S. S." e "Wind of Change" a României. Desigur, un pic mai tristă. Pentru că noi am privit din partea cealaltă a zidului.